Eroi de tip nou: luptătorul împotriva postacilor. Gherila virtuală

14

Nu-mi place cuvântul postac. Seamănă cu aplaudac. Dar a devenit termenul perfect pentru cei pe care îi denumeşte, s-a întipărit în limbajul internauţilor şi îl folosim fără rezerve. Aşa că apariţia eroului de tip nou, care combate postacii, cerea şi ea un cuvânt. Antipostac ar fi cel mai scurt şi mai logic. Luptător contra postacilor, mai putem spune. Dacă postacii sunt “mercenari retorici”, antipostacii sunt băieţii buni, un fel de Delta Force, care vin şi restabilesc ordinea. Mulţi dintre voi, cititorii TOTB, sunteţi antipostaci.

 

Luptători de gherilă (schiţă) / David Alfaro Siqueiros

 

de Camelia Jula

 

Citiţi, comentaţi, dezbateţi şi nu lăsaţi spaţiul de opinie să fie furat de purtători de mesaje propagandistice. Interveniţi cu ironie, cu argumente, cu umor, cu cinism, uneori, dar nu abandonaţi niciodată. Pentru că voi credeţi în ceea ce spuneţi şi pentru că spuneţi din convingere, nu fiindcă aşa vi se cere.

Teritoriul destinat comentariilor, de sub un articol (fie el pe un blog, pe site-ul unui ziar, în social media), devine un teren de luptă de gherilă (în sens pozitiv pentru subiectul articolului): ei, postacii, vin cu texte memorate, învăţate, folosite, refolosite, care mizează pe cuvinte şi elemente cheie cu rol de a influenţa cititorul; voi, antipostacii, sunteţi inventivi, îi deturnaţi, le deranjaţi flancurile, le demontaţi argumentele, le ţineţi piept oricât de mult şi-ar repeta placa. Confruntarea se vede în zeci şi sute de comentarii, iar cei care profită sunt cititorii neimplicaţi, nehotărâţi, care văd un meci corect, până la urmă, nu primesc doar o variantă a lucrurilor. Cuvântul „postac” nu există în DEX. El a apărut pentru că o anumită categorie de utilizatori online trebuia să poarte un nume. Din datul simplu cu opinia, lucrurile au evoluat în datul cu opinia cu un scop, un interes bine stabilit. Mediul politic a îmbrăţişat ideea cu braţele deschise şi aşa au apărut postacii şi fenomenul declanşat de simplitatea metodei. În fond, cât este de complicat să stai în faţa unei tastaturi, să discreditezi sau să lauzi pe unii şi alţii ori să faci propagandă, în baza unor texte deja concepute, eventual cu variaţiuni personale pe temă, dacă te duce mintea? Şi cine mama lui proxy server ştie cine eşti, câtă vreme internetul te poate ajuta să te ascunzi, după posibilităţi, ba cu un nickname, ba cu o adresă falsă, ba cu o identitate virtuală falsă?

Definiri ale postacului au apărut pe internet, oferite, în nota personală, de bloggeri, spre exemplu (dar nu numai):

Sutu.ro

„Postacul este cineva plătit de o anume organizaţie (de obicei, un partid politic) să scrie cât mai multe comentarii în favoarea “angajatorului” său pe cât mai multe site-uri de ştiri sau bloguri. Fiindcă le e foarte greu să gândească pe cont propriu, postacii primesc o listă cu mesaje gata fabricate, singura lor menire fiind să inventeze nişte nume şi nişte adrese de email. Cum îi descoperi pe postaci? Nimic mai simplu. Copiezi un mesaj despre care tu bănuieşti că e scris de un postac şi dai un o căutare pe Google. Vei avea adesea supriza de a da peste exact acelaşi mesaj pe foarte multe site-uri. Ba chiar acelaşi mesaj scris de mai multe ori în comentariile unui singur articol”.

Blog.webphoto.ro

„Postacii sunt acei viermuşi, plătiţi de partide şi de cine mai are bani de risipit, pentru a infesta orice site unde se discută ceva inteligent. De cele mai multe ori, postacii sunt ca partidele care le finanţează şederea în câte o pivniţă şi frecatul mentei pe internet, adică sunt perfect confundabili. Aşchiile livrate lor de ”comunicatorii” partidelor, pe care ei trebuie să le deverseze sub formă de rumeguş pe forumuri, seamănă destul de mult”.

Ziare.com

„La polul opus forumistului, şade postacul, care vrea să facă o baie de cuvinte într-o apă secată, din care n-a rămas decât nămolul, fără vreun rol terapeutic. Este, cum se spunea într-un cotidian naţional, „animalul social pe cale de răspândire, a cărui ocupaţie zilnică este să-şi dea cu părerea despre diverse teme”.

 

Ascunşi în anonimat comod, postacii pot fi în aceeaşi încăpere cu tine, dar pot părea la kilometri distanţă


Un material realizat de jurnalişti de la postul Deutsche Welle (în 2010, preluat de Mediafax) descria amploarea fenomenului postacilor în mediul politic din România, numindu-i, mai plastic, „mercenari retorici” angajaţi pentru a purta „războaie online, pline de atacuri la persoană extrem de dure şi împroşcări cu noroi”. Comportamentul unui postac a fost caracterizat drept „aruncare cu vitriol online” şi, deşi nu este specific României sau Europei de Est, s-a dovedit a avea o intensitate foarte mare în regiunea est-europeană, chiar mai mare decât în China, unde, potrivit sursei citate, guvernul plăteşte o grupare naţionalistă de bloggeri numită „Partidul 50 de cenţi” pentru a-şi ataca mereu opozanţii. Jurnaliştii DW au remarcat caracterul cel mai adesea rasist şi xenofob al postărilor de acest tip, limbajul ofensator, orientat către invectivă şi desele referiri la probleme etnice (în spaţiul est-european, acest lucru fiind un catalizator negativ puternic).

Motivat (financiar sau în alt mod) să fie activ în spaţiul virtual cu un anumit scop, servind un anumit interes, postacul a devenit indispensabil, mai ales în mediul politic. Ba chiar putem spune că aici acest gen de activitate a excelat: deşi PR-ii politici nu recunosc, oficial, că s-ar folosi de aşa ceva, „pe surse” se ştie că angajaţi la datul cu părerea sunt, de cele mai multe ori, cei din organizaţiile de studenţi ori de tineret ale partidelor. Pe principiul „acum este momentul să vă faceţi utili, remarcaţi şi să obţineţi promovări în viitor”, tinerii sunt fie mână de lucru la lipit afişe ori împărţit materiale electorale, fie mână de scris comentarii, injurii sau laude, în funcţie de situaţie. Înainte de 1989, am avut aplaudaci – oameni duşi obligat-forţat pe stadioane şi la marşuri, să îl aplaude pe „tovarăşul”; acum, avem postaci – tot un fel de aplaudaci, cu deosebirea că ei pot să aplaude doar partea interesată pe care o reprezintă şi să înjure restul, primind şi o recompensă pentru asta.

 

Exerciţiu de imaginaţie: postac? / Foto: Sherweb

 

Fenomenul postacilor a cuprins şi alte subiecte, nu doar cele politice. De ce un brand, o campanie sau un proiect nu ar putea să se folosească de oameni plătiţi să îl (o) laude, să minimizeze orice critică apărută şi să ducă o discuţie în direcţia dorită de compania interesată? Aşa aterizăm pe teritoriul gânditorilor de marketing şi PR, unde postacii sunt înarmaţi cu texte pentru fiecare situaţie, care încearcă să se îndepărteze de teritoriul invectivei înspre cel al argumentării coerente, astfel încât opinia să pară una reală, de bună-credinţă. Pentru autenticitate, persoanele care comentează nici măcar nu se mai dau anonime, ci pun la vedere un nume şi o adresă email care ar putea, foarte bine, să fie ale lor. Cititorul mai puţin avizat va observa o avalanşă de mesaje care par scrise de oameni care gândesc (aparent) independent şi se pronunţă favorabil unui proiect sau unui brand sau unei idei. Cititorul ceva mai avizat va remarca similitudini la nivelul mesajelor cu pricina, chiar dacă textele vor fi diferite, va sesiza repetiţii şi va putea să detecteze propaganda.

Surpriză? – nici oamenii din PR nu sunt tocmai dornici să discute subiectul. Mai ales când vine vorba de o temă sensibilă, pe care am ales-o ca studiu de caz: Roşia Montană. Neoficial, din nou, aflăm că, de multe ori, juniorii dintr-o agenţie sau studenţii aflaţi în internship-uri sunt puşi să facă acest tip de „muncă”. Fenomenul postacilor creaţi în jurul temei, însă, nu poate fi ignorat – indiferent că ar fi analizat la nivel de strategie sau de efect asupra publicului. Iar unul din efecte a fost apariţia antipostacului, ce a evoluat înspre un personaj colectiv, tot mai numeros, care se coagulează pentru a sugruma propaganda postacilor. Găsim exemple nenumărate, numai în comentariile articolelor TOTB, de reacţii (ale voastre) la activitatea postacilor: Roşianul din spatele salopetei Gold Corporation. Anonim; Goana după aur în vestul românesc: Roşia Montană, „vârful icebergului”; Scrisoarea unei roşience: este incredibil de uşor să cumperi un om; „RMGC caută noi talente pentru spoturi tv. Cu forţa”; Occupy RMGC; (un) Răspuns al României la scrisorile deschise de pe site-ul susţinut de RMGC – sunt doar câteva dintre ele. Dacă postacii par nişte roboţei ce repetă, inevitabil, aceleaşi texte, aceleaşi fraze, voi, antipostacii, sunteţi creativi, ironici, ingenioşi, demonstrând că nu intraţi în discuţie de dragul discuţiei, ci pentru că aveţi o opinie reală, a voastră, despre subiect. Am putea scrie un foileton povestind cu voi toţi despre ce anume vă face să fiţi luptători antipostaci, ce anume vă motivează să vă dedicaţi timp unei „cure de detoxifiere” a internetului de mesaje propagandistice. Am făcut cunoştinţă cu unul dintre voi, Mihai Papuc, pe care l-am descoperit printre cei care au lăsat mereu comentarii documentate la articole pe subiectul Roşia Montană, aşa că astăzi aflăm ce îl mână pe el în gherila virtuală.

 

Mihai Papuc

„Prin vara anului 2011 aveam vag habar despre o exploatare auriferă la Roşia Montană, împotriva căreia vociferau ceva ecologişti care nu-şi găseau altceva mai bun de făcut. Mai vedeam un banner pe net, o reclamă sau chiar emisiune la TV cu băieţii buni de la RMGC. Una peste alta, din punctul meu de vedere era un lucru mărunt care se întâmpla undeva prin Apuseni. Toate bune şi frumoase. Dar, într-o zi, aud eu la televizor cum domnul preşedinte îi soma pe politicieni să-şi vină în fire şi să dea mai repede avizele necesare începerii exploatării, că trebuie să producă aur pentru BNR. Dacă problema a ajuns la urechile şi în gura preşedintelui ţării, înseamnă că e ceva de importanţă naţională. Şi aşa a început incursiunea mea în vizuina iepurelui, descoperind, la fel ca Alice, o lume fantastică”.

 

Informarea, esenţială în orice facem / Foto: Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Cum urmăreşti ceea ce se scrie pe această temă?

Sunt înscris prin RSS la mai multe site-uri care au ca subiect proiectul de la Roşia Montană sau au frecvent articole pe această temă: totb.ro, Lupta pentru Roşia Montană, ROSIA MONTANA – PRO SIT UNESCO, articolele lui Mihai Goţiu de pe VoxPublica. Din greşeală, m-am abonat la blogul Roşia Montană Simplă, iar după ce am văzut orientarea autorului anonim, am decis să-l păstrez în lista mea de feed-uri – este chiar interesant să urmăreşti cum un şomer din Roşia Montană scrie cam câte două articole pe zi. Apropo, nu aţi vrea să îi oferiţi voi un job? Nu de altceva, dar curând va rămâne fără sursa de finanţare pentru blog, de îndată ce „investitorii strategici” de la Gabriel Resources vor pleca acasă cu coada între picioare.

Ce anume te-a făcut să combaţi postările vizibil favorabile companiei interesate, pe tema Roşia Montană?

Pe vremea când eram legat la ochi pe tema proiectului de la Roşia Montană mă informam despre ce se mai întâmplă în ţară din câteva ziare, dar mai ales Gândul. Periodic apărea câte un articol scris frumos despre beneficiile proiectului. Mai citeam uneori şi câteva comentarii – erau oameni care considerau că proiectul este dăunător, dar şi alţii care îl susţineau. Cam aşa vedeam lucrurile atunci, cu mai puţin de un an în urmă. Sunt convins că în prezent există în România persoane în general informate, care au o imagine similară despre ceea ce înseamnă Roşia Montană. Iar atunci când le răspund postacilor, nu o fac pentru a-i convinge pe ei, ci pentru a oferi informaţii cât mai complete unui nehotărât pe care l-ar putea arunca Google exact în schimbul de replici  pe această temă.

