Exterminarea maidanezilor, o soluţie falsă

83

În secolul XIX, în India, britanicii au început o campanie de eutanasiere a cîinilor vagabonzi; în fiecare an, au fost omorîţi în jur de 50 000 de cîini. În 1993, campania a fost recunoscută ca fiind un eşec – numărul cîinilor vagabonzi nu numai că a crescut, dar a crescut şi numărul cazurilor de turbare.

de Dan Sociu

Studiile făcute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că măsurile de control din ţările dezvoltate nu se potrivesc ţărilor mai puţin dezvoltate, unde peisajul urban încurajează înmulţirea acestora.

Oricît de mulţi cîini ar fi omorîţi, condiţiile de subzistenţă ale cîinilor rămîn aceleaşi. Cîinii sunt teritoriali, iar cînd sunt eliminaţi de pe teritoriul lor, cîinii din alte zone, cei care scapă de eutanasiere, se mută pe teritoriile eliberate şi continuă să se reproducă. Doi cîini se pot înmulţi pînă la 300 în mai puţin de trei ani. Agresivitatea lor creşte, pentru că apar mai multe lupte pentru noile teritorii. În timpul acestor lupte, oamenii cad victime colaterale. Căţelele cu pui atacă şi ele trecătorii. Eutanasierea în masă contribuie deci la amplificarea problemei.

Soluţia cea mai bună e sterilizarea şi plasarea lor pe aceleaşi teritorii, pe care vor continua să le apere, ţinînd astfel la distanţă invazia altor cîini din afară. Factorii principali ai agresivităţii sunt migraţia şi împerecherea. Sterilizarea reduce semnificativ luptele dintre cîini, scăzînd astfel şi agresivitatea îndreptată împotriva oamenilor. Cum femelele nu mai au pui pe care să-i apere, scade şi agresivitatea acestora. După un timp, populaţia scade de la sine.

Nu e, desigur, o soluţie magică, dar nici nu e posibilă o astfel de soluţie (o rezolvare peste noapte a problemei). Ridicarea cîinilor de pe teritoriile lor şi omorîrea nu face decît să provoace instabilitate şi agresivitate. Chiar şi adopţia maidanezilor nu rezolvă decît o parte din problemă, teritoriile rămase vacante creează lupte între cîini.

Odată cu sterilizarea, cîinii ar trebui să fie şi vaccinaţi împotriva rabiei.

Oriunde s-a încercat exterminarea cîinilor, Pakistan, Iran, Irak, Arabia Saudită, Cambodgia, Coreea de Nord, Afganistan, Iordan, Siria, Yemen, Bangladeş, Nepal, Ucraina, Uzbekistan ş. a., această metodă a dat greş.

România nu e o ţară dezvoltată, deci această soluţie nu ar funcţiona nici aici.

FOTO: Mark Jenkins

Citiți și:

Cum să scapi definitiv de câinii maidanezi cu 5 lei pe lună. Rețeta de succes pentru controlul câinilor vagabonzi: padocurile de cartier

Jurnalismul de senzație. Cum să manipulezi și să transformi informații pentru a avea dintr-o non-știre una de senzație. Speța câinilor vagabonzi

Tags:



83 de comentarii

    • Va prezint pozitia unei asociatii de protectia animalelor (ca tot se face referire la neimplicarea lor) ce mi se pare nu numai de bun simt, ci si rationala. Mai mult prin cele scrise mai jos vreau sa subliniez faptul ca iubitorii de animale nu sunt niste persoane absurde si iresponsabile. Va rog sa intelegeti ca tocmai noi, cei care cad drept vinovati cand astfel de accidente se intampla, suntem primii care ne dorim aceasta problema rezolvata.

      Cei ce nu iubesc animalele sau nu ii intereseaza soarta lor ar trebui sa intelega ca purtam de fapt aceeasi lupta – rezolvarea problemei animalelor fara stapan, iar inamicul comun nu sunt cainii, ci NESIMTIREA si NEIMPLICAREA autoritatilor care au cheltuit de fiecare data banii bugetati pe orice altceva.

      Ar trebui create mai multe adaposturi

      Raspuns: Doar adaposturile in sine nu pot rezolva problema din cauza abandonului perpetuu care are loc din proprietate privata pe domeniul public. Altfel spus, dupa cum bine stiti marea majoritate a detinatorilor de caini (pornind de la oameni cu stare care-i ingrijesc, poate mai bine decat ar face-o cu semenii lor si ajungand la oameni care n-au locuinta dar umbla cu haite de cainii dupa ei) nu ii sterilizeaza. Multi dintre acestia abandoneaza pe domeniul public animalele care se nasc necontrolat in ograda lor, facand ca problema cainilor fara stapan sa nu se termine niciodata.

      Adaposturile, oricat de multe ar fi, nu vor avea niciodata capacitatea de a prelua toti cainii abandonati din proprietate privata, si cu atat mai putin sa-i tina in viata. Cheltuielile pentru intretinerea unui adapost cu 20.000 de caini, asa cum intentioneaza PMB sa construiasca, vor fi de-a dreptul socante si imposibil de suportat. Asta ca sa nu mai vorbim de aberatia in sine care se refera la faptul ca autoritatile nu sunt dispuse sa aplice masuri de stopare a abandonului (care ar atrage fonduri la bugetul de stat), dar sunt dispuse sa cheltuiasca o avere strangand cainii pe care oamenii ii arunca pe strazi. Intotdeauna ne-am pus aceasta intrebare:

      De ce sunt dispusi edilii nostri sa cheltuiasca foarte multi bani, fara a rezolva in niciun fel problema cainilor fara stapan, in loc sa atraga bani la buget, amendand detinatorii de caini si pisici care abandoneaza animale pe domeniul public?

      Raspunsul, in opinia noastra, este ca gestionarea cainilor fara stapan are drept scop o mare spalare de bani, nicidecum intentia de a rezolva aceasta problema.

      2. Ar trebui eutanasiati

      Din motivul enuntat mai sus, nici eutanasierea cainilor vagabonzi nu va duce la rezolvarea problemei. Si in acest caz pentru solutia aleasa se vor cheltui foarte multi bani publici, iar ASPA nu va fi nimic altceva decat o industrie de ucis cainii, pe care oamenii, in lipsa masurilor de control a inmultirii animalelor, vor continua sa-i abandoneze.

      Ne punem din nou aceeasi intrebare:

      De ce nu iau autoritatile masuri pentru controlul inmultirii animalelor (caini si pisici) din proprietate privata, in scopul de a preveni abandonarea acestora?

      Din pacate ajungem din nou la acelasi raspuns:

      In opinia noastra, gestionarea cainilor fara stapan are drept scop o mare spalare de bani, nicidecum intentia de a rezolva aceasta problema.

      3. Ar trebui sterilizati toti cainii maidanezi

      Doar sterilizarea cainilor fara stapan nu poate reprezenta o solutie pe termen lung atata timp cat nu exista aceasta obligativitate si pentru cainii cu stapan (exceptand anumite categorii de caini cu stapan pentru care exista deja un sistem de inmultire controlata). Altfel spus, chiar daca am steriliza in cel mai scurt timp toti cainii aflati pe strazi, numarul lor nu va fi in scadere ci va fi in crestere din aceeasi cauza: cainii care sunt abandonati in flux continuu din proprietate privata pe domeniul public.

      Nu ne mai punem intrebarea de ce incearca autoritatile sa pacaleasca cetatenii Romaniei pretinzand ca sunt permanent in cautare de solutii, fara a face insa nicio clipa referire la realele solutii care zac de mai bine de trei ani pe masa deputatilor in cadrul amendamentelor aduse la Legea nr 227/2002 pentru aprobarea OUG 155/2001, deoarece stim cu totii raspunsul.

      4. Ar trebui dezvoltat un program national de adoptii

      Nici acest punct luat ca atare, in lipsa masurilor de control al inmultirii animalelor (caini si pisici), nu poate rezolva problema, datorita faptului ca cererea este infima comparativ cu oferta, si asta desigur tot din cauza abandonului din proprietate privata.

      5. Nu consider ca reprezinta o problema

      Din pacate atat existenta cainilor fara stapan cat si existenta pisicilor fara stapan reprezinta o problema grava, pe care, in opinia noastra, autoritatile nu vor s-o rezolve.

      Este de neinteles de ce zac amendamentele la L. 227/2002 pe masa deputatilor, in situatia in care acestea contin toate masurile necesare pentru a rezolva definitiv problema legata de existenta animalelor fara stapan.
      Sau poate tocmai acest lucru nu le convine alesilor nostri, si anume faptul ca odata promulgata legea pe care o asteptam cu totii, vom asista in timp nu foarte lung la diminuarea drastica a numarului de animale fara stapan care va atrage dupa sine si diminuarea la fel de drastica a fondurilor folosite pentru gestionarea lor?
      Opinia noastra este ca tocmai de acest lucru se tem cei care fac tot ce este posibil ca Legea Marinescu II sa nu fie promulgata. Se tem probabil ca nu vor mai avea ce gestiona.

      In concluzie, votarea unuia sau a altuia dintre punctele enumerate in sondaj nu poate fi relevanta in luarea vreunei decizii, deoarece nici unul dintre puncte luat doar ca atare nu poate rezolva situatia cainilor fara stapan.

      Astfel, acest sondaj este de-a dreptul inutil. El poate fi util doar celor care manipuleaza si dezinformeaza sistematic opinia publica.

      Solutia sustinuta de Asociatia Robi inca dinainte de inceperea programului de exterminare a cainilor fara stapan lansat de primarul Bucurestiului, la vremea aceea dl. Traian Basescu, (program care s-a dovedit a fi ineficient si extrem de costisitor) este aceea regasita si in legislatiile tarilor in care nu exista decat foarte putini caini fara stapan, adica CONTROLUL ANIMALELOR CU STAPAN in primul rand, si desigur si al celor fara stapan.

      Concret, cainii si pisicile cu detinator ar trebui:
      – identificati (prin microcipare) si
      – inregistrati intr-o baza de date unica [la nivel local la primarii si la nivel national la ANSVSA (responsabila de altfel cu controlul inmultirii animalelor si careia in repetate randuri i-am solicitat luarea acestor masuri pe care din pacate refuza sa le ia)]
      -sterilizati obligatoriu (exceptie facand categoriile prevazute in amendamentele la Legea 227/2002).

      Aceste masuri au drept scop stoparea abandonului animalelor pe domeniul public.

      In lipsa acestor masuri, problema cainilor si pisicilor cu stapan nu se va rezolva niciodata.

      Cainii existenti deja pe domeniul public trebuie sterilizati si returnati (cu exceptia cainilor cu adevarat agresivi si a celor bolnavi, singurii care ar trebui sa stea in adaposturi pana la adoptia lor reala).

      Alta solutie nu exista, oricate incercari s-ar face si oricat de elegant ne-ar pacali edilii nostri pretinzand ca au grija oamenilor muscati de caini.

      Asta fac edilii nostri, ne mint cu nerusinare ca sunt intr-o vesnica cautare de solutii (toate ineficiente) in timp ce adevaratele solutii care i-ar lasa pe hingheri fara obiectul muncii zac pe masa deputatilor.

      Daca doriti sa traiti intr-o Romanie civilizata, fara disconfortul creat din diverse motive de animalale fara stapan, cereti autoritatilor sa reia in discutie Legea Marinescu II, singura capabila sa rezolve definitiv aceasta problema (ne referim la Legea Marinescu II depusa initial, adica cea editata impreuna cu ONG-urile si agreata de catre acestea, si nu la modificarile ulterioare care au drept scop sabotarea legii).

      Multumesc.

      • as vrea sa completez cand spui ca purtam toti aceiasi lupta…
        unii iubesc animalele iar ceilalti din o groaza de motive le urasc…e simplu…
        cei care urasc animalele le vor moarte, cu matele pe afara, capete zdrobite cu creierul pe afara, suvoaie de sange si tot tacamul…asta e problema…pentru ei e singura solutie oricate argumente le veti aduce…asta e unica solutie…rauri de sange…asa ca faceti un pustiu de bine si nu va mai pierdeti timpul proopunandu-le solutii si incercand sa ajungeti la un numitor comun…asta nu se va intampla niciodata…

  1. Munteanu Silvia on

    Solutia castrarii prezentata argumentat si documientat in articol este foarte buna si a fost utilizata zonal la Oradea si Sibiu unde sunt rezultate foarte bune. Coordonatele solutiei sunt castrarea cainilor fara stapan precum si a celor cu stapan, pe arii foarte intinse de preferat la nivelul intregii tari. Cainii care sunt agresivi sa fie tinuti in adaposturi.
    Eutanasierea practicata asiduu si in tara noastra pana la aparitia Legii protectiei animalelor s-a vazut ca nu a dat rezultate la nivelul Bucurestiului, numarul cainilor nu a scazut, ci a fost in crestere.

    • Madalina Mihaltianu on

      In continuare sursa o reprezinta SATELE din jurul oraselor, unde animalele sunt eliberate in perioada de imperechere, iar mai tarziu, puii aparuti, aruncati la groapa de gunoi de la marginea satelor, sau la marginea padurilor de pe sosele ori in curtile institutiilor unde un copil-nepot lucreaza pe acolo.
      Daca TARANII nu vor fi obligati sa isi castreze bietul schelet de caine tinut in restul anului in lant de un metru, atunci nu vom scapa EVER de aceasta situatie de cosmar.
      Cosmar mai ales pentru animalul lipsit de orice perspectiva, dar si pentru tine, omul, care iti doresti sa traiesti intr-o tara civilizata, unde sa mergi linistit pe sosele fara imagini de carnagiu, sa mananci linistit la o terasa fara sa vezi un animal scheletic asteptand firimiturile, si da, fara sa mai existe situatii disperate si regretabile ca cea intamplata saptamana trecuta…
      Din pacate, primariile in continuare, mai ales comunale, refuza categoric colaborarea cu ONG-urile pentru programul de castrare a cainilor. In schimb, incurajeaza practica secolului XV, macelul…
      Iar aceasta refulare violenta pe care o avem in noi si ne-o consumam asupra animalelor nu e de bun augur… duce catre un diagnostic tare urat.

      • Draga Madalina,

        referitor la situatia de la sate. Ai spus un lucru extrem de adevarat.

        In concodanta cu dorinta de profit a edililor nostri care nu mai stiu cum sa se “ralieze la standardele europene” (atunci cand e vorba de un profit – gen vaccin importat si altele) luati nota ca cel putin taranii de pe langa Bucuresti au vaca cu cercelus in ureche (si n-ai fi crezut ca se poate intampla asta) fiind “monitorizata” de autoritatile locale. Taranii nu prea stiu la ce bun exact serveste asta insa isi inregistreaza (!!) animalul – cu identificarea fizica de culori sclipitoare – pentru ca altfel “imi da astia amenda”. Ceea ce s-a si-ntamplat. Deci se poate.

        Atata vreme cat autoritatile iau ceva bani pe asta. Inregistrarea si monitorizarea cainilor cu stapan din Bucuresti este o munca de organizare si “cum iarna nu-i ca vara” e mult mai usor sa ia bani europeni ca sa ‘numere’ cainii.

        Situatia poate fi foarte interesanta cand ONG-urile din afara or sa puna punctul pe I punand presiune pe autoritatile lor care dau bani Romaniei sa omoare caini. Caci banii europeni sunt si ei monitorizati. Oare cei de-acolo nu vad ce se intampla cu banii lor?? Sau fiecare cu edilii lor? Esec de comunicare la nivel politic?

  2. Sigur ca atunci cand este aplicata in tarile Lumii a treia, solutia nu da rezultate. In SUA, Canada si tarile Europei Occidentale, iata ca solutia a avut succes deplin. Atata vreme cat intr-o societate dicteaza cuconitele fara copii care iubesc maidanezii fara sa-si asume raspunderea pt ei si fundatiile care traiesc de pe urma banilor occidentali si sunt interesate sa perpetueze aceasta situatie, nu se va intampla nimic. Pot muri oricati oameni sfasiati de vii in plin oras, de Zeul Maidanez sa nu se atinga nimeni! Este mai pretios decat omul si beneficiaza de alocatii mai generoase decat bolnavii din spitale sau batranii din azile. Va este usor sa afirmati “eutanasierea nu este o solutie” atata vreme cat nu va miscati fundurile din masina mai mult de 3 metri.

    • De ce nu mergi si tu in SUA, Canada sau tarile Europei Occidentale? De ce amesteci cainii cu bolnavii din spitale sau batranii din azil? Iar legatura dintre dragostea fata de animale si a avea sau a nu avea copii mi se pare cel putin stupida si rautacioasa. Este eutanasierea o solutie? Crezi ca acest macel va face viata mai buna batranilor si bolnavilor? Stii ca nu e asa, dar faci afirmatii doar din dorinta de a arunca cu noroi haotic. De curiozitate…cati metri ti-ai miscat fundul pentru a imbunatati ceva din cele a caror grija aparent o porti? Sau tot ceea ce poti si vrei sa faci e sa-ti misti degetele pe tastatura pentru a jigni si a instiga la omor…. Ar trebui sa ma semnez si eu ”o cuconita” . Dar esti in stare sa intelegi ca-ti dau dreptate.

      • Parca ai fi sora presedintelui, Lidia! “Nu-ti convine, esti liber sa emigrezi!” De ce sa aplicam o metoda occidentala – si nu poti acuza Occidentul ca este crud cu animalele si ca nu are o politica ferma de protejare a lor! – cand putem supravietui aici, intr-un mic Hindustan, aplicand o democratie originala? Ma intreb de ce nu luati sub aripa voastra ocrotitoare si soboloanii, care nu sunt decat cateva miliarde si ati putea face bani si mai frumosi de pe urma lor?
        Nu, ca parinte de copil nu pot concepe existenta haitelor de caini salbaticiti, pt ca nu de un biet catel pripasit ne putem teme, ci de haitele care “fac legea” in plin centrul capitalei, pe langa orice institutie sau intreprindere. Candva au fost putini, s-au inmultit pt ca aici a dus politica anumitor ONG-uri mai vocale, care au facturat sterilizari fictive si au aruncat caini fertili inapoi in strada, sa se inmulteasca mai departe si sa constituie o sursa de sifonat bani publici. Tot mai multi. Si de ce? Ca sa cream tabere tip Guantanamo pt niste patrupede care, omeneste vorbind, nu pot fi adoptate in masa!

        • Nu contest faptul ca sunt ff. multi, ca sunt infricosatoarele haitele de care vorbesti. Dar de ce s-a ajuns aici? Nu cred ca putem arunca vina pe ONG-uri si atat. Tu vorbesti prea mult de bani. Eu vorbesc de neimplicare, de indiferenta…Cati din cei care acum sunt deranjati de inmultirea cainilor au depus macar o singura data un minim efort pt. sterilizarea unei amarate de cateluse pripasita pe la usa blocului sau a unei institutii? Tu de cate ori te-ai gandit macar ca ar fi bine sa faci ceva? NU. Toti s-au complacut . Nu-i privea pe ei, autoritatile sa faca, ca si cum nu suntem constienti ca sunt depasite in multe situatii. Au alugat cainele cu pietre sau cu parul, au injurat, s-au certat cu vecinii care faceau ”greseala” sa intinda cainelui o gura de mancare (eventual sa-l si sterilizeze) si au amenintat…atat.Si asa au trecut anii, cainii s-au inmultit si deodata s-a trezit ”cetateanul” ca sunt prea multi, ca fac rau, ca ii e frica. Si la ce se poate gandi acest cetatean? ”DA-LE IN CAP, OMOARA-I….ca ma deranjeaza. Eu am de crescut copii, sunt bolnavi in spitale,am preocupari onorabile, n-am timp sau chef sa ma implic. “Si mai arunca si injurii. Deci? Cu MACELUL rezolvam. Ba mai mult, suntem mandri sa urmam exemplul tarilor civilizate. Ha…alt exemplu nici nu ne-am mai gasit de urmat, decat sa fim barbari. In fine…

  3. daniel, nu am masina, locuiesc in berceni si am locuit mai tot timpul in zone bintuite de haite de caini. am fost atacat de multe ori, m-au chinuit noaptea cu urletele lor, am scris si poezii furioase despre ei:) dar oricit m-ar enerva, nu cred ca exterminarea e o solutie. si noi nu sintem sua, canada si nici europa occidentala, oricit ne-ar placea sa credem asta

    • D-le Dan Sociu, ceea ce faci dumneavoastra aici se numeste “trolling”, nu jurnalism. Pur si simplu scrieti niste afirmatii care eludeaza complet logica, si sunt contra opiniei majoritare ca sa strangeti cat mai multe reactii. Probabil ca asa sperati sa aratai ca puteti face “rating”.
      Fireste, nu are rost sa discut ce ati scris – “trolli” nu sunt interesati de argumente logice, ci doar de ceva atentie. Ca sa va dati seama cat de jos sunteti, amintiti-va cum capata atentie exhibitionistii care alearga goi pe stadioane.
      Cam asa sunteti dumneavoastra acum – pentru ceva comentarii scrieti prostii fara rost. Cam atat am de zis.

  4. Delia Mihalache on

    Propun eu o solutie: fiecare primarie (de comuna, oras, sector) sa puna la dispozitie un teren pt un adapost public ce se va construi din fonduri de la bugetul local. Apoi, primaria sa stranga toti cainii fara stapan din zona si sa-i duca in adapostul respectiv unde vor fi intretinuti numai din donatii si voluntariat sau adoptati. Totodata, cel care elibereaza un animal pe spatiul public sa plateasca o amenda foarte mare si sa fie obligat sa faca munca in folosul comunitatii, pierzand si dreptul de a mai ”adopta” un animal pe viitor (sa semneze pt toate astea pe formularul de adoptie). Cum vi se pare? Vreau sa propun asta la primaria sector 6.

  5. Stupid. Cand o specie dispare, dispare pentru ca este exterminata fizic de catre un rival mai puternic. Asa s-a intamplat de zeci de milioane de ani. Acum vine unu’ si incearca sa ne convinga ca nu, e ca la firele de iarba: cu cat le tai, cu atat cresc mai bine. Domnu’ ziarist, gandeste putin, da’ numai putin: daca in India s-au eutanasiat pe an doar 50.000 de caini… nu ti se pare o cifra total nesemnificativa raportat la teritoriul Indiei si la numarul total de caini vagabonzi de acolo? Adica esecul este din cauza ca treaba s-a facut de mantuiala, in dulcele stil oriental.

    Crezi matale, domnu’ ziarist, ca Occidentul secolului al XIX-lea a rezolvat problema cainilor vagabonzi prin sterilizare si prin cazarea in padocuri? Iti spun eu, NU! Dar hingherii si-au facut treaba temenic acolo, asa ca acum le da mana sa vorbeasca despre “metode umane”.

    • AI PERFECTA DREPTATE , SA FIE EUTANASIATI TOTI CAINII MAIDANEZI BOLNAVI, AGRESIVI SI BATRANI IAR RESTUL ADUNATI TOTI SI STERILIZATI SI BAGATI IN ADAPOSTURI NU PE STRAZI DIN NOU. DAR CREDETI CA ASOCIATIILOR DE PROFITORI CARE AU GRIJA CHIPURILE DE PROTECTIA ANIMALELOR O SA LE CONVINA SA NU MAI FIE MAIDANEZI PE STRADA? EI DE UNDE SA MAI FURE BANI? DE UNDE SA MAI PRIMEASCA DONATII?

  6. nu inteleg ce-a vrut sa spuna autorul aici:
    “Nu e, desigur, o soluţie magică, dar nici nu e posibilă o astfel de soluţie” Mai degraba “imposibila” a vrut sa zica…….
    Va rog, mai multa coerenta……….

  7. Da, sterilizarea masiva e singura solutie viabila. Trebuie luate ceva hotarari locale , ca si animalele din curtile private sa fie sterilizate,pentru ca acolo e o sursa inepuizabila de pui abandonati pe strazi.

  8. Ai perfecta dreptate. Sunt cu totul de acord si sustin aceasta teorie. Multumim Adevarul ca va implicati si aveti solutii de bun simt.

  9. Cainii – sterilizati sau nu – transporta paraziti periculosi pentru om (toxoplasma, toxocara canis, echinococcus granulosus). Nu i-am gasit mentionati de nimeni in discutiile despre cainii “comunitari”; daca vreti sa vedeti cum iti schimba viata un chist hidatic, mergeti la o sectie de boli parazitare intr-un spital si vorbiti cu oamenii de pe-acolo. Si se poate lua pur si simplu mangaind blana unui caine. Eu nu accept ca solutie convietuirea cu cainii, printre excrementele lor (mergeti in orice parc, o sa le gasiti peste tot, copiii nostri se joaca cu oua de paraziti in nisip).

    • Nu se ia mangaind blana cainelui pur si simplu.Trebuie sa duci mana NESPALTA la gura. Aratati cu degetul inspre caini, exagerati fara sa aveti habar si uitati ca suntem responsabili de propria igiena ,de educatia copiilor in acest sens etc etc. Daca ii lasi in voia sortii (ca sunt mici si e firesc sa bage in gura) …asta e. Ca sa nu ma mai gandesc la cum invata ei de mici ca animalele trebuie sa stea fie in cusca, fie sa fie omorate.

      • Asa e, trebuie sa duci mana nespalata la gura. Atunci de ce mai maturam strazile si strangem gunoaiele, fiecare ar trebui sa se spele pe maini si gata. Cei care au copii stiu cate ceva despre distanta “de la mana pan-la gura”.
        Igiena incepe de la spalatul mainilor, dar nu se opreste acolo. Se mai refera si la mediul in care traiesti.

    • Cred ca o alta solutie stimabile domn, pentru a evita contaminarea copiilor cu diversi paraziti, ar fi sa nu-i mai faceti, sa va sterilizati si voi, astfel vor scadea vertiginos riscurile de contaminare….si nici nu cred ca va fi o mare pierdere pentru omenire, ci din potriva veti face un bine planetei lasand in urma mai putini monstrii si avortoane de copii facuti si educati dupa chipul si asemanarea voastra!!!! P.S.unde ati citit de toxoplasma si chist hidatic, in almanahe?!??!!!!!……………………

  10. carmina, “o astfel de solutie”, adica “o solutie magica”.

    adi s. , occidentul nu si-a rezolvat problema cainilor vagaonzi in secolul XIX, ci abia spre sfirsitul secolului XX. in sua abia in anii 70 au inceput sa dispara, exact cind exterminarea a fost inlocuita cu sterilizarea.

    • De unde aveti datele astea, d-le Sociu? Cine v-a spus ca au inceput cainii vagabonzi sa dispara din SUA prin anii 70?

      De ce scrieti prostii?

      • Domnului Ilarion:
        Va rog, ma scuzati, dar aveti cumva informatii care sa infirme pozitia d-lui Sociu? La o adica, daca tot il intrebam pe dl Sociu “de ce scrie prostii”, va intreb si eu pe dvs: De ce sunteti de rea-credinta?

        Asta ca sa nu mai intreb si de ce, dintre toate rahaturile care se intampla in tara asta, s-a hotarat “poporul” ca Marele Dusman sunt…cainii?
        Oare chiar crede cineva sincer ca omorand cainii vagabonzi, vom restabili ceva ordine cosmica, va disparea coruptia, copiii vor lua note mai bune la Bac, vor aparea sosele acolo unde cainii isi aveau cotetul, va fi demis Basescu, vom afla ce-a fost la revolutie, Steaua va din nou ce a fost,gigacaloria se va ieftivni si alcoolul va fi gratis?

        Poate ar fi bine sa lasam mandria si rusinea de-o parte: pana la urma, daca situatia cainilor vagabonzi a devenit o problema nationala, serioasa, este fiindca si noi toti, oamenii – cetatenii! – suntem responsabili de asta.

        Haideti sa nu mai fim copii, si sa ne asumam responsabilitatea propriilor acte, sa acceptam ca noi toti eram acolo cand cainii se inmulteau si ca, pusi in fata faptului, prea putini dintre noi, ar fi cu adevarat in stare sa omoare cainele din fata blocului sau.
        Doar copii si nazistii cauta solutii magice, miraculoase, “finale”.

        Ce propune dl Sociu, este, in definitiv, o propunere de maturizare – civica, politica, omeneasca. E timpul.

  11. halucinant, absolut halucinant. eu m-am resemnat oricum , imi imaginez ca sunt intr-un paradis tropical, plin de oameni spectaculosi precum personajele astea de la totb care fac o existenta ciudata si periferica scriind (de ce or fi scriind ?) mult si ciudat. ce pacat ca avem atat de putine scoli de meserii. sunt atatia scriitori si asa putini cofetari creativi !

  12. Povesti ! Cainii vagabonzi trebuie eutanasiati. Punct ! Cand eram copil au disparut cainii din Braila pentru ca venise Circul Medrano care dadea 10 lei pe un caine ca sa fie dat hrana la salbaticiunile lor (lei, tigri, etc). Daca si in Bucuresti primaria ar da vre-o 20 lei pentru un caine adus viu si nevatamat, pun pariu ca s-ar mobiliza multa lume sa faca un ban !

    • Ce distractiv, nu? Ti-a placut mult. Si eu pun pariu ca daca primaria ar da ceva mai multi bani (si nu ar exista frica de puscarie) s-ar mobiliza destui care sa dea in cap si semenilor lor. Suntem diferiti…unii au stofa de ucigas si altii nu. 🙂

    • Mai Stan Patitu, nu vrei sa incepa leul micul dejun cu tine si toti cei limitati ca tine.
      Cred ca am avea hrana pt toatre gradinile zoo din Europa!
      Doar oamenii ca tine se duc la circ!
      vezi earthlings documentarul….si daca ai putin creier no o sa te mai duci nici tu

  13. Trebuie o actiune globala ,concertata, dirijata de Guvern , desfasurata pe o durata determinata pentru rezolvarea problemei.
    Altfel, riscam ca in fiecare localitate care a rezolvat problema, sa reapara situatia anterioara cu caini adusi din localitatile invecinate.

  14. @Delia Mihalache Vroiam sa te intreb daca ai putea sa introduci in cererea ta si ceva despre vecina ta din bloc sau cel de la curtea de vizavi care de ani de zile lasa pui in cutie, pentru ca sunt iresponsabili si nu isi sterilizeaza animalul. La ei nu te-ai gandit, nu-i asa? Nu ai vazut probabil cate culori au crotaliile din urechile cainilor? Asta pt ca oamenii responsabili au facut ceva deja in acest sens, timp in care tu stateai si te gandeai sa scrii hartii. Au castrat din banii lor la cabinete niste animale, din spiritul lor civic… Eh… Deschide un pic ochii si ofera solutii reale, nu fi marginita..

