Expoziția ”Roșia Montană 360” începe azi

2

rm360_mail_400 (1)

”Roșia Montană 360,” expoziție – atelier pentru protejarea, monitorizarea și valorificarea patrimoniului cultural, are o temă cât se poate de actuală: Roșia Montană, văzută însă altfel. E o încercare coerentă de a arăta Roșia Montană așa cum este acum, față de cum a fost și de a arăta cum ar putea să fie, față de cum este.

Evenimentul, organizat de Asociația ARA (Arhitectură, Restaurare, Arheologie) și Asociația Alburnus Maior, găzduit de Fundaţia Casa Stork, va cuprinde expoziții (foto, video, obiecte de promovare, etc.), material documentar și ateliere interactive. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 19 noiembrie, la ora 19.30, la atelierele lui Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck din strada Vasile Alecsandri, nr. 16, sector 1, București. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 30 noiembrie.

Desfășurată pe două niveluri (parter și etajul 1), la care se adaugă spațiul exterior, expoziția va prezenta în premieră versiunea Beta a proiectului Roșia Montană 360, expoziția de fotografie Roșia Montană în imagini, proiectul Documentarea patrimoniului de la Roșia Montană, programul Adoptă o casă la Roșia Montană.

Roșia Montană 360 este o platformă de internet pentru monitorizarea patrimoniului. Aceasta presupune introducerea pe un suport anume – fotografie satelitară (ortofotoplan) – a tututor informațiilor existente legate de patrimoniu: fișe pentru fiecare construcție, descrierea zonelor de patrimoniu – arheologice, tehnice miniere istorice, arhitecturale etc, precum și prezentări grafice ale unor elemente de patrimoniu. Roșia Montană 360 se va dezvolta constant și în timp real sub ochii vizitatorilor pe toată durata evenimentului.

Roșia Montană în imagini este un proiect de documentare foto-video al cărui scop îl constituie realizarea unui repertoriu al elementelor semnificative ale peisajului cultural minier din zonă. La scopul documentar al proiectului se adaugă acela al creşterii vizibilităţii patrimoniului cultural de la Roşia Montană pentru publicul larg, în sprijinul unei mai bune conştientizări a valorii excepţionale a acestuia.

Proiectul are la bază realizarea unui repertoriu fotografic al patrimoniului de către artişti fotografi şi prezentarea acestuia în cadrul unor expoziţii organizate în ţară şi străinatate.
Începând din 2012, rezultatele proiectului au fost expuse în cadrul festivalului cultural FânFest (Roșia Montană), la Bastionul Croitorilor (Cluj) și la Casa Ion Mincu (București). Cei opt autori ai proiectului sunt: Ștefan Angelescu, Cătălin Chiriloi, Edmond Kreibik, Johannes Kruse, Manfred Mehrer, Radu Sălcudean, Călin Șuteu și Daniel Vrăbioiu.

Documentarea patrimoniului de la Roșia Montană este un program al Asociației ARA prin care a fost documentată deja o parte importantă a patrimoniului arhitectural și tehnic în cursul a șapte Școli de vară, care au loc anual, la Roșia Montană. Rezultatele acestora sunt publicate în seria Roșia Montană. Documente de arhitectură, din care au apărut până acum două volume.

Adoptă o Casă la Roșia Montană este un program de salvare a patrimoniului cultural şi a comunităţii tradiţionale de la Roşia Montană şi din satele învecinate. Programul este iniţiat de Alburnus Maior, asociaţia locală dedicată protejării drepturilor membrilor comunităţii de la Roşia Montană, în parteneriat cu ARA, asociaţie activă în domeniul cercetării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor şi al societăţii.

Programul stabileşte o conexiune între proprietarii locali ai clădirilor istorice care doresc să trăiască în continuare în zona Roşiei Montane şi persoane sau organizaţii care doresc să contribuie prin donaţii sau voluntariat la protejarea, cunoaştera şi recunoaşterea patrimoniului cultural al zonei. Fac obiectul acestui proiect toate locuinţele miniere vernaculare, bisericile sau edificiile publice din Roşia Montană şi împrejurimi.

Pe durata desfăşurării expoziţiei se vor derula două ateliere dedicate sitului Roşia Montană, care implică studenţi ai facultăţilor de arhitectură (UAUIM Bucureşti) şi electronică şi tehnologia informaţiei (Politehnica Bucureşti) şi continuă două direcţii de studiu şi de acţiune care au ca obiect patrimoniul cultural al sitului – studiul peisajului cultural, abordat de studenţii arhitecţi şi studiul aplicat pentru generarea unui instrument de gestiune informatică a acestui peisaj, preocupare a studenţilor politehnişti. Ambele grupe de studenţi vor lucra în spaţiile oferite de Casa Stork, iar publicul va putea afla de la ei care sunt instrumentele şi obiectivele activităţii lor.

Pe parcursul derulării expoziției – atelier vor putea fi vizionate proiecții de filme documentare despre Roșia Montană, proiecții de filme artistice turnate la Roșia Montană, va avea loc o lansare de carte și prezentări ale patrimoniului și proiectelor de salvare a sitului aflate în curs de desfășurare.

Program

19.11 

19.30 – Vernisajul expoziției-atelier și lansarea programului Roșia Montană 360

22.11 – Proiecții de film docuementar

13.00 – Vizionare de presă a scurt-metrajului documentar Zidurile. Making of de Mihai Goțiu

16.00 – Noul El Dorado de Tibor Kocsis

Roșia Montană un loc la marginea prăpastiei de Fabian Daub

Vâlva Neagră de Yorgos Avgeropoulos

Mărturii din Roșia Montană de Nicolae Mărgineanu

Masivul Cetate de Adrian Steclaci

Patrimoniul Roșiei Montane

23.11 

16.00 – Proiecții de film artistic

Nunta de piatră de Mircea Veroiu și Dan Pița

Duhul aurului de Mircea Veroiu și Dan Pița

Flăcări pe comori de Nicolae Mărgineanu

27.11 

18.00 – Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Prezintă Ștefan Bâlici și Virgil Apostol

30.11

18.00 – Programul Adoptă o Casă la Roșia Montană – realizări, perspective și modalități de finanțare. Prezintă Ștefan Bâlici și Cristian Neagoe


2 comentarii

  1. Frumos. Pacat doar ca acest fel de evenimente sunt organizate doar acum cand subiectul Rosia Montana este fierbinte.
    Rosia Montana – comunitatea – are nevoie de locuri de munca si de investitii nu de parade de lansari de carte de expozitii samd organizate in locatii fastuoase si cu personalitati importante.
    Oamenii din Rosia Montana au nevoie de ajutor ca sa poata avea un trai decent in timp ce voi stati la taifasuri la plimbari pe la proteste, la lansari de carte si expozitii. Cu ce ajutati voi din Cluj sau din Bucuresti omul simplu din Rosia Montana? Cu nimic va spun eu, cu nimic doar profitati de subiectul fierbinte Rosia Montana si va imbuibati buzunarele si va creati expuneri ca sa castigati alegerile europarlamentare sau cinestie ce interese mai aveti…nici nu vreau sa ma gandesc. Rosia Montana e in judetul Alba nu altundeva.

  2. Foarte bine spus Francisc,oameni din Rosia nu beneficiaza cu nimic de pe urma acestor ecologisti in schimb pt ei este o afacere dupa cum insuisi Gotiu si-a denumit cartea “Afacerea Rosia Montana”,fiindca acesta dupa 11 ani in care a scris o multime de minciuni despre proiectul Rosia Montana a scos si o carte ce prezinta aceliasi minciuni.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger