Elefanții chiar au memorie de durată, mai ales în cazul pericolelor

1

Elefanții chiar au memorie lungă, mai ales când vine vorba de pericole, arată un studiu citat de Daily Mail. Potrivit cercetării, elefanții mai în vârstă se pricep foarte bine să ia decizii cruciale în fața prădătorilor pentru că au mai experimentat astfel de pericole anterior.

Cercetătorii au simulat prezența unor lei, masculi și femele, în apropierea unei familii de elefanți africani, iar elefanții mai în vârstă și-au axat reacțiile defensive pe lei masculi care sunt ucigași specialiști.

Dr. Karen McComb, de la Universitatea din Sussex, spune că abilitatea de a face această distincție subtilă subliniază importanța vârstei și avantajul longevității.

Elefanții trăiesc în familii cu multe generații de până la 12 membri care se hrănesc, se odihnesc și se deplasează împreună. Se apără unul pe altul, caută hrană și au grijă de pui.

În timpul a 72 de simulări ale prezenței leilor în preajma a 39 de familii de elefanți din Parcul Național Boseli din Kenya de-a lungul a doi ani, cei mai în vârstă ascultă mai atent perioade mai lungi și își conduc grupul în poziții de defensivă când își dau seamă că este un sunet de leu, nu de leoaică.

Studiul demonstrează cum experiența acumulată a elefanților vârstnici are o influență asupra eficienței luării deciziilor în prezența prădătorilor.

Foto: Flickr / nilsrinaldi

Citiți și:

Elefanții au învățat să coopereze

VIDEO Un elefant din India a început să mănânce oameni din disperare

Piața comerțului cu animale sălbatice a ajuns la 6 miliarde de lire sterline pe an

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: TOTB.ro - Cercetătorii au identificat mecanismul memoriei pe termen lung » Think Outside the Box

Leave A Reply