Energia verde aşteaptă veşti bune de la prognozele meteo

0

Prognozele meteo cu veşti bune şi exacte despre vânt şi soare sunt aşteptate de industria energiei verzi: posibilitatea ca o astfel de prognoză să devină mai sigură măcar cu 10 – 20% faţă de cum este în prezent ar putea ajuta această industrie să facă economii consistente, pentru că s-ar putea baza pe o anumită situaţie deja prevăzută şi nu ar sta “la mâna vremii”.

 

 

Pentru ca un astfel de lucru să fie posibil, este nevoie de senzori mult mai buni, mai sensibili, care să monitorizeze radiaţiile solare şi condiţiile atmosferice care duc la generarea vântului. Totodată, imagini de satelit mai corecte pot fi de ajutor, la fel şi o tehnologie senzorială mult mai ridicată. Lipsa predictibilităţii este cel mai mare inamic al industriei energiei verzi, astfel că specialiştii în domeniu au ajuns să încerce să găsească soluţiile necesare oferirii unei prognoze meteo cât mai corecte, pentru a veni în sprijinul energiilor regenerabile.

„Vântul este variabil, soarele nu străluceşte tot timpul, iar astea sunt probleme care ne împiedică să putem planifica disponibilitatea energiei verzi în reţelele naţionale de electricitate, spre exemplu, fiind mereu nevoie de rezervă de energie provenită din uzine cu resurse tradiţionale, poluante”, explică Phil Larochelle, cercetător în cadrul domeniului energetic. El şi alţi oameni de ştiinţă susţin că problema poate fi rezolvată prin îmbunătăţirea prognozelor meteo, în aşa fel încât acestea să fie disponibile şi corecte nu doar cu câteva ore înainte, ci cu mai mult timp. Astfel, industria energiei verzi ar putea deveni mult mai stabilă şi ar deveni, în mod real, la nivel larg, o alternativă la combustibilii tradiţionali.

Deocamdată, se discută de o potenţială îmbunătăţire a prognozelor meteo cu 10 – 20%, dar oficialii din domeniul cercetării în energie vor să ridice ştacheta la 40%, lansând o provocare de calibru către toţi inventatorii şi inginerii din domeniu. Partea tehnică se referă la senzori mai buni, computere mai performante, în principal. Astfel de instrumente ar putea prevedea mult mai bine condiţiile meteo pe termen mai lung şi acurateţea prognozelor ar fi mult mai mare. Proiecte şi discuţii pe această temă se derulează atât în SUA, cât şi în Europa.

 

Sursa şi foto: Discovery News


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger