Facebook a recunoscut Kosovo ca regiune distinctă

0

Un “status update” pentru Kosovo din partea Facebook recunoaşte această regiune ca distinctă, după o campanie intensă în acest sens, susţinută de mii de “diplomaţi digitali” voluntari, scrie BBC. Până acum, cei 200.000 de utilizatori de Facebook din Kosovo erau nevoiţi să se înregistreze pe reţeaua socială ca fiind din Serbia.

 

 

Kosovo şi-a declarat independenţa în anul 2008 şi, de atunci încoace, a fost recunoscut ca regiune independentă de către SUA şi unele ţări europene, dar nici pe departe de un număr semnificativ de ţări ale lumii – între statele care se opun recunoaşterii Kosovo numărându-se, spre exemplu, Rusia. Oficiali ai Kosovo au declarat că decizia Facebook de a conferi statutul de regiune pentru micul teritoriu i-a adus „în extaz”. „Este încununarea unor eforturi diplomatice majore ale unei tinere republici”, a declarat Petrit Selimi, ministru delegat pentru Afaceri Externe, un prolific utilizator de Twitter. Kosovo are o acoperire foarte bună în ceea ce priveşte internetul (75%), astfel că foarte mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare virtuale s-au intitulat „diplomaţi digitali” şi au făcut în mod repetat apel către Facebook şi alte companii de media digitală pentru a recunoaşte Kosovo ca regiune distinctă în mediul virtual.

Facebook, care a confirmat decizia, a precizat că aceasta nu are nicio legătură cu problemele politice, ci este strict legată de cererile utilizatorilor. „Vorbim de sugestii pentru opţiunea de check-in, de concentrarea campaniilor publicitare în funcţie de informaţii primite de la utilizatori”, a explicat, pentru BBC, un purtător de cuvânt al Facebook. Însă, în opinia oficialilor din Kosovo, motivul din spatele deciziei nu este atât de important, mai important este faptul că Facebook a ajuns la 1,2 miliarde de utilizatori activi în opt ani şi recunoaşterea Kosovo ca regiune independentă pe o reţea de asemenea amploare poate ajuta dezvoltarea locală, care va beneficia din plin de avantajele social media. Recunoaşterea teritorială online devine un subiect tot mai aprins pentru teritorii cu suveranitate disputată. Google a atras furia Israelului când a modificat denumirea „teritoriile palestiniene” cu „Palestina”, spre exemplu. „Pentru oamenii de rând, a avea statul recunoscut pe Facebook, a fi acceptat ca stat într-un concurs precum Eurovision sau a avea o echipă de fotbal în Liga Campionilor sunt chestiuni la fel de importante, pentru identitatea naţională, precum paşaportul”, conchide Selimi.

 

Sursa şi foto: BBC

 

Puteţi citi şi:

Omul care zboară cu avionul în toate ţările care nu recunosc independenţa Kosovo

Cum poţi dispărea instant de la Facebook dacă îţi vine cineva de hack


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger