Este 11 dimineaţa şi te iubesc

12

“Este ora 11 dimineaţa şi te iubesc. Eşti primul gând care îmi vine în minte când mă trezesc. Când zâmbesc, este pentru că tu îmi pui zâmbetul pe buze. Îmi faci viaţa mult mai frumoasă. Mai bogată, pentru că exişti în ea. Are sens, pentru că exişti în ea. Suntem tinere, dar ştiu că tu eşti viaţa mea. Te iubesc atât de mult încât abia mai pot respira şi nu mai vreau să ţin în frâu ceea ce simt. Cu dragoste, eu”. “Sunt aproape trei luni de când suntem împreună. Şi ce trei luni pe cinste au fost! Ştii, ziua în care te-am întâlnit nu credeam că va fi ziua în care tu mă vei face să fiu cea mai fericită persoană din lume. Eram heterosexuală şi implicată într-o relaţie de lungă durată, dar ai venit tu şi ai răscolit totul. În cel mai bun mod cu putinţă!”.

 

 

de Camelia Jula

 

„M-ai făcut să văd femeile în cu totul altă lumină şi m-am îndrăgostit nebuneşte de tine, fulgerător. Am aşteptat cinci luni. Cinci luni în care am ştiut că erai încă îndrăgostită de fosta ta prietenă, în care am ştiut că tu nu te vei încurca niciodată cu mine pentru că, după cum ştiai tu, eu eram această prietenă foarte bună heterosexuală, deprimată şi dependentă de suferinţă. Dar, pe 23 august, m-ai sărutat şi am ştiut atunci şi acolo ce am aşteptat o viaţă întreagă. Pe tine. Am trecut prin ceva momente grele în relaţia noastră încă scurtă, dar principalul este că am trecut. M-ai schimbat. Eram o fată dură, fără emoţii, înainte să te cunosc. Acum, nu trece o zi fără să îţi spun cât de mult te iubesc, cât de mult însemni pentru mine. Tu m-ai salvat. Nu îmi mai provoc singură suferinţă, am ieşit din depresie pentru că tu ai fost alături de mine. Şi mă bucur din suflet că tu mi-ai luat virginitatea. Ştiu că suntem împreună de puţin timp, dar ştiu că tu eşti sufletul meu pereche. Într-o bună zi… într-o bună zi mama şi familia mea ne vor accepta aşa cum suntem şi noi vom putea să mergem pe stradă ţinându-ne de mână, fără constrângeri, dar, până atunci, sunt fericită şi cu ceea ce avem acum. Pentru totdeauna a ta, Amy”.

 

Scrisorile de dragoste sunt, indiferent de autor şi destinatar, pline de pasiune, de emoţie. Pentru că am început săptămâna cu o dezbatere pe tema subiectului legalizării căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi am continuat-o cu o analiză asupra conceptului de familie modernă, în condiţiile evoluţiei societăţii, o încheiem într-o notă mai degrabă romantică. Acum două săptămâni, vă arătam feţele iubirii între bărbaţi, aşa cum au fost ele înainte de 1989 şi cum sunt în România prezentului. Astăzi vorbim despre feţele iubirii de gen feminin. Cu o incursiune introductivă prin scrisori de dragoste, adunate de cartea „Between Us: A Legacy of Lesbian Love Letters”, editată de Kay Turner, care cuprinde diverse poezii, mărturii sau scrisori primite de la fete şi femei îndrăgostite de alte fete şi femei din lume (în special din spaţiul vorbitor de limbă engleză) sau preluate de pe bloguri ale acestora şi republicate cu acordul lor.

 

„Fata mea frumoasa, iubita mea

Îmi pare atât de rău că părinţii mei sunt atât de hotărâţi să ne despartă. Dar, indiferent de ce fac ei, eu îmi voi găsi întotdeauna drumul înapoi la tine. Pentru că, draga mea, te iubesc. Tânjesc după ziua în care voi fi suficient de puternică pentru a evada din casa aceasta şi să alerg la tine. Într-o bună zi, vom sta pe prispa noastră, cu copiii noştri roind în jur, ne vom uita una la cealaltă şi vom zâmbi. Pentru că, la naiba, am reuşit!  Încă mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu ţi-aş fi descoperit blogul. Poate că încă aş fi deprimată şi m-aş preface că merg la întâlniri doar pentru a fugi de singurătate. Dar nici nu mai vreau să mă gândesc la asta pentru că acum te am pe tine şi oricât de încercată ar fi relaţia noastră, tot te iubesc. Nu-mi pasă că deocamdată putem comunica doar pe Skype şi Tumblr. Nu-mi pasă, pentru că eşti a mea. Şi, curând, iubita mea, ne vom plimba pe un trotuar inegal, râzând fără oprelişti şi ţinându-ne de mână, cu inelele noastre de căsătorie sclipind în soare de pe degete. Pentru că, la naiba, fata mea, am reuşit. Cu toată dragostea, iubirea ta”.

 

În România de dinaintea abrogării articolului 200, care incrima homosexualitatea, lucrurile nu au stat rău doar pentru bărbaţii atraşi de alţi bărbaţi, ci şi pentru femeile atrase de alte femei sau care aveau curajul să mărturisească altora orientarea lor sexuală. Un caz devenit de referinţă a fost cel al fostei sportive Mariana Cetiner (Mariana Marica), jucătoare de handbal, care a făcut închisoare, între 1996 şi 1998, pentru lesbianism. În 1998, a fost graţiată, eliberată şi a plecat, din câte se pare, în Germania (unde a cerut azil) şi nimeni din media sau de la diverse asociaţii nu a mai reuşit să dea de ea. Povestea Marianei a fost relatată pe larg într-un articol al publicaţiei Evenimentul Zilei din decembrie 2011 şi reluată recent, de Gazeta Sporturilor, pe fondul cazului handbalistei Alina Dobrin (aflată în proces de divorţ cu soţul ei, care o acuză că l-ar fi înşelat cu o femeie şi cere custodia copilului pe care îl au împreună). Reclamată de cele două colege de apartament că ar fi încercat să o seducă pe una dintre ele, Mariana a fost condamnată la trei ani de închisoare. Cazul ei a ajuns în atenţia Amnesty International şi mai multe persoane din cadrul organizaţiei au venit să o viziteze şi să realizeze interviuri cu ea. A rămas mărturie o înregistrare video, aflată în arhiva asociaţiei ACCEPT, în care Mariana povesteşte cum a fost tratată în închisoare din cauza orientării ei sexuale diferite faţă de cea a majorităţii. Ea spune că a fost bătută, legată de calorifer şi bătută (de altfel, un raport al Amnesty International de la vremea respectivă arată că Mariana mai avea urme ale violenţelor pe corp), i-au fost rupte coastele, a fost ţinută la izolare şi, din nou, bătută atât de gardieni, cât şi de alte deţinute. Tot ce a fost necesar pentru ca Mariana să ajungă la închisoare a fost un denunţ şi mărturia unui martor dispus să ateste că femeia a avut un comportament lesbian. Iar acest caz nu este de dinainte de 1989, ci din 1996 (articolul 200 a fost abrogat abia în anul 2001).

 

 

Probabil că există mai multe poveşti triste precum cea a Marianei şi înainte de 1989. După anul 2001, însă, pericolul unei pedepse pentru orientarea sexuală diferită de a majorităţii a fost înlăturat. Percepţia publică, în schimb, are nevoie de mai mult timp pentru a se schimba. Totuşi, când vine vorba de două fete (femei) care se ţin de mână în public sau chiar se mângâie şi se sărută, gradul de toleranţă la nivelul străzii este mai ridicat decât dacă protagoniştii unor astfel de acte de afecţiune ar fi doi bărbaţi. În state precum Canada, Australia sau state mai liberale din SUA, relaţiile între femei aproape că nu mai „deranjează” pe nimeni. Actriţe cunoscute de la Hollywood şi-au recunoscut şi afirmat orientarea homosexuală şi asta nu le-a făcut mai puţin populare (Jodie Foster, Ellen DeGeneres). Desigur, în showbiz se acceptă să fii „altfel”. Când cel sau cea care este „altfel” este copilul tău sau vecina de vizavi, acceptarea poate fi mai dificilă.

Bety are 33 de ani şi este artist plastic. Pentru că a studiat şi lucrează în mediul artistic, unde oamenii sunt mult mai deschişi, nu s-a lovit de reacţii negative care să o marcheze. A prins, oricum, şi o perioadă în care nu putea discuta cu nimeni despre faptul că era diferită de majoritatea: „Era greu să vorbeşti şi cu prietenii apropiaţi, homosexualitatea era tratată peiorativ în discuţii. Nu aveam internet. O perioadă am fost confuză, am încercat să neg ce se întâmpla cu mine. Acum ştiu că era o prostie, dar atunci aşa era. Am încercat să am relaţii cu băieţi, dar sunt gay 100%, cum se spune, nu simţeam nimic fizic faţă de ei. Dacă ar fi să compar fetele cu băieţii, la capitolul fizic, practic, nu pot, este incomparabil, diferenţa e foarte mare”. Cu fosta ei prietenă, i s-a întâmplat să nu poată face gesturi afective în public, pentru că „ea era speriată, avea impresia că toată lumea se uita la noi”. Când am întâlnit-o, se vedea cu altcineva, de o vreme şi spunea, sincer şi simplu, că relaţia lor este la fel ca orice altă relaţie. „Ieşim în oraş, ne distrăm în weekend, facem de mâncare, vrem să călătorim, am şi fost, prin România… Ieşim cu prietenii, avem un cerc de prieteni comuni, şi gay, şi straight, gay friendly”. Nici faţă de părinţi nu a mai ţinut secretă orientarea ei sexuală – le-a explicat într-o scrisoare, ştiinţific, ce înseamnă a fi lesbiană şi „au reacţionat mai bine decât mă aşteptam”, rememorează Bety. Îşi doreşte o casă şi un atelier, ale ei, în viitor „şi un om alături, o femeie, cu care să mă potrivesc, cu care să mă înţeleg”.

 

Roxana şi Miruna (două tinere de 21 de ani) s-au apropiat chiar în contextul unui eveniment organizat de comunitatea LGBT; când am povestit cu ele, erau abia de vreo trei săptămâni împreună (între timp, au ajuns la câteva luni). „Roxana a venit cu fosta ei prietenă, dar eu nu ştiam, când am văzut-o, că are pe cineva şi instinctul meu de vânător a intrat în funcţiune, m-am dus să vorbesc cu ea şi ea nici nu m-a băgat în seamă”, îşi aminteşte Miruna. „Ele erau într-o relaţie de trei ani, mi-a spus asta şi am zis ok, asta e. Bine, nu mi-a trecut definitiv, dar nu ne-am mai văzut o vreme. Apoi… s-a întâmplat să ne cunoaştem mai bine, am povestit, am fost la cafea împreună. Ştiu că faza naşpa este că ele încă erau împreună, acolo poate că am greşit, m-am dat la ea când era într-o relaţie, dar în urma discuţiilor pe care le-am avut cu ea văzusem că era loc, că se poate. Nu sunt genul care rupe relaţii, apreciez relaţia, dar Roxana mi-a plăcut foarte tare. Am zis că vedem ce se va întâmpla. Dar, mult mai repede decât mă aşteptam, Roxana s-a despărţit de prietena ei. Şi s-a mutat la mine”, povesteşte Miruna. „Am decis să mă despart pentru că relaţia nu mai mergea de foarte mult timp”, precizează Roxana, „însă mi-a luat ceva vreme să mă decid să mă desprind, fosta mea prietenă era codependentă de mine şi… chiar şi aşa, că am amânat atâta timp şi am încercat să o ajut cu ce pot, pentru ea situaţia a luat o turnură negativă. Dar nu poţi sta cu cineva din obligaţie. Relaţia mea cu ea s-a suprapus puţin peste cea cu Miruna, dar dacă aş fi crezut că relaţia mea cu ea ar mai fi avut şanse, nu aş fi făcut nimic, nu sunt genul acela de persoană”.

Începutul relaţiei lor nu a fost tocmai tipic, pentru că în loc de plimbări romantice şi ieşiri în oraş au fost în focul organizării unui eveniment, cu stres, nervi, multe probleme de rezolvat şi prea puţin timp împreună pentru ele, chiar s-au şi certat la un moment dat, dar le-a trecut supărarea. „Ştii, eu în vară mă despărţisem de fosta mea prietenă şi am zis că nu mai vreau relaţii. Voiam să iau o pauză, să nu mă mai implic. Mă şi dezobişnuisem de trăit în doi, de a avea grijă de două persoane, dar încerc să îmi revin”, zâmbea Miruna, povestind despre apariţia Roxanei în viaţa ei. Oarecum, povestindu-mi mie detalii legate de viaţa şi relaţiile lor, aflau lucruri noi una despre cealaltă. „Cu fosta mea prietenă”, îşi aminteşte Roxana, „am avut o relaţie fericită, doar că, la un moment dat, a interventi plictiseala, în toate sensurile, nu alte probleme. Mi-am dat seama că ea a rămas doar prietena mea cea mai bună. Am mai avut certuri, din când în când, ca în orice cuplu. Am realizat că nu o mai priveam ca pe iubita mea, ci ca pe o prietenă. Lipsea acel ceva ce face diferenţa dintre prietenie şi iubire. Relaţia noastră a pornit cu artificii şi, când se întâmplă asta, e un foc mare care se stinge repede. Începutul a fost pătimaş şi pasional, dar, cu timpul… Uite, în primele două – trei luni nu cred că am petrecut mai mult de o oră despărţite, atunci părea o idee bună să petrecem tot timpul împreună, dar chestia asta m-a rupt de prietenii mei şi de viaţa mea şi a început să îşi spună cuvântul, cu timpul. Am realizat că mi-am neglijat familia şi prietenii şi am răsfrânt asta asupra ei, deşi nu era vina ei. Eu am nevoie de foarte multe chestii care să mă facă să îmi simt viaţa completă, nu mă concentrez doar pe o persoană şi atât. Oricum, având în vedere că am avut şi relaţii straight, nu pot spune că problemele de cuplu sunt diferite. Fundamental, problemele sunt aceleaşi, pentru toată lumea. Ţin de persoanele implicate în relaţie, nu de tipul relaţiei, heterosexual sau nu”, consideră Roxana.

Miruna, care a avut „o tinereţe mai aventuroasă”, cum îi place să glumească, îşi aminteşte cum a fost pentru ea la 18 ani, când s-a mutat într-un oraş mai mare, ca studentă: „Eram într-o relaţie, doar că ea a ajuns să se mute în alt oraş şi când am venit aici şi am văzut femei în stânga, femei în dreapta, atâtea posibilităţi, am zic ce relaţie!… În primul an de facultate, am avut o viaţă mai aventuroasă, aşa, m-am dus ca o albinuţă din floare în floare, dar, totuşi, în căutarea unei relaţii stabile. În anul II, am avut două relaţii mai lungi şi, acum, Roxana”. Miruna este conştientă că, faţă de cum trăiau persoanele gay înainte de 1989, acum „suntem privilegiaţi, avem cluburi ale noastre, evenimente, site-uri, posibilităţi să ne întâlnim, putem chiar să ne afişăm pe stradă”. I-ar plăcea să se poată căsători. „Da, mă văd căsătorită cu o femeie, dar nu să o fac într-o altă ţară şi să nu fie valabilă în România, mi-ar plăcea să fie valabilă şi în România”. Chiar dacă pentru ea căsătoria ar fi o chestiune de context („m-aş vedea, la un moment dat, dar nu obligatoriu, dacă simţi că asta vrei la un moment dat, ok, dacă nu, nu”), şi Roxana are aceeaşi dorinţă: „Mi-ar plăcea şi mi-aş dori să am posibilitatea, dacă aş lua decizia asta, să o fac în România”.

