Fapt confirmat: Cainii sunt fie optimisti, fie pesimisti

0

Oamenii de stiinta au confirmat ceea ce stapanii de animale domestice suspectau de multa vreme: unii caini au o viziune mai sumbra asupra vietii decat altii. Cercetatorii de la Universitatea Bristol din Marea Britanie au observat asta dupa ce le-au separat pe patrupedele canine de stapanii lor – cainii care sunt calmi cand sunt lasati singuri dau dovada de optimism, cei care latra, defuleaza si distrug mobila par sa fie mai pesimisti.

Cu cat un caine era mai anxios dupa separarea de stapanul sau, spun cercetatorii britanici, pe atat de sumbra era viziunea lui asupra vietii, scrie The Guardian. Aceasta observatie sugereaza faptul ca pagubele provocate de unele patrupede canine atunci cand sunt lasate singure in casa reflecta probleme emotionale acute ce pot fi tratate prin terapie comportamentala.

„Stapanii percep in mod diferit acest comportament anxios la caini”, spune pentru publicatia brtianica Michael Mendl, specialist in comportamentul canin la Universitatea Bristol. „Unii sunt foarte ingrijorati, altii isi abandoneaza cainii intr-un adapost, in timp ce altii cred ca sunt fericiti sau ca se razbuna intentionat”.

„O parte din acesti caini au probleme emotionale si ii incurajam pe stapani sa vorbeasca cu veterinarii lor despre posibile tratamente”, a adaugat cercetatorul. Dintre cele 10 milioane de caini din Marea Britanie, in jur de jumatate sufera de anxietate dupa ce sunt separati de stapanii lor. Echipa lui Mendl a examinat 24 de animale de rase diferite de la doua adaposturi pentru caini, cu varste cuprinse intre noua luni si noua ani.

La inceput, cercetatorii au intrat cu cate un caine intr-o camera si s-au jucat cu el timp de 20 de minute. S-au intors a doua zi, insa de aceasta data au lasat patrupedele singure in camera pret de cinci minute, timp in care le analizau comportamentul cu o camera video. Fiecare inregistrare a fost folosita apoi pentru clasarea cainilor pe o scara a anxietatii.

O zi sau doua mai tarziu, cainii au fost dresati sa se deplaseze pana la un bol cu mancare, care era plin cand era amplasat intr-un colt al camerei, si gol cand era asezat in coltul opus. Cand cainii au ajuns sa faca diferenta, oamenii de stiinta au testat starea sufleteasca a animalelor plasand bolurile intr-un mod ambiguu – in mijlocul camerei, de exemplu – si observand cant de rapid se deplaseaza fiecare pana la ele.

Cainii care au inregistrat cel mai ridicat nivel de anxietate in cadrul testului anterior s-au apropiat cel mai incet de bolurile cu mancare plasate in sau aproape de mijlocul camerei, ceea ce sugereaza ca se asteptau ca acestea sa fie goale. Cei mai putin anxiosi au fugit inspre bolurile cu mancare, ceea ce inseamna ca erau mai optimisti.

„Stim ca starile emotionale ale oamenilor le afecteaza judecata si ca oamenii fericiti tind sa aprecieze pozitiv o situatie ambigua”, mai spune Michael Mendl. „Studiul nostru a aratat ca acelasi lucru se intampla si in cazul cainilor – un caine cu ‘paharul pe jumatate plin’ tinde sa fie mai putin anxios cand este lasat singur decat unul cu o natura mai pesimista”.

Foto: Reuters

Cititi si:

Un caine a adoptat 4 pui de tigru de zapada

Cum puteti evita atacul sau muscatura unui caine

Utilizarea ADN-ului canin in descoperirea agresorilor cainilor

Prietena animalelor. Ferma unde toate sufletele au nume

Unde poate ajunge dragostea pentru animale. Ferma pisicilor abandonate

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger