Este oficial: 2010, cel mai călduros și mai umed an din istorie

4

Experții guvernamentali din SUA au prezentat ieri raportul climatic pe anul 2010. Se pare că anul recent încheiat a fost cel mai cald an din istoria măsurată a omenirii, egalând recordul din 2005. Temperatura medie a fost cu 0,62 grade Celsius peste temperatura înregistată în 2009. Totodată, experții au anunțat că, din punct de vedere al precipitațiilor, s-a doborât un alt record, în nici un an nefiind înregistrate cantități atât de mari precum cele din 2010.

Experții climatici devin din ce în ce mai îngrijorați din cauza temperaturilor crescânde din ultimul secol, iar mare parte din ei le pun pe seama gazelor cu efect de seră. Potrivit lui David Easterling, de la Centrul Național pentru Date Climatice din SUA, „căldura din acest an ne întărește credința că ceea ce vedem sunt schimbări climatice”. Nouă din cei zece cei mai călduroși ani din istorie au fost înregistrați doar din anul 2000 încoace. Singura excepție a fost anul 1998, al treilea cel mai călduros an din 1880 până astăzi.

Easterling mai spune că aceste date dezmint categoric afirmația că schimbările climatice s-au încheiat în 2005. Temperaturile folosite de cercetători sunt colectate anual de la stații meteorologice aflate atât pe uscat, cât și în oceane. Temperaturile de pe uscat au fost mai mari cu 0,96 grade Celsius, iar cele din oceane cu 0,49 decât media temperaturilor din secolul XX. Pentru a determina raportul exact între temperaturile mari și precipitațiile în exces este nevoie însă de mult mai multe cercetări, concluzionează Easterling.

Citește și:

VIDEO. Isaac Asimov a explicat încălzirea globală în 1977

Ozonul afectează capacitatea plantelor de a absorbi CO2

Luminile pe timp de noapte din oraş agravează poluarea aerului

Poluarea aerului scurtează viaţa a 200.000 de britanici

Sursa: Huffington Post

Tags:



4 comentarii

  1. Pingback: Jurnalele călugărilor îi ajută pe experți să facă previziuni climatice » Think Outside the Box

  2. Pingback: Soarele a răsărit cu două zile mai devreme în Groenlanda » Think Outside the Box

  3. Pingback: 30% dintre rechini sunt ameninţaţi cu dispariţia. Ţările care îi vânează nu iau măsuri » Think Outside the Box

  4. Pingback: Numărul scepticilor climatici din Marea Britanie s-a dublat în ultimii patru ani » Think Outside the Box

Leave A Reply