Erbicidele, asociate cu depresia fermierilor

0

Un studiu realizat în Franța arată că fermierii care folosesc erbicide au de două ori mai multe șanse să fie tratați de depresie decât cei care nu folosesc asemenea substanțe, scrie Reuters. Nu se știe însă clar dacă erbicidele sunt cele care cauzează depresia, însă liderul cercetării, Marc Weisskopf, de la Harvard School of Public Health, spune că ele nu trebuie ignorate doar pentru că țintesc plantele.

Cercetările anterioare privind pesticidele și depresia s-au axat pe insecticide, în special pe organofosfați, despre care se știe că sunt toxice pentru celulele nervoase. Din familia organofosfaților face parte, de exemplu, monocrotofosul, insecticidul care a omorât 23 de elevi din India luna trecută. Folosirea pesticidelor a fost asociată totodată și cu răspândirea bolii Parkinson în rândul fermierilor. Ca parte a unui studiu pe Parkinson, Weisskopf și colegii săi au evaluat riscurile depresiei în cazul expunerii la pesticide intervievând 567 de fermieri cu privire la utilizarea fungicidelor, insecticidelor și erbicidelor.

Cercetătorii i-au vizitat și acasă pe agricultori pentru a obține o evaluare mai detaliară a expunerii chimice. Au analizat bonurile de achiziție a pesticidelor și calendarele agricole ale fermierilor, au inspectat containere de pesticide vechi și i-au întrebat pe fermieri dacă au fost tratați vreodată de depresie. Au aflat că 83 de fermieri (15%) au fost tratați pentru depresie, dintre care 47 nu au folosit niciodată pesticide, iar restul de 36 au folosit. Dintre fermierii fără Parkinson, 37 care nu au folosit niciodată erbicide și 20 care au folosit au spus că au fost tratați pentru depresie. Nu a existat nici o diferență în privința riscului de depresie între agricultorii care au folosit fungicide și insecticide și cei care nu le-au utilizat niciodată.

Când au luat însă în calcul factori asociați cu depresia, cum ar fi vârsta și fumatul, cercetătorii au stabilit că agricultorii expuși la erbicide erau de două ori și jumătate mai predispuși la depresie decât ceilalți. În plus, fermierii care au avut o expunere mai mare, fie mai multe ore, fie mai mulți ani de folosire a erbicidelor, au prezentat șanse mai mari de depresie decât cei care au folosit substanțele mai puțin. Ce nu a fost luat în calcul în cadrul studiului a fost posibilitatea ca fermierii expuși la erbicide să fi avut alte afecțiuni medicale care să le fi afectat capacitatea de a munci și, în consecință, să-i fi făcut vulnerabili la depresie. Aflați mai multe detalii pe Reuters.com.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger