Einstein și politica – ce ar putea să ne zică azi?

Cu părul vâlvoi, fumând pipă și fără a purta șosete nici măcar atunci când este în vizită la Președintele SUA, Einstein este o figură de neconfundat. Un om de știință genial, atât de cunoscut încât până și mare parte a politrucilor de azi îi pot recunoaște chipul. Revista Time, la trecerea în Mileniul 3, l-a proclamat pe Einstein “Personalitatea Secolului”. Pe lângă publicațiile sale științifice din domeniul fizicii teoretice, sunt demne de a deveni cunoscute și reanalizate variatele lui scrieri despre aspecte ale vieții umane, eseurile sale publicate în 1934 (The World As I See It), iar arhiva de peste 40 000 de documente sigur că are încă multe idei interesante. Deși Albert Einstein (1879-1955) a trăit în urmă cu o oarecare perioadă, el a văzut esența tipului de societate în care trăim.

de Peter Lengyel

 

Capacitățile lui intelectual-analitice și modul în care a exprimat acele păreri, păstrează actualitatea ideilor… poate că azi ele au devenit și mai relevante. Față de calibrul intelectual al lui Einstein, dihăniile politice care au condus și cele care conduc Lumea actuală, nu doar că par, dar probabil că sunt doar niște pămpălăi; spre norocul lor, mare parte dintre ei sunt simple marionete, aflate sub controlul “celor care contează”.

De ce sunt oare atât de citite şi analizate părerile emise de Einstein? (evident, în lumea bună). Cercetător al naturii focalizat pe problematici ale fizicii teoretice, a ajuns la o notorietate și apreciere cvasigenerală încă în perioada vieții sale; această recunoaștere se datora în primul rând faptului că a regândit fizica în profunzimile acestei ştiinţe producând o nouă viziune revoluţionară, iar previziunile, predicțiile sale bazate pe gândire teoretică au fost demonstrate prin observații concrete: curbarea, devierea razelor de lumină în câmpul gravitațional al Soarelui, (demonstrată la eclipsa de soare din 29 mai 1919), apoi deplasarea spre roșu a liniilor spectrale din lumina ce vine de la stele îndepărtate… ca urmare a îndepărtării lor prin expansiunea Universului, variate alte aspecte legate de lasere, transformarea masei în energie în cazul reacțiilor din bombele atomice șamd. Din poziția de geniu recunoscut, o personalitate originală cu o fascinantă independență a gândirii, totodată ca rezultat al înclinațiilor sale spre analiza diferitelor fenomene sociale, a formulat puncte de vedere relevante asupra a numeroase chestiuni legate de viața noastră socială, științifică, culturală, religioasă, morală, în filosofie sau politică. Modul în care Einstein a participat la dezbaterea publică a problemelor majore ale societății noastre, aici și acum, este un comportament total diferit față de cel al unui “savant” care trăiește într-un “turn de fildeș” al perimetrului său de strâmtă-specializare.

Ca un mare umanist iluminat, avea un stil de abordare deschis și chiar provocativ, făcând afirmații despre care alți “oameni de bine” au preferat să tacă… până a fost prea târziu. Era un pacifist, anti-imperialist, un susținător al mișcării pentru drepturi civile și libertate intelectuală. Relevante sunt perceperea pericolelor și consecințelor potențiale ale nazismului, încă de la începutul manifestării acestor tendințe… Era greu să faci afirmații despre subiectele grave, atunci ca și acum. Dacă progresul în construirea unei bombe atomice nu ar fi fost mai rapid în SUA decât în Germania nazistă, acum Lumea ar arăta altfel… și mulți dintre noi nu am exista. Indignarea lui față de bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki… opoziția față de noi teste nucleare… le poți înțelege ușor.

Evident că o asemenea capacitate intelectuală observă problemele, inclusiv pe cele din societatea democratic-neoliberală, distorsiunile pe care le produce manipularea opiniei publice de către cei care dețin mijloacele de comunicare în masă. În octombrie 1948, Einstein scria pentru Cheyney Record: “Slăbiciunea sistemului democratic stă în faptul că aceia care dețin puterea economică și politică au mijloace eficiente prin care să influențeze opinia publică în favoarea lor. Sistemul ca atare nu rezolvă problemele, dar oferă un cadru propice în care pot fi rezolvate. Totul depinde de calitățile morale și politice ale cetățeanului.” Pe lângă constatarea marii probleme a manipulării maselor prin mijloacele aflate la dispoziția “unora”…, fapt care duce la alegerea democratică a tot felul de lepre,… în optimismul lui, Einstein caută să vadă partea bună a democrațiilor, sperând că acestea au capacitatea de a oferi cadru propice pentru rezolvarea problemelor… bazat pe calitatea morală și capacitățile politice ale cetățenilor, ceea ce la ora actuală este o idee puternic chestionabilă. O altă remarcă interesantă la adresa democrației, apare în New Yorker, la 22 noiembrie 1954, unde el scria: “Pe timpul lui Platon și chiar mai târziu, pe timpul lui Jefferson, era încă posibilă reconcilierea democrației cu aristocrația morală și intelectuală, în vreme ce democrația de azi se întemeiază pe un principiu diferit – celălalt nu e cu nimic mai bun decât mine.” În vremea care a trecut de atunci, se poate constata că elita intelectuală este marginalizată și eventual utilizată de către “structurile care fac managementul democrațiilor”,… iar consecințele sunt dramatice. Criza ecologică actuală, devastarea resurselor de care depinde civilizaţia umană planetară, nu ar fi fost posibile dacă oameni inteligenţi ar fi fost cei care sunt în zona de luare a deciziilor, iar costul acestor aberaţii democratice-populiste-optimiste va fi plătit crunt, la un moment dat…. poate că încep să vină deja facturile sub forma dezastrului economic.

În articolul “De ce socialism?”, publicat în 1949 în Monthly Review, el prezintă o societate capitalistă haotică, un stadiu de dezvoltare necesar a fi depășit, un stadiu barbar “faza prădătoare a dezvoltării umane”. Aici el scria: “Noi nu am depășit încă nicăieri ceea ce Thorstein Veblen numește “faza prădalnică” a dezvoltării umane. (…) nenumărate voci susțin că societatea umană trece printr-o criză, că stabilitatea ei a fost grav zdruncinată. O asemenea situație se caracterizează prin indiferența sau chiar ostilitatea indivizilor față de grupul, mic sau mare, căruia îi aparțin. (…) esența crizei epocii noastre. Ea privește raportul individului cu societatea. (…) poziția lui în societate este de așa natură încât imboldurile sale egoiste se accentuează continuu, în timp ce tendințele lui sociale, care sunt prin firea lucrurilor mai slabe, se deteriorează progresiv. (…) Prizonieri inconștienți ai propriului lor egoism, oamenii se simt nesiguri, însingurați, privați de bucuria naivă, simplă și nesofisticată a vieții. Omul poate găsi un sens vieții sale, așa scurta și primejdioasă cum este, numai prin acțiunea sa în folosul societății. (…) Aceasta schilodire a indivizilor o consider drept cea mai mare plagă a capitalismului.”

Pe baza aversiunii față de stilul german militarizat… și hotărât de a nu se înrola în armată, Einstein renunță la cetățenia germană la vârsta de 17 ani. În “Bulletin of atomic scientists” din februarie 1948, Einstein scria: “Orice guvern este în sine un rău în măsura în care are tendința să degenereze în tiranie.” Multe din afirmațiile sale sunt legate de libertatea sau ne-libertatea dintr-o țară: în “Mesaj către Germania”, datat la 7 decembrie 1941 Einstein zicea: “Singurul scop acceptabil al instituțiilor politice este acela de a asigura dezvoltarea nestânjenită a individului…”. Această afirmație este rezonabilă în măsura în care între acești indivizi sunt incluși nu doar cei existenți la momentul respectiv, ci și cei care în principiu ar putea să urmeze, dacă societatea umană ar rămâne pe o traiectorie de sustenabilitate. În “Mesaj către țara mea de adopție”, datat în ianuarie 1946, Einstein declara: “Perspectiva socială a americanilor are însă și o parte întunecată. Concepțiile lor despre egalitate și despre demnitatea umană se limitează în principal la albi… Cu cât mă simt mai american, cu atât situația mă îndurerează mai mult.” Ne putem întreba, oare ce ar zice dacă ar vedea războaiele americane din Orientul Mijlociu, căutarea armelor de distrugere în masă care nu există… și numărul uriaș al “victimelor colaterale”? La 28 martie 1954 îi scria Reginei Elisabeta a Belgiei: “Am ajuns să fiu un fel de enfant terrible în noua mea patrie, și asta din cauza incapacității mele de a-mi ține gura și de a accepta tot ce se petrece aici.”

Relația cu țări unde libertatea este în paranteză… După ce acceptă cetățenia germană în 1914 în țara care temporar era mai normală, devine membru al Academiei și profesor universitar la Berlin… dar renunță a doua oară la cetățenia germană în 1933… când lucrurile devin iar aberante. Într-un text “Către Academia Prusacă de Științe”, din 5 aprilie 1933, Einstein scria: “(…) intenția mea de a demisiona din funcția de la Academie și de a renunța la cetățenia prusacă. (…) nu vreau să trăiesc într-o țară în care oamenii nu sunt egali în fața legii și nu au libertatea să spună și să profeseze ce vor.” Într-un text către Max Born, din data de 30 mai 1933, Einstein scria: “În Germania am fost avansat acum la rangul de monstru al răului și mi-au fost confiscați toți banii. Dar mă consolez cu gândul că oricum i-aș fi cheltuit curând.” Pe lângă ironie, avem aici amintirea acelei Germanii care suprima nu doar drepturi la liberă exprimare, ci ulterior dreptul la existență. În anii care au urmat, Einstein nu a mai dorit să aibă de a face nimic cu o țara care a organizat Holocaustul.

Evident, Einstein era interesat de capacitatea politică a liderilor care pot să facă diferența…. El şi-a dat seama cât de importantă este existenţa unor lideri politici geniali, morali, apţi de a analiza situaţia politică şi de a defini direcţiile prioritare de înaintare şi metodologia implementării, apţi de a transmite aceste mesaje către marile mase de oameni… aşa cum a fost Gandhi. Totodată, Einstein îşi dă seama cât de mare este pericolul apariţiei unor lideri malefici şi/ sau incapabili intelectual, care prin populism pot manipula uşor masele, şi pot duce popoare întregi la pierzanie. În “Einstein on Humanism” este publicat un discurs rostit la a 70-a aniversare a lui Mahatma Gandhi, în care scrie: “Un lider al poporului său, (…) un om înțelept și umil, înarmat cu putere de decizie și cu o consecvență neînduplecată, care și-a închinat toate forțele pentru propășirea poporului său și pentru îmbunătățirea soartei sale; un om care a înfruntat brutalitatea Europei cu demnitatea unui om simplu, dovedindu-se astfel întotdeauna superior. Peste generații și generații, puțini vor fi în stare să creadă că a trăit vreodată pe pământul acesta un asemenea om.” În “Einstein on Peace” Nathan și Norden îl citează pe Einstein: “Gandhi, cel mai mare geniu politic al vremurilor noastre, ne-a arătat calea care trebuie urmată. (…) Activitatea sa în scopul eliberării Indiei este o mărturie vie a faptului că voința omului, susținută de o convingere de neclintit, este mai puternică decât forțele materiale ce par insurmontabile.” Este frumos să faci o asemenea caracterizare, dar dacă Einstein ar vedea cam care este situația în India eliberată de dominația britanică, dacă ar vedea valurile de foamete care au trecut peste subcontinent și starea actuală de sărăcie endemică… ar vedea că eliberarea de ocupație este doar un aspect. Te poți întreba, dacă acum ar trebui să caracterizeze politicienii relevanți la nivel global, oare pe cine ar considera demn de respect? Ar găsi măcar unul? Are oare civilizația noastră globală, politicieni care să fie relevanți pentru întreaga civilizație, sau politrucii actuali sunt niște șmecherași locali care se dau tari pe “propriile lor” gropi de gunoi? Nu doar că nu avem lideri politici reprezentativi la nivel global, care să gândească din perspectiva binelui general şi al sustenabilităţii civilizaţiei umane dezvoltate pe această Planetă, dar sistemul actual nici nu ar permite aşa-ceva, fiind aflat sub controlul structurilor de putere ale sectorului corporatist-bancar transnaţional, forţe care din spatele scenei acţionează eficient în propriul lor interes… indiferent de consecinţe.

Cum zicea Mircea Flonta în “Idealul cunoașterii și idealul umanist la Albert Einstein”: “Prin prezența lui în viața publică, Einstein inaugurează și exprimă totodată cu o forță exemplară schimbarea pe care o aduce secolul nostru în statutul social al omului de știință creator. (…) Cercetătorul naturii se impune opiniei culte, mai mult ca oricând înainte, drept deținătorul cel mai autorizat al cunoașterii cu valoare obiectivă. Faptul că el l-a înlocuit în această demnitate pe filozoful speculativ sau pe teolog apare acum ca o realitate ireversibilă. (…) Einstein a sfidat concepția larg împărtășită potrivit căreia omul de știință ar trebui să păstreze o rezervă prudentă în chestiunile de interes public. El a calificat-o ca falsă, ipocrită și dăunătoare. (…) Prin Albert Einstein se inaugurează o nouă eră în dialogul dintre știința naturii și lumea valorilor spirituale.”

După ce a avut ocazia să privească ororile a două războaie mondiale… în 1949 Einstein a afirmat că nu știe cu ce arme se vor lupta în al 3-lea război mondial, dar al 4-lea va fi cu pietre. Omul nostru este destul de optimist, în sensul că el spera ca după o eventuală nouă conflagrație mondială… totuși să mai rămână cineva care să poată arunca cu pietre… Implicarea lui Einstein în promovarea dezarmării globale și crearea unei guvernări planetare… mai așteaptă să găsească o cale de rezolvare. De la momentul afirmațiilor lui, situația globală este pe traiectorie de tensionare și mai profundă; pe când el să năştea erau doar 1,5 miliarde de oameni, iar la finalul existenţei lui erau încă sub 3 miliarde… pe când acum sunt peste 7 miliarde… şi în continuă creştere… resursele sunt afectate, iar armamentul aflat la dispoziție este în cantitate enormă. Personal sunt convins că dacă el ar trăi azi, ar fi cel mai mare susținător al dezvoltării durabile reale, al reintegrării civilizației umane în capacitatea ecologică de suport a Planetei. Se poate presupune în mod optimist, că această criză globală (2012), sau una și mai mare care va urma…, vor forța omenirea să regândească viitorul și orientarea către sustenabilitate ecologică, fiind necesare schimbări de bază în pilonii de susținere ai civilizației, atât în domeniul economic, energetic, demografic, cât și mai ales în domeniul politic-decizional-administrativ-managerial. Se poate încă spera formarea unei elite intelectuale şi politice globale, apte de a soluţiona problemele enorme cu care se confruntă civilizaţia… În măsura în care nu se va reuși în acest domeniu… discuția nu are de ce să mai continue.

Într-un text datat în 1914, scris către Paul Ehrenfest, el zice: “Supraviețuind acestei “epoci mărețe” este greu să te împaci cu faptul că aparții speciei acesteia smintite și degenerate, care se fălește cu voința sa liberă. Cât mi-aș dori să existe undeva o insulă pentru cei înțelepți și cu voință bună! Într-un asemenea loc chiar și eu as fi un patriot înfocat!” În această afirmație, Einstein își permite un grad crescut de sinceritate, în care 1. are o poziție nu foarte măgulitoare față de specia umană privită prin marea ei masă de oameni, precum și 2. o abordare destul de elitistă, o iubire față de oamenii cu capacități intelectuale și valori morale mai ridicate… care pot să fie o speranţă. Oare de ce îl putem înțelege atât de bine?

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

Puteţi citi şi:

Liderul politic și businessul global

Sustenabilitate – Votul tău contează?

Protejarea Naturii prin Forța Imaginii

Ministru al Mediului – de Afaceri

Plăcerea de a fotografia în Natură

Ce nu știm despre sălbăticiunile noastre?

Consultanță pentru Partidul Ecologist-Verde

Ecologismul politic – a venit momentul?