  15. Si ursii sunt teritoriali, deci propun sa se aduca ursi la Bucuresti, ca ii alunga pe caini. Lasand gluma, pot spune ca atunci cand fostul primar Basescu a inceput eutanasierea cainilor, rezultatele au fost vizibile in scurt timp. Aceasta este singura solutie viabila, restul apa de ploaie.

  16. Pingback: Tweets that mention Exterminarea maidanezilor, o soluţie falsă » Think Outside the Box -- Topsy.com

  17. Cred ca in tarile asiatice unde specialitatile culinare sint mai dezvoltate si mai specifice conform traditiei lor aceasta carne ar aduce o mare bucurie in restaurantele de lux si un profit pentru ambele tari si linistea, de care avem nevoie iar dupa care sa fie aplicate amenzi mari pentru oameni care tin in custodie mai mult de 2 ciini – Firme care au ciini si nu au o boxa -Locatari de la blocuri care nu au boxe si lasa in voia sortii sa fie promt amendati si ridicarea animalelor

  18. O tara in care cainii omoara oameni !Mai dorim respectul si recunoasterea valorilor cand patrupedele ne infuleca pe strazi,oare asta meritam?DA eu zic ca da noi promovam prostia si incultura la noi ultimii oameni devin celebrii iar ,altii poate cu adevarat valorosi pleaca din tara sau ajung de dat la caini.Apar iubitori de animale in timp ce bibliotecile stau goale mai usor sa faci menajul unui catel decat sa deschizi o carte ,cu cata importanta plimba potaia dar escrmentele nici ca le aduna iubitorii de animale care pentru un copil bolnav nu ar dona un leut dar pt potaie ajunge sluga.Ce sa mai spun decat ca pielea de caine este cea mai buna pentru manusi.

  19. Delia Mihalache on

    @Anda: daca tot vrei solutii reale, cum ai convinge tu pe cineva sa-si sterilizeze cainele? Pt ca daca-mi spui ca se vor face controale in curtile si casele oamenilor de catre autoritati, ma faci sa rad: ei nu sunt in stare sa controleze buticurile si spalatoriile de masini care nu dau bon fiscal, asa ca nu te baza pe asta. Deci, cum pot fi convinsi proprietarii de caini sa-i sterilizeze? Eu propun sa le dea primaria 10 ron de caine sterilizat. Si mai am o intrebare: unui caine sterilizat pe care nu-l adopta nimeni ii este mai bine pe strada decat in adapost?

  20. Ceea ce lipseste in romania este cadrul legal inn care sa permita eliminarea evenimentelor deranjante ocazionate de vagabondajul animalelor ce pot face rau oamenilor (in special copiilor, oamenilor in varsta, care nu se pot apara cand sunt atacati).

    À propos de Brigite Bardot, iata ce prevede legea in Franta :

    « S’agissant plus particulièrement des chiens et des chats errants, leur divagation est interdite par l’article 213-2 du code rural. »

    Adica Existenta cainilor vagabonzi este interzisa.

    Mai adaug si un paragraf ce priveste functionarea centrelor de primire a cainilor vagabonzi, in care se arata clar ca daca dupa 8 zile lucratoare stapanul, cainele devine proprietatea centrului. Aceste centre pot propune dupa avizul veterinarului cedarea acestor animale asociatiilor sau fundatiilor care dispun de un refugiu, si care la randul lor pot propune spre adoptie animalele:

    « Lorsque l’animal est identifié, le gestionnaire de la fourrière recherche son propriétaire. A l’issue d’un délai franc de garde de huit jours ouvrés, si l’animal n’est pas réclamé par son propriétaire, il est considéré comme abandonné et devient la propriété du gestionnaire de la fourrière.
    Après avis d’un vétérinaire, le gestionnaire de la fourrière peut céder les animaux à titre gratuit à des fondations ou des associations de protection des animaux disposant d’un refuge qui, seules, sont habilitées à proposer les animaux à l’adoption à un nouveau propriétaire. »

    Après l’expiration du délai de garde, si le vétérinaire en constate la nécessité, il procède à l’euthanasie de l’animal (article L. 211-25 du Code rural). »

    Ultima fraza rezuma de o maniera politicoasa ceea ce se intampla de fapt : daca centrul nu mai are loc liber, dupa 8 zile animalul este eutanasiat. Nici vorba de castrare. Repunerea in libertate constituie o infractiune (cum existenta cainilor vagabonzi este interzisa)
    Cert aceasta actiune necesita bani, dar mult mai putini decat in cazul cdastrarii.

    In ceea ce o priveste pe Brigite Bardot, cu tot respectul pentru creatia sa artistica, propunerile ei privind protectia animalelor nu sunt luate in consideratie in Franta (de catre cei care decid).

    Ramane la latitudinea romanilor sa fie exigenti fata de alesii lor, daca vor sa nu aiba haite de animale, sau sa aiba, daca vor sa integreze un mod de viata asemanator cu cel din Egipt, India, etc.

  21. CA NU SUNTEM O TARA DEZVOLTATA E UNA DAR CA NU SUNTEM O TARA EDUCATA E ALTA !! NU RESPECTAM VIATA NU NE RESPECTAM PE NOI SI SEMENII NOSTRI , CE SA MAI ZICEM DE VIATA ANIMALELOR !!!
    EDUCATIA IN SPIRITUL RESPECTARII VIETII CA PE UN DAR DIVIN , NEREPETABIL DE NEPUTINTA DE A FI DAT DE FIINTE LA ALTE FIINTE ESTE UN PAS SPRE RESPECTUL DE SINE SI RESPECTUL PENTRU VIATA TA SI A CELOR DIN JURUL TAU !! SA ITI PESE DE VIATA !!!

    • o voce foarte coerenta si frumos sustinuta. Radical diferita de mentalitatea tip “cocalar” de care tot avem parte. “sa-i omoram, sa moara mama” – ceva de genu…trist, foarte trist. Oamenii astia au copii si se bat cu pumnii-n piept pentru asta. Si sunt profund impresionati de batranii din spitale…waw…Au vazut ei la televizor…..si daca ii zgandari un pic ti-o zic si pe-aia cu matusi-sa care a trebuit sa dea spaga la doctor ca daca nu, murea. Mai avem si unii care au citit multe carti. suuuper. Cult in cap. Suntem impresionati.

  22. cei care au scris ca la Oradea s-a rezolvat probleme sunt niste mincinosi, este un ONG total ineficient, incearca sa mai dea spre adoptie unul sau doi cini, niste profitori si niste lenesi.

  23. Si sterilizarea este la fel de ineficienta ca si eutanasierea daca nu se face complet si daca nu se iau si alte masuri complementare (prevenirea abandonului, suplimentarea numarului de hingheri si a adaposturilor pentru caini, legislatie care sa prevada ce se intampla cu cainii care nu sunt adoptati intr-un anumit interval – abandonarea lor inapoi pe strada nu e o solutie si nu rezolva nimic).
    In india eutanasierea a fost un esec pentru ca degeaba eutanasiezi 50.000 de caini pe an daca in anul ala apar 60.000 de caini noi pe strazi. La fel de bine si de sterilizare se poate spune ca a esuat in Romania, ca de 5 ani incoace nu facem decat sa sterilizam, si rezultatul e ca, in loc sa scada, numarul cainilor vagabonzi continua sa creasca.
    Statele civilizate, pornind de la premiza corecta ca orice caine fara stapan abandonate pe strada reprezinta un pericol, au gasit urmatoarele solutii:
    1) Toti cainii fara stapani trebuie marcati
    2) Daca se gaseste un caine pe strada, se incearca mai intai identificarea propietarului pe baza acelui marcaj.
    3) Daca nu se gaseste propietarul, cainii sunt tinuti la adapost pentru o anumita perioada de timp, asteptand sa fie revendicati sau adoptati.
    4) Daca dupa perioada asta cainii nu sunt adoptati, sunt eutanasiati.
    Asta fara sentimentalisme, fara ipocrizii de genul “sunt si ei suflete” sau “cainii n-au nici o vina ca au fost abandonati pe strada”. Ti-e mila de un caine, il iei acasa, il ingrijesti, raspunzi pentru el – asta inseamna ca il iubessti, nu ca il lasi in strada in frig si ii mai arunci din cand in cand niste resturi de mancare. Oamenii au inteles de mult ca un caine lasat pe strada, iti poate mutila mai tarziu copilul – si asta fara sa fie provocat si fara sa anunte.
    Cand e o invazie de sobolani, sau de lacuste – de ce nu se gandeste nimeni ca sunt si ele suflete?

  24. Ce porcarie,pai de unde mai vin cainii inapoi??
    Nu pot sa cred ca se implica oameni din afara cara finanteaza ONG-urile de la noi,desi la ei in tara nu s-au implicat deloc.
    La noi in tara nu sunt iubitori de animale,sunt oameni cretini care le dau din cand in cand cate un os si o bucata de paine si ii lasa in frig la -15 grade.Nu prea suna a iubire de animale,nu?Astia toti care iubesc maidanezii sa ii i-a in casa.
    Sunt om si cetatean Roman si am mult mai multe drepturi decat un caine si am dreptul sa merg pe strada fara sa imi fie frica ca ma musca un caine.
    Am vazut tot felul de remarci gen” ai suflet rau si de aceea te musca sau ca ii intarat” ,care mi se par niste prostii,oricine stie ca maidanezii te ataca fara motiv daca treci pe o strada publica pe care ei il considera teritoriul lor.
    Astfel am ajuns sa dam raspuns in fata legii daca omoram un caine iar daca noi suntem omorati suntem de vina ca avem un suflet rau si ptr asta ne-au omorat.
    In Romania avem mai putine drepturi decat un caine!!!

    • ai mai putine drepturi decat un caine? tu chiar crezi asta sau ai zis-o doar asa? ca sa stim cu cine avem de-a face…multumesc.
      PS: ai o stare de frica / angoasa cand vezi un caine? vrei sa ne vorbesti despre asta? multumesc.

    • sa dea Domnul sa ai tu drepturile si viata unui maidanez! aud? e blestem? pai de ce, doar tu ai spus ca au mai multe drepturi. ei bine sa le ai tu pe ale lor si ei pe ale tale. Dar-ar Domnul!

