The Atlantic scrie despre un domeniu care începe să prindă tot mai mult contur peste ocean și care prescrie exercițiile în natură ca pe medicamente – ecoterapia. Aceasta poate însemna ședințe în natură cu un terapeut sau exerciții pe care oamenii le pot face singuri și este considerată un supliment la tratamentele medicale pentru diferite afecțiuni, nu își propune să le înlocuiască. Trilul păsărilor, chiar și atunci când e ascultat în căști, încropirea unei grădini în care dezvoltarea semințelor este văzută ca o metaforă a etapelor de tranziție ale vieții sau statul în parc timp de 20 de minute fără verificarea telefonului și notarea săptămânală, într-un jurnal, a transformărilor care au loc pe această cale sunt considerate adevărate antidepresive.
J. Phoenix Smith a lucrat în domeniul prevenției HIV timp de 20 de ani, până când a fost concediată în 2010 și a început să sufere de depresie. Și-a găsit însă alinarea în plimbările lungi pe care le-a făcut pe dealurile din Carolina de Nord și în voluntariatul dintr-o grădină. „Îmi amintesc că mă plimbam în grădină și mă simțeam imediat mai bine”, spune ea. „Nu vedeam decât bogăție și abundență. Creșteau hrană și flori. M-a ajutat foarte mult să-mi schimb felul de a gândi”. Smith a ajuns să fie atât de convinsă de puterile de vindecare ale naturii, că și-a deschis o companie de consultanță, EcoSoul, iar anul următor a făcut parte din prima promoție de absolvenți ai programului de ecoterapie de la Universitatea John F. Kennedy din California. Acesta este considerat pionierul mișcării și a dus la apariția mai multor programe similare de-a lungul țării.
„Dacă ții în mână pământ umed timp de 20 de minute”, spune Craig Chalquist, specialist în programul californian, „bacteriile din sol îți sporesc buna dispoziție. Pământul conține toate antidepresivele de care ai nevoie”. El face referire la un studiu care a arătat că bacteriile din specia Mycobacterium vaccae, întâlnite în sol, cresc nivelurile de serotonină din creierul șoarecilor, la fel ca Prozacul și alte medicamente similare. Alte studii, realizate de data aceasta pe oameni, susțin ideea că timpul petrecut în natură îi face pe oameni mai sănătoși. De exemplu, copiii care suferă de ADHD, adică de lipsă de concentrare, au simptome mai estompate dacă stau mai mult timp prin parcuri. Asemenea descoperiri au de-a face mai mult cu dispoziția și cu comportamentul decât cu biologia, însă dispoziția și comportamentul sunt strâns legate de sănătatea fizică.
O parte din principiile ecotarepiei sunt acceptate și de medicina tradițională. Unii doctori au început chiar să prescrie mersul în natură, dând mai multă greutate acestui domeniu. De exemplu, Robert Zarr, un medic pediatru din Washington, D.C., scrie pe rețete ce parcuri ar trebui să viziteze pacienții săi obezi, diabetici, anxioși sau deprimați, în ce zile și pentru cât timp, ca și cum ar prescrie pastile. El spune că e important ca oamenii să primească indicații concrete decât să tot audă îndemnuri vagi ca „Faceți mai multă mișcare” sau „Ieșiți mai mult în natură”. „Dacă vine la mine cineva cu pneumonie bacteriană, nu îi spun ‘Du-te la farmacie, alege ce antibiotic vrei, ia-l câte zile vrei, cu sau fără mâncare, și ne vedem într-o lună”.
Medicul face parte dintr-un grup mic de specialiști care medicalizează natura. El a contribuit la realizarea unui compendiu cu 382 de parcuri locale, produsul unei cartări și clasificări meticuloase a spațiilor verzi, evaluate în funcție de accesibilitate, siguranță și atractivitate, pentru o inițiativă comunitară. Acest program a fost printre primele din țară iar acum există cel puțin 150 de inițiative similare. În spatele lor stau studii științifice ce arată că atunci când oamenii fac mișcare într-un mediu natural sunt mai puțin nervoși, obosiți sau triști sau că plimbatul în parc reduce circulația sângelui într-o parte a creierului asociată de regulă cu depresia. Intr-una dintre cele mai cunoscute cercetări pe această temă, pacienții care suferiseră operații de fiere s-au vindecat mai repede și cu mai puține complicații dacă vedeau din camerele lor copaci, nu ziduri.
Citiți mai mult pe The Atlantic.