La 28 de ani, Eva Konzett este o jurnalistă din Austria care s-a îndrăgostit de România, în ciuda defectelor sale. Lucrează de câteva luni în București pentru un ziar financiar din Viena și este fascinată de viața în România, despre care a învățat câte ceva cu ajutorul taximetriștilor. Viața simplă și grea de la țară este unul dintre lucrurile care au impresionat-o cel mai mult pe jurnalista care vorbește foarte bine limba română, iar prietenii din Austria care au vizitat-o aici au fost surprinși că țara asta chiar funcționează.
de Roxana Bucată
Când ai cunoscut România prima dată?
Îmi făceam studiile la Viena și eram cam plictisită de viața de acolo. Mi-am propus să merg în străinătate, cel mai logic fiind în Franța, pentru că studiasem limba și fusesem deja acolo. În perioada respectivă se discuta foarte mult de România și de Bulgaria, din perspectiva aderării la Uniunea Europeană, astfel că mi-a venit ideea să vin în România. Știam deja că vreau să fiu jurnalistă și m-am gândit că limba română o să îmi dea un avantaj pentru că franceză sau spaniolă oricum știe mai toată lumea. Asta se întâmpla în 2007. Când am ajuns în Cluj, România era ca o foaie albă pentru mine. Știam despre Ceaușescu, Antonescu și copiii străzii. Mi s-a deschis o lume complet diferită de cea în care crescusem. Cea de aici era mult mai vie: toată lumea se mișcă, face ceva. Am studiat un an la Universitatea Babes Bolyai și a fost un an formidabil. După un an, a trebuit să mă întorc acasă, dar în vară am rămas în București, pentru că nu voiam să plec din România, timp în care am făcut voluntariat la Concordia, centrul social pentru copiii străzii.
Cum de te-ai întors?
După ce m-am întors la Viena, m-am angajat la un ziar cu focus pe Europa de Est, astfel că am rămas în contact cu sfera românească și de acolo. Dar am avut mereu sentimentul că experiența mea cu România nu s-a încheiat, că mai era ceva nou pentru mine de descoperit aici. Astfel că l-am rugat pe șeful meu să mă trimită la București. Așa că în aprilie 2012 m-am întors.
Cum ai regăsit România?
Când m-am întors, am avut senzația că s-a schimbat ceva. Când plecasem de la Cluj, nu venise criza, iar lumea credea că România era pe drumul cel bun. În 2012, mai scăzuse din entuziasm. Chiar și așa, România m-a primit cu brațele deschise, m-am simțit binevenită. Acesta e potențialul cel mai mare pe care îl are România – oamenii care te tratează cu intențiile cele mai bune.
M-a ajutat faptul că mă descurcam în limba română, chiar dacă făceam multe greșeli. M-am acomodat destul de repede, la magazin deja din a treia zi mă cunoștea lumea, mă întrebau “ți-ai cumpărat iar brânză?”, ceea ce în Austria nu se întâmplă niciodată. În prima seară, m-am dus la Bruno, în centrul vechi, gândindu-mă că fiecare om are nevoie de barul lui. Cu taximetriștii n-am avut probleme, dimpotrivă: au fost amabili cu mine. Eu vorbesc mereu cu taximetriștii, sunt o sursă bună ca să înțeleg viața oamenilor de aici. În plus, mi-am făcut mulți prieteni de la încceput.
Cum e să fii jurnalist în București, față de cum e la Viena?
Aici în România e foarte, foarte greu ca jurnalist să colaborezi cu autoritățile, cu mici excepții. Acesta a fost un obstacol pentru mine. Un avantaj e că lumea, în afară de autorități, e foarte deschisă, e dispusă să colaboreze și să-ți furnizeze materiale.
M-a surprins foarte mult că universul jurnalistic aici e foarte tânăr față de Austria, foarte motivat și mai are un plus: sunt jurnaliști care au încă entuziasmul de a merge pe teren, de a găsi sursa primară. Aici e mult mai important cu cine vorbești și să știi din ce câmp e persoana respectivă – dacă vorbești cu un economist, trebuie să știi dacă e de stânga sau de dreapta, nu există prea mulți oameni independenți.
Despre presă, pot să spun că are aceleași probleme care sunt și în Europa, cum ar fi tendința de tabloidizare. Există și publicații foarte bine făcute și la un nivel înalt din punct de vedere jurnalistic. Trebuie căutate, dar se găsesc, și de cele mai multe ori sunt publicații mici, alternative. În plus, presa depinde de proprietar, sunt trusturi care și-au împărțit piața. Și e o mare influență din partea politicului. În Austria se vede mai puțin asta.
Ce stereotipuri despre noi ți s-au confirmat și care s-au dovedit false?
Sunt multe stereotipuri despre români. Unele s-au confirmat, altele nu. Stereotipul că românii sunt leneși nu e adevărat deloc. Toată lumea se luptă aici, însă reversul medaliei e că se luptă și în afara regulilor. Alt stereotip este că se fură mult și că e o țară periculoasă. Eu îmi las geanta oriunde, mereu și niciodată nu mi s-a întâmplat nimic rău și nici nu mă simt în pericol, chiar dacă merg acasă noaptea pe jos. (Deși străzile nu sunt luminate deloc! Mama, când a venit în vizită, m-a întrebat cum mă descurc dacă nu există nicăieri lumină?!). Alt stereotip este că lumea e șmecheră – este, dar nu vrea răul cuiva, ci binele propriu, mai degrabă. Iar faptul că românii sunt săraci e adevărat. Fiind din Europa de Vest, câteodată e greu să vezi sărăcie atât de mare. Cel mai grav pentru mine sunt bătrânii de pe stradă care cerșesc.
Ce părere și-au făcut prietenii tăi despre România când te-au vizitat?
România, la prima vedere, nu e țara cea mai atrăgătoare, dar dacă insiști puțin, găsești lucruri extrem de frumoase. Încă o dată mă refer la oameni și la faptul că ești invitat mereu de către țărani, oameni mai săraci, nu prea contează. Românul vrea să îți facă ceva bun. Dar dacă stai într-un hotel trei zile, nu ai cum să vezi asta. Prietenilor mei care m-au vizitat la București le-a plăcut că se mișcă ceva aici. Viața de noapte e una foarte bună, alt lucru care le-a plăcut. S-au arătat surprinși că țara asta chiar funcționează, chiar dacă nu s-ar părea. Vine trenul cu întârziere, dar vine.
Ce îți lipsește de aici când ești în Austria?
Mi se face dor de un stil de viață mult mai puțin rigid decât în Austria, stilul “merge și așa”, care are și avantaje și dezavantaje. Mi-e dor de entuziasmul de aici – chiar dacă n-avem bani, n-avem nimic, dar facem ceva. Mi-e dor de (dacă mă gândesc și la Cluj) viața la țară, unde e o viață mult mai simplă, dar și foarte grea. Și de atitudinea românilor, că străinul nu e dușmaul tău.
Care ar fi trei locuri preferate din București?
Bruno pentru vinuri, bulevardul Dacia pentru arhitectură și Dragonul Roșu.
Puteți citi și:
Expați în România: Jurnalistul spaniol, atras de haosul bucureșetan
Expați în România: Diplomatul cultural care mută Cehia la București
2 comentarii
Ce tare! Dragonul Rosu! :)))
E o tipa faina 🙂
Pingback: Expați în România: Voluntarul american cu accent ardelenesc | TOTB.ro - Think Outside the Box