Emoticoanele salvează vieţile şoferilor

2

Radarele şi amenzile sunt metode serioase şi dureroase de controlare a traficului, dar au dezavantajul de a fi prea abstracte şi de a-i convinge mai degrabă pe şoferii deja convinşi. Un maniac al vitezei nu se teme de amenzi sau de camere de supraveghere.

O atenţie mai mare la amănunte şi la psihologia umană ar putea avea însă efecte mai consistente.

În South Lanarkshire, Marea Britanie, au fost plantate 226 de panouri electronice care le arată şoferilor viteza cu care conduc. În plus, acestea afişează o faţă zîmbitoare dacă s-au menţinut în limitele legale sau una tristă dacă au depăşit viteza permisă.

Nu se ştie dacă e efectul chaturilor de pe Internet, cu emoticoanele lor sau dacă imaginea stilizată a chipului uman ne determină profund reacţiile, dar de cînd au apărut panourile, în regiunea Lanarkshire numărul şoferilor care au depăşit viteza legală a scăzut cu 53%. Costurile unui astfel de panou se ridică la aproximativ 2% din costurile unui radar şi tehnologie din spatele lor e una basic, care nu cere mare bătaie de cap.


2 comentarii

Reply To bodybuildingtips Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger