”Este prima dată de la Marea Depresie când în America este contestat Wall Street-ul”

1

Am stat de vorbă despre Occupy Wall Street şi despre criza financiară cu specialistul în economie Cristina Peicuți, consilier bancar, doctor în economie la Sorbona şi autoare a două cărți: Lumea în criză. Erorile sistemului (2011) și Crédit, Déstabilisation et Crises (2010). Mișcarea Occupy Wall Street a atras ochii lumii asupra sa – de la cei privitori la televizor, la reprezentanți ai guvernelor și instituțiilor financiare.

Deja există analize care o plasează în contextul alegerilor din SUA de anul viitor, voci care pun diverse personaje sau grupuri de interese în spatele său ori care încearcă să o discrediteze.

 

Există voci care spun că această mișcare Occupy Wall Street ar fi dirijată, cu diverse interese în spate, unii chiar arată cu degetul spre controversatul George Soros. Care este opinia ta?

La originea mișcării nu se află grupuri de interese sau Soros. Mișcarea Occupy Wall Street a demarat la New York pe data de 17 septembrie 2011 în urma apelurilor lansate de fundația americana Adbusters (fundația cunoscută pentru lupta sa împotriva poluării vizuale prin publicitate agresivă) și a colectivului anarhist Anonymus (colectiv cunoscut inițial pentru protestele sale împotriva puterii crescânde a scientologiei). Membrii lui Anonymus apar în public purtând măștile Guy Fawkes (cunoscute marelui public prin filmul V for Vendetta. Guy Fawkes este cel care a dat foc explozibililor care urmau să arunce în aer Parlamentul britanic și regele, pe data de 5 noiembrie 1605. Complotul a eșuat, dar această tentativă unică în Anglia a rămas în istorie. Poporul britanic nu a reținut numele organizatorului complotului, ci a celui de la care a pornit scânteia.) După cum afirmă fondatorii mișcării Occupy Wall Street, aceasta este un impuls democratic venit din popor împotriva corupției democrației americane. A fost inspirată de revoluția egipteană care a început în piața Tahrir și de mișcarea indignaților din Spania – sloganul originar fiind: “Occupy Wall Street to Turn Manhattan into ‘Tahrir Square’”.

Dar, revenind la George Soros: ca și Ben Bernanke, actualul președinte al Rezervei Federale americane, și acesta s-a declarat simpatizant al mișcării. Cinic, nu? Doar sunt reprezentanții sistemului actual care face că trăim într-o economie denaturată, în care, în momentul în care băncile câștigă bani, ei revin acționarilor și top-managementului băncilor, iar atunci când băncile pierd bani, pierderile revin prin impozite contribuabilului fiecărui stat. George Soros a devenit bogat speculând la bursă și atacând datoria statelor europene. A devenit cunoscut prin lovitura magistrală dată Angliei pe 16 septembrie 1992, când a câștigat un miliard de dolari într-o singură zi, pariind pe o devalorizare a lirei sterline. Această lovitură nu este o excepție. Un investitor care ar fi investit în fondul speculativ creat de Soros în 1969, să zicem 1000 de dolari, ar fi avut 4 milioane de dolari în anul 2000. Este cel mai performant fond speculativ din lume.

Soros este personificarea Wall Street-ului. Este cel care a folosit sistemul existent la maxim pentru a se îmbogăți fără nicio considerație etică. Iar când lumea devine bogată din speculații și nu din investiții productive, la un moment dat societatea, adică cetățeanul de rând, plătește prețul acestor excese. Nu mai putem vorbi în acest caz de capitalism, de economie de piață, ci de o economie denaturată, în care, cum spune și mișcarea Occupy Wall Street, ”The one thing we all have in common is that We Are The 99% that will no longer tolerate the greed and corruption of the 1%” (”Un lucru pe care îl avem în comun este că facem parte din cei 99% care nu mai tolerează lăcomia și corupția celor 1%”, n.r.). Iar Ben Bernanke este cel care este responsabil de politica monetară americană. Cu alte cuvinte, este cel care are ustensilele necesare reglementării economiei de piață în scopul unei mai bune redistribuții a bogăției create. Să nu uităm de unde provine criza: Statele Unite. Wall Street este chiar epicentrul crizei. Și Europa plătește prețul consecințelor.

Crezi că mișcarea are șanse să devină cu adevărat importantă, globală, cu măcar un minim efect?

Să ne uităm puțin la cronologia ei: pe 9 iunie 2011, magazinul canadian Adbusters (filială a fundației americane) înregistrează numele de domeniu occupywallstreet.org. Pe 11 iulie, Adbusters propune ocuparea Wall Street pentru o manifestație pașnică. Pe 23 august, colectivul de inițiativă Anonymus își încurajează membrii să participe la manifestație. Pe 3 septembrie are loc prima reuniune la Tompkins Square Park. Pe 17 septembrie, în jur de 1.000 de manifestanți participă la această întâlnire. Mai departe a fost simplu. Așadar, este prima dată de la Marea Depresie când în America este contestat Wall Street-ul printr-o manifestație. Este prima dată când Wall Street-ul nu mai apare ca simbol al prosperității americane, al mândriei naționale, al unui model economic exportat întregii planete. Acest lucru va avea un efect psihologic asupra guvernelor, băncilor centrale și, să sperăm, asupra băncilor de detaliu și investiții.

SUA au fost lovite de criză în 2008, de ce reacționează americanii astfel abia acum, după 3 ani?

Deși mulți economiști și jurnaliști au comparat criza actuală cu Marea Depresie care a început prin crash-ul bursier de pe Wall Street din octombrie 1929, mulți americani au refuzat să creadă acest lucru. După 3 ani, ei încep să realizeze amplitudinea crizei.

Ai expus, în cartea ta Lumea în criză. Erorile sistemului, motivele crizei și greșelile sistemului; poți să le sintetizezi aici? Unde sunt începuturile fenomenului?

Rădăcinile crizei se află în modelul de creștere care s-a dezvoltat în Occident începând cu anii ’80, în contextul dezinflației și sub imboldul liberalizării financiare. Acest model a făcut din piețele de capitaluri veritabile instanțe de reglementare ale economiei în locul statelor și al sindicatelor. Această schimbare a reglementării macroeconomice, adică a preponderenței valorii acționariale, a provocat o derivă sistematică a îndatorării întregului sector privat timp de două decenii. Vorbim de un prim element: manipulări financiare, finanțate prin intermediul creditelor, care au contribuit la reducerea fondurilor proprii ale companiilor și au fragilizat situația. Al doilea element: deconectarea dintre salariul real și productivitate, pentru marea parte a salariaților, în vreme ce ierarhia conducătoare beneficiază de o creștere exponențială a salariilor (o dezarticulare a coerenței veniturilor care a dus la creșterea ritmului îndatorării prin credite, din anii ’90 încoace și în special în anii 2000). Al treilea element: îndatorarea excesivă a intermediarilor financiari, cauzată de subevaluarea masivă a riscurilor (aici intervin ingineriile financiare cu produse derivate). Așadar, în cazul domeniului financiar, putem spune că inovația nu este întotdeauna orientată înspre mai bine, dar poate servi ce este mai rău.

Sunt voci care afirmă că ne vom confrunta în curând cu o nouă criză. Crezi că au dreptate?

Din 2007 încoace traversăm aceeași criză. O criză la fel de lungă și gravă precum cea din anii ’30. Ceea ce trăim ca noi crize sunt doar noi etape. Faptul că Uniunea Europeană a fost deja construită și că mondializarea face ca toate economiile să fie interdependente va face consecințele acestei crize să fie mai puțin dramatice decât cele ale Marii Depresii. Suntem toți 27 pe același vapor. Mă îndoiesc că germanii și francezii îl vor lăsa să se scufunde.

S-ar fi putut evita această criză?

Adevărul este că toată lumea a preferat să continue să profite orbește de sistem în loc să-l amelioreze. Bancheri, instanțe de reglementare, investitori, politicieni, toți au văzut doar avantajele acestei goane spre profit, fără rezerve. Punctul de plecare al crizei este supraîndatorarea. De aici toate relele (prăbușirile companiilor, creșterea șomajului, măsurile de criză complet nepopulare etc.). Dacă ar fi existat mai multă transparență și o guvernanță mondială (tocmai în contextul globalizării, care ar fi trebuit să conducă nu la o dereglementare, ci la o reglementare mai bine adaptată a sistemelor), poate lucrurile ar fi evoluat altfel. Reglementarea la care mă refer este legată de conducerea băncilor, de structura puterilor în instituțiile financiare și bancare. Este important să existe în interior contraputeri capabile să controleze acțiunea liderilor și să o corecteze, în funcție de interesul colectiv. Este necesar ca acționarii (mai ales cei importanți) să își reafirme influența, să aibă un cuvânt de spus în numirea unor membri în consiliile de administrație ale băncilor de afaceri, spre exemplu.

Ce s-ar putea face pentru depășirea efectelor crizei, pentru ieșirea din situația actuală?

Ca să ieșim dintr-o stare de stagnare pe termen lung, există două surse de creștere care trebuie combinate: dezvoltarea țărilor emergente și tranziția spre o dezvoltare durabilă. În primul caz, vorbim de susținerea demografică (țările emergente au preconizate decenii de creștere a populației active) și de creștere economică, de care se poate profita pentru transfer de capital și tehnologii (cu scop definitiv, adică investiție în infrastructură, procese de producție, care să aducă progres în productivitate pe termen lung). În cazul celei de-a doua surse, vorbim de un nou val de inovații în capitalism, care poate fi adus de tehnologiile economiei de energie, de industria energiilor regenerabile, de protecția mediului, dar și de tehnologiile care ajută la scăderea costurilor din domeniul sănătății.

Este nevoie de politici publice care să antreneze sectorul privat, nu prin austeritate bugetară, ci printr-o restructurare simultană a încasărilor și cheltuielilor, este nevoie de mărirea bazei fiscale (pentru a se inversa creșterea continuă a inegalităților sociale din ultimii treizeci de ani), modificată structura impozitelor (crearea, spre exemplu, a taxei-carbon), este nevoie de investiții publice și de subvenții care să relanseze sectorul privat și să remodeleze întreaga urbanizare (de la locuințe la transporturi și distribuție de energie), în scopul tehnologiilor și energiilor inovatoare, regenerabile. Sunt multe lucruri de făcut: ocrotirea resurselor umane, ameliorarea calității muncii, solidaritate între generații pentru constituirea fondurilor de pensii etc.

Ce putem face noi, consumatorii, față în față cu sistemul, pentru o poziție de echilibru în relația cu instituțiile financiare?

În primul rând, e important să nu te întinzi mai mult decât te ține plapuma. De exemplu, o mașină bună a devenit un imperativ social. Astfel, multă lume cumpără pe credit mașini noi foarte scumpe. O mașină se devalorizează repede și aduce cu sine noi cheltuieli. Mai ales în ziua de azi, când rezervele de petrol sunt limitate și această diminuare face ca prețul benzinei să fie într-o creștere continuă. Sfatul meu e că dacă nu poți autofinanța o mașină, să nu te îndatorezi. Atenție și la creditul pentru consum, care se poate dovedi o adevărată capcană. Trebuie să revenim la bunul simț tradițional. În timp de recesiune, trebuie reduse pe cât posibil costurile fixe, recurente și renunțat la credit mai ales când acesta este în valută străină. Creditul trebuie luat în valuta în care primești salariul, pentru a fi sigur că venitul și cheltuiala evoluează în același sens.

Societatea americană este profund consumeristă, dar tot acolo ia naștere, iată, mișcarea anti-Wall Street. Este o mișcare doar anti-Wall Street sau anti-consumerism?

Consumerismul este o manifestare a reușitei personale în America. Americanii au un comportament consumerist. Și modelul lor economic este bazat pe consum. Occupy Wall Street este o mișcare anti-Wall Street la care americanii aderă tocmai pentru că criza actuală a sărăcit și continuă să sărăcească americanul mediu, ceea ce îi împiedică să consume. De unde insatisfacția.

Ce evoluție crezi că va avea această mișcare anti-Wall Street?

Daca revoluțiile arabe au putut schimba ceva, de ce nu ar putea schimba ceva această mișcare? Eu sunt optimistă. Oricum e bine să se arate cu degetul erorile sistemului pentru a-l putea ameliora înainte să ajungem ca după criza din anii ’30, la Hitler, urmat de impunerea comunismului unei jumătăți din Europa. Chiar dacă manifestanții nu pot schimba în mod direct ceva, administrația Obama și guvernele europene pot utiliza această mișcare ca argument pentru ameliorarea reglementării economiei de piață.


Un comentariu

  1. > Există voci care spun că această mișcare Occupy Wall Street ar fi dirijată, cu diverse interese în spate, unii chiar arată cu degetul spre controversatul George Soros.

    Prostii. Soros e simpatizant al miscarii pentru ca obiectivul fundatiei pe care a intemeiat-o este societatea deschisa, o societate in care statul este responsabil in fata cetatenilor sai. Soros a jucat dupa regulile sistemului actual si a exploatat la maxim slabiciunile sale. Cam 1/3 din avere a investit-o in diferite proiecte care au ca si scop final promovarea societatii deschise si a principiilor acesteia.

    Ba putem vorbi de capitalism. Economia denaturata este rezultatul capitalismului nereglementat si al ideii gresite ca piata se autoregleaza tinzand spre echilibru. Principiul care sustine acest lucru se numeste (free) market fundamentalism.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger