Europenii dorm în așternuturi transnistrene

0

Se spune că Transnistria este regiunea cea mai izolată din Europa, ascunsă undeva la granița cu Estul. Chiar dacă transnistrenii se aruncă în brațele rușilor, economia lor e în strânsă legătură cu Europa de Vest. Când am sunat prima dată în Transnistria, mă așteptam să răspundă secretara tipic est-europeană – femeie neprietenoasă, cu unghiile roșii și rujată abundent. Eram pregătită pentru un „Niet” categoric, în stil sovietic. Dar Transnistria nu este așa cum te aștepți să fie.

 

10268155_779511432059030_568487013_n

 

de Eva Konzett

 

“Bună dimineața, eu sunt directorul departamentului de marketing”, îmi spune o voce amabilă într-o engleză perfectă. “Sunt reprezentantul companiei Tirotex, cum pot să vă ajut?”. Înainte să formez numărul companiei de textile cu sediul în capital Transnistriei, mă așteptam să mă pierd undeva între Viena și Tiraspol, plimbată de la un departament la altul fără să obțin un răspuns. În schimb, cineva mi-a răspuns și chiar pe un ton politicos. Mi-am uitat și textul. “Chiar vorbesc la Tiraspol?”.

Cu o zi înainte, Parlamentul transnistrean a cerut Rusiei să facă pașii necesari pentru integrarea Transnistriei în Federația Rusă. De la începutul anilor ’90, după un război civil, Rusia și-a întins aripa protectoare deasupra acestei fâșii separatiste. Trupele rusești încă sunt în Transnistria. La câteva zile de la anexarea de facto a Crimeei, Transnistria vrea și ea să se apropie de pretinsul pământul matern.

 

10250895_779511242059049_1408673107_n

 

Transnistria reprezintă una dintre ultimele rămășițe ale Uniunii Sovietice, are vameși la granița inexistentă cu Republica Moldova, are propria monedă care nu se poate schimba nicăieri în lume şi un sistem de telecomunicaţii separat. Identitatea ei este bazată pe un imperiu dispărut demult. Se spune că această mică fâșie dintre Nistru și granița cu Ucraina este cea mai izolată regiune din Europa. E ultima “republică” care poartă secera şi ciocanul în stemă, chiar dacă nava URSS s-a scufundat. Indiferent cât de mult îşi accentuează Transnistria independența, care nu a fost recunoscută de nimeni, și oricât ar invoca identitatea rusă, această regiune în care se vorbește în mare parte rusă, e profund conectată cu economia moldovenească și cu cea din Vest.

Uriașa companie de textile Tirotex, cu sediul în capitala transnistreană Tiraspol, este dovada acestor relații. Compania, care susține că este cea mai mare din regiune, produce așternuturi, fețe de masă, draperii și exportă 30% din marfă în Italia, 20% în Rusia și în țările din CSI și în Germania, a treia cea mai mare piață de desfacere.

Așternuturile transnistrene sunt peste tot

 

10173376_779511435392363_1368711384_n

 

Accesul pe piețele europene se face prin certificatul EUR-1, lansat de Bruxelles, care garantează originea moldovenească a unui produs și permite exporturi fără taxe vamale în UE. Certificatul face parte dintr-un tratament preferențial acordat Republicii Moldova ca urmare a orientării acesteia către UE. Acesta va rămâne valabil până în 2015, în paralel cu acordul de comerț liber dintre Bruxelles și Chișinău, care a fost parafat în toamna anului 2013.  Certificatul este valabil pentru orice produs, cu câteva excepții din domeniul agriculturii. Orice companie din Transnistria, cu adresă formală la Chișinău, poate să aplice pentru acest certificat. Folosind această procedură, și Tirotextul exportă în Vest.

Conform datelor think tank-ului OSW din Polonia, în anul 2011, Tirotex a exportat marfă în valoare de 163 de milioane de dolari pe piețele din Europa și CSI. De asemenea, potrivit satelor Comisiei Europene, UE a importat în 2012 bunuri în valoare de 940 de milioane de dolari din Republica Moldova, în special produse agricole, textile și mașinării. Bruxelles-ul nu face diferența între produsele din Transnistria și cele din Moldova. Nici Republica Moldova nu face această diferență.

O economie din cinci companii

Economia transnistreană se bazează, practic, pe cinci companii: Tirotex, un producător de ciment, un producător de oțel, o companie de energie Inter RAO UES, deținută de statul rus, și Sherrif-Hoding, care a fost înființată de către doi foști ofițeri KGB. Primele trei se ocupă de exporturi, Inter RAO UES furnizează gaz în Transnistria și Republica Moldova, iar Sherrif-Holding acoperă toate nevoile transnistrenilor: pâinea, benzina, telefoanele mobile, alcoolul și fotbalul. Echipa de fotbal are cel mai modern stadion din regiune, făcut de Sherrif-Holding. Holdingul este cel mai mare angajator din Transnistria și deține, de asemenea, Tirotex.

Se spune că Sheriff reprezintă Transnistria și invers.

 

10253189_779511528725687_123966299_n

 

Aceste cinci companii generează un PIB estimat la un miliard de dolari. Neoficial, Trasnistria mai primește și un ajutor financiar din partea Rusiei și nu trebuie uitați nici banii care vin de la cei ce lucrează în străinătate. O treime din populația transnistreană a plecat de tot din anii ’90 și au rămas doar 500.000 de oameni. În Transnistria nu există o clasă mijlocie, nu există investiții străine directe, regiunea nu ar putea supraviețui pe cont propriu.

Dar care ar fi consecințele după o posibilă alipire la Rusia și închiderea porților spre Vest? “Nu vorbim despre așa ceva pentru că nu există cadrul legal”, îmi spune vocea de la Tiretox, care mă roagă să revin pentru detalii. A doua zi, formez același număr, de mai multe ori, dar de data asta rămân pierdută între Viena și Tiraspol.

 

10178172_779511255392381_928999707_n

 

Săptămâna trecută, liderul transnistrean Evgheni Sevciuk a cerut din nou guvernului de la Chișinău să recunoască independenţa regiunii, ca fiecare parte să o poată lua pe drumul ei: Moldova spre UE, NATO și poate România, iar Transnistria spre Rusia.

Transnistria a refuzat să se așeze la masa negocierilor cu Moldova. O întâlnire în acest sens a grupului 5+2 din care fac parte regiunea separatistă, Transnistria, Moldova, Rusia, Ucraina, OSCE ca intermediator și SUA și UE, cu roluri de observatori, ar fi trebuit să aibă loc joi și vineri în Viena.

Fotografii de Herbert Geyer.

Articolul a apărut inițial în ediția tipărită a ziarului austriac Wirtschaftsblatt.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger