Expați în România: Diplomatul cultural care mută Cehia la București

6

N-ai cum să nu-l cunoști măcar din vedere pe Rene Kubasek dacă ieși la concerte, expoziții sau alte specii de evenimente culturale, multe dintre ele organizate de Centrul Ceh, pe care îl conduce de doi ani. Mereu în plină acțiune și prietenos, rescrie personalizat multe reguli ale etichetei diplomatice. După ce a schimbat multe orașe – Belgrad, Moscova, Sankt Petersburg, Bratislava, Amman și Lisabona –,  a lăsat Praga pentru patru ani de București, oraș de care spune că s-a îndrăgostit la prima vedere și despre care vorbește mai frumos decât mulți dintre bucureșteni. Singurul lucru care chiar îl scoate din sărite e ignoranța tradusă prin mașini parcate aiurea, peste tot.

 

de Andra Matzal

 

În cei doi ani de când e director al Centrului Ceh, a reușit să facă dintr-un institut cultural un nod permanent racordat la schimbările sociale, iar din publicul său, o numeroasă rețea de prieteni.  Cele mai multe dintre evenimentele pe care le organizează au o miză cu bătaie lungă, plus-valoarea venind din discuțiile deschise în jurul unor probleme de drepturile omului, de diversitate sau de mediu. Ne-am întâlnit să stăm de vorbă în biroul său, al cărui balcon dă spre eternizatul șantier de la Piața Universității: lucrările au început în urmă cu doi ani, când Rene a ajuns la București, iar între timp lentoarea muncitorilor i-a devenit chiar muză pentru câteva fotografii documentare.

Cum a arătat traseul tău înainte de a veni la București?

M-am născut în Cehia, copilăria mi-am petrecut-o la Belgrad, alături de părinții mei, iar adolescența la Moscova și Sankt Petersburg. Am studiat diplomație și științe politice, fără să știu că voi ajunge diplomat, iar la 23 de ani am avut marea șansă de a lucra cu Vaclav Havel, participând la organizarea unor întâlniri anuale, unde unii dintre cei mai înțelepți oameni de pe glob se întâlneau pentru a discuta problemele lumii. Să cunoști personaje ca Dalai Lama și să lucrezi cu Havel, oameni cu o busolă morală foarte puternică, oameni care au trecut prin experiențe foarte grele, a fost un dar al destinului, care m-a schimbat foarte mult. Am făcut apoi training cu ONG-uri irakiene, imediat după căderea regimului Hussein, ajutându-i pe activiștii din domenii diferite, de la libera exprimare, la copiii afectați de război, să se organizeze. Am colaborat, de asemenea, cu organizații din Belarus, al cărui regim îngrozitor a rămas pentru mine o amintire de neuitat, iar timp de trei ani am fost reprezentatul Cehiei pentru Visegrad Fund, o organizație de cooperare pentru știință și cultură din Europa Centrală.

 

Rene Kubasek si echipa lui de la Centrul Ceh

 

Cum ai ajuns la București?

Toată viața am lucrat cu și în sud-estul Europei: când eram copil, am fost cu părinții mei în Yugoslavia, apoi am participat la multe  proiecte în Belarus, Moldova și multe ale țări. Mi-am dorit să ajung la București, iar când am aflat de la un prieten, care îmi cunoștea pasiunea pentru cultura portugheză și pentru Lisabona, că s-a deschis postul de la Centrul Ceh, n-am ezitat. De atunci, mă gândesc în fiecare zi la el: voi, românii, semănați foarte mult cu portughezii. De fiecare dată când întâmpin cehi care vin în România, ei au impresia că au venit în Balcani, însă nu sunt deloc de acord cu asta – România n-are nimic de-a face cu Balcanii, e o țară latină.

Ce-ți place atât de mult în Europa de Sud-Est?

În primul rând, viața în aceste părți ale lumii nu e deloc plictisitoare. Ai tot timpul părți de situații care, pentru mine, ca central-european, sunt un deliciu. Chiar dacă sună a clișeu, mai e vorba de deschiderea oamenilor și de ospitalitatea lor, mult mai generoase decât în Cehia, de pildă, unde suntem mult mai raționali.

Care ar fi cele mai controversate proiecte ale Centrului Ceh pe care le-ai derulat în România?

Am participat la un festival dedicat comunității LGBT, pe care Ambasada Cehiei a susținut-o deschis, iar atunci am fost atacați verbal de o organizație creștin-naționalistă ultraradicală. Apoi, la Festivalul de Film pentru Drepturile Omului One World, i-am avut ca invitați pe doi membri Voina, organizație activistă din Rusia, care a testat libertatea de expresie în România.  De asemenea, unul dintre ei a pălmuit pe cineva din public, la unul dintre evenimente.

Care ar fi cea mai mare diferență între Cehia post-comunistă și România post-comunistă?

Cred că principala diferență este că, după revoluția din 1989, în Cehia s-a conslidat imediat o societate civilă foarte puternică, grație lui Havel și altor disidenți care au preluat puterea. Așa se face că oamenii au ajuns să influențeze cu adevărat sfera publică, lucru care se poate vedea și în media. Cred că aici această schimbare s-a declanșat mai târziu, dar văd că lucrurile încep să se miște.

În cei doi ani de când te afli aici, ai văzut vreo schimbare din punctul ăsta de vedere?

Da, cu siguranță lucrurile s-au schimbat și în România sunt din ce în ce mai mulți oameni activi. Însă în cei doi ani de când mă aflu aici am intrat în contact mai mult cu tineri educați și inteligenți, din București sau din orașele mari.

Cum ți s-a părut Bucureștiul, la prima vedere?

Am venit în București cu un an înainte de a începe jobul, pentru a vedea dacă orașul ecompatibil cu mine și cu familia mea – mă aflu în România împreună cu soția și cei doi copii ai mei – , iar atunci m-am îndrăgostit de el. Îmi amintesc că prima imagine care m-a frapat au fost cablurile, așa cum i se întâmplă oricui vine aici pentru prima dată. De altfel, prima fotografie pe care am făcut-o în orașul ăsta a fost cu cabluri. (foto sus)

Ce-ți place cel mai mult să faci în București?

Cel mai mare hobby al meu în București e să merg cu bicicleta oriunde, oricând: merg cu bicicleta la ședințe, la întâlniri și chiar la recepții. Am și o bicicletă cu steguleț și număr diplomatic. După ce am învățat să merg pe bicicletă în București, când ajung la Praga, unde infrastructura e mai bine dezvoltată, mi se pare mai greu să merg. Până acum, n-am avut nicio problemă, în afara mașinilor parcate peste tot.

Ai avut experiențe neplăcute aici?

Deși pare incredibil, n-am avut nicio experiență neplăcută, în afară de ignoranța oamenilor care parchează oriunde au chef, iar legea nu e niciodată aplicată. Apropo de asta, o colegă mergea cu bicicleta și nu putea traversa pe zebră din cauza unei mașini parcate neregulamenar. S-a dus la un polițist și i-a spus că ar trebui să facă ceva în această privință, pentru că nici bicicliștii, nici mamele cu copii în cărucioare nu pot trece. Polițistul i-a sugerat să-i zgârie mașina cu o cheie.

Fotografie realizată de Rene Kubasek în Ravensca, unul din satele cehești din Banat

În afară de București, ce locuri din România îți mai plac?

Dacă e să plec alături de familia mea din oraș, cel mai mult ne place să mergem în Banat, unde se află câteva sate 100% cehești – paradisul pe pământ. Sunt foarte izolate, în mijlocul naturii, iar locuitorii vorbesc limba cehă de la 1830.  Iar dacă ar trebui să promovez România pentru străini, aș accentua multiculturalismul: mai bine de zece minorități din culturi diferite, un lucru care m-a uimit încă de la bun început.

Presupunând că i-ai recomanda unui extraterestru o zonă din Praga și una din București, care ar fi?

În Praga, aș recomanda Žižkov, zona în care trăiesc laolaltă muncitori, artiști și comunități de romi, devenit un soi de Montmartre. În București, zona Armenească, noaptea pe bicicletă, și cartierele din jurul rondului Coșbuc.

Foto main: Bicla.ro

Puteți citi și:

Expați în România: O italiancă în ”Țara Umbrelor”

Expați în România: Profa de franceză



6 comentarii

    • Stimate George Hari Popescu, creditul foto este mentionat la finalul articolului. Din pacate, dupa cum puteti observa in toate articolele noastre, creditul este mentional la final pentru ilustratiile principale, acest lucru evitand despartirea partii introductive de corpul articolului. Multumim pentru intelegere, vom adauga imediat linkul catre pagina dvs.

      O zi buna!

  1. Pingback: Expați în România: Jurnalistul spaniol, atras de haosul bucureștean | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Expați în România: Jurnalista care a schimbat viața rigidă a Vienei cu agitația de București | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Expați în România: Voluntarul american cu accent ardelenesc | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To George Hari Popescu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger