Ar trebui părinţii să îşi mintă copiii, spunându-le că există Moş Crăciun, cu tot arsenalul de sanie, reni, sac cu cadouri, coborât pe horn şi servit biscuiţi cu lapte? Unii psihologi consideră că da şi că este vorba de o minciună nevinovată, care ar putea, chiar, să aibă anumite beneficii.
Spre exemplu, Moş Crăciun poate servi ca exemplu de altruism, de tradiţie familială, susţine Jared Durtschi, profesor la Universitatea Kansas State, specializat în terapie de cuplu şi familie. „Dacă ne gândim la a dărui, la dragoste şi a servi pe alţii, cred că Moş Crăciun este un mod sănătos şi frumos de a-i impulsiona şi ajuta pe copii pentru restul vieţii”, consideră acesta. Iar copiii, susţine psihologul Karl Rosengren (Universitatea Northwestern), cred uşor în Moş Crăciun, pentru că ei deja cred în magie şi întâmplări magice: când sunt între vârstele de 3 şi 6 – 7 ani, copiii se folosesc de gândirea magică ori de câte ori aşteptările lor în legătură cu lumea reală sunt încălcate. Aşa că ei sunt uşor de convins că Moş Crăciun există, dar această credinţă trebuie susţinută activ de către părinţi şi o cultură întreagă în acest sens. „Niciun copil nu îl va inventa pe Moş Crăciun de capul său. Este vorba de cultura în care creşte”, susţine Rosengren.
Odată ce copiii ajung la vârsta logicii şi raţiunii (peste 7 ani), opusă gândirii magice, vor începe să pună întrebări în legătură cu toate inconsistenţele poveştii lui Moş Crăciun. Asta se întâmplă şi din cauza părinţilor, mai concret, depinde cât sunt ei de motivaţi şi doritori să menţină viu şiretlicul. Astfel, un copil ai cărui părinţi se vor strădui să falsifice aparenţe (vor pune fecale de ren la uşă sau vor suna clopoţei la fereastră, pentru a mima sosirea saniei lui Moş Crăciun) va crede mai mult în această poveste decât un copil care îşi găseşte cadoul sub brad împachetat în acelaşi tip de hârtie precum toate celelalte sau cu un bilet pe care scrie „De la Moşul”, dar cu scrisul de mână al mamei sale. Dar, la un moment dat, indiferent de aparenţe, ceva va declanşa îndoiala în legătură cu existenţa Moşului. Plus că mereu va exista, în preajmă, un copil care nu va crede în Moş Crăciun şi va exprima acest lucru: „Nu există, părinţii mei spun că nu există niciun Moş Crăciun”, exemplifică profesorul Durtschi.
Astfel, apar primele întrebări, se fac legăturile şi, dintr-o dată, capătă sens ipoteza în care mama sau tata sunt Moş Crăciun. La acest moment, părinţii pot decide dacă încheie farsa şi mărturisesc copilului că Moşul nu este real; dar, de regulă, acest lucru nu se prea întâmplă, părinţii preferând să lase copilul să îşi dea seama singur, susţine psihologul Rosengren. Ambele metode sunt bune pentru copii, atâta timp cât nu îi faci să se simtă prost în legătură cu ce aleg sau au ales să creadă, mai spune acesta. Pentru unii copii, în special dacă au fost crescuţi într-o cultură puternic impregnată de mitul lui Moş Crăciun, a descoperi că el nu este real poate fi o adevărată traumă. Aşa că, până la urmă, fiecare familie decide cum să îşi crească copiii în raport cu Moş Crăciun: cu o minciună frumoasă, cu existenţă scurtă sau cu adevărul simplu şi de lungă durată.
Sursa şi foto: Live Science
4 comentarii
Eu unul sunt clar pentru poziţia care susţine îndoctrinarea copiilor cu credinţa că există Moş Crăciun. Cel puţin în societatea în care trăim actualmente, toţi copiii trebuie învăţaţi că există un moşneag îmbrăcat în roşu, care călătoreşte într-o sanie zburătoare trasă de nişte reni zburători, şi care intră pe horn în noaptea de Crăciun şi le lasă jucării lângă brad dacă au fost cuminţi, jucării pe care le scoate din sacul lui magic. Ba, pe deasupra mai trebuie învăţaţi că şi ei şi ceilalţi copii nu au fost născuţi de mamele lor ci au fost aduşi de barză.
Trebuie să fie minţiţi astfel pentru a realiza un fapt esenţial, acela că este posibil să fie minţiţi de părinţii lor, de toate rudele lor şi de toţi cei cu care intră în contact, este posibil să fie minţiţi atât de tare încât să nu-şi dea seama cât de mincinoasă este minciuna. Trebuie să primească o lecţie care să-i înveţe câte ceva despre propria lor naivitate şi să conştientizeze că întreaga societate poate orchestra o conspiraţie împotriva lor, incluzând şcoala şi deci statul, o conspiraţie care să-i facă să creadă lucruri absurde.
Şi apoi, într-un târziu, când vor descoperi cum au fost deziluzionaţi de către toţi cei în care au încredere şi le-a fost arătat adevărul de către un străin, atunci li se poate spune că această minciună colectivă le-a fost servită tocmai pentru a învăţa o lecţie dură, accea de-a consulta întotdeauna dovezile care certifică sau nu o afirmaţie indiferent de sursa informaţiei. Iar sentimentul avut în momentul constatării propriei deziluzii precum şi ridicolul aferent să le rămână în cap pentru foarte multă vreme deoarece minciunile despre moşi crăciuni şi berze care aduc copii nu sunt singurele care îşi fac de lucru prin spaţiul public. Am mai văzut noi şi altele despre alţi moşnegi care se ocupă cu magia şi care te pedepsesc sau te răsplătesc în funcţie de gradul de “cuminţenie”.
Da, povestea cu Mos Craciun e ideala pentru a-l proteja de basmul mult mai periculos, cel cu omul care taie marea in doua, merge pe apa, invie morti si reda vederea orbilor.
Moş Crăciun există pentru ca să-ţi cheltui banii atunci când economia cam scârţâie (= iarna).
Au, ce comentarii triste de oameni singuri!