Postările tale arată documentare temeinică – cum reuşeşti să fii mereu la zi cu informaţiile?

Am precizat mai sus câteva surse de unde primesc zilnic informaţii cu privire la subiectul Roşia Montană. De fiecare dată când citesc ceva interesant, care îmi oferă informaţii noi, memorez pagina în bookmarks. Acolo am un director Roşia Montană şi până la două niveluri de subdirectoare, în funcţie de temele abordate: efectele poluării, studii, experţi etc. Astfel, îmi este uşor să regăsesc ceea ce am citit la un moment dat.

Cât timp implică această activitate (documentarea, postările)?

Nu am stat să contabilizez timpul ocupat de această preocupare. Mă informez cu privire la mai multe subiecte, Roşia Montană este doar unul dintre ele. Dacă timpul îmi permite la un moment dat sau dacă citesc comentarii care mă incită să răspund, intru în discuţie prin comentarii. Iar, dacă intru în horă, greu mă mai desprind din schimbul de replici – asta se poate observa şi din orele târzii din noapte la care am postat unele comentarii (a se ţine cont că dimineaţa mă trezesc pe la 6 ca să merg la serviciu, pentru că, spre deosebire de unele dintre persoanele pe care le contrez, eu nu câştig nimic de pe urma postărilor mele).

Ce anume te deranjează cel mai tare la activitatea acestor postaci, la acest tip de propagandă, până la urmă?

Mă deranjează că există postaci. Dar nu pot schimba asta, aşa că îmi impun să trec peste acest lucru. Mă deranjează mult mai mult atitudinea celor care îi atacă pe ei, chiar numai prin a-i numi direct postaci – cred că astfel le conferă mai multă credibilitate. Totodată, mă deranjează cei care încearcă să-i combată pe postaci fără argumente sau cu informaţii greşite – oamenii RMGC sunt bine informaţi şi speculează orice greşeală: revenind la cititorul ocazional trimis de Google în mijlocul schimbului de replici, îl putem pierde uşor în favoarea taberei pro RMGC (locuri de muncă, investiţii şi alte teme susţinute sus şi tare de mulţii lor purtători de vorbe), dacă citeşte o informaţie falsă oferită ca argument împotriva proiectului – cu siguranţă acolo se va ivi rapid un postac bine pregătit care să o catalogheze ca minciună intenţionată.

 

Foto: Rosia Montana in UNESCO World Heritage

 

Ce efecte crezi că are această luptă virtuală (postaci – antipostaci) asupra cititorilor (mai ales asupra celor din categoria “nehotărâţi”)?

Din proprie experienţă, aceste schimburi de replici sunt deosebit de obositoare pentru cititor. Iar oamenii RMGC au experienţa necesară pentru a le face chiar mai obositoare: în lipsa argumentelor, deturnează discuţia spre teme diferite. Dacă vrem să-i convingem pe nehotărâţi că avem dreptate trebuie să evităm capcanele şi să ne oferim argumentele cât mai clar şi la obiect. Cel puţin în mediul online trebuie să învingem RMGC cu arma informaţiilor, le ajunge că au majoritatea instituţiilor de presă în buzunar.

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să fie “postac” plătit? Cum ţi se pare această îndeletnicire (job, pentru unii)?

Nu am cunoscut niciun postac. Cred că este destul de tristă situaţia celor care au de îndeplinit acest job, indiferent cât de mult sunt plătiţi pentru asta – conştiinţa ar trebui să nu poată fi cumpărată cu niciun preţ, dar realitatea tristă ne demonstrează că, în prezent, conştiinţele se vând pe doi bani la colţ de stradă. Această practică nu are caracter de noutate – numai canalul prin care se transmite propaganda este diferit. „O minciună spusă destul de des devine adevăr” – afirmaţia de acum un secol este şi mai mult valabilă, având în vedere căile de pe care ne poate invada minciuna zi de zi. Dar să nu uităm că, din fericire, în ziua de azi, avem posibilitatea să contracarăm propaganda şi minciunile – Internetul încă liber face ca adevărul să fie la o căutare pe Google distanţă.

Ai simţit vreodată că discuţi cu un disc stricat? Sau că vrei să ieşi din calculator şi să-i zici vreo două verde-n faţă?

Nu prea am simţit nevoia să jignesc pe cineva. Deşi pun suflet în toate discuţiile în contradictoriu, încerc să îmi respect interlocutorul şi sunt conştient că, de cele mai multe ori, nu pot influenţa părerea unui contra-opinent care este convins că poziţia sa este cea corectă. În cazul postacilor RMGC, nu ei sunt publicul meu ţintă, ci cei care ar putea citi comentariile. De cele mai multe ori citeam aceleaşi argumente pe care le-am contrazis în comentarii anterioare. Iniţial m-a iritat că trebuie să repet contra-argumentele, apoi mi-am amintit de combinaţia magică Ctrl-C, Ctrl-V – dacă ei pot, noi de ce să nu o folosim?

Cum vezi tu rolul acestor antipostaci, cum i-am denumit, ca reacţie la postaci, în cazul Roşia Montană?

Rolul „luptătorilor antipostaci” este să aducă la suprafaţă, cel puţin în mediul online, toate acele „detalii” ale proiectului pe care RMGC vrea să le ţină sub preş. Suntem mulţi, avem adevărul de partea noastră, trebuie doar să ştim cum să îl prezentăm celor care nu au încă idee despre implicaţiile proiectului RMGC.

 

Mihai Papuc

„În întrebările şi răspunsurile de până acum ne-am concentrat pe RMGC şi postacii lor. Trebuie să fim însă cinstiţi şi să recunoaştem că ei îşi fac treaba destul de bine – profită de sistem pentru a câştiga cât mai mult. În schimb, autorităţile statului, cei care sunt plătiţi de noi şi ar trebui să aibă în vedere binele nostru, uită tot mai des care le este rolul. Lor trebuie să le demonstrăm că nu pot face chiar orice vor, că avem un cuvânt de spus. Cazul Roşia Montană demonstrează că se poate: o mână de oameni simpli au ţinut piept unei companii cu multe milioane de dolari în spate şi autorităţilor publice care au venit cu căciulile în mână să prindă cât mai multe firimituri de la masa bogaţilor. A durat 12 ani, dar azi sunt în atenţia întregii ţări şi foarte aproape de victoria finală împotriva RMGC”.

 


14 comentarii

  1. Pingback: Postaci platiti « Haznaua

  2. da … romanul se numeste “Nuvela postacului trist” si este o alegorie plina de pasiune despre niste oameni care nu s-au maturizat indeajuns si inca se joaca de-a mama si tata … de exemplu, blogul Dvs. este o “parodie” (observati ghilimele) la situatia politica actuala sau la diferite evenimente sau personalitati … ACEASTA COOPERATIVA A MUNCI IN ZADAR A JURNALISMULUI DE BALTA are radacini adanci in munca de dezinformare dusa de Securiate de multi ani de zile prin care niste LINGAI DISPERATI DE VIATA au ales dulcele stil “editorialistic” … PE BANI BINEINTELES devenind astfel adevarate “nimfe” pline de talent pur romanesc … dar acuma sa revenim la romanul nostru care pune in balanta daca sa fii sau sa nu fii anti-postac va recomand capitolul unde personajul principal arunca o piatra in lac iar 10 se straduiesc sa o scoata de acolo … pentru cei tineri care nu stiu smecheria aici va avertizez ca urmeaza scene pline de trac artistic, rasturnari de situatie si chiar situatii hilare ca cele de genu “cum sa te prostesti singur cu ceilalti de mana si sa para mare smecherie” “avem cel mai mare procent de pietre scoase din lac pe cap de locuitor” “iarna nu-i ca vara” – daca se arunca iarna e mai usor da mai periculos, precum si deja celebrele”eu stiu mai bine pentru ca nu stiu nimic fapt, da nu-i nimic ca merge si asa(sic)” sau “da-mi doamne cap ca am auzit ca e vai de picioare daca n-am si m-am plictisit sa scot pietre” … in rest toate bune este un roman cu inceput si sfarsit cel mai probabil care o sa iti intre pe o ureche si sa iasa pe partea cealalta …. sau depinde !!!

  3. Pingback: A început luna Gherilelor Virtuale « Dealul Melcilor

  4. Nu ştiu de ce, dar am impresia că antipostacul tot postac se cheamă, la rândul său. Recte, propaganda anti este la fel de propagandă ca şi propaganda pro.

    • Chiar sunt curios: spui că cineva care vine cu informații corecte contrazicând o persoană plătită să răspândească mesaje face propagandă – de ce consideri asta?

  5. Postaci versus antipostaci suna ca un razboi intre “oameni buni” si “oameni rai”, unde eu stau cu sufletul la gura sa cistige “cel bun”, ca el duce un razboi pe bani putini, sau chiar neplatit, pentru ca eu sa mai am aer respirabil, apa potabila, pamint sa ma hraneasca, -pe mine si urmasii mei, bineinteles-, in vreme ce eu urmaresc ce se mai aude? cine cistiga?
    sa cred ca toti se vor trezi fix in acelasi moment si vor reveni la sentimente mai bune e utopie… am totusi acest sentiment ca nu mai avem timp, ca exista un adevar mai presus de statele de plata de la joburi mizere, de ceea ce spui ca “o minciuna repetata de 100 de ori devine adevar”… undeva in sufletele noastre toti stim sa deosebim adevarul de minciuna. Chiar toti. Un mesaj de PR, oricit ar fi el de genial conceput, daca e minciuna. e straveziu. Si te siciie, Asa cum spui si tu, te indeamna sa cercetezi. Asta e chiar semnul ca minciuna nu convinge. Poate doar pentru o vreme. Apoi incepe sa te siciie…

  6. Daca rgmc isi ia coada la spinare si pleaca – fapt ce nu e sigur, intrucat si noul guvern are nevoie de bani, la fel ca si cel vechi – atunci postacii vor disparea de la sine, disparandu-le si sursa de finantare, le dispare si motivatia. Pana atunci, vor aparea in continuare comentariile unora care deplang cu lacrimi de crocodil soarta celor din Rosia Montana, dar ii doare la un metru in fata de soarta altora aflati in situatii similare.

  7. adevarat,cat se poate de adevarat,dar cine stabileste limitele intre unii si altii,poate ca unii o fac (si nu poate,sunt sigura de asta)din convingere si-si apara ideea,nimik mai mult,iar din cele citite mai sus observ ca si unii ziaristi professionisti isi merita acest titlu.Si atunci?…………..Dilema e,cum pot eu ca simplu cititor distige “baietii bunii”de “baietii rai”.Eca in reclamele produselor apropiate,cand iti apar 5 nume de marci de detergent si fiecare iti zice ca e cea mai buna………………

    • Nu zice nimeni că ar trebui să distingi între “băieți buni” și “băieți răi”. În situația noastră, este vorba de a distinge între o informație completă și una incompletă. Exemplu: „peste 80% dintre români sunt de acord cu proiectul RMGC” – afirmația pare a fi adevărată, o căutare pe Google după expresia de mai sus îți va returna o multitudine de articole, din publicații diverse, în care apare această informație. Informația completă este însă următoarea: „cercetarea IRES a testat prin secțiunea la care face referire comunicatul rezonabilitatea unor strategii de argumentare și de comunicare publică, în cazul nostru, condiții de credibilitate pentru o serie de explicații ale utilității proiectului”. Cu alte cuvinte, RMGC a vrut să știe ce anume ar trebui să ne vândă ca să înghițim proiectul lor.
      Din păcate, distincția între buni și răi nu o poate face un cititor mai puțin familiarizat cu subiectul. Există atâtea informații incomplete răspândite online încât este greu să dai de adevăr. Dar nu imposibil.

  8. O minciuna repetata nu devine adevar, cel mult ajunge sa fie crezuta de multi sau foarte multi ceea ce nu e acelas lucru.Si cine seamana minciuna va culege roadele ei. In ce priveste IRES si alte institute de sondaj imi permit sa ma indoiesc de buna credinta si profesionismul lor.O zi buna !

  9. Atât timp cât societatea actuală este croită pe închinarea la un singur zeu, BANUL, a folosi alţi termeni în relaţiile interumane care nu are legătură cu acesta, presupune primirea din abundenţă a găleţilor de lături, exalate de la indivizi care pot fi catalogaţi perfect drept vite umane, sau sclavi patentaţi ai societăţii de consum.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger