Școala de Valori organizează ce-a de-a doua ediție EUROEDU, proiect dedicat elevilor din clasa a X-a sau a XI-a cu aptitudini excepționale pentru care pasiunea reprezintă catalizatorul către performanță. EUROEDU are loc între 15 octombrie și 15 noiembrie.
EUROEDU îşi propune să afle valorile în care crede această generaţie şi să îi ajute pe elevi să își folosească mai eficient potențialul, îndrumându-i spre o carieră de success și transformându-le astfel povestea într-o sursă de inspirație pentru ceilalți tineri din societate.
Proiectul este structurat în trei etape și anume:
1. Cercetarea – realizată de Unlock Research are ca obiectiv analizarea grupului ţintă. Informațiile obținute în urma cercetării vor fi folosite în implementarea viitoarelor proiecte Școala de Valori.
2. Trainiguri. În această etapă elevii participă la un pachet de cursuri de orientare în carieră ce are la baza elemente cheie în alegerea carierei: valorile, modul de gândire, pasiunea, talentul, scopul în viaţă şi piaţa locală. Pachetul de cursuri va fi ajustat în funcţie de cunoştinţele şi aşteptările participanţilor.
3. Biblioteca Vie. Evenimentul constă într-o întâlnire care permite elevilor prezenţi să intre în contact direct cu persoane de succes, să afle povestea acestora, paşii pe care i-au făcut pentru a ajunge unde sunt acum dar și ce înseamnă succesul pentru ei. Interacțiunea are loc într-o atmosferă relaxată sub forma unei discuții informale cu invitații, unde participanții pot adresa întrebări direct acestora.
La prima ediţie, desfaşurată în 2011, au participat 53 de elevi de top din liceele bucureştene şi personalităţi ca violonistul Alexandru Tomescu, Dumitru Prunariu – singurul astronaut român, Adrian Florea – trainer şi antreprenor de succes, Lucinia Bal – şeful Biroului Parlamentului European în România la acea vreme şi Georgiana Ilie – jurnalist, editor asociat “Decât o Revistă”.
Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.