Electronice care se dizolvă în apă: soluţie pentru reducerea deşeurilor sau problemă pentru mediu?

0

Cercetători de la Universitatea Urbana-Champaign, Illinois, SUA, prevăd un viitor în care telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitive electronice să se poată dizolva în apă pentru a scăpa omenirea de problema deşeurilor electronice – e-waste.

 

 

Scopul cercetării derulate de oamenii de ştiinţă de la universitatea menţionată este de a crea o tehnologie capabilă să se dizolve, la finalul ciclului său de viaţă, în acest fel contribuind la salvarea spaţiului de depozitare şi la reducerea deşeurilor de pe planetă. Deşi nobilă, ideea poate părea cel puţin bizară, în special dacă stăm să ne gândim la rezerva de apă a lumii şi la protejarea ei. Deocamdată, cercetătorii au reuşit să creeze un cip, făcut din mătase, care se dizolvă în momentul în care este pulverizată apă peste el.

„Nu ai nevoie ca telefonul tău mobil să reziste 25 sau 50 de ani. Nimeni nu vrea să îl ţină atât de mult, oricum”, explică John Rogers, profesor în cadrul departamentului de inginerie al universităţii unde are loc cercetarea. Pe de altă parte, însă, metale grele sau diverse substanţe cu potenţial toxic care să ajungă în apă sau în sol ori pânza freatică nu sună tocmai a fi o idee bună şi înclinată spre protecţia mediului înconjurător. Este posibil ca tehnologia electronicelor capabile de dizolvare în apă să creeze mai multe probleme decât să rezolve. Rămâne de văzut cum vor reuşi oamenii de ştiinţă să ofere răspunsurile necesare.

 

 

Sursa şi foto: TreeHugger


Leave A Reply