 

 

„Relaţiile lesbiene pot fi extrem de variate. Modul în care ne construim relaţia este deopotrivă o reflectare a modelului mai larg heterosexual şi a creativităţii noastre. Cu prea puţine (sau deloc) modele la care să ne raportăm, avem, cred, mai multă libertate decât heterosexualii de a alege cum să ne creăm relaţiile, spre deosebire de cele clasice, bazate pe constrângeri şi aşteptări sociale. Unele relaţii lesbiene ies din modelul clasic heterosexual: pot să nu fie monogame, pot fi poliamoroase, partenerele pot locui în case diferite sau pot sta împreună şi se pot, oricând şi în oricare dintre situaţii, raporta una la alta ca şi cele mai bune prietene, ca egali, precum şi ca iubite. A fi într-o relaţie lesbiană poate să îţi dea senzaţia că iei totul de la zero; te face să te întrebi ce fel de relaţie vrei, de fapt, cu adevărat. Nu este întotdeauna uşor să fii inventivă. Există şi presiune socială asupra noastră, pentru că de multe ori parcă se aşteaptă de la noi să eşuăm, să ajungem să ratăm o relaţie, pentru a putea fi arătate cu degetul – iar asta, dincolo de homofobia cu care ne confruntăm”, explică psihoterapeutul canadian Kali Munro (lesbiană, la rândul ei). Kali vorbeşte despre existenţa unui „mit al relaţiei perfect lesbiene”, propagat tocmai din dorinţa femeilor implicate în relaţii cu alte femei de a-şi proteja dragostea într-o societate care nu aprobă o asemenea dragoste. „Această presiune ne poate duce la o atitudine de ascundere şi negare a problemelor, pentru a prezenta o imagine perfectă, dar orice cuplu, oricum ar fi el, are probleme. Ca în orice tip de relaţie, comunicarea este soluţia. Şi între partenere, în ciuda lucrurilor comune care leagă femeile, apar diferenţe. Provocarea este să le acceptăm şi să învăţăm din ele”, este opinia specialistei. Astfel, fie din concluziile experţilor, fie din poveşti culese din viaţa reală, imaginea care se conturează nu este cu nimic diferită de ceea ce experimentează un cuplu heterosexual, de la pasiune şi dorinţă la munca pentru a clădi o relaţie şi a o menţine interesantă şi vie.

 

„Ochii tăi albaştri mă urmăresc de fiecare dată când pun capul jos. Vocea ta îmi şopteşte în minte când somnul vrea să ia în stâpânire acest corp obosit. Aproape că îţi simt atingerea, sărutul, înainte să mă cufund în somn. 175 de kilometri distanţă între noi şi, totuşi, inima mea te găseşte atât de uşor. „Niciodată nu am simţit aşa ceva pentru nimeni”, mi-ai şoptit, înainte să mă săruţi în ploaie. Parcă eram într-un film. Inima mi-a luat-o razna, am simţit cum explodează fluturi în mine şi jur că am văzut focuri de artificii. Eşti singura persoană care ma făcut, vreodată, să simt aşa ceva. 175 de kilometri distanţă între noi, dar asta nu mă opreşte să te iubesc cu tot sufletul. Întotdeauna a ta pisică sălbatică”.

 

Surse documentare: Kali Munro, Lesbian Love Letters, EVZ,

Foto: FineArtAmerica, Vi.Sualize.Us, WeHeartIt


12 comentarii

  1. Cu regrete o spun ca totb.ro s-a schimbat teribil trecnad de la articole valoroase despre natura si stiinta catre domenii siropoase. Nu stiu cine va sunt sponosrii dar, devine evident faptul ca scopul este cultivarea homosexualitatii sau promiscuitatii, inselarea partenerului de casatorie, samd. Cred ca din ultimele 10 articole, trei sferturi sunt din aceasta categorie.

    Adio, TOTB!

    • Nu vad cum s-ar putea numi modul in care societatea se raporteaza la realitati precum homosexualitatea, schimbarea conceptului de familie, existenta iubirii in forme diferite fata de cele “standardizate” un domeniu… siropos. Materialele noastre nu cultiva homosexualitatea sau promiscuitatea, ci vorbesc despre niste realitati care se intampla si in societatea romaneasca, ca va place sau nu (fiecare este liber sa aiba opinia sa). Iar sponsorii nostri sint vizibili, pe site.

  2. Am vazut cu ani in urma pe Discovery Tv un film despre lesbiene care m-a facut sa plang.Cred ca ar trebui reluat la ora potrivita desigur pentru ca ajuta la intelegerea acestor persoane.Eu nu pot sa judec ceea ce nu cunosc si mai ales ce nu inteleg.Nu am nimic impotriva lor asa sunt ei ,nu cred ca au ales sa fie asa.asa sunt si gata.De ce sa -mi ceara mie sau altora voie sa iubeasca pe cineva?In general iubirea nu are nevoie de aprobari si din cate stiu eu dragostea niciodata nu e un pacat.

  3. Sunt straight, dar asta nu ma face si nu imi da dreptul sa judec homesexualii! Atata timp cat e de comun acord relatia, nu-s pedofili, treaba lor ce fac in dormitor! Sa nu credeti ca pt ei e o fericire ca sunt “altfel” intr-o societate plina de prejudecati, ipocrizie si falsa pudoare!

  4. Pingback: Căsătoria dintre persoane de același sex, perpetuarea speciei umane și creșterea de copii | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Era de asteptat ca articole pe tema homosexualitatii sa genereze reactii de tot felul, sincera sa fiu, ma asteptam sa gasesc mai multe opinii
    ‘revoltatoare’ decat sunt.

    Conceptul “think outside the box” inseamna sa fii dispus sa gandesti diferit, fara prejudecati, sa abordezi teme ce pot face loc unor dezbateri, sa fii deschis sa spre lucruri pe care traditia, cultura, normele informale ale societatii le neaga sau judeca.

    In opinia mea, felicitari pentru diversitatea de subiecte pe care le abordati.
    Raman un cititor fidel.

  6. In primul rand, nici nu ar trebui sa existe aceasta “cutie”. In al doilea rand, oamenii gen Satan si Construirea casei sunt majoritatea aceea xenofoba, misogina, mincinoasa si josnica. O majoritate ce a dus Romania unde este astazi. O tara intoleranta, lipsita de etica, bun simt, educatie si incapabila de compasiune. Bolnava si plina de oameni marunti care se identifica cu o clasa politica pe masura.

  7. De ce se simte nevoia sa promovam aceste realitati? Si sinuciderile si violurile sunt realitati. Oare e nevoie sa vorbim despre aceste realitati in niste termeni atat de imbietori si de frumosi incat sa para ca de fapt nu e nimic in neregula cu acestea? NU am nimic impotriva fenomenului gay, dar este evidenta tendinta de homosexualizare fortata a omenirii, aratand numai partile frumoase ale acestui fenomen si scotand in fata cu fiecare ocazie numai beneficii. Eurovisionul a fost la fel, un experiment. Vor mai urma si alte experimente, articole frumoase, sensibile si cine stie, poate si un cadru legislativ care sa pedepseasca parintii care isi spun mama/tata – ca doar e discriminatoriu. Traim intr-o lume cu susul in jos, in care minoritatile fac legea. Cat de disperati sunt cei care ne conduc sa ne forteze sa inghitim toate prostiile, doar pentru a ne diminua si pt a distruge ce a mai ramas sfant pe acest pamant: FAMILIA?

Reply To Camelia Jula Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger