Economia fără bani

De secole bune, economiştii ne spun că nu putem trăi fără bani, că economia, consumul şi, în ultimă instanţă, civilizaţia însăşi sunt dependente de bani. Barterul oferă o alternativă viabilă şi durabilă care poate corecta eşecurile economiei monetare.

de Adrian Deoancă (Comunitatedurabilă.ro)

În Valea Lares din Anzii peruvieni oamenii au puţini bani. Nu pentru că urmaşii incaşilor ar fi pauperi, ci pentru că banii nu le prea folosesc. În zonă s-a dezvoltat una dintre cele mai extinse reţele de pieţe de barter din lume în care localnicii schimbă în natură legume, fructe, cereale şi frunze de coca. Pieţele de barter, alternative la schimburile monetarizate şi la economiile autarhice de subzistenţă, asigură accesul tuturor familiilor din zonă la hrană diversă şi fac banii inutili.

Valea Lares e structurată pe trei paliere de altitudine. În cea mai joasă zonă, yunga, se cultivă în special fructe şi cocă, iar în zonele mai înalte, quechua şi pună, condiţiile sunt mai favorabile culturilor de cereale, cartofi şi manioc. Din pricina condiţiilor nefavorabile de mediu, localnicii au trebuit mereu să fie inventivi ca să se asigure că au mereu parte de hrană îndestulătoare şi diferită. Localnicii au pus la punct chalayplasa, pieţe în care localnicii din cele trei zone aduc produsele în exces şi le dau la schimb pentru altele care nu pot fi cultivate în zona lor.

Măsurile folosite la schimburile în natură sunt stabilite pe baza convenţiilor sociale. Participanţii schimbă, de pildă, fie un tubercul de cartof pentru un manioc, fie un pumn de grâu pentru unul de porumb. Paritatea schimbului nu e deosebit de riguroasă şi lasă loc de caritate şi de solidaritate. Se întâmpla adesea ca femeile sărace sau în vârstă, care nu pot să cultive la fel de mult ca cei în putere, să primească ceva în plus, peste unităţile de barter convenite. Pieţele de barter din Anzi sunt, aşadar, mecanisme care reglează nu numai dietă şi biodiversitatea, ci şi relaţiile sociale şi disparităţile de statut. Mai mult, întrucât femeile sunt cele care merg în pieţele de barter să schimbe produsele în exces, aceste pieţe îmbunătăţesc rolul femeilor în societăţile montane din Anzi. Faptul că ele sunt însărcinate cu procurarea unei hrane cât mai diversificate şi nutritive le oferă un statut ridicat în familie, întrucât prin schimb furnizează tipurile de produse pe care bărbaţii nu le pot cultiva.

„Sunt forme non-monetare de procurare a hranei care s-au născut din cultura andină”, scriu Alejandro Argumedo, Neus Marţi şi Michael Pimbert, trei cercetători experţi în economii locale sustenabile cu expertiză în Anzii Peruvieni. „Chalayplasa e un răspuns local la pierderea controlului asupra surselor alimentare şi la incertitudinile pieţelor agroalimentare. Astfel, comunităţile locale îşi redefinesc sistemul economic încorporând o combinaţie de forme monetare şi nemonetare de schimb care asigură durabilitatea ecosistemului, a biodiversităţii montane şi a culturii locale”, conchid cercetătorii.

***

Pieţele de barter din Anzi sunt ameninţate însă de încercările guvernului, ale Băncii Mondiale şi ale companiilor agricole multinaţionale de a-i determina pe localnici să intre pe făgaşul economiei oficiale, monetarizate. Profeţii pieţei nu văd cu ochi buni trocul, pe care teoriile economice clasice şi neoclasice îl consideră o formă primitivă de schimb, strămoşul civilizaţiei economiei de piaţă conduse de dorinţa de profit, în care cererea şi oferta sunt intermediate prin bani. Potrivit acestor teorii, banii, ca instrument de plată, ar fi apărut ca măsură de eficientizare a schimbului în natură. Barterul nu funcţiona perfect din pricina dificultăţii de a găsi la timpul potrivit pe cineva care să aibă nevoie de ce ofertantul avea în exces şi, să aibă, la rândul lui, o cantitate în surplus de bunuri de care să aibă nevoie ofertantul. În aceste condiţii, banii au apărut ca unealtă abstractă, care elimină problematica potrivirii cantitative şi temporale a ofertei şi nevoii. Drept urmare, schimbul mediat monetar, mai eficient şi mai sigur, a înlocuit, în calitate de formă economică superioară, barterul primitiv.

Antropologii care studiază banii dintr-o perspectivă socială, mai puţin orientată spre regulile nemiloase ale pieţei, nu agreează acest tip de înţelegere a dominaţiei banilor. Pentru ei, banii nu reprezintă neapărat singurul mecanism de schimb, iar barterul nu e obligatoriu o formă desuetă de schimb, ci funcţionează adesea paralel cu sistemele economice monetare şi corectează scăpările celor din urmă. „Barterul e adesea prezent acolo unde pieţele care folosesc bani sunt ineficiente, de regulă din cauza deficitului de lichidităţi”, scrie antropologul Keith Hart, profesor emerit la University of London, într-o lucrare în care expune o viziune socială asupra banilor şi schimbului. „Argentinienii, în contextul crizei de bani din 1999-2002 s-au îngrămădit în cluburi de barter. Oamenii aveau o idee destul de clară asupra valorii bunurilor pe care le dădeau la schimb mulţumită pieţelor monetare coexistente la care erau prea săraci să participe”, explica Hart. Aşadar, dacă banii se presupune că au apărut ca regulator al barterului, barterul continuă să existe ca alternativă la eşecurile pieţei.

***

Recesiunea economică globală şi lipsa accentuată de bani a readus în actualitate barterul nu doar în zone presupus subdezvoltate economic, ci chiar în sânul civilizaţiei capitaliste. În octombrie 2011, New York Times spunea povestea reţelei de barter din Volos, Grecia, ţară europeană care, potrivit statisticilor economice oficiale, se află cel mai aproape de buza prăpăstiei falimentului. Unitatea Alternativă Locală (TEM în greacă), e o reţea pe care localnicii din Volos o folosesc pentru a schimba bunuri şi servicii, de la baby-sitting la ore de limbi străine sau depanări de calculatoare la mâncare gătită în casă – şi să primească reduceri la produsele şi serviciile unora dintre firmele locale.

Reţeta de funcţionare a reţelei presupune că membrii să se înscrie într-o bază de date virtuală şi să-şi deschidă un cont care se măsoară în unităţi TEM. Un TEM e echivalentul de barter al unui euro. Membrii pornesc cu zero unităţi TEM şi dobândesc credit oferind bunuri şi servicii, iar apoi folosesc creditul pentru a obţine alte bunuri şi servicii. De asemenea, membrii pot primi vouchere a căror valoare e exprimată în unităţi TEM pe care le pot folosi ca să primească reduceri la tarifele în euro ale comercianţilor locali. Reţeaua din Volos e aşadar, o combinaţie hibrid între monedă alternativă şi barter. Şi nu are nimic care s-o facă primitivă, anacronică sau ineficientă economic. Din contră, la fel ca în cazul pieţelor din Anzi, deschide accesul celor care nu au bani către produse pe care altfel nu le-ar putea cumpăra şi pune umărul la coeziunea comunităţii.

Grecia nu e singurul exemplu de ţară cu probleme economice unde se apelează la barter pentru corectarea lipsei de bani. Televiziunea americană ABC semnalează o creştere importantă a numărului de membri pe care îl au reţelele de barter din SUA. Situl www. swap.com, destinat acestui tip de schimb, contabilizează mai bine de 4 milioane de membri, www.barterquest. com intermediază schimburi de bunuri de valoare mare, cum sunt proprietăţile imobiliare, iar secţiunea de troc de pe www.craigslist.com e actualizată zilnic. La nivel local, unii mici antreprenori au început să accepte plata pentru serviciile lor sub formă de contraprestaţie, iar mamele din California îşi îmbracă adesea odraslele cu haine obţinute la schimb. Barterul revine nu doar din pricina reducerii puterii de cumpărare. Un alt factor crucial este apariţia şi extinderea cu adevărat globală a Internetului. Dacă în vremuri trecute barterul era incapacitat de nealinierea ofertei cu cererea, Internetul oferă îndeajuns de multe opţiuni cât să satisfacă cele mai multe nevoi. Astfel, graţie Internetului, banii nu mai reprezintă singurul instrument de tranzacţie.

Schimbul în natură nu e cu nimic mai prejos sau mai neeconomic decât pieţele ce funcţionează pe bază de bani. Din contră, în unele condiţii, barterul repară ceea ce pieţele strică. În Anzi, asigură perpetuarea biodiversităţii şi accesul diverselor categorii de locuitori la produse pe care nu le pot cultiva ei înşişi şi nici nu le pot cumpăra. În Volos, strânge relaţiile sociale şi oferă o portiţă spre bunuri şi servicii la vreme de penurie de euro în borsetele grecilor. În Statele Unite, facilitează continuarea relaţiilor economice şi nu permite blocarea consumului.

Una peste alta, barterul nu e nicidecum o practică uitată, o formă economică arhaică, ci o modalitate de schimb eficientă şi utilă economic, social şi ecologic, chiar şi în condiţiile instituirii predominanţei banilor în capitalismul târziu.

Scurta istorie a trocului

Barterul sau trocul reprezintă o modalitate de schimb prin care bunurile şi serviciile sunt transferate direct în schimbul altor mărfuri sau servicii. De regulă, e bilateral, adică presupune doar doi parteneri de schimb, însă se întâmplă ca trocul să fie şi multilateral, implicând parteneri multipli de schimb şi schimburi succesive. Contrar opiniilor populare şi cărţilor de istorie pentru liceu, există puţine dovezi că ar fi existat în trecut societăţi bazate doar pe barter. În sens invers, introducerea metodelor monetare de intermediere a plăţii nu a eradicat complet barterul. Trocul tinde să înlocuiască banii în vremuri de criză monetară caracterizate de hiperinflaţie sau de spirală deflationara, cum a fost cazul Germaniei interbelice. De asemenea, trocul a jucat un rol important în comerţul internaţional cu ţările comuniste a căror monedă nu era convertibilă. Departe de a fi o metodă desuetă de schimb, barterul s-a dezvoltat într-o unealtă sofisticată folosită chiar şi de marile companii. Prin barter, companiile devin mai eficiente, monetizandu-şi activele nefolosite şi obiectele de inventar pe care le deţin în exces. Începând cu secolul XX, barterul a căpătat semnificaţii noi, legate de trendul ecologic. Astfel, trocul este promovat ca modalitate de limitare a risipei de resurse, o alternativă verde.

Acest articol a fost publicat în numărul 7/ decembrie 2011 al revistei Comunității Durabile și face parte din colecţia de resurse a primei comunități de practică pentru dezvoltare durabilă din România. Comunitatea este un rezultat al proiectului „Parteneriat pentru dezvoltare durabilă”, co-finanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 ”Investeşte în oameni!”, iniţiat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu ActiveWatch şi implementat cu sprijinulCentrului pentru Politici Durabile Ecopolis.

Foto: dincolodebani.ro

 

Puteți citi și:

Micii producători români și economia alternativă