Experimentul Caveman: Sarbatori a la Caveman

Initial, acest proiect era programat sa inceapa la 1 ianuarie si sa se termine la 1 aprilie. In acest fel, as fi prins la sfarsit Vinerea Mare, as mai fi tinut doua zile suplimentare de post, dar de Pasti puteam sa incerc si eu jambonul traditional, din care se gusta de fiecare data dupa slujba de la biserica de sambata seara. Se pare insa ca planurile nu ies tot timpul. Asa ca am inceput experimentul pe 10 ianuarie si se va termina pe 10 aprilie. Exact cat sa nu prind sarbatorile pascale.

Magor Csibi

Cu alte cuvinte, dupa o perioada de post, urmeaza o alta perioada de post. A la Caveman.

Daca imi zicea cineva inaintea experimentului ca va trebui sa supravietuiesc o sarbatoare traditionala fara mancaruri traditionale, probabil as fi ras. Anul asta nu mi se pare nimic de ras la aceasta idee si nici nu as putea sa va zic ca ma afecteaza prea tare. In loc de masina, mancaruri si TV, ma gandesc mai des la familie. Nimic mai simplu.

Anul asta am plecat putin mai devreme, nu vineri, cum obisnuiam pana acum. Pe langa motivele profesionale si personale, m-am mai gandit si la faptul ca anul asta, din nou, ortodocsii si catolicii sarbatoresc deodata pastele, asa ca ma asteptam ca aglomeratia de pe tren sa fie si mai mare decat de obicei. Oricum, CFR-ul este destul de incomod si fara aglomeratie.

Asa ca am ajuns la gara traspirat si obosit, avand in vedere ca de data asta a trebuit sa iau si catelul cu mine pe drum, iar micutul si-a marit considerabil masa corporala, ajungand la 15 kilograme. Avand in vedere regulile inspirate ale Metrorexului (intoleranta fata de caini si biciclisti), a trebuit sa-l pun intr-o cusca pana sa ajungem la gara. Cusca fiind incomoda si catelul agitat, am ajuns la gara cu o durere intepatoare in brate si umeri.

La bilete mi se spune ca desi regulamentul prevede sa cumpar bilet pentru catel, mai bine sa incerc sa “ma strecor”. Ca de ce sa dau bani degeaba. Se pare ca realitatile capitalismului n-au ajuns inca la ghiseele de bilete, iar unii angajati se gasesc sa fie altruisti si intr-un moment in care se ameninta cu concedieri masive in sistem. Intentia ei era una evident buna. Dar nu gasesc buna ideea de a alege sa fii darnica atunci cand nu e de la tine. Ca asa se strecoara mii de romani zilnic in tren. Iar daca primesc o amenda pentru ca n-am bilet pentru catel, tot eu o sa fiu cel neinspirat. Ca pe tren degeaba as zice ca femeia de la casa mi-a zis sa nu iau.

Dar pana la urma, ea a avut dreptate. Cu sau fara bilete, amandoi am stat pe coridor o buna perioada de timp. Nici macar bagajele mele nu au avut loc in compartiment, unde in mod misterios eram 7 pe sase locuri. Dupa cateva ore de stat pe coridor, ne prindem ca am picat de fraieri la strategia de socializare a CFR-ului. Ei s-au gandit sa ne inghesuie pe toti intr-un vagon, in timp ce restul vagoanelor erau aproape goale. Asa ca dupa o vreme buna am prins locuri, atat eu, cat si catelul. Nu locurile noastre, dar locuri.

Cand ma pregateam sa cred ca se poate calatori si civilizat, mi s-a reamintit ca ne aflam in continuare in peninsula Balcanica. A aparut un grup de muncitori cu urlete si injuraturi. Am aflat ca n-au bilete, ca unul dintre ei abia asteapta sa se vada cu nevasta si ca un altul si-a uitat mobilul in carciuma. Tragedii clasice de Pasti. Nu a durat foarte mult pana urechile mele au avut ocazia sa fie incantate de o manea, care nu numai ca suna dintr-un radio mic, dar oamenii muncii s-au gandit, in marinimia lor, sa si cante, ca nu cumva unii sa fie mai putin norocosi si sa nu prinda ritmul.

Dupa o perioada de timp si multe doze de bere luate de companionii mei, acestia au inceput sa se plictiseasca. A urmat o perioada de vandalizare a trenului, cu trantit violent de usi si dat cu pumnul in ferestre si usi. Un angajat de pe tren venea incontinuu urland „bereeee receeee”, fiind interesat mai degraba de vanzari decat de starea trenului. Cand l-am informat pe controlor despre ce se intampla, mi-a zis sa mai astept putin, ca vor adormi.

Cred ca dupa acest experiment nu o sa plang in ziua cand se anunta disponibilizarile, desi cunosc oameni care chiar incearca sa faca ceva in CFR.

In cele din urma, am ajuns la destinatie. Iitial nu m-am gandit ca o sa ajung la Ciuc, planuiam sa melg in alta parte, dar s-au schimbat planurile. Ajuns acasa, mama m-a facut sa nu regret ca mai sunt in programul Caveman. Am fost asteptat cu o lasagna cu spanac, morcovi si rosii, fabuloasa la gust, care m-a facut sa uit de jambon, carnati, caltabosi si carne in general.

Vinerea Mare e o zi de incercare pentru multi, pentru mine e doar o alta zi de trait normal. Ma gandesc sa ies in natura, sa ma bucur de vreme si de viata. Si sa astept nerabdator primele sarbatori fara carne, TV sau masina. Cu plimbari in noptile de primavara, cu discutii si cu lucrurile care conteaza cu adevarat.

Paste fericit!