Este depresia o boală?

12

De ce unii suntem deprimați? Să fie din cauza unui dezechilibru chimic? Să fie gândirea negativă de vină? Poate un factor genetic? Sau unul social? Oricare ar fi motivul, există numeroase tipuri de depresie și la fel de multe moduri de percepere a ei. “Depresia mea este cea mai fidelă ibovnică întâlnită vreodată – nu e de mirare atunci că îi întorc iubirea”, descria filozoful Søren Kierkegaard depresia – “câinele negru” al lui Winston Churchill. “E o boală pe care oamenii o fac în perioade extinse de pace”, spune astăzi un prieten scriitor. “Practic suferă că nu suferă. E o suferință reală, nu fac mișto”. OMS spune că depresia afectează 121 de milioane de oameni din întreaga lume, că este asociată cu 850.000 de sinucideri anual și că ar putea deveni a doua sursă de boală de pe glob până în 2020. Dar este depresia o boală?

 

 

de Ionuț Dulămiță


„Societatea de hiperconsum este contemporană cu spirala anxietății, a depresiilor, a carențelor respectului față de sine, a dificultăților de a trăi”, scrie sociologul și filozoful francez Gilles Lipovetsky în Fericirea Paradoxală (Polirom, 2007), continuând cu un citat din Woody Allen (un depresiv declarat): „Dumnezeu a murit, Freud a murit și nici eu nu mă simt prea bine”. Oamenii au sentimentul că viața e mai grea, mai haotică, mai „imposibilă”, deși material o duc tot mai bine. Dinamica societății nu le mai permite oamenilor să-și trăiască depresia, ne spunea acum câteva luni medicul psihiatru şi psihoterapeutul Simona Mudava, şi o deplasează în psihoze şi tulburări de anxietate, în special atacuri de panică. Programul de muncă încărcat şi cerinţa socială de a fi funcţional 100% a rărit după ’90 numărul depresiilor, mai ales în rândul bărbaţilor, aceştia refuzând să-şi admită vulnerabilitatea sau să o manifeste. Acest refuz explodează însă în psihoză şi comportamente distructive şi autodistructive.

De altfel, istoric vorbind, mare parte din oamenii deprimați au preferat să sufere în intimitate și să nu apeleze la tratament din cauza stigmei asociate depresiei. În secolul XIX și în prima jumătate a secolului XX, bolile mintale erau asociate de regulă cu un defect moral ori erau considerate însemnul unui caracter slab. Depresia are însă rădăcini mult mai vechi. În Aforismele sale, Hipocrat descria melancolia drept o boală identificabilă cu simptome fizice și mentale specifice, caracterizată prin frică și deznădejde de lungă durată. În cazul lui Martin Luther, de exemplu, această melancolie era declanșată de singurătate: „Când suntem singuri, ne vin în minte cele mai negre și mai triste gânduri, reflectăm asupra relelor, iar dacă ne-am lovit de nenorociri în viață, stăruim asupra lor pe cât de mult posibil și le amplificăm, gândindu-ne că nimeni nu este într-atât de nefericit precum suntem noi și imaginându-ne cele mai urâte consecințe cu putință (…) Pe de altă parte, ne imaginăm că ceilalți oameni sunt foarte fericiți și ne chinuie gândul că altora le merge bine și nouă ne merge rău”.

Depresia a devenit sinonimă cu melancolia până la sfârșitul secolului XIX. Psihiatrul german Emil Kraepelin descria diferite tipuri de melancolie ca fiind stări depresive și tot el credea că originea de căpătâi a bolilor psihiatrice o reprezintă defectele biologice și genetice. La mijlocul secolului XX s-a lansat teoria că depresia are în spate un dezechilibru chimic (defect biologic). Mai exact, nivelul unor substanțe chimice (monoamine) asociate cu reglarea dispoziției – serotonina, norepinefrina, dopamina – sunt scăzute la nivel cerebral în episoadele depresive severe. Această teorie este susținută și astăzi de un număr mare de specialiști. Un studiu publicat în 2006 de Centrul Pentru Adicție și Sănătate Mintală din Canada observa că nivelul monoaminei oxidază A – o enzimă care descompune serotonina, norepinefrina și dopamina – era cu 34% mai ridicat, în medie, în rândul oamenilor cu depresie netratată.

La mijlocul anilor ’70 a fost introdusă noțiunea de tulburare depresivă majoră, un termen la fel de longeviv, care se traduce în zilele noastre și prin depresie clinică. Psihoterapeutul adlerian Anda Păcurar vorbește astăzi de tulburare depresivă majoră și de depresie ca tulburare caracteristică altor afecțiuni psihiatrice. „Tulburarea depresivă majoră presupune simptome afective (lipsa propriei valori), comportamentale (retragere socială, agitaţie) şi cognitive (dificultăţi de gândire şi de concentrare). Depresia apare și în tulburarea bipolară, borderline, tulburări de dispoziție induse de substanțe, de starea clinică generală, de ciclotimie (n.r. – trecerea bruscă și inexplicabilă de la veselie la depresie) etc. Formele depresiei pot fi ușoare, medii, severe cu tendințe psihotice sau nu, cronice, postpartum, sezoniere etc.”.

În funcție de fiecare dintre cei trei neurotransmițători mai sus amintiți (serotonina, norepinefrina, dopamina), există câte un tip diferit de depresie. Pe asta mi-a zis-o un alt scriitor, care spune că depresia „e atunci când lucrurile se golesc de sens, de plăcere, de viață”. Atunci când se golesc de sens, se cheamă depresie dopaminergică. Atunci când se golesc de plăcere – serotonergică. Atunci când organismul este golit de energie – noradrenergică. Fiecare dintre noi atribuim însă o semnificație diferită cuvântului depresie, spune medicul psihiatru rezident Cristina Ilie, și avem în gând doar unul sau două dintre criteriile de diagnostic ale depresiei clinice: dispoziția tristă și lipsa de chef. „Chiar și în cadrul diferitelor școli de psihologie și psihiatrie, definiția si etiologia (n.r. – ramură care studiază cauzele și factorii din spatele bolilor) depresiei sunt încă disputate. În clinică însă se folosesc criterii destul de clare, iar în studii se folosesc scale de evaluare omologate”.

 

Flickr/Samael Kreutz


Una dintre aceste dispute se poartă în jurul întrebării: Este depresia o boală? Dr. Stephen Diamond, psiholog clinician în Los Angeles, scria acum doi ani că, fără îndoială, oamenii cu forme severe de depresie sunt bolnavi. „Simptome precum greața, vărsăturile, epuizarea, durerea cronică, diareea, insomnia etc. sunt însoțitori obișnuiți ai depresiei majore”, caz în care este nevoie de tratament. „Întrebarea adevărată este: ce formă de tratament trebuie folosită?”, continua psihologul american. Răspunsul ar trebui să derive, evident, din cauzele depresiei, iar aici avem de-a face cu mai multe teorii ce includ explicații biologice, psihologice, sociale și spirituale, teorii care nu au fost însă demonstrate fără echivoc. La predispoziția biologică, de exemplu, ar trebui să se adauge alți catalizatori precum pierderea, stresul, izolarea, trauma, frustrarea, abuzul de substanțe sau furia reprimată, „care pot fi și deseori sunt factori semnificativi, dacă nu centrali” în cazul formelor severe de depresie.

Dar nu contează cauza, scria Diamond, nu contează că e vorba de un dezechilibru chimic, de o disfuncție cerebrală sau de o criză existențială sau spirituală, este nevoie de tratament agresiv, specialistul pledând pentru folosirea medicamentelor în tratarea formelor grave de depresie, pe care o consideră „revoluționară”. „Antidepresivele și medicamentele de stabilizare a dispoziției fac ceva ce psihoterapia nu poate: ele asigură alinarea rapidă a simptomelor dureroase și epuizante ale depresiei și stabilizează schimbări de dispoziție periculos de labile”. Asta nu înseamnă că depresia este o boală cu substrat biologic, continua psihologul american, ci că știința a găsit mijloacele biochimice de a controla mare parte din simptomele acestei boli. Diamond vede depresie ca pe o hidră căreia trebuie să-i tăiem capetele (simptomele): tulburări ale somnului și ale poftei de mâncare, lipsa motivării, apatia, anxietatea etc.

Alți specialiști militează pentru îndepărtarea etichetei de boală asociată depresiei, tocmai pentru că nu s-a demonstrat existența unor factori biologici și pe motiv că antidepresivele nu s-ar fi dovedit a fi eficiente pe termen lung și nu ar trata depresia în sine. Unii spun că ipoteza depresia este o boală a fost întărită și perpetuată de biologi, psihiatri și companii farmaceutice cu diverse interese, conștiente sau nu, în perspectiva clinică. Este cazul psihiatrului britanic Paul Keedwell, care, într-un articol pentru The Guardian publicat în 2008, scria că majoritatea formelor de depresie se rezolvă cu o operație (în cazul celor provocate de boală) sau de la sine, fără nevoia unui consult medical. „Este complet stupid să spunem că depresia e ceva neobișnuit când este în mod clar ceva comun (…) Cu toate acestea, vedem medici care supraprescriu antidepresive și Organizația Mondială a Sănătății discutând despre sporirea accesului la ‘tratament’ împotriva epidemiei globale de afecțiuni asociate cu depresia”.

Psihiatrul britanic cita și un studiu olandez în care se arăta exact opusul: depresia este benefică pe termen lung; oamenii se descurcă mai bine în fața provocărilor vieții după ce scapă de depresie, depresia fiind considerată un instrument evoluționar universal ce persistă din timpuri străvechi – ar putea fi un mecanism de apărare împotriva stresului cronic pe care oamenii îl exercită unul asupra altuia. „Anumite comunități din Africa privesc depresia ca pe o consecință naturală a modului lor de viață interdependent”, mai scria Keedwall, „iar cei care suferă de depresie sunt scutiți de la responsabilitățile lor până când își revin”. Depresia ne face să ne concentrăm mai bine pe anumite nevoi, trimite la introspecție și ajută la rezolvarea unor probleme, la dezvoltarea unor noi perspective asupra lucrurilor și la reintegrarea în comunitate după perioada de recuperare, la echilibru și o mai bună evaluare a sinelui. „Depresia este relativ ușor acceptată în rândul patologiilor, însă de multe ori această acceptare vine la pachet și cu o banalizare a noțiunii, care devine în ochii publicului o afecțiune comună, o stare proastă trecătoare cu care oricine se confruntă la un moment dat”, spune însă medicul psihiatru rezident Cristina Ilie. „În anumite cazuri, depresia prezintă un potențial letal, de obicei datorat riscului suicidar. Însa nu pot fi ignorate nici celelate comportamente autodistructive precum neglijarea igienei personale, neglijarea sau refuzul alimentatiei și hidratării”.

Un alt argument împotriva etichetării depresiei ca boală îl reprezintă stigma. Când un medic îi spune unui pacient că suferă de depresie, „el își formulează judecățile în limbajul bolii și al sănătății decât în cel al păcatului și al virtuții, ceea ce înseamnă că își ascunde moralitatea, chiar și față de el, în știință”, scrie psihoterapeutul Gary Greenberg, tot britanic, în cartea sa Istoria secretă a unei boli moderne, care respinge cauzele biologice și genetice din spatele depresiei. Biologul care i-a recenzat cartea în The Guardian este convins însă că depresia este rezultatul unor modificări cerbrale – putând fi indusă pe căi chimice, cum ar fi concentrațiile ridicate ale hormonului cortizol – și că are în spate și factori genetic, gradul său de transmitere dun generație în generație fiind de peste 50% (o dovadă științifică). Un alt specialist, profesorul de psihologie Jonathan Rottenberg, din Florida, explică de ce depresia nu ar trebui considerată o boală aici, aici, și aici. Unul dintre argumentele sale este că dacă ceva este oribil și indezirabil, cum este depresia, nu înseamnă neapărat că este o boală – febra și tusea și durerea sunt indezirabile, însă nu sunt boli, ci răspunsuri care protejează sănătatea.

Argumentele de ambele părți sunt inepuizabile. Voi ce părere aveți? Este depresia o boală? Ați trecut prin așa ceva?

Foto main: Hussain Khorsheed



12 comentarii

  1. Viata (in sensul cel mai larg, ca si forma de autoorganizare a materiei) impune succes (in intelesul cel mai larg cu putinta). Prin mecanisme ale adaptarii de grup, indivizii lipsiti de succes, inutili, ai unui grup, sunt condamnati la izolare si in timp la autodistrugere, daca nu sunt distrusi inainte de forte exterioare. Depresia, este un proces psihic manifest si probabil initiator al stadiului de autodistrugere (Thanatos?), cauza fiind insuccesul individului perceput de psihic. Pe drumul scurt, depresia duce la sinucidere, iar pe drumul lung, o stare prelungita de depresie puternica aduce boli de multe ori fatale, organismul reducand in acest stadiu eficienta sistemului imunitar. Spus atat de comprimat, s-ar putea sa para ciudat, hazardat, prea dur. Just give it a research…

      • Nu ma supar, e un text rapid, fara niciun fel de pretentii. Insa, “nu spun nimic” inseamna ca nu intelegi tu nimic si recunosc e greu de inteles ceva daca nu ai intalnit pana acum nimic apropiat de subiect pentru ca cele 4 fraze incearca sa comprime un subiect foarte vast – si se pare ca nu o fac prea bine ;); nu e in niciun caz un text academic. Poate ar fi fost mai bine sa scriu un comentariu de genul – mai studiati si lucrarile X si Y dar ar fi fost atat de sec si de “pretios”. Apropos, “foarte pretios” din cauza termenilor? Mi-e greu sa cred ca se poate scrie ceva pe subiect intr-un mod mai putin “pretios”. Exista vreo doua virgule total aiurea in comentariul meu, inclusiv una intre subiect si predicat, precum si unele lipsa; m-as fi asteptat mai degraba la o astfel de critica a formei. 🙂 “Fara nicio logica” e genul de replica apasata pe care oamenii o dau atunci cand sunt suparati/enervati ca nu inteleg ceva. Nu te supara…

        • dinnpuctul dvs de vedere se intelege- eu inteleg, cel putin-, ca nu toti oamenii sunt la fel de valorosi, ca cei mai ,,bataiosi,, sunt cei cu cele mai multe sanse de a se ,,descurca,, intr-o jungla, ca cei ,,slabi,, sunt inlaturati de ,,sistem,,. cam dramatica imaginea, nu credeti?
          dar nu e de mirare ca ganditi asa, faceti parte dintr-o sociatate in care ,,eficienta,, este scopul principal, calcatul pe cadavre, renuntarea la moralitate, ,,da-i in cap aluia mai mic,, , etc.
          totusi lumea asta nu e o jungla. iar noi nu suntem animale. toti oamenii sunt valorosi, toti au aceleasi capacitati de iubire, de daruire. diferenta vine doar din ,,straturile,, pe care ni le-am pus pe noi de-a lungul timpului pentru a ne ,,proteja,, de frici.
          conteaza cum vrei sa vezi lumea asta si cum actionezi.
          si mai e o vorba:cine n-a vazut intunericul, nu stie ce e lumina. decat un zombie cacandu-se pe el si dandu-se cu pumnii in piept intr-o lume consumerista pe care dealtfel o sustine prin toate actiunile lui, mai bine un sensibil.
          nu, depresia nu e o forma de eliminare si de autoregalre a ,,sistemului,, . asta eludeaza cu totul partea spirituala. de care se pare ca dvs. nu ati dat niciodata cu nasul 🙂
          pace.

  2. Din ce informatii am citit eu, depresia e generata cel mai des in urma unui soc emotional. Astfel, in cazul in care individul traieste un eveniment nefast, sau o perioada prelungita cu dificultati cotidiene, si nu este sustinut de alta persoana, se pare ca apare o anumita , sau obisnuinta in a produce anumite substante in cantitati anormale, respectiv anumiti hormoni. Nu am timp sa caut informatia oficiala acum, cautati voi daca va intereseaza. Ideea generala este ca se genereaza un cerc de reactii in lant. Oamenii care se lovesc de astfel de situatii/afectiuni trebuie sustinuti pentru ca le este foarte greu sa isi revina. Cea mai buna metoda este sa le amintim constant de calitatile lor, sa avem multa rabdare si sa constientizam, in special noi cei de langa ei, cat de periculoasa si grava este problema.

  3. nu as vrea sa gresesc. dar nu cumva a fost Nietzche cel care a spus “Dumnezeu a murit, Dumnezeu e mort”? la inceput acolo apare Freud…am i wrong?

  4. Pingback: Este depresia cauzată de inflamaţie?

  5. Pingback: De ce îşi ascund oamenii depresia | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Scarabeu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger