Europenii se îndrăgostesc mai repede decât americanii

0

Americanilor le ia mai mult să se îndrăgostească decât europenilor, arată un nou studiu care mai scoate la iveală că americanii numesc prietenia ca parte dintr-o relație romantică de succes, pe când rușii și lituanienii abia o menționează.

90% dintre lituanieni spun că se îndrăgostesc la cel mult o lună de la cunoașterea persoanei respective, iar 39% se îndrăgostesc în câteva zile. Prin comparație, 58% dintre americani spun că se îndrăgostesc în două luni sau chiar un an.

Pentru a evalua relațiile romantice în diferite culturi, cercetătorii au chestionat 1.157 de adulți americani, ruși și lituanieni care au răspuns la un chestionar de 14 întrebări.

Faptul că dragostea este temporară și inconsecventă a fost citat frecvent de lituanieni și ruși, dar nu și de americani, se arată în studiu. Participanții europeni s-au referit la dragoste ca “ireală” și “un basm”, pe când americanii au citat prietenia și confortul ca cerințe pentru o relație romantică. Cuvântul “prietenie” lipsește din peste 500 de descrieri ale dragostei din partea lituanienilor.

Au existat, însă, și similitudini între declarațiile americanilor și europenilor. Aceștia au menționat, de o importanță asemănătoare, sexul și egalitatea ca fiind criterii importante.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea de Stat din New York și Universitatea de Stat din Moscova.

Foto: Flickr / Franck Mahon

Sursa: Live Science


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger