Explorare urbană: Schimbarea la faţă a parcului de cartier

0

M-am înfuriat când am văzut că primarul de sector nu a avut altceva mai bun de făcut decât să instaleze trei tunuri din Primul Război Mondial fix pe un deal, locul meu preferat din parcul din spatele blocului. Locul în care mă retrag şi din care observ aproape tot ce se întâmplă în parc, de parcă l-aş supraveghea. Eram sigură încă din prima zi când am văzut tunurile ca îi vor atrage pe copii şi pe părinţii lor. Aşa se duce dracului şi liniştea mea şi locul meu de intimitate de unde vara îi observ pe copii cum se joacă şi din care aud discuţiile dintre adulţii care stau pe margine. Mi-am dat seama că şi copiii care vin atraşi de tunuri îşi vor aduce aminte de dealul lor din parcul copilăriei lor.

de Lidia Neagu

Ceva m-a liniştit puţin şi mi-am continuat drumul în parc la fel de îngândurată cum am venit, tot căutând un loc al meu de care să mă pot bucura şi iarna şi vara, din care să îi observ pe toţi, dar nimeni să nu mă observe pe mine. Afară era linişte şi zăpadă încă mai scârţâia, iar eu nu ma gândeam decât la facturi, la ce să mai mănânc, la întreţinere, la făcut curat şi tot felul de alte lucruri care nu-ţi dau pace şi din cauza cărora baţi pasul pe loc. Fără ritm şi fără rost.

Brusc, mergând în jurul lacului, văd o haită de câini venind agale spre mine, cu două femei. Când ajung în dreptul meu, una dintre ele mă întreabă “Ne-ai făcut poză?”. “Da. Bună seara. Îmi plac animalele,” îi răspund timid şi mai mult speriată ca va ţipa suparată la mine. Mă roagă să îi fac una cu toţi câinii şi îmi povesteşte că doar cel mic, pechinezul cu ochiul de pirat e al ei. Mai e un câine de rasă, al celeilalte femei, care, mai reţinută, nu participă la conversaţie, iar restul blănoşilor locuiesc pe stradă şi sunt fericiţi să se întâlnească cu ceilalţi în parc. “Dar eu îi iubesc pe toţi la fel”, mă asigură doamna. Îi las fericiţi cu treaba lor şi îmi continui plimbarea în jurul lacului.

Dau peste o altă femeie care îi spune o poveste copilului ei. Le fac imediat şi lor o poză, doar îmi intrasem în formă! Ne-ai făcut poză? Aha, îi spun deja mai încrezătoare. Ea locuieşte în zonă de 30 de ani şi acum vine cu băiatul ei Ştefan, care are trei ani. Îmi mărturiseste că e fericită aici, pentru că sunt multe parcuri pentru Ştefan, vin aici zilnic, dar se mai duc şi în IOR sau în alt parc de peste drum. Nu o deranjează tunurile de pe dealul meu, ba chiar din contră, crede că are şi Ştefan un alt fel de distracţie. Abia aşteaptă primăvara, să  se poată juca în iarbă.

După aproape un sfert de oră de stat de vorbă, am plecat mai departe încă o dată şi i-am lăsat şi pe ei cu povestea lor. Poate o să-i revăd în parc, poate nu. Mi-am continuat turul în jurul lacului şi nu, nu mi-am gasit noul meu loc. Mai vin.

Foto: Lidia Neagu

Rubrica de explorare urbană este preluată de pe site-ul partener Veioza Arte.

Tags:



Leave A Reply