Am inceput. Nimic straniu, nimic fortat. Culmea, in prima zi de proiectul Omul Grotei am treaba tot cu natura. Era demult planificata excursia spre Ploiesti, undeva pe centura, pe un cimp ne asteptau 25 000 de puieti de frasini, malini, stejari, paltini – de plantat. 500 de oameni. Un alt proiect, aceeasi tara, da totusi alta, a lui Andrei. Ma gindisem dinainte- ne iau cu autocarul, deci e mijloc de transport in comun, n-o sa am probleme deloc cu noile mele reguli, mai ales ca voi sta acolo toata ziua.
de Gianina Corondan
La iesirea din casa – alarma! – toate hainele (geaca de ploaie, pantaloni, jambiere) -productie straina, bocancii-la fel. Asta e, erau cumparate, ideea e ca de-aici incolo sa fiu atenta timp de o luna, cu speranta de prelungire a partii placute. Plantam, ne imprietenim, mincam. Bocancii imi fac figura. Poate unde m-am indoit de ei. Nu stiu ce-au avut, cum am calcat, cu fiecare pas s-e dezlipit un pic de talpa, cite-un pic, cite-un pic. Pina au cazut complet amindoua. Piiina n-o mai raminea nimic! Incredibil, doar am fost pe munte cu ei ani de zile. E o farsa. E un truc, de fapt ce vad nu e ceea ce vad. Ba e. Imi imprumuta o voluntara bocancii ei de rezerva. Scap de ai mei, ma gindesc ca si-asa erau vechi, cel putin 10 ani, o sa-mi iau altii dar de unde-mi cumpar bocanci facuti in Romania, e musai, e foarte important, nu poti renunta asa usor la bocanci. Tin de haine mai cu atentie, pare ca tot universul comploteaza ca eu sa am ceva mai mult de patimit decit am cintarit initial. Ajungem mai devreme inapoi in Bucuresti intrucit s-au miscat si lumea si norii ultrarapid. Mai am treburi, se face 12 noaptea pe nesimtite. Vechile, batrinele reflexe ma trimit sa caut cheia de la masina. Nuuuo fetito. N-ai sa vezi. Pe jos spre casa, pardon, spre Grota. Hai ca nu e mult, e cam intuneric, dar noaptea nu-i ca ziua, stim cu totii. Ma descurc destul de bine, 40 de minute de la Romana pina in Vitan, cu rucsac si geanta in miini. Trebuie sa fiu atenta sa nu mai depasesc ora 22 departe de casa. Floare la ureche. Urechea un pic bleaga.
Au mai trecut doua zile.
Plec din casa tot inhatind cheia de la masina. Ies din lifturi racnind, “stati, trebuie sa cobor!!!!”. Sar arsa la ceainarie :”de unde e ciocolata calda, va rog sa-mi spuneti imediat din ce tara eeee!! Hai serios?!, ce dragut, fac si-ai nostri, ce ziceti ce zi frumoasa…
Clar, vechiul stil de viata ma pindeste cu coltii rinjiti, nu vrea sa-si piarda drepturile.
E un pic ciudat fara masina, mai ales ca o foloseam zi de zi, cu exceptii rare. Inca mai am automatisme, fraze ca-mi ies din gura fara sa-mi dau seama ”las’ca trec eu sa te iau”, urmeaza rectificarea “au, scuze, nu mai pot veni sa te iau, ca nu folosesc masina, nu, nu cumva sa vii tu, pai de-aia, ca… uite, ai auzit de Caveman Project…?’ Trancanesc mult sa explic. Ridic drapelul constiintei cind mi se sugereaza sa trisez.
Parca sint o vietate creata in laborator, nimerita hodoronc-tronc in afara, imbracata ba prea gros, ba prea subtire, cu un rucsac umflat pina la refuz (mi-am pus si pelerina), intrebind mereu si minunindu-se ca 133 o ia la stinga, ca nu exista pe Magheru nimic sa circule pina la Unirii in afara de metrou, ca 300 ajunge in Bucurestii Noi…sau poate 301? Hm. O sa aflu, o sa stiu bine peste o luna. Nu de printesa, nu ca m-as fi nascut eu cu volanul in mina, nu de-aia nu cunosc autobuzele cu pricina, dar traseul meu de copil era cu 336 si cu 368, deci acum imi extind harta.
Oricum, prefer sa merg pe jos, dintotdeauna mi s-a intimplat asta in competitia dintre “calare” si “pe jos” oferite cetatenilor care circula in comun. Am urit toate autobuzele in care oameni butucanosi ma striveau pe scara in timp ce-mi taiau gentile din care nu aveau ce lua. N-as urca in autobuz la noi. Doar ca uneori ma grabesc. Sau alteori -cum a fost astazi- incaltamintea nu e potrivita. Am avut pantofi cu talpa de talpa, un pic mai saltati de un toc patratos. Fratioare, sint rigizi. N-am stiut asta pina acum, tata mare ii mai pune in picioare. Am facut deja bataturi, si am mers relativ putin, doar am urcat si coborit scari prin TVR, prin metrou, prin citeva case de om. De-acum o sa iau tenisi si pantofi sport. Nu eram eu toata ziua pe tocuri nici inainte, dar ajungeam acasa, ma schimbam si pac, deodata tol festiv. Acum nu se mai poate. Gata, pa, masina.
Hai sa vad si partea idilica, pe strune de ghitara: de fiecare data cind cobor la metrou simt mirosul ala familiar, de aluat de cornuri ieftine, de tunel, de mozaic decorativ, de infiltratii, de pereti cu igrasie, de clasa a IX-a. Imi revin cind imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat, n-au extins reteaua, n-au adaugat decit plasmele cu vesele giumbuslucuri la camera ascunsa si stiri tacute. De fapt miroase urit.
Am citit, dar a fost destul de aglomerat, nu mi-a reusit figura. Nu, chiar se pot intimpla si chestii misto, pe linga claustrofobie si privirile in gol specifice metro-istilor. De exemplu, azi m-am intersectat cu Mircea Cartarescu la intrare, ne-am salutat, am fost amuzata cind mi-am amintit ca citisem un articol al lui despre o alta intilnire a noastra, iar eu simteam cum simtea el atunci (n-ati priceput nimic) iar in autobuz am mai schimbat niste vorbe cu Denisa Comanescu, de la Humanitas, am aflat de-o carte misto pe care o lanseaza la tirgul din iunie. E mai viu totul, poti avea surprize, asta e adevarat…dar si in masina ascultam Mircea Cartarescu sau vreo carte din Raftul Denisei. Pina acum nu-mi dau prea bine seama de binefacerile transportului in comun. Dar e prematur. Voi mai chibzui.
In rest, cu consumul de apa, cu electricitatea ma descurc perfect, am scoala comunismului cu planul lui economic, cu selectarea hirtiei, sticlelor si borcanelor, cu “Stingeti lumina cind va uitati la televizor. Veti vedea mai bine. Si emisiunea, si bugetul dumneavoastra familial”. Astazi nici n-am folosit foehnul. Si prin urmare mi-am pus caciula. No problem, insa am realizat ca in timpul serviciului e obligatoriu sa stau sa-mi faca parul cu ondulatorul, cu placa de intins sau cu ce s-o potrivi sa-l prepare. Deci electricitate. Ca asa e serviciul meu. Lucrez uneori cu fatza la vedere, deci trebuie pavoazata cu instrumentele inventate pina in prezent, si alteori am treaba in redactie- chiar daca unii “ziaristi” deduc ca daca nu esti pe post – esti mort, si-atunci cosmetizarea presupune alte limite.
Magor n-a intimpinat asa situatie, dar iata. Ce ne facem, fetelor? Cum ajungem la Grota?
Foto: Flickr- Theilr
15 comentarii
Buna, Geanina,
Felicitari ca ai avut curaj sa te inhami la un astfel de proiect! Si succes in continuare! In cazul tau, trebuie sa faci unele exceptii, pentru ca apari si pe sticla, asa ca asta e… Nu diminueaza cu nimic intregul proiect. Spune-ne cum te descurci cu mancare: ti-e greu fara carne sau oricum nu prea mancai nici inainte? Cum faci cu cumparaturile?
Cu bocancii – nu ii poti duce la cizmar? Nici nu stiu cati cizmari mai exista in tara asta, dar eu am avut o surpriza placuta iarna asta, cand mi-am dus niste cizme la care tineam mult la cizmar, si mi le-a reparat de am crezut ca sunt noi.
Felicitari pentru curajul de a accepta aceasta provocare. Ca inca nu am apucat sa fac lucrul acesta de cand s-a facut publica pe site decizia ta. 🙂
Spui ca e haos intr-o noua ordine… inca. Mai ai putin si te obisnuiesti, ca asa suntem noi oamenii, se adapteaza la orice situatie. Dar sunt sigura ca nu iti va fi usor. Asa cum si la Csibi Magor am vazut articole in care buna dispozitie specifica lui era depasita de “interventii negative”, dar care se schimbau in optimiste in termen foarte scurt, asa sper sa ne dezvalui si tu cu sinceritate tot ceea ce simti.
Ma astept sa primesti ca si initiatorul proiectului comentarii care sa puna accentul pe inutilitatea experimentului, cei care o sa fie “ispite” pentru incalcarea regulilor, etc.
Sunt sigura ca ai vazut ca exista f multi sustinatori ai proiectului, know-how-ul “supravietuirii” in grota il ai de la “caveman” si sunt sigura ca o sa vezi ca o sa primesti oricand ai nevoie sfaturi pentru asta. Asa ca de sustinerea psihica nu o sa duci lipsa :).
Succes si la cat mai multe articole!
Succes si iti asteptam cu interes povetirile!
Bravo!! Primul articol de la TOTB pe care l-am citit cuvant cu cuvant, de la inceput pana la sfarsit.
Vara, cand ma intorc sa vizitez Romania, ma plimb prin centrul Bucurestiului cel mai mult pe jos – din motivul de a economisi banii de bilet, daca nu e statie de metrou. Succes si mai departe!
Foarte misto articolul. Bravo Gianina. Oare regreti deja ca te-ai bagat? :)))
Bicicleta nu e permisa in cadrul experimentului?
Eu zic sa o folosesti cu ocazia asta, iti va schimba viata.
Succes in continuare!
Pingback: Káosz az új rendben » Think Outside The Box
iti poti cumpara linistita bocanci de firma straina, jumatate din cei existenti pe piata sunt made in romania, trebuie doar sa verifici
Bocanci “Made in Romania”?! Intr-o vreme (acum vreo 10 -15 ani) era Clujana, care faceau bocanci “100% leather”, dar au reusit sa o reduca la o aglomerare de cladiri parasite. Cum spunea si bogdan, majoritatea bocancilor straini sunt fabricati in Romania si se vand la preturi europene. Incearca Kayland, sau Asolo, “Designed in italy, Made in Romania”. Dintre cele doua firme prefer Asolo pentru comfort si calitate (Kayland sunt poate mai ieftini; depinde de model). Am o pereche de bocanci Kayland, la care am schimbat talpa, dupa 2 ani, la un pantofar autentic. Mai avantajos decat sa cumpar o pereche noua.
Daca ai mers la plantat de copacii nu aveai nevoie de bocanci. O pereche de cizme de guma era mai util.
Spor in continuare!
Pai daca vi s a facut de trait in balega lasat i in locul vostru pe altii care nici nu viseaza la un televizor, calculator, frigider etc. Pentru ca asta isi doresc milioane de romani care sint deja fara voia lor cavemans. Mi se face greata de frectia asta cu care va afisati; au mai venit tembelii aia cu ora pamintului; pai n am stat in intuneric o viata? Stiti ce lovitura se poate da unui sistem energetic prin retragerea brusca a unui consum mare? 90% dintre romani isi dramuiesc consumurile casnice; duceti va la in jungla si traiti nespalati cit poftiti. Romanii au ramas cu gura cascata cind au auzit de experimentul caveheadman!
Indiferent cum miroase la metrou este cea mai rapida metoda de a te deplasa prin Bucuresti. Nu stiu cand ai facut liceul dar iti spun sigur ca s-a extins in ultimii ani metroul, nu grozav dar sunt cateva statii care pe unii i-a fericit 😀
Asa cum mai sugerase cineva incearca bicicleta, e sigur mai rapida decat autobuzu daca ai treaba la ore in care e trafic ca la balamuc.
Felicitari Gianina! Iti doresc multa rabdare si succes in continuare! Ma bucur ca avem si o “cavewoman” dupa Magor, sunt foarte curioasa cum o sa te descurci cu problemele feminine…tocuri, machiaj si toate cele.
PS. Clujana face bocanci destul de buni, am o pereche de vreo 6 ani si inca nu s-a rupt…poate au magazin si in Bucuresti.
Bafta in continuare!!!!
Foarte tare Geanina! Si eu am fost la actiunea Petrom de sambata, a fost super! ma bucur ca in sfarsit sustineti astfel de activitati laudabile!
Incearca bocancii de la Scarpa. Sunt bune si se fabrica la Timisoara. Respect pentru tine ca te-ai bagat in situtia
ce-mi place cum nu lasati voi toate comentariile, geanina stie ca moderati doar ce va convine? ea e mandra ca a fost la tara lui andrei la plantare, voi de ce ati sters comentariul?