Uniunea Europeană este pe drumul cel bun spre îndeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în ciuda creșterii cu 2,4% a noxelor în 2010, transmite Agenția Europeană pentru Mediu.
Creșterea din 2010 urmează unei scăderi de 7% în 2009 cauzată de recesiune și dezvoltarea energiilor regenerabile în Europa. Creșterea de anul trecut se datorează unei creșteri economice și unei ierni friguroase care a dus la utilizarea în cantități mai mari a combustibililor.
În rândul celor 15 state europene care au un obicetiv comun de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Protocolului de la Kyoto, emisiile au scăzut în 2010 față de nivelul din 1990 cu 10,7%, mai mult decât obicetivul de 8% pentru perioada 2008-2012.
Dar măsurile existente nu sunt suficiente pentru îndeplinirea unui obiectiv unilateral impus de UE de reducere a noxelor cu 20% până în 2020.
Protocolul de la Kyoto expiră anul viitor, iar negocierile internaționale nu au reușit, până acum, să ducă la un consens mondial asupra mecanismului prin care se vor realiza viitoarele reduceri de gaze.
Foto: Flickr / Jeff Kubina
Sursa: Guardian