Fabrica de praf in ochi ne livreaza inca un pachet

32

supermarket

Avem legiuitori in tara asta. Dar care n-au idei. Asa ca ne servesc cu praf in ochi si cu gaura din macaroana. Avem copii obezi? Interzicem “fast-foodurile” din scoli. Mai conteaza ca nu reusim sa definim ce-s alea? Sau ca efectele legii o sa fie 0 barat? Nu. Ca legiferam. Nu gasim produse romanesti in magazine? Inchidem hypermarketurile duminica. Ce conteaza ca produse de-ale noastre tot nu exista? Ce conteaza ca votam in acelasi timp inca zece taxe care distrug producatorii pe care vrem sa-i protejam? Noi nu facem scenarii. Noi legiferam.

de Magor Csibi

Nu vreau sa intru in randul comentatorilor clasici, care dau in Parlament din toate pozitiile. Dar cateodata lipsa ideilor poate sa fie atat de nociva, ca n-am cum sa ma abtin.Asa s-a intamplat si azi, dupa ce am urmarit “dezbaterea” pe tema inchiderii hypermarketurilor duminica. Trist nu este doar faptul ca leguitorii, in lipsa lor de inspiratie, ne lanseaza proiecte ieftine, populiste si fara efect ca acesta, problema e ca noi inghitim momeala. Si vorbim, analizam, ne gandim si asteptam.

Asa a fost si cu “fast food-urile” in scoli. Le-am interzis. Am facut-o si pe asta. Inca o victorie mare a legislatiei romanesti. Acum avem copii mai supli, mai constienti, cu o alimentatie mai sanatoasa. Cel putin in imaginatia unora si in cateva declaratii oficiale. Ca in rest au plecat cateva magazinase din scoli, de regula mici intreprinzatori, iar francizele de genul “Fornetti” au inceput sa infloreasca. Copiii ies mai des din scoala in cautare din hrana, iar daca pana acum se stia cat de cat ce mananca ei, in acest moment n-avem nici o idee. Sa nu vorbim de definitia “fast-foodului” in legea respectiva, care a fost lansata probabil in cadrul unui brainstorming intre asistentii deputatilor.

A urmat “batalia” cu supermarketurile, unde singura problema a luptatorilor pentru interesele noastre a fost pretul. Faptul ca acestia incep sa aiba pozitii de monopol pe piata, faptul ca ei nu prea preiau produse romanesti sau ca prin practicile lor scot din business mii de intreprinzatori mici ne-au scapat din vedere. Noi aveam alte probleme. Care daca nu s-au rezolvat de atunci, macar s-au uitat. Ca la noi isteriile sunt periodice si odata ce uitam de o problema, aceasta e ca si rezolvata.

Cea mai noua si luminoasa productie autohtona a legislatorilor nostri este inchiderea hypermarketurilor duminica. Asta va rezolva problemele noastre. Ce mai conteaza ca producatorii din multe tari UE au o gramada de subventii si scutiri de taxe ascunse, care nu lasa nici o urma de sansa alor nostri? Ce conteaza ca taranul roman n-are unde sa-si vinda produsul? Si ce conteaza ca daca nu mergem la Cerrefour duminica, vom merge la Mega Image, un alt mare brand romanesc, pentru ca magazinele de cartier, in mare parte, au disparut sau s-au restrans?

Aceste lucruri nu ne deranjeaza. Ca poate legea asta ne va forta sa mergem la tara in cautare de tarani cu produse. O sa fie bine si la capitolele turism si dezvoltare rurala. Ca avem o productie ce bubuie in Romania. Cum mi-a zis ieri, intr-o emisiune, fostul ministru al agriculturii, Valeriu Tabara, probabil de aceea n-am gasit produse romanesti in magazine, ca n-am cautat destul de bine. Daca e sa ma iau dupa el, probabil sunt magazine ascunse in toata tara cu o productie autohtona de exceptie, dar noi nu reusim sa le gasim. Pe logica asta, probabil in Romania, in acest moment, se inregistreaza o crestere economica si nu o criza, dar noi suntem prea prosti ca sa vedem acest lucru.

Asa ca o sa ne forteze sa mergem la piata vrand-nevrand. Ca acolo e productia noastra. Rosii turcesti, struguri din Syria si capsune din Spania. Ca de cativa ani buni, taranul roman are o dificultate reala in a intra in aceste retele denumite “piete”. Gasim acolo tot felul de intermediari, afaceristi si bisnitari. Iar taranul roman e pacalit inca o data.

Posibile solutii? Exista. Dar pentru aste e nevoie de idei si de “cojones”. Competitia e acerba si mizele mari. In fiecare campanie am auzit de implementarea a ceea ce se numeste in Occident “farmer’s market”. Locuri unde doar producatorii autohtoni au acces, cu produse proprii si cu scutiri de la anumite plati. De exemplu, nu platesc ca sa-si expuna marfa. Oare daca am avea cate 10 din acestea in fiecare judet, am putea sa avem o productie mai buna?

Sau cum ar fi sa incercam si noi, prin diferiti stimuli, sa-i ajutam pe cei care incearca sa se mentina pe piata si nu sa le ingreunam vietile si afacerile cu noi taxe? Sau cum ar fi sa luam masuri ca in Romania sa putem cumpara si produse romanesti? Cum a facut un primar curajos dintr-un municipiu din Romania, care a impus noului supermarket sa vanda cartofi numai din judetul respectiv.

Pentru toate acestea e nevoie de idei si de curaj. De care se pare ca nu dispunem. Asa ca mai aruncam inca o portie de praf in ochi. Si noi ne bucuram. Ca daca solutii nu avem, macar circ sa fie.

Tags:



32 de comentarii

  1. Curaj exista dar nu poti lupta continuu singur impotriva tuturor.
    Idei exista si din alea, dar lipseste cineva care sa le si asculte.

  2. Supermarket-urile oferă un comerţ civilizat, comparativ cu magazinele de cartier. Şi mai ales, plătesc realmente taxe (în special TVA) comparativ cu magazinele de cartier. Ar fi o idee şi închiderea lor duminica, dar asta într-o perioadă cu şomaj redus şi cu creşteri salariale, cum era în 2007. Actualmente, nu e cazul şi nici momentul.

    • Magazinele de cartier nu platesc TVA ?
      Sunt scutiti sau stii tu sigur ca fac evaziune fiscala ?
      Vorbesti in cunostinta de cauza sau banuiesti?
      Stii cata lupta pentru supravietuire este la un astfel de businessel de cartier ? Stii cate multe alte taxe tampite platesc ?

      Iar inchiderea magazinelor duminica mi se pare o idee stupida ! Deschiderea magazinelor duminica este consecinta faptului ca exista cerere si personalul este dispus sa lucrede pentru un venit suplimentar. Nu inteleg rationamentul nici in cazul de boom economic…oamenii cumpara, banii se ruleaza, agentii ec fac profit, platesc angajatii si tot ce au de platit, etc.
      Cui face rau ?

      “Supermarket-urile oferă un comerţ civilizat, comparativ cu magazinele de cartier.”
      Mofturi !
      Sunt de acord ca igiena in multe magazine de cartier lasa in trecut de dorit. Nu in toate. Si putem alege … oricum piata le-a cam maturat..incepe si consumatorul roman sa se dezmeticeasca macar din acest punct de vedere.

      Dar cred ca era vorba de fapt de incurajarea producatorilor autohtoni.

      Noi preferam comert in “conditii civilizate” (care ne fura ochii) dar nu conteaza obiectul comertului.
      Ce daca legumele sunt pline de substante nocive si de multe ori pretul de la raft difera de cel pe care-l platesc ? Bine ca mi se deschide usa singura si oricum pana la casa uit ce pret era la raft!
      Un fel de “Minte-ma cat vrei, dar minte-ma frumos …ca sa ma simt si eu bine”.

    • Comert civilizat =)))) Asta iarna in Carrfour erau sticle de apa minerala inghetata in rafturi cu toate ca pe eticheta scrie clar ca nu trebuie sa fie tinuta sub temp de cateva grade cu +. Asta numesti tu civilizat? Sa mai zic si de legume care put si pe care scrie calitatea I si alte chestii de genu. Zice bine Alina cu minte-ma frumos ca sa ma simt bine.

  3. In primul rand, felicitari pentru articol !

    “Sau cum ar fi sa luam masuri ca in Romania sa putem cumpara si produse romanesti? ”

    Eu cumpar de la vecina mea, incheiem tranzactia peste gard si plata se face foarte avantajos la termen (la caiet adica). Daca nu are vecina, merg numai la piata.
    Dar ce putem face noi consumatorii mai mult decat sa cumparam produse din piata sau direct din poarta celor care se ocupa cu asa ceva si ii cunoastem ?

  4. Cum sa nu: in loc sa inchida hypermarketurile duminica mai bine si-ar inchide guvernantii firmele lor de import de produse. De fapt asta e problema: cum sa aibe micii producatori acces in hypermarketuri cand guvernantii au firme de import?? si cum sa aibe micii producatori acces in piete cand coloratii le pun cutitul la gat???
    Cum sa gandeasca guvernantii la ceva bun, in loc sa aplice legile existente hai sa dea altele, in loc sa faca controale in piete si sa ceara certificate de producator pe care sa le verifice ei ne arunca praf in ochi. Nu fac nimic pentru acest popor, tin doar cu hotii, tin doar cu ei!

  5. ne intrecem in initiative stupide! cei obisnuiti cu supermarket-urile se vor aproviziona in cursul saptamanii, nu vor da buzna in piete unde marfa este tot de import , iar vanzatorii, mai negri de felul lor, fac evaziune fiscala pe fata! la supermarket preturile sunt mult mai bune la produsele pe care le utilizez in mod curent iar cumparaturile le fac in conditii civilizate, nu ma buzunareste nimeni si, spre deosebire de piete, nu am probleme in a gasi un loc de parcare.

  6. nu mai ai cum sa iei atitudine in tara, fiindca au divizat toate sindicatele si toate sucursalele cu multi angajati, iar omul singur, ca individ, e prea sarac sa-si poata cere dreptatea prin instante sau sa incerce sa isi aduca aportul intr-un mod constructiv pt societate… au reusit sa detina controlul absolut, dar sper sa il foloseasca responsabil, pt cei multi…

  7. V-ati intrebat vreodata ce s-ar intimplat daca celelalte tari ar aplica produselor romanesti de export acelasi tratament? Daca am imparti tara in 42 de feude in care sa mincam numai ce se produce acolo? V-ati intrebat de ce dispar magazinele de cartier in realitate? Sau de ce lumea prefera sa se aprovizioneze la super-marketuri, batind un drum de 2 ore dus-intors? Aceasta conceptie de “nationalism economic” sau “localism economic” a dus la doua razboaie mondiale si la marea criza din 1929-1933. Ea este expresia celui mai atroce egoism specific stangii din tarile foarte dezvoltate care a meditat mult si a ajuns la concluzia ca toate celelalte tari nu mai au drept la dezvoltare economica: fie pentru ca nu acelasi sistem de protectie sociala (stinga mai traditionala), fie pentru ca vor distruge natura (noua stinga ecologista).

    Ceea ce ma uimeste intotdeauna la ecologistii militanti si ideologi, sunt 2 lucruri fundamentale:
    1. Nu cunosc nici istorie si nici economie – nici macar nu-si pun problema ce s-ar intimpla dupa ce principiile si ideile lor ar incepe sa fie aplicate. si mai ales cum sa fie aplicate la scara mare: nationala, internationala.Istoria sec. XX este cea mai buna lectie pentru consecintele aplicarii ideologiilor perfectioniste. Numai ca mai trebuie pusa mina pe carte. Este o invitatie.

    2. Au undispret suveran pentru democratie si in special pentru democratia locala: atunci cind o majoritate nu este de acord cu ei, propun mijloace centraliste, obligatorii de a-si impune ideile, pe baza principiului ca numai ei au dreptate si sunt infailibili. Aici se aseamana cu ideologii marxisti radicali, numai tipul de discurs s-a schimbat putin: capitalismul e fundamental rau pentru ca distruge natura si esanta “naturala” a omului si nu pentru ca duce la saracie, exploatare si instrainare (chestiile astea au esuat, s-au fumat, dovedindu-se ca lucrurile sunt ceva mai altfel).

    Este interesant si mimetismul asta ideologic, de care incepem sa dam dovada, fara a incerca sa “rimegam” ceea ce ne servesc anumite elite intelectuale occidentale, plictisite si dominate de ura de sine.

    Oricum trebuie remarcata fascinatia utopiilor de orice fel, bazate pe constructia imaginara a societatii si omului perfect si pline de resentiment fata de realitate si fata de omul obisnuit, de individul asa cum este el cu bune si rele. Si utie asa ce construiesc tot felul de proiecte de inginerie sociala, care sa ne “dreseze” conform obsesiilor, resentimentelor si pina la urma urii unor neadaptati si chiar ratati. Nu ca ar fi vorba de dumneavoastra – ceea ce ma deranjeaza este militantismul celor care fac din credintele/valorile lor personale niste ideologii care vor sa le impuna si celorlalti. Atit si nimic mai mult. Poate meditati putin la ceea ce am spus. Ne-ar folosi la toti. Cu stima.

    • Din comentariul tau eu am inteles ca te deranjeaza oamenii care vorbesc vorbe, de multe ori fara sa stie ce vorbesc. Si ca ai ridicat niste intrebari. Totul impachetat cu un limbaj pretentios, alambicat. Cum folosesc si oamenii care te deranjeaza. Poate ar fi buna o sinteza, ca sa intelegem si noi ce idei/solutii propui.

      • Esti sigur ca vrei sa-ti raspunda ? Daca atunci cand nu spune nimic, se chinuie atat…imagineaza-ti cat scrie cand chiar are ceva de spus (putin probabil totusi).

    • Ai avut un comentariu bestial, care nu mi-a mai lasat sansa sa mai adaug ceva, subscriu in totalitate.
      E o ipocrizie totala ce se incearca acum de catre acesti marxist-ecologisti de moda noua….

    • in comentariul tau sesizez multa incompetenta si prostie…
      Articolul e execelent si spune lucrurilor pe nume.
      Daca ai si gandi ,ai intelege ca supermarket-urile functioneaza doar ca piete de desfacere pentru produsele vestice ;ele sunt adevarate aspiratoare de bani,aspira din piata locala si ii trimite acasa (adica in occident).Daca ai un pic de creier,poti intelege ce inseamna sa aspiri bani dintr-o piata.Iar cat despre plata taxelor,creieras,ti-ai pus vreo clipa intrebarea de ce vajnicii investitori straini anunta investitii fabuloase cand construiesc un mic magazin? 2-3 milioane de euro..desi se vede cu ochiu liber ca nu a bagat mai mult de 300.000? Prezinta o factura de achizitie din occident fabuloasa pentru materiale si alte dotari si trimi mascat t profitul acolo…Bravo,sper ca ai priceput si tu ceva!

  8. Mai grav este cand stii economie si istorie dar nu intelegi nimic din ele…si foarte grav este cand nici nu vrei sa le folosesti penru viitor.
    Cei de aici isi spun parerea, se contrazic, accepta argumente.
    Nu a incercat nimeni sa impuna nimic, nu are nimeni dispret suveran fata de nimeni.

    Si mai relaxeaza-te putin…

  9. Romania ar trebui inchisa. DEFINITV !!!
    Iar parlamentarii nostri, precum si un alt mare procent din populatia noastra, ar trebui sterilizati.

  10. Voi ce faceti in privinta aspectelor cu care nu sunteti de acord ?
    Facem ceva ? Ce solutii aveti ?
    Sau doar ne plangem de mila ?

  11. in super si hyper market gasesti numai produse de calitate indoielnica, in special la R23 – produse proaspete. pe ei nu-i intereseaza decat pretul de achizitie si bonusurile incasate, sau spagile. aveti idee ce pierdere au super-market-urile, cata marfa arunca??? de ce?? pentru ca nu o depoziteaza bine, nu-i intereseaza, am vazut paleti intregi de marfa inghetata. management zero. interes zero. spaga cat cuprinde

  12. Eu unul sustin inchiderea supermarketurilor duminica pentru ca nesimtitii directori cheama la lucru obligatoriu in 3 din 4 week-end-uri toti lucratorii. Bat pariu ca si voua v-ar sta in gat sa lucrati 3 din 4 week-end-uri, cand toata lumea e libera si tu mucnesti…Dar binenteles ca unora le place sa aiba sclavii la munca…ca e comod sa stii ca nu trebuie sa programezi nimic ca ai supermarketul deschis…mi-e mila de lipsa vostra de suflet . Sunteti destepti dar gaunosi si negri la interior…

    • Bine ca sunt altii mai destepti. Pun pariu ca te gandesti ca daca o sa fie inchis magazinul duminica, lucratorii o sa ia acelasi salariu, dar cu munca mai putina.

    • Cand te-au chemat la interviu, din dorinta de a fi acceptat ai fost de acord cu ce conditii ti-au prezentat si in mod sigur ai semnat si o fisa a postului.
      Foarte multi fac aceasta greseala, se arata disponibili 24/24, muncitori, spirit de achipa, etc etc… si apoi isi barfesc angajatorii oricui este dispus sa-i asculte, inclusiv clientilor iar frustrarile lor se manifesta cel mai clar in atitudinea tot fata de clienti.
      Si nu uita ca tu te-ai dus la ei si ai solicitat un loc de munca, nu au batut ei la usa ta…

      Dar de de nu iti gasesti altceva cu program luni – vineri ?

      • Super alina. M-am saturat de genul asta de angajati care nu fac decat sa se planga pe unde apuca de jobul pe care il au, de parca altii sunt de vina ca nu le ies lor pasentele cum ar vrea in viata asta.
        Aveti un drept legal de a va da demisiile cand nu va convine situatia-nu sunteti pe plantatiile din evul mediu. Asa ca, scutiti-ne!

    • Bravo, de accord cu tine!
      Iar celot care sunt mult prea comozi pentru ca sa mearga la piatza si sa negocieze pretul direct cu taranul roman, rusine sa le fie.

  13. Comoditate si Ambalaj.
    Oameni buni! cum mai spunea cineva: se pierde din vedere obiectul legii: incurajarea productiei autohtone!
    Da, legea este perfetcibila, iar pentru asta exista si o societate civila. Asteptati legei perfecte? mai ales pentru toata lumea? Nu exista!
    In general insa majoritatea sunt de fapt prea comozi ca sa mearga la piata si prefera rafturile nesfarsite din magazine care arata frumos insa sunt pline de E-uri. Nu e perfetac piata acum, insa sunt destui producatori care asteapta cresterea cererii pentru a oferi produse mai bune.
    Exista piete de sambata/duminica in orasele mari si ghiciti ce! nu sunt frecventate. Daca de bunavoie nu se poate atunci trebuie pus piciorul in prag. Tot timpul dati exemplu Germania si Austria, dar cand este sa se aplice ceva, toata lumea se scanceste. Va plac asa tare supermarketurile? atunci vizitati-le sambata seara.

  14. Articolul a fost concret si la obiect.Eu propun sa va ganditi de fiecare data cand ati ajuns la casa de marcat cate produse din cosul dvs sunt de provenienta autohtona(adica romanesti)?Nu pentru ca sunt nationalista ci pentru ca in modul acesta am putea proteja ceva din “productia” interna care si asa e pe duca…si daca noi nu producem o fac alti in locul nostru…Concluziile va apartin.

  15. Oricum duminica vei gasi pe piata produsele pe care “producatorii” autohtoni le-au cumparat in cursul saptamanii in engross-uri.
    Pietele in care sa aiba acces numai producatorii ar fi o solutie dar se vor gasi o gramada de “producatori”, de genul celor mentionati mai sus, care vor obtine certificatele cat ai zice peste.

  16. 1/ De, mai Magor, daca te-ai lasat de politica? Ai lasat locul liber astora care gindesc numai cind stau la wc si numai cind sint foarte constipati.

    2/ De ce dracu’ nu aplica politicienii astia logica? Daca inchizind Cora duminica se favorizeaza micul intreprinzator local (asa cum sustin ei), de ce nu am inchide-o si simbata? Sau toata saptamina?

  17. muuulte produse autohtone in piata,daaaaaa.castraveti din turcia,usturoi din china,pere din italia etc etc.plus ca “taranii” sunt al naibii de inchisi la culoare.marea lor majoritate.
    asta incurajam?
    eu zic sa incurajam lobotomia parlamentarilor si atunci sa vezi boost economic.

  18. Lista orientativa de cumparaturi aproape saptamanale:Pui refrigerati sau congelati de Calarasi, Bacau,Transavia etc,lactateLaDorna, Tnuva, Albalact, Cluj, Faina Boromir sau Dobrogea, Malai la fel, salamuri de agricola Bacau, Hartie igienica de Adjud in general tot marfa romaneasca, dar cu avantaje nete la pret pentru noi fata de magazinele de cartier,in ce priveste legumele si fructele eu am o vorba vara si in jurul ei(practic 4-5luni pe an)numai de la piata.

  19. Este greu sa intelegi o asemenea decizie.

    Ok, nici pe departe nu sunt de partea super-hyper marketurilor, dar daca vrei sa incurajezi productia autohtona, iei alte masuri totusi.

    Ne facem de ras cu astfel de decizii!!!
    A

Leave A Reply