  25. Sterilizarea nu este o solutie,de cand sterilizeaza la ei se inmultesc tot mai mult.
    Eutanasierea este singura solutie,eu nu sunt dispus sa dau bani pentru intretinerea cainilor,care nu fac parte din natura si sunt dealtfel niste anomalii.
    Intretinerea unui caine costa primaria(din banii publici) 600 lei pe luna,iar la mamici se taie din bani.
    Cainii comunitari sunt sursa de bani pentru asociatiile care ii protejeaza.
    In tarile dezvoltate se practica eutanasierea fara probleme,daca nu-i ia cineva in intretinere.
    Sunt enorm de multe victime umane,ranite,mutilate,ucise de maidanezi in Romania.Ar trebui sa se infiinteze asociatii pentru protectia oamenilor si a animalelor fata de agresivitatea cainilor.
    Cei din ONG-urile pentru protectia cainilor sunt atat de disperati dupa bani,ca atunci cand monstrii de maidanezi fac victime printre oameni,spun ca nu este adevarat sau ca vina este a victimelor.

    • “cainii nu fac parte din natura si sunt niste anomalii”?? “monstrii”?? porumbeii fac parte din natura? si ei sunt monstrii? soriceii….? din natura cui nu fac parte? tu faci parte din ce si de ce? esti rasa superioara? Arian???

  26. Nu mai mintiti bah!Am vazut state mult mai civilizate ca noi unde cainii vagabonzi erau vanati noaptea cu pusca de vanatori.Mintiti cu nerusinare.Daca va trebuie potaile luatile voi acasa.Ipocristii dracului.E suficient ca politia sa anunte ca intre ora si ora nu se iese pe strazi si zona, si aia isi fac treaba.Nu mai mintiti ca sa luati fonduri UE neramburabile escrocilor.Ati facut averi de pe urma fraierilor care cred.

  27. Unde sunt hingherii? Adaposturile nu rezolva nimic, costa bani cheltuiti degeaba.
    Si ar creste productia interna de manusi. Fabrica de la Tg. Mures mai exista?

  28. Pingback: Descoperire incredibilă: Un câine depistează cancerul cu o precizie de 98% » Think Outside the Box

  29. Rareori mi-a fost dat sa citesc atatea aberatii in atat de putine randuri. Exterminarea cainilor duce la inmultirea lor! Daca ii imputinezi se intensifica luptele pentru teritorii! Mon cher, esti sanatos la cap?

    • daca studiai putin iti dadeai seama de logica. sau tu faci parte dintre cei care au impresia ca au cazut cainii din cer. nu au cazut, sunt abandonati. la fiecare caine ucis, alti zece sunt abandonati. de aici apar. unde e creier, nu trebuie sa fie si minte. si iata dovada mai sus. Exista studiile OMS, studii desfasurate in tarile UE si nu numai. Ce ziceti despre asta. Vai aveti acces la internet degeaba. Spunea bine cine spunea ca desi exista atatea surse de informare, oamenii sunt mai idioti. Avem dovada in comentariul lui Lucian si a altora cu gandire portocalie bineinteles. Nu ca as face politica, dar ne-au dovedit ca nu au nici macar bunul simt sa se informeze, dar au nesimtirea sa dezinformeze

  30. Polemica cu cateii devine chiar simpatica. E un iures fara sfarsit intre brute formate doar din burta si p..a, si interlocutori care pe langa cele de mai sus dispun si de ceva suflet + frica de Dumnezeu. Cei dintai isi justifica psihopatiile, frustrarile si instinctele criminale tip Tiriac cerand solutia finala!? (a mai folosit cineva expresia asta pentru un segment indezirabil al societatii) si aduc argumente tip “burta / p..a” de genul din “batranii si copii care nu au mancare, babe nef…e care nu au ce face, copii nostri in pericol, rahati pe strada, cu banii putem face altceva, si asa omoram animalele pe care le mancam etc.).
    Ceilaiti incerca disperati sa aduca o solutie non-barbara, echilibrata dpdv moral, etic, social, biologic etc.. Nu am vazut NICI UN IUBITOR CARE SA SUSTINA RELELE PE CARE LE FAC CAINII, ei incerca doar sa fie buni oameni, buni crestini.
    Cateva argumente impotriva celor dintai, in ordinea de mai sus :
    1. Batranii trebuie sa isi organizeze viata de tineri, mai putin sprit, tigari, ciocaneala, copii doar cati pot creste. Astfel nu vor fi saraci la batranete, iar cei cativa oropsiti de soarta in mod real pot fi sustinuti de societate, in paralel cu cainii.
    2. Copii sunt in sarcina parintilor. ce parere aveti de un mare forum cu castrarea celor care fac copii, si in mod evident arunca in societate niste ratati, fara nici cea mai mica sansa in viata..? Cunosc mult mai multi decat cainii maidanezi.
    3. La capitolul babe nef….te, mentionez ca sunt presedinte al unei firme multinationale de top, am o casnicie fericita cu viata sexuala deplina, sunt deplin sanatos psihic (ma obliga functia la cel putin un control psihologic amanuntit anual), si totusi (surprisingly..) nu consider sub nici o forma ca avem dreptul de a lua viata acestor fiinte, din ratiuni descrise deja anterior.
    4. Copii nostri in pericol. In Occidentul de care vorbiti atata (de la televizor) copii nu au voie sa fie lasati singuri pe strada nici o secunda, sub pedepse care merg pana la ridicarea drepturilor parintesti.
    5. Rahati. Nu am prea multe argumente, asta nu este corect sa se intample.
    6. Cu banii facem altceva. Civilizatia unei natiuni (respectiv lipsa caini pe strada, dar si lipsa exterminare) valoreaza dupa mine cateva milioane de Euro. Banii astia se fura intr-o zi in Romania.
    7. Vaci, porci, pasari, miei etc. Istoria, sistemul socio-geografic din care facem parte denomineaza de mii de ani calul, cainele, pisica, ca animale care traiesc pe langa om, ajutandu-l in evolutia lui. Animalele sacrificate si folosite ca alimente sunt descrise de mii de ani in cartile sfinte, dar asta este mai greu de asimilat de credinciosii care isi umplu burdihanele de Craciun si Pasti pana ii ia Salvarea.
    Nu dau solutii la problema, pentur cele doua tipologii solutia va fi intotdeauna alta.

    Va urez o zi buna

      • Referitor la iubitorii de animale care nu spun despre “relele” facute de animale….

        nu cred ca exista iubitori de animale (incluzandu-i si pe cei mai extremisti) care sa fie atat de tampiti sa creada ca situatia cu maidanezii e una perfecta.

        Insa cand se pune problema omorului, a barbarismului si a imbecilitatii, nu prea mai iti vine sa spui ca da, cainii mai si musca, mai si sperie trecatorii, mai si inhata o pisica, se mai incaiera si cu un caine cu stapan. Toate acestea nu pun deloc in balanta omorul in masa. Iar cei cu priviri extrem de inguste, care pun problema extraordinar de simplist, retardish, ar fi atat de dereglati incat ar considera ca am fi oarecum de acord cu ei. Lucru care, evident, nu este real. Problema cainilor este una dintre alte problema ale tarii noastre, alaturi de crima, crima organizata, coruptie, etc. Punct.

        Problema este (si) (mai ales) una de natura psihologica: “neiubitorii” sau “cei patiti” cad (in mare parte, insa nu toti) in falsa postura de victima de unde persecuta intens. Au “avantajul” ca animalul intern da din copite ca disperatul, fara ratiune, “linistindu-se” – pe principiu fac copii ca sa am ce bate. Pentru asta isi si creaza un fals mediu al propriei persecutii: cainii astia nu sunt numai multi si creaza probleme (reale) cetatenilor, ei musca in stanga si-n dreapta, sunt “monstrii”, ne omoara copii, valeeeeeeu! muuuicaaaaaa! Ca l-a batut taica-su toata copilaria nu ne mai mentioneaza, ca “si-o fura” si, poate, se asteapta ca si noi sa tacem cand ei lovesc. Surpriza!

        Face parte din tiparul national: noi nu suntem de vina, e guvernu’, e comunismu’, sa ni se dea. Avantajele pretinsei victime sunt multiple: descarcarea pulsionara lipsita de granite adecvate, lipsa de responsabilitate, lipsa de dezvoltare personala.

        Pe tiparul: ma dau cu fundul de podea ca sa mi se acorde atentie, ca sa fac spectacol si, de mila sau sila, celalalt sa imi ofere. Castig: victima! Daca va uitati la mesajele “victimelor” de mai sus (va las sa ghiciti care sunt;) puteti vedea ca intrunesc toate ‘calitatile”: dau din copite pe unde apuca indiferent de celalalt (in fond, numai ei conteaza pe lume-asta), nu ii auzi ca fac/au facut ceva concret, isi canalizeaza energia pe “mediul ostil”, nu sunt neaparat prea titrati. Nu raspund la asumarea responsabilitatii (altul sa faca), uneori pot face pe prostii sau dau din copite (dupa caz), cand ii confrunti. Daca folosesti aceiasi moneda cand li te adresezi reactioneaza violent (“ma-njuri de mama”), insa daca te arati ofensat esti baba *tuta, adica taci si incaseaza pumnii mei. Pe mine nu m-a batut tata, si tu nu dai in nimeni, tu stai dracului in banca ta si vorbesti inteligent si adecvat si eu te voi asculta chiar daca nu sunt de acord cu tine. Altfel, te incarceram ca esti tampit, batii campii si ne plictisesti. Nu profita de faptul ca legile sunt putine, prost facute si nu se prea aplica. Poate o sa ai surprize. Esti atat de sigur de aberatia ta?

        Modele de pretinse victime la noi sunt cu duiumul: parintii care se “sacrifica”, angajati care asuda la firma (chiar sunt eficienti 12 ore pe zi??), nevasta care orice ar face (?!!) nu scapa de kilogramele in plus – dupa o anumita varsta o “baga” pe-aia cu “am glanda”. Pe bune? Si eu am. Si exemplele pot continua. Problema este ca astfel de “victime’ iti pot da in cap si pretinde ca s-a rupt grinda, sau sa-ti puna piedica si sa te ajute “binevoitor’ sa te ridici.

        Un prieten bun a fost muscat de un caine (cu stapan) si are mare frica de toti cainii. Cand ies cu el pe strada, ocolim toti cainii care ne ies in cale. Ii respect frica si rezonez cu ea, e omeneasa. Nu e nevoie sa iubeasca niciun caine (desi ii urez sa ajunga sa integreze frica), nu trebuie sa le dea de mancare pe strada, il voi intelege si daca o va respinge pe viitoarea lui prietena pentru ca are pitbull. Insa daca in frica lui, in prostia lui, sau mai stiu eu ce motive, incepe sa bata campii, schimbam foaia! Chiar nu vreau sa am prieteni precum nevestele ne*ute care isi varsa furia pe copii de ies specimene de genu. “Adevarate” victime.

        Sa fim sanatosi!

  31. Pingback: 10.000 de câini vagabonzi așteaptă să fie împușcați » Think Outside the Box

  32. Le doresc celor care apara cu atata inversunare maidanezi sa aiba un copil si sa le fie muscat si maltrat de o haita de maidanezi si dupa aceea sa mai cheltuie o caruta de bani cu copilul pe la psihologi. Atunci sa le mai vad atitudinea lor. Sa stiti ca peste 70% din maidanezi se iau de tine, vorba cuiva, mai ales dimineata sau la ore tarzii, fara sa le faci nimic. Sunt un pericol public pentru sanatatea oricarui cetatean. Cum e posibil sa fie lasati pe strada? II blestem pe toti fanatici si cucoanele care si-au dat cu parerea pozitiv pentru pastrarea maidanezilor. V-am zis, sa le D-zeu un copil maltrat de maidanezi.
    Apoi, inca un aspect, una e sa ai un catel de casa pe langa casa (si cei mici imi sunt foarte dragalasi) si alta e sa convetuiesti cu niste potai ca in Africa. Asta credeti voi ca e civilizatie? Sterilizarea cainilor maidanezi nu va avea niciun efect, singura solutie urgenta e eutanasierea si marcarea celor adoptati. Iti tii maidanezul pe strada, atunci 1000Euro amenda, aviz cucoanelor de mai sus. Sa vedem atunci ce mai zic?!

  33. Pingback: Soarta câinilor fără stăpân va fi decisă azi, în Parlament | TOTB.ro - Think Outside the Box

  34. Educatia cetatenilor este, pe termen lung, solutia. Informare, asumarea responsabilitatii, respectul fata de animale.
    * Asumarea responsabilitatii: Nu poti sa iti iei caine ca e la moda sa ai nu stiu ce rasa, si dupa cateva luni sa il arunci in strada ca te-ai plictisit. Fie el chiar si caine nu de rasa, fie ele oricare motive: nu mai ai loc pentru el, nu mai ai bani pentru intretinerea lui, nu iti place cum se comporta, te-ai plictisit de el, nu il plac mama/tata/prietena etc.
    * Respect fata de animale: Ca sa nu zic grija fata de ele. Nu sunt niste pixuri colorate, fara suflet si fara viata. In conditiile in care copiii de astazi nu mai deosebesc o vaca de un cal caci nu mai au contactul direct cu ele (cum aveam noi, cand mergeam vara in vacante la bunici), in care se detaseaza complet de natura si nu traiesc decat printre obiecte fara viata (blocuri, trotuare, strazi), e normal sa nu le pese de animale.
    * Informare: Chiar daca niciunul dintre cele doua aspecte mai sus mentionate nu si-ar avea locul, chiar daca cetatenilor le-ar pasa, sa zicem, de animale, si ar fi responsabili in general in viata de zi cu zi, atata timp cat ei nu constientizeaza, nu isi dau seama care sunt urmarile faptelor lor, nu pot face nimic pentru asa. Trebuie sa fata intregul lant al urmarilor, al consecintelor, atat asupra animalelor, mediului, cat si asupra lor, la nivel individual.
    Eutanasierea nu este o solutie. Educatia este.

  35. România nu e o ţară dezvoltată, deci această soluţie nu ar funcţiona nici aici??? Comparati Romania, care este membra a Uniunii Europene, cu tari ca Pakistan, Iran, Irak, Cambodgia, Afganistan, Iordan, Siria, Yemen, Bangladeş, Nepal, Ucraina, Uzbekistan?!?! Rusine mai!!

  36. Acest articol ce se vrea documentat prezinta de fapt o minciuna. Solutia eutanasierii este valabila inca in anglia si da rezultate. dovada,

    Dl Autor, copilul meu a fost muscat de caine. e o trauma. dupa ce a fost muscat am cerut sa fie luat de pe strata. l-au luat, l-au capsat si acum sta la fel de amenintator in drum. A devenit o frica sa te plimbi pe strada. ce sa mai zic de bicicleta.
    regret, dar sunteti iresponsabil si lipsit de empatie, pentru ca nu aveti copii si nu stiti cum e.

  37. Wow, frate, ca vorbeai de coerenta mai sus, bati campii nu gluma. De la problema cu cainii ai ajuns sa comentezi probleme psihologice. Vad ca esti frustrata rau. Sa inteleg din spusele tale ca prietenul tau e un dobitoc ca o data ce a fost muscat de un caine, ii este frica de ei? Ciudat mod de a gandi.

  38. @suflet rau. iata un mod de a gandi exemplar pentru cei care se opun legii. se bate campii in numele iubirii fata de aproapele lor cainele. pai daca altceva nu exista in viata lor decat caini, e normal.
    si asta e alta tampenie cu iubirea de caini. cine iubeste cainii nu ii lasa pe strada.
    Stimabililor, inainte de a va exprima va rog sa stati cateva zile de vorba cu oamenii care merg la spital sa faca vaccin dupa ce au fost muscati de caine. atunci aveti dreptul sa comentati.

  39. Pai daca ii omoara PE TOTI !! de unde CITEZ: În timpul acestor lupte, oamenii cad victime colaterale. Căţelele cu pui atacă şi ele trecătorii. Eutanasierea în masă contribuie deci la amplificarea problemei.

  40. S-a ales intre viata si moarte, intre Legea sterilizarii – „Legea Marinescu 2” si legea eutanasierii – “Legea PDL-ului”, lege care presupune: prinderea cainelui, sterilizarea, cazarea in adapost timp de 30 de zile, eutanasierea si incinerarea, cei “agresivi, periculosi sau bolnavi” fiind categoric eutanasiati, iar pentru ceilalti, eutanasierea este lasata, aparent, la latitudinea autoritatilor locale, creand de fapt un adevarat haos.

    Cum s-a accelerat procesul?

    Prin campania “Bucurestiul fara maidanezi” initiata de PDL.

    Care este adevarul despre campania “Bucurestiul fara maidanezi” initiata de PDL?

    Prin decizia Biroului Permanent al municiului Bucuresti, “persoanele ce detin functii numite sau alese cu sprijinul PDL, au obligatia de a strange 2000 de semnaturi de fiecare“, “urmand a le fi retras sprijinul politic in caz de nerespectare a acesteia.” Evident ca, pentru a-si face norma si a arata astfel ca populatia da unde verde la ucis caini, “functionarii“ PDL care au adunat semnaturi au folosit metode dintre cele mai variate:

    -oamenii au fost mintiti ca semneaza pentru sterilizarea cainilor sau pentru relocarea lor in adaposturi (practica utilizata in Bucuresti si in toata tara);
    -au fost mintiti ca semnatura lor ajuta la amenajarea de parcuri si spatii verzi – in realitate, ei au semnat pentru eutanasia cainilor fara stapan (Ploiesti);
    -postasii au distribuit fluturasi PDL si au conditionat livrarea corespondentei, a pensiei sau a ajutorului de somaj de semnarea pentru legiferarea uciderii cainilor (Slatina);
    -asociatiile de locatari, conditionate de ajutorul pentru incalzire, au semnat ceea ce li s-a prezentat in mod fraudulos si abuziv ca initiativa pentru sterilizarea si adapostirea cainilor fara stapan (Rm. Valcea);
    -au colectat semnaturi in scoli si licee (Bucuresti, Gorj);

    La corturile aparute in capitala sub sloganul “Bucurestiul fara maidanezi”, trecatorii au fost invitati sa semneze petitii pentru “rezolvarea problemei” dupa ce le-au inmanat fluturasi cu urmatoarele informatii false:
    -exista 100 000 mii caini comunitari in Bucuresti
    -exista 12 000 de oameni muscati de caini comunitari
    -375 lei / luna costa ingrijirea unui caine in adapost, iar 107 milioane ar fi costul total anual
    -uciderea rezolva problema
    -sterilizarea s-a aplicat si n-a dat rezultate

    In realitate:
    -exista maxim 40 000 caini comunitari in Bucuresti
    -60% dintre muscaturi provin de la cainii cu stapan, iar 10% de la alte animale
    -costurile pentru ingrijirea unui caine in adapost variaza intre 18 si 40 Lei/luna/caine
    -uciderea nu rezolva problema pentru ca s-a aplicat de 10 ani fara eficienta
    -sterilizarea s-a aplicat sporadic si a dat rezultate

    De ce eutanasierea nu este solutia eficienta?

    Studiile de specialitate au demonstrat pana acum ca eutanasierea nu este doar cea mai ineficienta, ci si cea mai costisitoare metoda de gestionare a cainilor fara stapan. Dovada sunt zecile de milioane de euro cheltuite inutil ani de-a randul de autoritatile romane pentru uciderea cainilor. Si este logic, pentru ca nu pot fi ucisi toti cainii deodata, iar supravietuitorii se inmultesc intre timp mai rapid, inmultire facilitata de resursele mult mai mari care le raman. Concret, daca vorbim despre 10 mii de femele, in timp ce 100 dintre acestea sunt ridicate din strada, blocand adapostul, cheltuindu-se banii publici pentru hrana, identificare, sterilizare, apoi eutanasie, celelalte 9900 dau nastere altor pui care le inlocuiesc imediat pe cele 100 catele ucise. Plus ca, in paralel, oamenii vor arunca pe strada alti caini, si astfel eutanasierea ar fi un proces perpetuu.

    De ce sterilizarea este unica solutie eficienta?

    O femela fata pana la 8 pui, de 2 ori pe an. 100 de femele fata, intr-un an, pana la 1600 de pui care, in decurs de 6 luni, devin caini adulti, capabili sa se reproduca. Prin sterilizare, aceste femele nu se vor mai inmulti, si, cum durata de viata a unui caine comunitar este de 3 pana la 6 ani, numarul lor va fi evanescent, pana la disparitie.

    Care este diferenta de costuri dintre cele doua metode?

    Hartiile de la primarii confirma faptul ca o eutanasie a costat in Romania intre 62-218 euro/caine, in conditiile in care sterilizarea este 0 (prin organizatii, voluntariat)-12 euro/caine.
    STERILIZAREA este mai IEFTINA pentru ca nu implica incinerarea si cazarea pentru 30 de zile in adapost (hrana, ingrijitori, asistenta veterinara). Dupa sterilizare, cainele se poate intoarce in teritoriu in 24 de ore (folosind fire resorbabile si antibiotic retard). In plus, o parte din costurile transportului (la baza si retur) se economisesc deoarece iubitorii de animale si voluntarii vor aduce singuri animalele pentru a fi sterilizate.
    EUTANASIA este mult mai SCUMPA pentru ca implica: prindere, transport (teritoriu-baza/baza-crematoriu), vaccinare, sterilizare, cazare 30 de zile (cat sa se ofere animalului posibilitatea de a fi adoptat/recuperat de proprietari) si anume: hrana, ingrijire (personal si materiale), asistenta veterinara plus costul eunatasiei propriu zise si costul incinerarii! Incinerarea cadavrelor la Protan costa 0.5 euro /kg+TVA la care se adauga costurile de transport 1.3 Euro/km +TVA (se plateste per km parcurs, atat dus cat si intors). Media stabilita este 29.5 kg/ caine, adica intre 14-15 euro/ caine.

    Ce s-a intamplat pana acum real, in cifre?

    SLATINA
    Intre 2008 – 2010 s-au eutanasiat 1111 caini („boli incurabile”!!!)
    Intre 2008 – 2010 s-au cheltuit 242.500 euro
    COST: 218 euro/caine
    REZULTATE: caini pe strada
    BRASOV
    In 2001 erau 4000 caini fara stapan
    Intre 2002 – 2008 s-au eutanasiat 20.000 caini
    Intre 2002 – 2008 s-au cheltuit 2 milioane euro
    COST 200 euro/caine
    In prezent sunt 4000 caini fara stapan
    REZULTATE: caini pe strada
    ARAD
    In 2008 -2010 s-au eutanasiat 2986 caini („boli incurabile”!!!)
    Intre 2008 – 2010 s-au cheltuit 308.048 euro
    COST 103 euro/caine
    REZULTATE: caini pe strada
    CONSTANTA
    Intre 2008 – 2010 s-au eutanasiat 20.000 caini („boli incurabile”!!!!)
    In 2008 – 2010 s-au cheltuit 1.5 miloane euro
    COST: 75 euro/caine
    REZULTATE: caini pe strada
    BUCURESTI
    In 2001 erau aproximativ 90.000 caini fara stapan
    Intre 2001 – 2007 s-au eutanasiat 144.339 caini
    Intre 2001 – 2007 s-au cheltuit 9 milioane euro
    COST: 62 euro/caine
    In 2011 sunt aproximativ 40.000 caini
    REZULTATE: caini pe strada

    Care este efectul suportat de cetateni?

    Pierderea inutila si uriasa din bugetul de stat, adica bani care v-au iesit dumneavoastra din buzunar, din alocatia copilului, din pensia bunicii, din salariul bugetarilor. Plus boicotul Romaniei peste hotare.

    Care este unica formula de succes?

    BIHOR si LUGOJ- sunt dovada!
    In Oradea s-a redus numarul de caini de la 4000 la 400, pe o perioada de 4 ani cu 50.000 euro de la buget, 14 euro/caine STERILIZAT. In Lugoj s-a redus numarul de caini de la 2.500 la 235. Insa aici s-au sterilizat nu doar cainii fara stapan, ci si cei cu stapan!

    Care este definitia reala a eutanasierii?

    E cineva atat de naiv incat sa creada ca banii ceruti pentru eutanasiere sunt cheltuiti pentru injectii, si nu intra de fapt in buzunarele autoritatilor? Sau crede cineva ca vor fi investiti banii declarati pentru a fi ingrijiti in adaposturi pana vor fi ucisi? De ce sa-i hraneasca asa cum se cuvine inainte de a fi ucisi? Eutanasia e o afacere, eutanasia inseamna preturi umflate cu pixul pe hartie. Eutanasia inseamna de fapt “ucidere crunta”: lovirea cu bate, socuri electrice, infometare, clesti de metal, impuscaturi, injectii infipe direct in torace, etc.
    Dovada consta in fotografiile si filmele care circula pe internet. Ele ne releva realitatea adaposturilor de stat. Da, exact acolo unde un caine este “intretinut cu 340 lei/luna”! Cainii stau intr-o mizerie inimaginabila, sunt infometati si insetati, si de cele mai multe ori ajung sa se agreseze si sa se omoare intre ei. Inainte de a fi ucisi simt teama, sunt ingroziti si speriati. Urletele celor care au murit inaintea lor ii paralizeaza. Au parte de o moarte in chinuri, au parte de zile de teroare si infometare, de o durere inexorabila. Si, sa nu eludam modul de operare al hingherilor, la prinderea cainilor.
    Cei sceptici, naivi, ignoranti, care nu cunosc realitatea, sunt invitati sa priveasca oricare dintre aceste imagini:

    http://www.youtube.com/watch?v=ZtSv4cBd1ws&feature=related

    http://www.youtube.com/watch?v=apvK0U4Ot44
    http://stirileprotv.ro/exclusiv/stirile-tale/nu-toti-cainii-sunt-prietenosi-dar-nici-hingherii-nu-sunt-oameni.html

    http://www.youtube.com/watch?v=KE_EHmF_YLA&feature=related
    http://video.google.com/videoplay?docid=7676668210214217739#
    http://www.dailymotion.com/video/x2wx6p_hingherii-din-bacau_news

    http://www.youtube.com/watch?v=ujL-UUOvHyQ

    http://www.youtube.com/watch?v=CLI5Qkqev6s

    http://www.youtube.com/watch?v=qC0dI1Pof0c&NR=1
    http://www.facebook.com/l/c3cb4;www.youtube.com/watch?v=HHD4t_o3UVk
    http://www.facebook.com/l/c3cb4;www.youtube.com/watch?v=AuJQ0b3gk8E
    http://www.facebook.com/l/c3cb4;www.youtube.com/watch?v=ujL-UUOvHyQ
    http://www.facebook.com/l/c3cb4;www.youtube.com/watch?v=4IInOJfIWLM&NR=1

    Care este pozitia UE?

    Parlamentul European a adoptat declaratia prin care indemna statele membre sa adopte strategii privind gestionarea populatiei canine, care sa cuprinda masuri precum STERILIZAREA ANIMALELOR CU SI FARA STAPAN, legi privind controlul cainilor si promovarea principiului detinerii responsabile de animale de companie, IDENTIFICAREA si INREGISTRAREA OBLIGATORIE A TUTUROR CAINILOR, prin sisteme compatibile la nivelul UE.

    Care este interesul politic din spatele afacerii?

    Cei ce ne guverneaza stiu ca problema cainilor este o sursa importanta de fonduri care ajung direct in visteriile partidelor. Cum se poate urmari numarul de caini ucisi, faptul ca ei au fost vaccinati, sterilizati, tinuti in adapost in vederea adoptiei timp de 30 de zile (implicand hrana, asistenta veterinara, ingrijitori) sau cat cantareau ca sa justifice sumele imense varsate in conturile Prontan SA? Cate sterilizari n-au fost facute pana acum pe hartie?
    Si, cel mai pervers obiectiv este acela ca vor sa tergiverseze la nesfarsit situatia, neatacand cauza! Se impotrivesc STERILIZARII MASIVE, pentru ca ei stiu ca asa se vor naste sute de mii de caini pe domeniul public iar sutele aste de mii de caini pentru ei inseamna zeci de milioane de euro!!
    Un alt iz politic al afacerii ar fi faptul ca adoptarea eutanasierii reprezinta o intelegere politica intre USL si PDL pentru ca USL sa racoleze oameni in vederea suspendarii lui Traian Basescu, si astfel primarii isi vor face campanie electorala pe tema exterminarii cainilor maidanezi.

    Ce au facut ONG-urile pentru a rezolva situatia?

    -au militat pentru sterilizare si au sterilizat din fonduri proprii mii de caini, peste 200.000 de caini, dintre care numai Vier Pfoten a sterilizat 70 000 de caini
    -intretin peste 10.000 de caini comunitari in adaposturi ( mare parte proveniti din abandon grav-adulti),
    -au gasit familii adoptive pentru peste 30.000 de caini
    -deruleaza programe educationale in scoli FARA A PRIMI UN LEU DE NICAIERI
    -se zbat in fiecare zi sa discute cu oamenii care nu inteleg, sa faca publice si sa dovedeasca abuzurile autoritatilor, banii monstruosi care se fac de pe urma acestor animale, interesele politice si faptul ca acest subiect este mentinut in starea asta pentru a abate atentia de la probleme grave pe care le are tara noastra.
    -sunt deschise sa colaboreze cu autoritatiile, chiar daca acestea refuza. O dovada in acest sens este urmatoarea:
    Intre septembrie 2010 și martie 2011, Asociatia Vier Pfoten a avut un parteneriat cu Primaria Capitalei pentru sterilizarea cainilor din Bucuresti. Contractul era simplu si extrem de avantajos pentru municipalitate. Practic, cei de la Vier Pfoten luau cainii de pe străzi si ii sterilizau cu fondurile lor si cu personalul lor, fara nicio cheltuiala din partea Primariei. Municipalitatea le oferea insa spatiu la adapostul de pe Theodor Pallady. Mai exact, o sală de operatii unde erau sterilizati cainii si o sala cu o suta de locuri pentru recuperarea postoperatorie, unde animalele erau tinute cate o noapte dupa operatie.
    Astfel, in 6 luni aproximativ 4.000 de caini au fost sterilizati. La 1 aprilie, contractul cu Vier Pfoten trebuia reinnoit. Primaria nu a mai vrut insa. “Pur si simplu nu a mai fost innoit contractul. Nu ințeleg de ce, pentru ca Primăria nu cheltuia niciun ban”, a declarat Kuki Bărbulescu, project manager Vier Pfoten
    Asadar, organizatiile au sterilizat zeci de mii de cainii (fara sa aiba nicio obligatie) iar autoritatile in schimb, cu toate ca AU OBLIGATIA sa rezolve aceasta problema si sunt platite din bani publici, au risipit miloane de euro nefacand altceva decat sa prelungeasca la nesfarsit inmultirea cainilor aplicand o metoda total eronata! Autoritatile ar trebui sa raspunda public pentru situatia creata si pentru faptul ca au refuzat ajutorul (absolut benevol) al organizatiilor si nu au rezolvat pana acum problema. De asemenea, sa raspunda si pentru faptul ca vor sa ucida cainii sterilizati pe banii organizatiilor.
    ONG-urile nu au acces la banii publici, si doar autoritatile care gestioneaza banul public trebuie sa fie trase la raspundere de catre cetateni, nu organizatiile!

    De ce este omul responsabil faptic pentru aceste suflete?

    Sursa initiala: demolarile din anii ‘80 care au provocat un prim val de animale ramase fara stapan la care se adauga indiferenta autoritatilor fata de inmultirea necontrolata a acestora.
    Cauza actuala: persoane care locuiesc in medii rurale ori urbane, preponderent la casa cu curte, care in loc sa-si sterilizeze animalele, prefera sa le lase sa-si urmeze instinctul iar puii rezultati sunt abandonati in piete aglomerate, paduri de la periferii, pe langa restaurante, scoli, gradinite etc. In ultimii ani s-a marit si numarul cazurilor de abandon al cainilor de apartament. Au aparut pet shop-urile iar tentatia sau insistentele copiilor au facut ca multe animale sa fie achizitionate pe baza unui impuls de moment iar urmatorul pas sa fie abandonul.

    De ce este omul responsabil moral pentru aceste suflete?

    Omul a uitat ca a intervenit in destinul cainilor si i-a domesticit acum 14.000 de ani, a uitat ca prima fiinta vie trimisa in spatiu (si implicit sacrificata) a fost un caine-cateaua Laika, a uitat ca trimite caini sa caute bombe, sau supravietuitori sub daramaturi, si ca-i leaga in lant ca sa-i pazesca pe nemernici. A uitat de Guinefort, cainele martir, de cainele Sergentul Stubby, sau de atatia caini legendari pentru loialitatea lor, de care omul nu va putea nicand da dovada (de Baidac cainele care si-a dat viata ca sa-mi salveze tatal de la moarte, nici macar n-a auzit…)
    Si dupa ce omul s-a folosit de caine, si l-a abandonat, tot cainele este de vina ca sta flamand pe strada si ataca, pentru ca asa l-a invatat omul sa faca, sa-si apere teritoriul? E cineva de vina pt vreun dezechilibru din univers in afara de om? Poate fi un animal vinovat de ceva atata timp cat nu poate sa supravietuiasca fara ajutorul omului, si nu are constiinta binelui sau a raului?!

    NU!
    Aceste suflete exista pe strazi din cauza celor fara de compasiune si simt responsabil. Din cauza acestor entitati care eludeaza tocmai legea cauza efect-legea inexorabila a universului, cea care explica TOT, cea care o sa-i faca sa plateasca pentru karma negativa pe care si-o creeaza prin aceste actiuni malefice. Entitati care nu au aceasta intelegere superioara: “chiar si in viermele ce se taraste in pamant straluceste o scanteie divina. Cand omori o creatura, Il omori pe Dumnezeu.”(Isaac Bashevis Singer).
    Doar Dumnezeu poate lua o viata, doar Creatorul este stapanul fiecarei creatii in parte, omul doar are aceasta iluzie, s-a erijat singur in acest rol, si el o sa plateasca pentru asta si o sa plateasca pana va atinge Nirvana, asa cum ar plati si daca ar lua in stapanire un om, doar ca de acest pacat sunt mai multi constienti, si mai putini constienti de pacatul stapanirii unui animal, dar vor fi (vedem bine calamitatile, catastrofele naturale, care-s cauzate de nivelul vibrational scazut al umanitatii, care este scazut si din cauza crimelor si atrocitatilor asupra animalelor -creatia este un TOT interdependent).

    Care ar fi pozitia unui spirit luminat in aceasta situatie?

    “Maretia unei natiuni si progresul ei moral pot fi judecate dupa felul in care isi trateaza animalele. “, Mahatma Gandhi, “Cainele este mai bun decat mine, caci si dragoste are si la judecata nu vine”, Avva Xantie (Patericul, slova X, Alba Iulia), “Nedreptatile ingrozitoare si suferintele impuse rasei animale, formeaza cel mai negru capitol din istoria umanitatii.”, Edward Augustus Freeman, etc.
    Acestea sunt doar cateva citate ale unor spirite care au trait in lumina (multe alte am postat in nota precedenta “La multi ani ingerilor mei!”), aceasta lege este legea intunericului.

  41. > Dovada sunt zecile de milioane de euro cheltuite inutil ani de-a randul de autoritatile romane pentru uciderea cainilor.

    Normal ca le convine solutia mai costisitoare, doar banii merg la clientela PDL-ului. Astfel ei vor avea permanent de lucru si de incasat bani de pe spatele contribuabililor.

  42. Eu nu inteleg de ce ce exista un conflict de interese intre caini si copii. Eu am si caine (adoptat de pe strada) si pisici (si ele adoptate), si copil. Toate animalele au fost sterilizate din fonduri proprii. Daca parintii si-ar educa copiii in spiritul prieteniei fata de animale si nu al fricii oarbe, probabil am avea mai putina violenta si mai multa empatie si umanitate.

  43. amuzant dar voi se pare ca nu intelegeti valoarea simbolica a eutanasierii…, omorarii cainilor. gestul e semnificativ pentru ca daca ii omori nu o “sa mai fie acolo”, e un gest vizibil. la noi nu merge nimeni pe incredere ca nu stiu ce ong a taiat coaiele de pe un caine. toti spala milioane de euro pe coaie de caini. asa e mult mai simplu la rasa noastra de babuini sa ii omoram cumsecade pe toti. si acum sincer,am vazut oameni terorizati de caini si chiar in mare parte sunt de acord cu punerea spre adoptie apoi eutanasiere. asa ca ar fi frumos sa va ganditi si voi cum ar fi copilul vostru muscat de fata de un caine al strazii. degeaba scrii tu dane poezii frumoase ca la asta cu cainii nu cred ca ai pus o bine.

  44. se tot discuta de problema cainilor comunitari-nimeni nu-si pune problema criminalilor violatorilor hotilor si a saraciei acestui popor din cauza celor ce ne conduc singura problema nerezolvata in aceasta tara este uciderea acestor caini- sa se faca o statistica prin care sa se arate cati oameni mor din cauza acestor caini si cati din cauza altor cauze-nu mai vb.de sinuciderea celor care nu mai au servici si au datorii la banci

  45. Iata o statistica din SUA cea mult prea slavita de PDL ca a rezolvat problema cainilor si a muscaturilor de caine prin eutanasie:
    -peste 12 milioane de caini sunt ucisi anual in SUA
    -4,7 milioane de persoane sunt muscate de caini anual in SUA
    -1000 americani ajung la urgenta ZILNIC ca rezultat al muscaturilor de caine
    -in 2010 – 34 americani au murit ca urmare a muscaturilor de caine

    Toate acestea se intampla pentru ca SUA nu este in stare sa aplice un program de sterilizare in masa, unitar la nivelul tuturor statelor, nu au fost in stare sa educe populatia (asta ca tot se intreba Dl. Atanasoaei la ce foloseste educatia si de ce ar fi nevoie sa ne educam populatia sa se poarte civilizat cu animalele) si au aplicat un program ineficient de eutanasie care in niciun caz nu a oprit abandonurile. Cu totul alta este situatia in tarile cu adevarat civilizate, cum ar fi Germania, Italia, UK, unde nu se eutanasiaza, dimpotriva isi educa populatia, obliga la sterilizare din momentul in care pun piciorul in cabinetul veterinar, iar cainii sunt microcipati. in cazul in care este abandonat, proprietarul plateste o amenda usturatoare. Tot in SUA, FBI a prelucrat datele obtinute ca urmare a unui studiu efectuat in puscarii si a rezultat ca peste 70% dintre cei care au comis un viol, o crima, o talharie sau abuzuri asupra femeilor si copiilor au maltratat sau ucis cu sadism un animal in copilarie sau adolescenta. Asta nu inteleg cei care nu aplica legea cand un astfel de abuz asupra animalelor este comis, ba mai mult se incurajeaza astfel de comportamente.
    Daca asa arata o tara civilizata si acesta este exemplul oferit de PDL, ma intreb ce doreste PDL de fapt sa obtin si spre ce doreste sa ne conduca. De mentionat este faptul ca in 2003-2004, in perioada in care eutanasia cainilor era in floare in Romania a fost si momentul in care au fost inregistrate cele mai multe muscaturi. Eu nu cred in coincidente, mai ales cand studiez statisticile din alte tari care au rezolvat problema prin sterilizare si mai ales cand vad cazurile Oradea sau Cernavoda, unde numarul de muscaturi s-a redus si de 300 de ori proportional cu numarul de caini DOAR PRIN STERILIZAREA CAINILOR!
    Explicati-mi si mie, ce doreste mai exact PDL? Pentru ca este evident ca nu doreste nici reducerea numarului de caini (altfel apela la masuri eficiente cum este sterilizarea) si nici reducerea numarului de muscaturi (dupa cum dovedeste si statistica din SUA, tara laudata de PDL ca eutanasiaza si este foarte bine)
    Concluzia este ca PDL doreste solutii “eficiente” ca in SUA, adica un numar crescut de muscaturi de caine si milioane de caini ucisi anual, ba chiar si copii ucisi. Multumim PDL!

  46. deci, cei care alegeti eutanasia sa va asumati muscaturile care vor urma, numarul crescut de caini de pe strada si poate imi da si mie cineva totusi un raspuns la urmatoarea intreabare pe care am adresat-o si deputatilor PDL si care nu au avut bunul simt sa-mi raspunda:
    DE CE A BLOCAT PDL LEGEA STERILIZARII DIN 2007, mai exact de 4 ani, ca acum sa vedem daca sterilzarea in masa, mai ales la cainii cu stapan (sursa abandonurilor) functioneaza sau nu? Are cineva bunul simt sa-mi raspunda? In special dintre cei care sustin ca ceva ce nu s-a aplica niciodata nu da rezultate. Eu am logica. nu stiu cum stati voi.

  47. in bucuresti s-a eliminat problema prin eutanasiere .practica a dovedit ca teoria asta cu returnarea e o inventie a cutofililor ca sa ramana cainii pe strada si ei sa traga banul din donatii.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger