“Mîna bună” e, în sport, credinţa că un jucător are mai multe şanse să înscrie după ce a înscris de două sau de trei ori la rînd decît după ce a ratat de două, trei ori. E o superstiţie luată în serios de sportivi şi antrenori, dar a fost multă vreme considerată o eroare cognitivă, o iluzie. Se mai întîmplă, dar nu atît de des pe cît ni se pare, nu destul cît să fie un fenomen.
Deşi se spune că e numai o superstiţie, la meciurile de baschet, jucătorul cu “mînă bună” e automat blocat de jucătorii de la echipa adversă. Dar e o superstiţie?
În Journal of Experimental Psychology a apărut un studiu pe acest subiect. Cercetătorii au analizat activitatea a 26 de jucători de volei de top. A fost ales voleiul pentru că, spre deosebire de baschet, jucătorii cu “mînă bună” nu pot fi blocaţi şi datorită schimbării poziţiei în teren, toţi au şanse egale să înscrie la un moment dat. Concluzia studiului a fost surprinzătoare pentru psihologi: mîna bună există şi antrenorii îi pot detecta variabilitatea şi îşi construiesc strategiile conform observaţiei. Nu se ştie de ce, probabil e vorba de încredere în sine, dar jucătorilor li se întîmplă foarte des să dea o a treia lovitură decisivă după două reuşite şi la fel de des să rateze după două ratări.