Este România o țară fără idei?

4

România este țara controverselor. Vedem zilnic, la știri, oameni care au reușit. Oameni care au construit firme puternice, au câștigat olimpiade, s-au realizat la universități puternice sau au inventat lucruri extraordinare. Tot la știri vedem o țară în derivă, fără idei. Vedem o clasă politică care se copiază la nesfârșit, un sistem de educație în care numai legile și miniștrii se schimbă, în rest „toate-s vechi și nouă-s toate”, media fără inovație și o societate fără vlagă. Tocmai din această controversă apare și întrebarea noastră: suntem o țară/națiune fără idei? Pornesc dezbaterea Horia Roman Patapievici și Costi Rogozanu.

Introducere de Magor Csibi

Indiferent de ce parte a argumentului vă aflați, răspunsul e mai greu decât pare la prima vedere. În multe domenii se observă o creativitate ieșită din comun, în altele, lipsa totală a acesteia. La diverse sporturi, în muzică, în IT și în multe alte domenii, românii au reușit să impresioneze lumea. În plus, filmele noastre sunt cunoscute și premiate peste tot, creierele noastre constituie o marfă atractivă pentru multe țări.

Suntem inventivi în ceea ce privește finanțele, dacă avem, cheltuim mult, dacă n-avem, trăim fără bani, facem bani din orice, inventăm zilnic metode noi de a evita taxele și tehnicile inovative de cerșit au ajuns și pe marile ecrane. Însă dacă ne uităm la imaginea de ansamblu a țării, ni se pare că aceste momente de sclipire sunt umbrite extrem de mult de lipsa ideilor. Politicienii se chinuie să inventeze promisiuni noi, nu are rost să vorbim de îndeplinirea lor, programele TV sunt toate copiate după alte emisiuni create de marketingul ingenios al Occidentului, administrația și serviciile publice sunt într-o adormire și o lipsă totala a muzei de decenii întregi și la noi și grevele trebuie să fie organizate, altfel n-am ști nici cum să ieșim pe stradă.

Care este România cea adevărată? Ne caracterizează lipsa ideilor sau doar lipsa aplicării lor? Suntem condamnați să fim mediocri sau mai există o rază de speranță?

La aceste întrebări încearcă dezbaterea nostră de azi să identifice câteva posibile răspunsuri. Însă pe lângă părerea celor doi invitați, contează foarte mult și părerea voastră. Ce credeți, suntem o națiune fără inspirație?

[coloana]

La noi principala problemă este absența unei piețe a ideilor specializate

Interviu cu Horia Roman Patapievici, președinte al Institutului Cultural Român

Există o cultură a ideilor in Romania?

Nu. Există însă un mediu cultural în care ideile de multe tipuri profesionale și-au găsit adăpost și înflorire (de multe ori improprie, ceea ce le-a limitat dezvoltarea): este vorba de mediul cultural literar, care, de-a lungul anilor, a fost bine întreținut axiologic de critica literară și eficient perpetuat de istoria literaturii. Avem, prin urmare, o cultură a operelor literare și un mediu cultural care are în centrul său cultura generală. Toate tipurile de idei și-au găsit adăpost și azil, la noi, pe piața culturii literare. Literatura română, în chip ecumenic, a preluat, în registrul culturii generale, și ideile filozofice, și ideile economice, și ideile politologice etc. Dacă nu ar fi fost literatura română, filozofia română nu s-ar fi bucurat de nici o atenție: observația a fost făcută de Marta Petreu. De ce s-a întâmplat așa? Pentru că nu avem o cultură a ideilor specializate. Dovadă că, în interiorul culturii literare, abia dacă există o cultură a ideilor literare. A operelor, da; dar a ideilor, aproape deloc.

Au romanii idei?

Firește. Majoritatea, însă, nu capătă o expresie profesională adecvată, rămân simple (și, uneori, geniale) intuiții aleatoare. Pe care însă nu ne putem exersa, retroactiv, decât vagi melancolii protocrone și confirmarea faptului că, metafizic, stăm sub semnul lui „n-a fost să fie”.

Sunt românii încurajați să aibă idei?

Mă întreb: care instanță ar putea fi investită cu autoritatea de a încuraja ori bloca ideile indivizilor? Instituțional, cu această destinație expresă, sper că nici una. Dacă e însă vorba de încurajarea ori blocarea care decurg în mod spontan din funcționarea mai bună ori mai proastă a mecanismelor culturale care întrețin viața unei culturi, atunci se poate face o reflecție de principiu. De pildă, educația. Are educația efect asupra formării și formulării ideilor? Le încurajează ori le blochează? Nu cred că poate fi dat un răspuns de principiu, deoarece se pot găsi argumente istorice extrem de puternice care să ilustreze atât faptul că educația poate inhiba ideile, cât și că influența ei e neglijabilă și că ideile valoroase se impun oricum. Edward Gibbon ar fi fost de această părere. Totuși, dacă e vorba de capacitatea educației de a încorpora idei noi și de a le transmite în mod competent mai departe, atunci educația este crucială în capacitatea unei societăți de a pune la dispoziția ideilor relevante născute în interiorul ei un mediu propriu și propice de dezvoltare. Dacă e vorba de receptarea lor, atunci e clar că absența unei piețe a ideilor le inhibă acestora și formularea competitivă, și dezvoltarea adecvată și, în fond, însăși existența (sau chiar posibilitatea de a se naște). Se poate argumenta că societățile musulmane au ratat descoperirea științei moderne a naturii tocmai pentru că nu au fost capabile să asigure numeroaselor idei științifice formulate de câțiva remarcabili savanți musulmani un cadru instituțional de păstrare/dezvoltare/transmitere. Mă gândesc la astfel de instituții de transmitere a cunoașterii cum au fost, în Evul Mediu, școlile catedrale, universitățile, precum și acele ordine călugărești care au asumat în identitatea lor instituțională preluarea, menținerea și dezvoltarea anumitor tradiții de cunoaștere – mă refer la ordinele franciscan și dominican în secolele XIII-XIV și la ordinul iezuit în secolele XVI-XVII. La noi principala problemă este absența unei piețe a ideilor specializate. Absența piețelor, dacă nu împiedică în sens strict producerea ideilor, face arbitrară distribuția lor și, pe termen lung, ajunge să inhibe însăși producerea lor. Mai mult, absența unei piețe a ideilor împiedică atât stabilirea unei relații între producătorii ideilor și beneficiarii lor, cât și buna funcționare a reglajului fin între stimuli și inhibitori, pe care, în economia bunurilor materiale, o asigură legea cererii și a ofertei. Când, pe termen mediu, ideile nu au un mediu propriu de întreținere, producerea lor, pe termen lung, încetează. Fără piață nu există nici spațiu public, nici consens asupra faptelor, nici realitate. Am vorbit despre toate acestea pe larg în cartea mea Despre idei & blocaje. O modestă propunere de a regândi cultura română pornind de la ce îi lipsește, fără a  renunța la ceea ce, în aparență, îi prisosește, apărută la editura Humanitas în 2007. O confirmare a tezei privind inexistența unei piețe a ideilor la noi a fost furnizată chiar de receptarea ideilor (multe, provocatoare) cuprinse în această carte – nulă. Trăim în continuare sub semnul acestei notații de jurnal a Marthei Bibescu: „În Franţa, fiecare acordă mare importanţă acţiunilor sale şi acţiunilor celorlalţi. În România, nimic nu are importanţă. Vin aici şase luni pe an ca să mă conving că totul e zadarnic”.

[coloana]

Idei avem, mai trebuie să şi învăţăm să ni le spunem unii altora

de Costi Rogozanu, jurnalist și critic literar

Întrebarea voastră “este România o ţară fără idei?” conţine o doză probabil calculată de aberant. De aceea intru în joc şi vă amintesc că sîntem o ţară ca oricare alta, că „sentimentul paraguayan al fiinţei” e la fel de posibil şi de interesant precum „sentimentul românesc al fiinţei”. Să intrăm aşadar în zona ideilor unde există nişte obstacole serioase pentru nou, dar poate cele mai mici din întreaga noastră istorie modernă. S-ar putea, nu rîdeţi că vă spun asta, să trăim în cea mai bună din Româniile de pînă acum. Nu avem vreun trecut de aur la care să ne raportăm, deşi unii încearcă ridicol să facă din interbelic o perioadă luminoasă, alţii din secolul XIX a doua jumătate şi destui din perioada ceauşistă. Cea mai bună dintre Românii e acum şi nu vă convine – faceţi-o şi mai bună, dar nu vă mai lamentaţi, că mi se apleacă de la atîta dramoletă. Iar ideea cum că „n-am avea idei” pare a face parte tot din telenovela asta neagră. Avem idei, avem posibilitatea să le ciocnim, să le publicăm, să le dezbatem, dar, ce să vezi, sîntem deprimaţi, plictisiţi şi nu mai avem chef să le consumăm.

Care ar fi principalele piedici în calea unui flux bun de idei noi care vin în zona umanistă românească (evit partea ştiinţifică, nu o cunosc, dar ştiu că acolo treburile sînt şi ceva mai „proceduralizate”, deci cu şanse mai mari de reuşită)? Iar prin umanism înţeleg o zonă extrem de largă, filozofia dominantă asupra vieţii politice, sociale, economice. Principala problemă ar fi monopolul cîştigat de unele idei, cu sprijin instituţional, cu aportul mai mult sau mai puţin voluntar al statutului, cu bani de stipendii pentru o elită intelectuală incapabilă să-şi asume riscuri. Cel mai la îndemînă exemplu ar fi felul în care intelectualii asociaţi cu puterea susţin că sîntem un stat asistenţial şi că ar trebui să-l reducem drastic cînd ei înşişi, în bune proporţii, sînt plătiţi de stat. Ne mai lipsesc anarhiştii angajaţi de Ministerul Apărării.

Vorbeam de piedici şi de idei monopoliste. Cea mai bună şi simplă lecţie în acest sens am auzit-o de la unul dintre cei mai mari jurnalişti pe care-i avem (şi de care puţini au auzit, evident), Christian Mititelu (actualmente, membru în CNA). El se întreba de ce aude toată ziua „avem nevoie de autostrăzi” – Mititelu e de părere, de exemplu, că reveria asta cu autostrăzile ne-a costat deja prea mult, că ne dorim ceva ce în mod evident nu ne permitem. De aici putem trece uşor de la nivelul filozofic, la acela imediat utilitar şi vom înţelege de ce s-au ruinat aşa de uşor căile ferate, de ce nu am cerut socoteală pentru ele, de ce nici un politician nu a avut în program la alegeri un plan de relansare a CFR, ca strategie de importanţă naţională. De ce ni s-a părut mai firesc să ne cărăm cu purcel şi căţel cu microbuze ale morţii în loc să punem presiune pe CFR? Pentru că o idee fixă a hipnotizat o masă imensă de manevră.

Voi veni acum cu un al doilea exemplu de idee simplă care ar fi putut anima spaţiul public intelectual dacă nu ar fi fost monopolizat de idei pietrificate, de dogme şi tabuuri de breaslă medievală. Istoricul Mihăiţă Lupu propune într-un studiu să analizăm serios, dincolo de ironiile binecunoscute, activitatea Academiei Ştefan Gheorghiu şi să vedem care ar fi avantajele unei astfel de şcoli superioare renovate. Lupu emite ipoteza că ruptura teribilă dintre elite şi realităţile sociale şi economice româneşti – sau dintre elite şi „popor” – ar fi putut fi suplinită cu o mai bună înţelegere a rolului extrem de important al acelei şcoli de partid. Nu e nici o idee de geniu, nici exprimată în limbaj impresionant salonard, dar e ceea ce se cheamă o idee pe marginea căreia să vorbeşti cu folos. Am luat exemplul fără să mă gîndesc prea mult dintr-o carte care se afla pe lîngă mine cînd m-am apucat să scriu articolul. Puteau fi altele o sută în loc.

Morala e simplă. Încă se publică tone de articole bune, cu idei argumentate interesant, cu provocări. Problema e că ele au loc de desfăşurare în medii cu acces extrem de limitat. Sînt sufocate de idei fixe şi deja idioate impuse de media de largă circulaţie sau de intelectuali ai poporului cu audienţă aiuritoare cîştigată din nimic în anii ’80-90. Ca să nu mai vorbim că nu am avut grijă să facem din vehicularea ideilor noi în spaţii cît mai publice o prioritate absolută, fie că ne numim stat, fie că sîntem diverse autorităţi universitare autonome.

Gustul pentru nou se educă, deşi e dureros, e anti-tribal. Tuturor le e mai comod să se audă repetîndu-şi aceleaşi idei sterpe la nesfîrşit. Ba chiar le place să vorbească despre România ca despre o ţară aleasă pe invers, o ţară fără idei, fără noroc, fără mai ştiu eu ce. Dar România, repet, e un loc banal din punctul ăsta de vedere. Singurii care o pot ajuta sînt consumatorii ne-comozi. Trăim într-o societate de consum şi doar de consum; dacă nu facem gestul voluntar de căuta să consumăm noul ăla incomod, ideile multe şi bune vor putrezi într-un depozit. Idei avem, mai trebuie să şi învăţăm să ni le spunem unii altora. Poate că epoca individualismului păgubos ar trebui să apună măcar în peisajul ideilor.

Tags:



4 comentarii

  1. Avem cateva simboluri incredibile. De exemplu cel mai cunoscut brand romanesc, e transilvania. Daca mergi oriunde in europa si zici ca sunt din romania, le vine sa vomite. Daca le zic ca sunt din transilvania nu ai mai poti opri din intrebari. Stiu bineinteles de dracula, dar si ca sunt sute de castele si munti incredibili. Numa buni de ski. Apoi in delta suntem ultima tara in care mai exista cai salbatici. Ce vrei mai mult? [ Reclama ski in transilvania + castele][mare plaje virgine, distractie+cai sabatici si delta][se mai poate promova si idee regatului romaniei, cu bucuresti+statiunile din predeal .. ]

  2. Cred ca ideile si inventivitatea noastra sunt intradevar vizibile. Problema este ca avem succes doar acolo unde este vorba de o actiune, o chestiune care se desfasoara intr-un interval de timp scurt. In orice alta activitate in care este nevoie de perseverenta, seriozitate, un proiect, etc… esuam.

  3. Simplu Cetatean on

    Costi tata,

    Eu nu stiu cine ti-a dat tie galoanele de jurnalist si mai ales cele de critic literar, dar bati campii la modul tare jalnic, fara sa mai vorbim de exprimarea nebuloasa si oarecum de maidan.

    Iar faptul ca acest comentariu de cacao a fost publicat alaturi de cel al domnului Patapievici, nu te ajuta prea mult. Poate ar fi bine sa inveti putin ce inseamna cultura, distinctie, educatie, limpezime in gandire, rigoare si eleganta in prezentare, continuitatea si coerenta discursului si alte alea, inainte sa te recomanzi jurnalist si pe deasupra si critic literar!

    Rusinica, zau asa.

  4. Modelul urmat in alegerea acestui logo are in spate o documentatie solida. Interpretarile insa sunt de un pueril care frizeaza absurdul. Ca specialist in identitate vizuala am postat intreaga logica aflata la baza acestui brand turistic dupa consultarea materialului care a insotit acest demers…detalii pe veveve.brandart.ro

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger