Expoziţia "The Human Body", în premieră în România, la Muzeul Antipa

2

Expoziţia “The Human Body” vine în premieră în România, cu peste 200 de exponate, mai exact, corpuri umane reale, care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor, oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează. Evenimentul este produs de GForce Exhibitions şi organizat de Events în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

 

 

Expoziţia se deschide pe data de 22 martie 2013, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, unde poate fi vizitată până pe data de 30 iunie 2013, zilnic, de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 – 20.00. Extraordinarele exponate au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende. Expoziţia ”The Human Body” îşi propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o şansă unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg şi de a „experimenta” o incursiune vizuală în interiorul său. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este şi acela de a-i determina pe vizitatori să-şi respecte şi să-şi îngrijească organismul, acordând atenţie felului în care aleg să trăiască.

Expoziţia îşi poartă vizitatorii într-o călătorie uluitoare prin nouă galerii ce prezintă  componentele esenţiale ale anatomiei umane. „De ce strănutăm? De ce sunt şoldurile femeii mai mari decât cele ale bărbatului? Unde se află cele mai mici oase în corpul nostru? Care sunt efectele fumatului pasiv asupra fertilităţii? Care muşchi sunt mai puternici, cei ai femeii sau ai bărbatului? Care este rolul placentei? Unde se găseşte vertebra Atlas în corpul nostru? Dar tendonul lui Ahile? Ce este o scanare TC? De câte ori respirăm, în medie, pe minut? Colesterolul, bun sau rău?” – sunt doar câteva din întrebările la care veţi afla răspuns vizitând expoziţia „The Human Body”. Vizitatorii vor putea vedea efectele fumatului (vor avea ocazia să compare un plămân sănătos cu un plămân grav afectat de fumat), ale obezităţii şi ale altor afecţiuni cauzate de neglijarea organismului.

 

 

Corpurile umane prezentate în cadrul expoziţiei „The Human Body” au fost donate, în conformitate cu legislaţia chineză, către Dalian Hoffen Bio-technique Laboratory; sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale. Institutul cercetează şi dezvoltă tehnica plastinaţiei pentru conservarea corpurilor umane, furnizând exponate şcolilor de medicină, dar şi vizitatorilor muzeelor, în scop educaţional. Prin plastinaţie, ţesutul uman este conservat definitiv, prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Rezultatul final este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat până la nivel celular şi în mod definitiv. Această tehnică permite prezentarea corpului uman în toată complexitatea sa de sisteme: osos, muscular, nervos, circulator, digestiv etc. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă şi respect.

Pentru vizitarea expoziţiei, biletele se pot cumpăra şi online, pe www.eventim.ro sau direct, prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti), iar copiii cu vârste mai mici de 7 ani au acces gratuit. Gforce Exhibitions, organizatoarea expoziţiei, este o companie care a realizat, până acum, mai multe astfel de expoziţii itinerante, care au atras, până acum, peste 50 de milioane de vizitatori în toată lumea.

 

Sursa şi foto: Events


2 comentarii

  1. Pingback: Expoziția The Human Body de la Antipa ar putea fi anulată | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Expoziția ”The Human Body” de la Antipa, interzisă elevilor de către Ministerul Educației. Muzeul cere explicații | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger