Eticheta contează: Primul pas spre o alimentație sănătoasă este informarea

0

Trei tinere britanice străbat Europa pentru a promova etichetarea obligatorie a cărnii de pui pe care o cumpărăm din supermarket. Deși măsura de etichetare există în unele țări, ea nu este încă obligatorie în Uniunea Europeană, ceea ce permite în continuare inducerea în eroare a consumatorilor de către producătorii din industria intensivă de creștere a păsărilor. Cu o poză a unei pajiști verzi sau un nume cu “eco” în coadă, producătorii își zăpăcesc clienții care nu știu, de fapt, ce au în farfurie. Iar primul pas pentru a mânca sănătos este informarea, spun tinerele voluntare care traversează UE în 39 de zile, un număr simbolic care reprezintă durata medie de viață a unei găini crescute într-o fermă intensivă.

 

IMG_1006

 

Rosa, mascota campaniei “Labbelling Matters”, este cea care, pe lângă faptul că se pozează cu oamenii din țările prin care trece, le și explică importanța etichetării.

Inițiativa Labelling Matters, în numele căreia tinerele călătoresc prin Europa, aparține organizației Compassion in World Farming care, împreună cu alte asociații din domeniu, a lansat campania de promovare a etichetării obligatorii a cărnii de pasăre. Tamsin, care are o diplomă în domeniul protecției mediului și deține, împreună cu familia, o fermă de creștere a puilor, Johanna, care studiază știința animalelor, și Sam, activistă pentru drepturile animalelor, au plecat pe 1 august din Londra și călătoresc în sensul acelor de ceasornic prin Europa. Au traversat deja Scandinavia, acum se află în sud-estul Europei, urmează sudul, iar pe 8 septembrie ajung în Bruxelles, unde vor depune o petiție pentru obligativitatea etichetării cărnii de pui. Deja 70.000 de oameni au semnat petiția, iar obiectivul fetelor este de 100.000.

Ele vor să arate Comisiei Europene că oamenii își doresc ca măsura etichetării să devină obligatorie. “Campania noastră a fost pozitivă până acum, oamenii cu care ne întâlnim pe stradă sunt foarte interesați, deși situația diferă de la țară la țară. Ce am aflat de la oamenii de pe stradă e că se simt induși în eroare, spun că și-ar dori un sistem clar de etichetare în care să aibă încredere. Toți consideră că e important să știe ce cumpără”, spun fetele.

Voluntarele spun că scopul campaniei nu este de a convinge oamenii ce să cumpere, ci de a le sa șansa să aleagă având toate informațiil. Totuși, dorința campaniei este ca, în viitor, carnea organică și cea provenită din păsările crescute pe pământ să devină mai ieftină și mai accesibilă tuturor. Dacă e o piață mai mare pentru un produs, prețul scade încet. La fel s-a întâmplat în cazul etichetării ouălor. “Inițial a fost ceva voluntar, iar când măsura a devenit obligatorie, din 2004 până acum, ouăle de pe piață care provind de la găini crescute în aer liber au crescut de la 20% la 40%. E posibil ca același lucru să se întâmple cu carnea de pui”, spune Johanna.

“Producătorii de carne de pui organică sau provenită de la păsări crescute în aer liber etichetează asta cu mândrie, problema e la carnea provenită din industria intensivă care are o etichetă ce induce în eroare prin grafică și nume. Crezi că cumperi o carne care provine de la pui crescuți în condiții decente, dar 90% din carnea de pui care se vinde în UE provine din industria intensivă”, spune Sam.

 

IMG_1023

 

Tamsin locuiește la țară în Anglia, unde familia ei deține o fermă de creștere a păsărilor. Ea explică faptul că diferența între păsările de la fermele intensive și cele crescute în aer liber constă în posibilitatea lor de a ieși afară și în densitatea lor. La ferma familiei sale, păsările au un adăpost de noapte, iar ziua au posibilitatea de a ieși în aer liber. Densitatea lor este de 5.500 de păsări la 1,2 hectare. La capătul opus, se află sistemele intensive de creștere a puilor care privează păsările de spațiu și de lumina zilei. Acest tip de creștere poate provoca puilor de găină afecţiuni cardiace grave, probleme locomotorii şi o rată de creştere anormală, iar, în final, o durată de viață de 39 de zile, în medie.

“Cred că în Europa de Vest oamenii sunt mai conștienți de această problemă, iar în Europa de Est, oamenii nici nu au posibilitatea să cumpere carne de pui provenită de la păsări crescute pe pământ în supermarket, ci trebuie să o caute în magazinele speciale”, spune Tamsin.

“Etichetarea e ceva firesc, știm deja despre fructele și legumele noastre de unde vin, scrie și pe tricourile noastre unde sunt produse, e normal să știm și despre carnea de pui de unde vine. Dacă scrie pe ambalaj că păsările au fost crescute într-o fermă industrializată, oamenii își pot pune întrebări despre ce înseamnă asta și vor afla ce mănâncă. Dacă au informația, atunci pot face o alegere conștientă. În acest moment, oamenii nu își dau seama”, încheie activistele.

Cele trei voluntare vor străbate, în total, 20 de state UE purtând un costum de găină și încurajând oamenii să semneze petiția pentru obligativitatea etichetării cărnii de pui. Un lucru care nu e greu de făcut, având în vedere că un studiu independent din 2013 arată că opt din zece consumatori vor să știe în ce fel de sistem a fost crescută pasărea de la care provine carnea din supermarket.

 

Puteți citi și:

“Mâncarea ar trebui reglementată asemenea tutunului”

Cât de bine se mănâncă în România, comparativ cu restul ţărilor din lume

Ce se întâmplă dacă renunţi timp de un an la zahăr


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger