Experimentul "iarna pe uliţă"

14

 

Să mai punem un lemn pe foc.

Nu am mai făcut o iarnă la ţară (sau nici măcar un Crăciun aici) de vreo 20 de ani. Sigur, copilăria mi-am petrecut-o la sat, cu bunicii, apoi vacanţele (mai ales cele de vară), tot în zonă; dar, pe măsură ce am crescut, alte tentaţii au fost mai puternice (ştiţi şi voi, chefuri cu colegii, mers la colindat, la munte, tabere, artificii, gălăgie, mici idile de vacanţă, patinoar şi multe altele, de altfel, fireşti). După moartea bunicilor, casa a rămas goală mult timp. Abia de anul trecut, de când mama, proaspăt pensionată, s-a mutat aici, a prins din nou viaţă, nu doar pentru câteva săptămâni de vară pe an, ci pentru toate anotimpurile. Iarna asta mă găseşte şi pe mine aici, în casa care a trecut de vârsta de jumătate de secol. „Dar ce-ţi veni?” A fost întrebarea logică a prietenilor (din Cluj, Bucureşti şi de prin alte părţi), dar şi a neamurilor de la ţară. Chiar aşa, ce-mi veni să fac iarna altfel decât în comoditatea oferită de pereţii blocului, cu calorifere plătite să dea căldură, cu frigul undeva afară, unde ieşi doar dacă vrei?

Ce-mi veni să las sclipiciul de sărbători al capitalei, târgurile, mall-urile, cinematografele, viteza de 50 de MB la internet, petrecerile în centrul oraşului, prietenii, pentru un internet de 2 mega, nopţi mult mai reci decât în sudul ţării (totuşi, sunt în Apuseni), căldură care nu vine singură pe ţeavă, ci trebuie întreţinută cu lemne băgate pe foc o dată la o oră, câteva lumini de noapte pe uliţă şi ieşitul prin frig de fiecare dată când vreau să ajung la baie?

Cum spune şi titlul … este un fel de experiment, şi jurnalistic, dar şi personal, un mic test, până la urmă, de supravieţuire în rural după urbanizare excesivă. De 15 ani nu am gustat altceva decât urbanism intens. Mi s-a făcut dor de linişte. De laptele cu gust adevărat, nu de plastic, pe care îl iau aici cu 2,5 lei litrul, nu cu 5 lei şi ceva. De cartofii scoşi de la noi din grădină, copţi în ler sau pe jar şi mâncaţi calzi, cu usturoi. Cu usturoi de la noi din grădină, nu din acela chinezesc de la supermarket. De plăcinta cu mere fără E-uri sau alţi potenţiatori de gust, făcută din făină de casă, frământată 45 de minute până se leagă aluatul şi coaptă în cuptorul electric vechi şi el de aproape jumătate de secol. De ouăle de la găini nestresate, pe care să nu văd ştampile colorate, dar care să aibă gălbenuşul galben. De joaca cu mâţele prin curte. De zăpada curată, în loc de mocirla de trotuar. De păsări la geam dimineaţa, în loc de tramvai.

 

Vişlele (sau virşli), mâncare tradiţională în Ţara Zarandului: se opăresc în apă care fierbe şi se servesc calde cu muştar, pâine şi o bere

 

Nu vreau să cad în extrema idilizării vieţii la ţară şi nici în cea a ponegririi vieţii la oraş. Fiecare stil de viaţă are avantajele şi dezavantajele sale. Până la urmă, este o chestiune de alegere pentru fiecare dintre noi, influenţată de diverşi factori (unul foarte important fiind locul de muncă, altul – aspiraţiile personale şi lista continuă). Nu ştiu dacă aş putea să stau toată viaţa la ţară sau toată viaţa numai la oraş; poate voi descoperi că am nevoie să pot păstra ambele opţiuni şi să iau, de la fiecare, ce îmi oferă mai bun (cum ar fi să poţi sta câteva luni pe an la ţară şi alte câteva la oraş? Practic, când te plictiseşti de un mod de viaţă, să poţi face „switch” cu celălalt). Cred că mă pot considera norocoasă pentru că am o „ţară” la care să vin, o casă solidă, construită în întregime de bunicul meu, cu curte, grădină, acareturi, vecini de treabă, rude săritoare şi un peisaj de deal şi munte pe care aş vrea să îl văd zilnic la trezire. (Pauză de verificat starea focului în sobă).

 

Sursa naturală de lapte sănătos

 

Termometrul de cameră îmi arată 20 de grade, iar afară sunt aproape 0 (este după-amiază acum, când stau şi scriu). După experienţa zilelor trecute, peste încă vreo două ore vor fi 22 – 23 de grade în cameră. Nu ştiu câte grade sunt la voi în casă, dar mie mi-e tare bine la temperatura asta (ce să mai zic de pisicile mele, care dorm fără griji prin pat şi pe lângă sobă). Soba din camera mea e puţin mai pretenţioasă, se cere alimentată aproape la fiecare oră, iar peste noapte nu ţine jar, aşa că noaptea ne bazăm pe un mic calorifer electric. Chiar şi aşa, trezirea se face pe la 14 – 16 grade. În prima zi de militărie din asta termică, am stat sub plapumă până când mama a adus jar de la ea din cameră (unde soba este din teracotă) şi focul a început să ridice gradele în termometru. Nici nasul nu l-am scos afară! Acum, la aproape o săptămână distanţă de la „startul” experimentului, am început să resimt beneficiile trezirii la rece: nu îmi mai arde aşa tare de lenevit aiurea în pat, sunt mult mai pusă pe acţiune (deh, frigul) şi parcă nu mai dârdâi aşa crunt când ies din casă pentru a ajunge la baie, chiar şi când afară gradele sunt cu minus.

 

Brânza dulce de vacă (în grai local, sămătişă) se pune la scurs în cămară, agăţată sub masa de lemn

 

Să nu vă imaginaţi că baia este cămăruţa aceea cu patru pereţi de lemn şi o gaură între scânduri. Satul a evoluat şi el, ne-am făcut baie normală, cu WC, chiuvetă, robinet, maşină de spălat, vană, hidrofor care trage apa direct din fântână şi boiler care o încălzeşte. Doar că … este în prelungirea casei, după bucătăria de vară şi camera cuptorului, aşa că drumul spre spălatul pe ochi, pe dinţi şi spre alte nevoi fireşti trece prin câţiva metri de frig autentic, de Apuseni. Din nou, din proprie experienţă: pune sângele în mişcare şi căleşte. Iar aerul rece dă bujori în obraji, în contrast cu paloarea pe care o oferă poluarea urbană. Treaba asta cu statul la căldură în casă şi ieşitul pe afară, în frig, pentru una – alta, este ca un fel de duş scoţian, minus apa. Ar trebui să prindă bine la sănătate.

 

Plăcinta cu mere, tocmai scoasă din cuptor

 

De fapt, revenind din bucla cu focul şi frigul, ce aş vrea eu să vă arăt cu acest mic experiment? Cum este să faci iarna la ţară: care sunt diferenţele financiare între a te întreţine la oraş şi, respectiv, la ţară (lemnele pentru foc costă şi ele, la fel şi curentul sau internetul); care sunt costurile mâncării (cât scriu rândurile astea, tocmai a venit o prietenă de familie cu nişte bunătăţi cadou, că aşa se obişnuieşte aici înainte de Ajun, cei apropiaţi să se ajute cu bucate), cum vor oscila (dacă vor oscila) kilogramele proprii (aici nu există sală de fitness, doar dealul din spatele casei, cu pantă de 45-50 de grade, dar una e mişcarea în spaţiu artificial închis şi alta va fi, sper, cea în aer liber). Voi încerca să arăt ce se mai păstrează, aici, ca tradiţie de Crăciun (de Ajun aşteptăm craii şi dubaşii) sau din alte tradiţii ori poveşti de prin munţi, uneori uitate de lumea urbană. Poate aveţi şi voi ţara voastră, experienţe similare sau poate vă gândiţi să vă mutaţi în mediul rural. Ori, poate, sunteţi orăşeni convinşi şi experimentul meu vă va face cel mult să zâmbiţi. Oricum ar fi, iarna pe uliţă a început 🙂

 

Prima zi de iarnă pe bune: zăpadă înainte de Crăciun


14 comentarii

  1. 2.5 lei litrul de lapte? Scump domne, scump. La campie il iei cu maxim 0.7 lei litrul, natural, proaspat, direct de la vaca. Il vand toti la “privatu cu cisterna” si ala il duce la fabricile de procesare. Daca le dai 0.8 lei pe litru, ti-l aduc tie zilnic la poarta.

    Soba cu teracota e obligatorie, bagi in ea de maxim 2 ori pe zi dupa ce se incalzesc peretii casei (cam 1-2 zile dupa ce ajungi acolo), una din cele mai bune investitii.

  2. Vai ce articol frumos! Felicitari. Si eu as fac experimentul asta daca mi-ar permite jobul dar pentru maximum o luna. Singura conditie ar fi existenta baii de care zici, ori la “tara mea” ea nu exista in varianta descrisa de tine + lipseste si vacuta si cea mai importanta, bunica ce nu mai sta la tara decat vara fiind ocupata in rest cu ingrijirea stranepotului la Brasov 🙂
    Daaaa, asa se facea branza adevarata de vaci :X I love it!
    Sarbatori Fericite!

    • De vacă, nu de vaci. Adică de la o singură vacă, nu din cisternă. Şi e simplu de făcut. Fierbi lapte “stricat” (aka iaurt) cu lapte proaspăt, e voila. Ca să faci iaurt iei lapte prostpăt şi-l pui pe dulap două zile la prins. Poţi să-l însămânţezi cu culturi din iaurt din comerţ (Danone nu funcţionează, am încercat, probabil că nici n-a văzut laptele; eu Tnuva sau de Covalact foloseam frecvent) dacă nu-ţi place ce prinde din aer (sunt n specii de lactobacterii).

  3. fantastic.. am stat si eu 1 an la tara si vreau sa spun ca mi-a trecut acea stare posomorata pe care o aveam in capitala 🙂 cand ieseam din camera ajungeam direct afara.. miros frumos.. aer curat.. pasari.. verdeata.. 🙂 chiar mi-a placut. 🙂 desigur.. dezavantaje exista.. gen – greu de ajuns si de umblat .. in lipsa masinii.. praf vara si ger iarna..

    dar e super! struguri din gradina, porumb din gradina, ceapa, patrunjel.. rosii .. capsuni, mere, pere, prune, salata, tot felul de frunze pentru ceai.. porumbei 🙂 (de vazut nu de mancat ) .. sute de apusuri .. 🙂

  4. Pingback: Iarna pe uliţă, episodul 2: sărbătorile se pun în cui. Urmează răsadniţele | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: Mai aproape de natură, la țară sau de confort, la oraș? | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: Iarna pe uliţă, episodul 3: matematica întreţinerii - încălzirea | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: Iarna pe uliţă: chiar a venit! | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: Sfârşit de iarnă pe uliţă: primăvară, deodată | TOTB.ro - Think Outside the Box

  9. frumos! viata la tara: eu am crescut cu cheia de gat la oras, dar m-am marita la tara acum 8 ani. in prezent am o mica gospodarie, cu de toate si stiu ca-mi place viata la tara. are avantaje si dezavantaje, important este sa gasesti echilibrul interior in tot ce te inconjoara!
    Multumesc! este ceea ce am cautat!

Leave A Reply