Beton și Oțel Verde: mii de eoliene ridicate în Dobrogea pe calea de migrație a păsărilor, sute de microhidrocentrale pe văile din Carpați fragmentează conectivitatea ecosistemelor acvatice. Cum de e posibil oare? Distrugerea Naturii continuă sub stindardul verde al pseudo-ecologismului. Energie eoliană, microhidrocentrale, cultivarea de plante energetice și producție de biodiesel… sunt inițiative care sub pretextul protejării mediului distrug masiv ce a mai rămas din biodiversitate. Te întrebi, cum de oare ONG-uri de mediu, ministere, UE ș.a.m.d. nu acționează pentru a stopa aceste agresiuni sistemice la adresa Naturalului? Fiecare se concentrează pe mica lui părticică, un ONG-de-biodiversitate pe “balta, râul sau pădurea lui”, un minister pe niște acte birocratice, UE pe niște directive și sloganuri politice gen vom face totul pentru a proteja biodiversitatea, specii de interes comunitar ș.a.m.d. Și fără o abordare strategică a conservării biodiversității, încâlciți printre milioane de formulare și reglementări, printre tone de documente birocratice, scapă netulburate agresiunile majore, care subminează procese ecosistemice la nivel de peisaj.
Constați că există “reglementări de finețe” pentru tot felul de detalii, o birocrație ultra-aberantă în multe privințe. În totală contradicție cu această situație, scapă reglementărilor marile intervenții cu efecte masive asupra naturalului, ele nu sunt analizate la nivel strategic din punct de vedere al impactului cumulat asupra marilor procese ecosistemice. Pentru că Natura nu trebuie să stea în calea afacerilor, dacă este de ales dintre ele, Natura pierde aproape întotdeauna.
Mafiile Energiilor Verzi contra Naturii: sfere politice-mafiote își văd de propriile lor interese. Nivelul la care se discută strategiile “de dezvoltare”, modul de alocare a banilor, nivelul de agresivitate a intervențiilor ș.a.m.d. sunt mult deasupra capului societății civile-naive. Dacă există eventual câteva grupări mai agresive și mai abile în protejarea naturalului la nivel de peisaj, acestea devin ținte pentru mafiile dezvoltatorilor-betonatori. Cea mai simplă variantă este cooptarea oamenilor mai soft (gen limax) în mimarea implicării societății civile; parte din schemă este finanțarea unor proiecte hiperbirocratice sau având caracteristici de greenwashing, consultarea lor în comitete și comisii, spre exemplu la realizarea planurilor “de dezvoltare” (dar evident marginalizarea oricăror idei de protecție mai serioasă). O altă variantă este speranța că acele grupări vor rămâne fără resurse pentru funcționare, și că omenii odată ajunși să aibă familie, copil/ copii ș.a.m.d., vor avea alte treburi și priorități decât să aloce timp și energie protejării Naturii. Un nivel următor este izolarea și compromiterea oamenilor mai eficienți în protejarea naturii/conservarea biodiversității, iar aici căile sunt nenumărate. Esențială este menținerea unei stări de conflict și agresivitate reciprocă între cei interesați de protecția Naturalului, pentru a submina din start șansele coagulării unor forțe mai serioase; asta se poate face prin infiltrarea mișcării de mediu cu cârtițe abile de a pune trotilul acolo unde trebuie, la momentul oportun.
Miza afacerilor cu energie verde este de multe miliarde de euro. Cine se poate opune acelor mafii structurate, capabile de a îndepărta din calea lor orice reglementări de protejare a naturii, orice persoane care incomodează, pentru a putea distruge natura ca pierdere colaterală pe traseul obținerii profitului Verde? Desigur, aceste proiecte de betonare au avut pași legali îndepliniți, cineva a făcut Evaluarea Impactului de Mediu și a constatat că betonarea și tragerea apei prin tub nu produce efecte negative asupra naturii (moarte); acești specialiști pragmatici, cărora le era puțin foame, au acceptat să semneze acele documente, pentru a lua 2 lei de la betonatori. Este frumos de constatat că distrugerea naturii se face și sub pretextul ecologismului aflat la modă, a nevoii de Energie Verde, pentru care ultimele ape sălbatice trebuie excavate și betonate, trase în conducte subterane, pentru care mii de eoliene de peste 100 m înălțime sunt plantate pe calea păsărilor migratoare, iar ecosisteme relativ-naturale sunt rase și transformate în plantații pentru biodiesel. Este pe cale de implementare distrugerea programată și agresivă a Naturalului… care a mai rămas viu cumva.
Societatea civilă este aflată în stare de letargie; oricum ea nu a fost niciodată capabilă să rezolve mari probleme structurale (deoarece nu avea capacitatea să fie un partener de luptă cu mafia-politizată), având eventuale cazuri de succes în mod excepțional și aproape totdeauna doar la nivel local. ONG-urile de mediu eventual existente la nivel de funcționalitate rezonabilă sunt implicate în proiecte cu o birocrație extenuantă și targeturi aflate în mișcare, veșnic mai lipsind o hârtie sau o ștampilă de undeva, așadar ele nu au resurse umane/energetice pentru a se ocupa de altceva decât de “hârțogăraie” și uneori niște mici acțiuni ale proiectelor aflate în implementare. În ultima vreme, proiectele majore (de mai multe milioane de euro fiecare) se află la cheremul unor firme de consultanță care dictează regulile în așa fel încât profitul lor să fie uriaș iar acțiunile de cunoaștere și protejare a naturalului să fie simbolice, sau nesemnificative.
Problema cu biodiversitatea & valorile naturale este că nu prea există cine să o apere în fața agresiunii umane. Ministerul Mediului, Uniunea Europeană, societatea civilă… sunt concepte puternic lipsite de conținut, forme fără fond… sau cel puțin fără putere de a interveni pentru contracararea proceselor mafioto-politice, așa că nu există prea mari speranțe.
Protejarea valorilor naturale ar trebui să fie realizată preponderent de structurile guvernamentale abilitate (și plătite) pentru a derula aceste activități. La o analiză a personalului existent în structurile respective (Ministerul Mediului, Agenții de Protecția Mediului șamd), atât din punct de vedere a numărului de oameni, cât și din punctul de vedere al expertizei profesionale și al dedicării față de activitatea de protejare a Naturii, precum și la observarea dotărilor slabe cu echipamente (și consumabile, carburant etc.), este evident că aceste structuri guvernamentale de mediu nu pot să facă față presiunii exercitate de grupurile de interese în fața cărora Natura ar trebui protejată. Când vorbim de protejarea valorilor naturale de pe suprafața unei țări, este nevoie de o prezență semnificativă în teren, de capacitate de deplasare de la un punct la altul în teren accidentat, ceea ce ar însemna dotarea structurilor cu vehicule de teren adecvate peisajului; acestea au nevoie de carburant, ca să nu prindă rădăcini în garaj. Fără o prezență semnificativă a personalului în peisaj, nu se reușește monitorizarea situației măcar în ariile protejate, nici atât descurajarea agresiunilor asupra valorilor naturale. Deci, de fapt, se face „salvarea naturii pe dischetă”, așa cum era o glumă amară în trecut, care azi a devenit și mai apropiată de realitate. Salarizarea redusă a personalului și dictatura superiorilor administrativi-politici face aceste locuri de muncă neatractive pentru cei mai mulți dintre profesioniștii adevărați. Mare parte a celor care acceptă astfel de locuri de muncă sunt persoane tinere, fără experiență, care se implică în speranța realizării de contacte cu firme de consultanță ș.a.m.d., pentru a ajunge în preajma unor proiecte mai serioase; există și persoane mai docile, mai în vârstă, care rămân în astfel de locuri călduțe, unde până nu pui întrebări ai asigurată “o pâine și margarină”. Fiind structuri ierarhice, este destul ca cei de pe la vârfurile conducerii să fie sub influența mafiilor-politice, pentru ca întreaga structură să fie anihilată, voit lipsită de eficiență. Ca inexistentă. Oameni din structurile de stat care ar trebui să se ocupe de mediu cooperează voios cu cei care fac planurile de betonare și distrugere, poate chiar au ajuns în funcție cu suportul acestora, ori, varianta mai simplă, nu au nici un fel de putere să se lupte cu Mafia Energiei Verzi.
Există și ONG-uri de mediu care promovează această abordare a dezvoltării energiilor verzi, luptând contra schimbărilor climatice, poate de multe ori cu bunăvoință, dar fără a înțelege impactul acestor abordări cu microhidrocentrale, eoliene și biodiesel asupra biodiversității. Altele tac pentru o mică finanțare. Ce frumos este fenomenul, Verde, verde de tot.
Susținerea ONG-urilor de mediu interesate de conservarea biodiversității, din cotizații și din sponsorizări făcute de membri, este o situație mai mult ideală-teoretică, posibilă în societăți bogate unde există astfel de “surplusuri și excedente”; o comunitate în care marea masă de oameni nu știe cum să mai facă managementul dezastrului financiar personal nu permite o asemenea abordare. Sponsorizările și finanțările gen greenwashing nu au cum să ofere mai multă sănătate sistemului. Un astfel de context face ca societatea civilă, ONGurile de mediu: 1. să se transforme în grupuri de consultanță-expertiză care lucrează în proiectele aflate în derulare, 2. să se dilueze și să dispară din lipsă de resurse adecvate susținerii funcționalității lor, 3. să fie active din ambiții personale pe care timpul le va rezolva odată și-odată. Cam cât de decis („maniac”) trebuie să fie un ecologist pentru a se implica trup și suflet în acțiuni de protejare a mediului, ale căror rezultate maxime pot să fie undeva către protejarea a ceea ce exista în peisaj, atât timp cât cei cu care se luptă au miza să extragă nenumărate milioane de euro din acțiunea pe care ei o au în vedere. Te poți întreba cine îi mulțumește ecologistului pentru că își sacrifică viața, energia, tinerețea, se expune unor situații riscante și cu potențiale consecințe dramatice, își expune chiar familia în interesul protejării unor peisaje, ecosisteme, plante, animale, în timp ce el o să moară sărac sau fără capacitatea de a plăti asistență medicală cât de cât profesională?
A baza protejarea valorilor naturale din peisajul unei țări pe voluntariatul unor oameni din societatea civilă, care se ocupă de subiect în mod conjunctural, pe lângă alte aspecte ale vieții lor din ce în ce mai dificile, este o abordare care nu poate produce rezultate benefice la nivelul necesar pentru ca lupta cu distrugătorii naturii să nu fie pierdută. Oricât de sufletiști ar fi, câteva persoane răsfirate în țară, nu au cum să câștige lupta cu morile de vânt (eoliene) și mafiile aflate în spatele turbinelor sau cu betonatorii râurilor de munte. Deși astfel de persoane se pot simți importante (eventual…), conștientizând că luptă pentru binele Naturii și pentru sustenabilitatea societății umane, de fapt ele au efecte nu foarte semnificative prin opoziția la puhoaie de exploatatori-betonatori care atacă din toate direcțiile; cât timp lucrurile stau așa, nici nu au de ce să își facă prea multe griji, nici ei, nici betonatorii; dar dacă ar apare ceva eficiență mai serioasă, la modul de operare a celor care se joacă cu investiții de sute de milioane și miliarde de euro pentru a extrage subvenții bugetare înzecite nu ar trece prea multă vreme până când ar fi găsită o soluție de a face mai multă liniște. Dacă jocul devine eventual mai dur, un ecologist poate avea oricând un accident, poate să facă o toxinfecție fatală și nimeni nu va căuta să facă analize prea serioase, cât timp are și el/ ea o familie, acasă. Este o luptă oarecum inegală, în care ecologistul se expune personal, pe când mafia-impersonală este difuză, discretă, dar foarte bine structurată, e greu sau imposibil să faci cartarea relațiilor dintre diferitele ei componente.
Concluzii: În context istoric, au fost desecate mlaștinile, apoi râurile au fost îndiguite, au fost construite baraje pe râurile mari și medii. Acum nici celelalte cursuri nu mai scapă, a venit rândul distrugerii capitaliste a râurilor de munte de dimensiune mică, aproape pâraie. Ceaușescu era înjurat că distrugea Delta Dunării, dar în vestitul capitalism democratic din UE sunt distruse cursurile de ape care au mai rămas neafectate de betonările megalomane comuniste. Când vezi câte o vale sălbatică degradată în așa hal, distrusă de fapt la un mod nimicitor, în numele ‘ecologiei’ și a ‘energiei verzi’, te întrebi oare nu ar trebui executați cei care au făcut posibil să se întâmple așa ceva… inclusiv în situri Natura 2000 care protejează valorile naturale de interes comunitar din mizerabila noastră Uniune Europeană? Cei care iubeau natura din acele văi sălbatice ale Carpaților, acum aflate sub procedura de buldozerire, pot avea senzația că au de a face cu un viol urmat de crimă din plăcerea de a ucide. Iubita căsăpită este trasă prin tub verde, “în numele ecologiei”. Ministere cu variate denumiri au o incapacitate totală, sunt ca inexistente în privința stopării distrugerii Naturalului.
Mii de eoliene din Dobrogea căsăpesc păsările pe calea lor de migrație nimită Via Pontica. Procesul agresării și distrugerii Naturii continuă în mod dramatic, nu doar pe la noi, dar peste tot prin Europa și la nivel global. Marea masă a populației umane are preocupări totalmente diferite de protejarea Naturii, fiind interesată de supraviețuirea și bunăstarea personală de moment, indiferent de consecințele societale ale acestui stil de viață agresiv față de mediu și evident nesustenabil. A spera formarea unei mase critice susținătoare a ecologismului și dezvoltării durabile, ar însemna o supraevaluare brutală a nivelului de înțelegere caracteristic pentru mediocritatea umană.
Acest material a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.
Puteți citi și:
WWF a semnat un protocol cu autoritățile române pentru salvarea râurilor de munte
Alocările iresponsabile ale fondurilor europene duc la distrugeri în zonele de protecție
Râuri care mor sub monștri de beton
Microhidrocentralele din România sunt printre cele mai distructive din lume