Este morală brevetarea semințelor?

 

Companiile internaţionale preiau controlul asupra resurselor de bază din agricultură şi producţia de hrană prin intermediul brevetelor pe plante şi animale. Oficiul European de Brevete permite unor firme ca Monsanto, Dupont, Syngenta Bayer sau BASF să pretindă că anumite plante şi animale sunt monopolul lor; opozanţii acestei proceduri susţin că e scandalos ca firmele să deţină fiinţe vii, dar companiile, pe de altă parte, consideră că inovaţia trebuie protejată prin brevetare. 

Titularul brevetului deţine drept exclusiv de exploatare  a soiului, iar pentru acordarea brevetului este nevoie ca planta să fie nouă, distinctă, omogenă, stabilă şi să poarte o denumire. Brevetarea seminţelor este un subiect controversat care ridică un semn de întrebare asupra moralităţii actului de a permite companiilor să deţină o fiinţă vie, dar lasă loc şi de dezbatere asupra dreptului companiei de a face profit de pe urma inovaţiilor sale. În cadrul dezbaterii de astăzi, Dan Craioveanu, vicepreşedintele Clubului Ecologic Transilvania, susţine că trebuie respectată moralitatea și libertăţile ancestrale şi nu trebuie permis controlul soiurilor de plante de către companii. De cealaltă parte, Mihaela Vasile, reprezentanta companiei Monsanto, consideră că brevetarea este un mijloc de încurajare a inovaţiei.

[coloana]

Interesele companiilor nu iau în considerare aspecte de moralitate

de Dan Craioveanu, viecepreședinte Clubul Ecologic Transilvania

Cu siguranţă, dreptul de proprietate intelectuală şi posibilitatea de a proteja o idee creativă sau o fiinţă vie prin brevete este un domeniu intens dezbătut şi plin de controverse. În acelaşi timp, fiind un domeniu destul de tehnic, este dificilă expunerea clară a situaţiei într-o dezbatere publică.

Există un interes crescut al companiilor, cum este Monsanto, de a breveta cât de multe produse pentru a-şi asigura recuperarea investiţiilor şi pentru a-şi mări profiturile. Deoarece aproape în toate situaţiile interesele companiilor nu iau în considerare aspecte legate de moralitate sau cele sociale, acestea vor întinde pe cât de mult posibil limitele legislaţiei şi, astfel, iau naştere o serie de tensiuni între dorinţa de a extinde monopolul conferit de protecţie şi motive sociale sau morale pentru a limita brevetarea. Delimitarea foarte neclară între ceea ce este brevetabil şi ceea ce nu este brevetabil a dus la anomalii în aplicare, cum sunt: brevetarea la nivel european a plantei de broccoli (Brevetul european EP 1069819 B1), a roşiei zbârcite (EP 1211926 B1), a pepenelui (EP 1962578 B1), înmulţite prin metode clasice. Pentru exemplificare, art. 12 pct. b din Legea 64/1991 republicată, prezintă ca fiind nebrevetabile „soiurile de plante şi rasele de animale”, iar Legea 255/1998, art 1 alin.1, prezintă obiectul protecţiei ca fiind „drepturile amelioratorului asupra noilor soiuri de plante aparţinând tuturor genurilor şi speciilor de plante, incluzând, printre altele, hibrizii între genuri şi specii, sunt protejate, recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet pentru soi […]”.

O situaţie specială din punct de vedere al brevetelor este cea a plantelor modificate genetic. Acestea sunt plante a căror structură genetică a fost alterată prin transgeneză, o metodă de inginerie genetică. În cele mai multe cazuri, scopul este de a conferi unei plante proprietăţi noi ce nu apar în mod natural la respectiva specie. Exemple de astfel de modificări includ rezistenţa la anumiţi dăunători, boli sau condiţii de mediu, sau producerea unui anumit nutrient sau agent farmaceutic. Pe lângă celelalte probleme legate de aceste plante, ce nu fac obiectul acestei dezbateri, plantele modificate genetic ridică o serie de probleme şi în domeniul brevetelor. În 1991, Convenţia UPOV modifică prevederile sale pentru a reglementa posibilitatea introducerii unei gene brevetate într-un soi protejat, permiţând protecţie dublă asupra unei seminţe: un brevet acordat pentru soi şi un brevet de invenţie pentru o secvenţă genetică sau un proces industrial, legislaţia naţională trebuind să organizeze apoi relaţia dintre brevetele acordate amelioratorilor pentru genele inserate în soiurilor de plante şi protecţia acordată soiului în sine. Această modificare aparent inofensivă pune în dificultate respectarea drepturilor fermierilor de a utiliza resursele genetice vegetale pentru dezvoltarea unor noi soiuri. Acest drept a fost dintotdeauna garantat şi gratuit. În situaţia în care brevetul este acordat pentru o informaţie genetică, protecţia se extinde asupra oricărui alt material în care produsul brevetat este încorporat, conform legii privind brevetele de invenţie (Legea 64/1991, art. 33 alin. de la 7, 8 şi 9). Prin introducerea brevetelor pe secvenţe genetice şi tratarea diferenţiată a acestora, posibilităţile de extindere a varietăţii de soiuri sunt restrânse, acest fapt putând avea un efect drastic asupra securităţii alimentare.

Posibilitatea de a obţine un brevet pe secvenţa genetică introdusă într-un soi protejat a dus la situaţii în care fermierii au fost chemaţi în instanţă pentru utilizarea fără licenţă a tehnologiei. Deoarece seminţele pot fi reproduse, orice fermier care îşi păstrează seminţele de la un an la altul este un competitor natural al companiilor ce comercializează seminţele. Pentru un soi modificat genetic, aflat sub dublă protecţie, fermierul nu poate reutiliza seminţele rezultate din recoltă pentru a semăna în sezonul următor, nu poate aproviziona cu seminţe un alt fermier şi nu poate utiliza seminţele în scopuri de ameliorare sau cercetare.

Ce se întâmplă în cazul în care secvenţa genetică ajunge prin polenizare în câmpul sau în seminţele recoltate ale unui fermier care nu a cumpărat sau semănat seminţe provenind din soiul brevetat? A încălcat fermierul drepturile ce decurg din brevetele acordate pentru soiul respectiv? În jurisprudenţa internaţională, până în prezent, s-a considerat că felul în care seminţele soiului brevetat ajung pe terenul fermierului este irelevant…. fermierul plăteşte.

Cele două aspecte aflate în conflict sunt protejarea drepturilor de proprietate intelectuală pentru a încuraja inventatorii să producă lucruri noi şi utile societăţii, pe de-o parte, şi respectarea moralităţii şi a libertăţilor ancestrale, pe de altă parte.

Personal, prefer să fiu de partea lui Thomas Jefferson, care scria într-o scrisoare în 1813, că “mai mult decât orice, acţiunea puterii de gândire numită idee nu poate fi considerată o proprietate exclusivă. Un individ o poate poseda doar atât timp cât o ţine pentru sine, dar în momentul în care este divulgată, aceasta devine posesiunea tuturor, iar cel ce a primit-o, nu se poate deposeda de ea. Caracterul deosebit al ideii constă şi în faptul că prin transmiterea ei, nimeni nu posedă mai puţin pentru că toată lumea o posedă în întregimea ei”.

[coloana]

Patentarea protejează împotriva folosirii de altcineva a inovaţiei

de Mihaela Vasile, Monsanto România

“Sistemul de patentare a adăugat combustil flăcării creatoare a geniului” , spunea Abraham Lincoln la 11 Februarie 1859.

Acea declaraţie, făcută de unul din cei mai influenţi preşedinţi ai Statelor Unite, subliniază pe scurt obiectivul legislaţiei patentelor din S.U.A. Ideea fundamentală este că trebuie să existe un mijloc prin care oamenii să fie încurajați să inoveze – deoarece fără inovaţie, nu ar exista progres. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul companiei Monsanto, la fel ca şi pentru oricare alte companii. Fără posibilitatea de a ne patenta eforturile şi de a obţine un profit de pe urma lor, nu ar exista un stimulent real prin care oamenii să fie motivaţi să creeze tehnologii pe care le folosesc mii de fermieri în clipa de faţă.

S-au făcut unele afirmaţii cu totul deplasate despre compania Monsanto şi patentele acesteia. Am văzut declaraţii, atât pe internet, cât si în filme, care par să sugereze că Monsanto a stat în spatele creării unora din legile de patentare. Sunt unii care merg până acolo încât spun că Monsanto încearcă să patenteze viaţa. Nu aşa stau lucrurile. De asemenea, am constatat că sunt exprimate incertitudini destul de mari în ce priveşte produsele patentate – doar hibrizii noi sau caracteristicile biotehnologice noi pot fi patentate, în timp ce plantele anuale care se înmulţesc prin alopolenizare, precum şi alte soiuri existente nu sunt patentabile.

A venit timpul să lămurim măcar o parte din aceste confuzii legate de patente – şi trebuie să recunosc că nu e un lucru uşor; documentaţia juridică referitoare la regimul patentelor nu prima carte pe care pun mâna înainte de culcare. Totusi, clarificarea istoricului patentelor şi sublinierea importanţei protecţiei prin patente sunt necesare, aşa că am să mă străduiesc să le explic cât mai bine.

Deşi s-ar putea crede că patentarea seminţelor şi a altor organisme vii este o tendinţă de dată recentă, primul patent acordat pentru un organism viu datează din 1873, când Louis Pasteur a primit patentul Statelor Unite cu numărul 141.072, pentru un tip de drojdie. Acesta a fost, de fapt, unul dintre primele patente legate de producţia de alimente – tipul de drojdie respectiv fiind destinat reducerii deteriorării berii în timpul producţiei. Mie nu-mi place berea care prinde miros şi m-aş lansa să presupun că nici dumneavoastră nu vă place. Fără îndoială, posibilitatea de a patenta acest tip de drojdie a dus la inovaţii în sectorul producţiei de bere şi ar putea constitui foarte bine motivul pentru care în ziua de astăzi consumăm beri delicioase şi spumoase.

Patentarea plantelor are un istoric îndelungat, care precede cu mult momentul în care compania Monsanto a început să creeze seminţe produse prin inginerie genetică.

În 1930, a fost votată Legea patentelor plantelor. Această lege a făcut posibilă patentarea unor hibrizi noi de plante cu reproducere asexuată. În 1954, Legii patentelor din 1952 i-a fost adus un amendament, care stipula clar că plantele cu mutaţii somatice, cultivate, plantele mutante, hibrizii şi răsadurile recent descoperite puteau fi patentate, dacă se reproduc asexuat.

Primul patent de utilizare a unui hibrid de sămânţă a fost obţinut în 1975, de Earl Patterson, de la Universitatea din Illinois. Patentul respectiv era pentru seminţe de porumb.

Au mai fost emise câteva decizii, care întăreau în continuare patentarea plantelor şi produselor biotehnologice. În 1980, procesul Diamond contra Chakrabarty a stabilit că organismele vii erau eligibile pentru protecţie prin patentare, emiţând decizia că o bacterie modificată genetic poate fi patentată. Cinci ani mai târziu, Biroul pentru patente şi mărci comerciale a emis decizia ex parte Hibberd referitoare la faptul că plantele pot fi patentate.

Să ne întoarcem la Monsanto. În 1982, nişte cercetători din cadrul firmei originare Monsanto Company au fost primii care au modificat genetic o celulă vegetală, iar în 1996, Monsanto şi-a lansat pe piaţă primele seminţe biotehnologice.

În realitate, majoritatea, dacă nu toate disputele juridice referitoare la oportunitatea patentării sau nu a organismelor vii, plantelor sau seminţelor avuseseră loc înainte ca Monsanto să-şi înceapă activitatea în domeniul producției de seminţe.

Compania Monsanto este în favoarea protejării prin patente a seminţelor şi caracteristicilor biotehnologice? Bineînţeles. Cu toate acestea, nu noi le-am inventat şi nici nu căutăm să obţinem drepturi de patentare pentru hibrizii sau caracteristicile existente.

Protecţia prin patente îi restricţionează pe ceilalţi în ce priveşte aplicarea practică a invenţiei cuiva, fapt care le permite de cele mai multe ori societăţilor şi persoanelor să profite de pe urma muncii lor. Aceste profituri sunt direcţionate adesea către crearea unor produse noi şi inovatoare. Gândiţi-vă numai la toate facilităţile pe care le aveţi în viaţa dvs. de zi cu zi şi pe care nu le-aţi avea dacă n-ar exista sistemul de patentare! Multe invenţii sau procese tehnologice noi au fost posibile datorită sistemului de patentare – la fel cum este berea dvs. preferată (mulțumită lui Louis Pasteur).

[coloana]

 

Foto: Reuters / Protest Greenpeace în faţa Biroului European de Brevete