Dacă privești unele peisaje europene, sau dacă vizitezi anumite orașe sau sate, poți avea impresia că este bine. Privesc pe geamul hotelului de lux niște creste ale Alpilor, pot să străbat autostrada cu 190 km la oră, seara în Torino pot să mânânc castane coapte și pește spadă și să beau vin sau bere. Poate părea că este bine. Dar dacă vezi întregul sistem, cu trendurile din biodiversitate, cu trendurile din resursele disponibile, cu trendurile din societate, atunci apare o problemă. Mare.
Pe idioți nu poate să îi intereseze, dar sună crunt pentru cei care înțeleg sensul câtorva cuvinte: lipsă de sustenabilitate. În încercarea de a se adapta la profundele schimbări aflate în derulare, societatea civilă europeană interesată de sustenabilitatea ecologică a societății noastre încearcă să facă previziunile la nivel macroecologic-macroeconomic-macrosocial.
Care vor fi oare caracteristicile fundamentale ale anilor care urmează? O analiză a situației actuale, din punct de vedere economic, social, de mediu… în încercarea de a găsi până și acum oportunitățile pentru mișcarea de mediu care promovează sustenabilitatea. Devine vizibil că există o criză de sistem, cu o componentă ecologică și o componentă economico-socială. Criza ecologică nu o să poată să fie stopată prin acțiuni punctuale ale unor proiecte de 2 lei, cu conferințe, pliante, planuri de management și siteuri web. Criza socială și economică nu o să poată fi rezolvată cu niște ajutoare de șomaj și niște inițiative de reconversie profesională. Sistemul este criza. Este evident că Europa se află în ceva criză de sistem pe (aproape?) toate nivelele; devine evident că Europa hipereurobirocratizată nu are capacitate de adaptare la Lumea aflată în schimbare și oricum este la cheremul lobbyului corporațiilor care manipulează oieri și proaste alese democratic de marile mase cu capacitate intelectuală la fel de precară, europarlamentari care se învârt pe coridoarele unor instituții care au pierdut contactul cu realitatea. Clasa politică a variatelor state, să amintim spre exemplu Grecia, Spania şamd… este depăşită de problemele actuale. Să nu mai zic, ce este pe la noi, unde, după comunism, tranziţie, a apărut şi criza financiară.. socială. Se ajunge la o situaţie în care până şi problemele stringente ale momentului (spre exemplu, medicamente vitale pentru anumite categorii de bolnavi) sunt imposibil de rezolvat, ce să mai poţi zice de chestiuni strategice, sustenabilitate şamd. Iar motive de optimism sunt destul de greu de găsit.
Câteva puncte care vor trebui analizate:
Ecologismul lipsea din fundamentul planurilor anterioare, iar consecința era previzibilă: criza de mediu și criza economico-socială. Consumerismul promovat prin reclame manipulatoare, uriașa nevoie de resurse de variate feluri și nevoia permanentă de creștere a sistemului… era evident că nu pot să fie susținute pe termen nelimitat… nici măcar pe o perioadă relativ scurtă. Criza este semn al incapacității sistemului de a se menține în stare de funcționare. Consecințele asupra omului individual și al comunităților încep să devină vizibile… șomaj în masă, lipsă de perspective, sărăcirea populației șamd. Problemele acestea sunt produse de sistemul corporatist-capitalist ahtiat după creștere, fără nici o adecvare la realitățile ecologice, capacitatea de suport și bazele de resurse realmente existente.
Adâncirea crizei economice și ecologice, sărăcie în creștere, probleme legate de securitatea alimentară, creșterea costului hranei, lipsa locurilor de muncă mai ales pentru tineri, accentuarea extremismului de variate feluri. Lipsă de resurse (inclusiv pentru sectorul civil). Probleme majore legate de finanțarea sistemelor de învățământ și sănătate.
Multinaționale care dictează guvernelor de carton aflate la cheremul lor. Confruntarea dintre mici entitatăți care promovează sustenabilitatea și marile corporații care doresc menținerea centrelor de putere și interese actuale. Criză a democrației, chestionarea legitimității structurilor europene. Crește inevitabil euroscepticismul, când vezi eurocrația îmbuibată care mai produce niște tone de maculatură cu rol de lege, documente în care zburdă irealismul, de parcă ar fi făcut de drogați după un Bunga Bunga Party.
Probleme demografice, îmbătrânirea populației europene, costuri crescute pentru menținerea sănătății și asistență socială. De ce nu au oare copii tinerii din Europa, măcar cât să nu apară îmbătrânirea, deci reducerea populației noastre? Deoarece se luptă să existe, să meargă la facultate (după care rămân cu datorii în Europa civilizată), apoi tinerii absolvenți nu au locuri de muncă, sau dacă au… acestea sunt atât de solicitante încât pe lângă carieră nu mai încape un copil sau doi… plus că prețul locuințelor este exagerat de mare. În rest este perfect. O zi frumoasă să mori… dacă nu la propriu, măcar prin lipsă de urmași. Vom ajunge o mare șleahtă de bătrâni albi, cu niște tineri albi și mulți alții vor veni din alte locuri. O să fie foarte frumos. E doar o chestiune de timp ca să te poți plimba prin fața Universității democratic redenumite, în ceva limbă de care acum nu prea ai auzit multe.
Înțelegerea riscurilor îndatorării, atât la nivel de familie, corporație cît la nivel de guverne. Conștientizarea crizei de sistem de către mari mase de oameni, care își dau seama că în actualul sistem nu există sustenabilitate, iar promisiunile legate de bunăstare generală europeană au fost niște vorbe în vânt.
Lipsa generală a dorinței de implicare a oamenilor în problematici sociale, de mediu etc, dar existența unei puternice zone de comunicare prin social media.
Există și oportunități, dar la prima vedere pare că ele nu sunt în Europa.
Un asemenea mediu social poate ajuta dezvoltarea unei mișcări de mediu sănătoase, orientate către sustenabilitatea ecologică a civilizației umane, cu aspecte legate de sănătate umană și rezonabilitate socială, care să aibă puternice rădăcini în realitatea socială a zilelor care urmează. O astfel de mișcare ecologistă trebuie să fie susținută de mase de oameni care doresc ca societatea să poată persista, deci mișcarea ecologistă nu trebuie să fie un apendice al corporațiilor și programelor guvernamentale care mimează democrație, implicarea societății civile și interesul pentru sustenabilitate și protejarea mediului. Este ceva diferit de proiectele de 2 lei în care societatea civilă participă la greenwashingul corporațiilor care distrug viitorul. Este altceva decât capcana finanțărilor hiperbirocratice, care să țină creierele ocupate pe subiecte de detaliu fără nici o miză serioasă, pe detalii ale detaliilor și ștampile cu semnături pe fiecare pagină, pe rapoarte și audituri capabile să te facă să regreți că nu ai devenit frizer.
Există deci un mediu favorabil pentru susținerea mișcărilor de gen descreștere – degrowth/ decroissance/ decrecimiento/ decrescita (prezente în Franța, Spania, Italia șamd), a ideii că mai puțin poate să fie mai bine, a ecologismului.
O societate civilă nouă, care nu este în goană după proiecte de dragul proiectelor, nu își pierde energia pe subiecte de detaliu lipsite de semnificație, ci se dăruiește binelui social pe termen lung. Este nevoie de oameni capabili să creioneze liniile directoare pentru o civilizație europeană sustenabilă, în contextul global al raporturilor de putere și a resurselor realmente existente.
Orientarea ecologismului către tineri, vorbind pe înțelesul tinerilor, cu subiecte interesante, a coopta tineri inteligenți care nu vor să fie slugi și nu vor să se prostitueze pe banii corporațiilor. Pentru sustenabilitate/ ecologism este vitală energia și creativitatea tinerilor, care trebuie să se implice masiv în căutarea variantelor realiste pentru un viitor uman sustenabil. Ecologismul trebuie să devină religia elitelor tinere, deoarece pentru păstrarea civilizației umane altă variantă nu pare să existe. Oricum, viața politică a viitorului va fi radical diferită de cea pe care o vedem acum, întrebarea este în ce direcție se va îndrepta societatea, către mafiotizare-corporatistă masivă și dezastru ecologico-economico-social, sau sustenabilitate, adică echilibru al societății umane cu Natura din care face parte.
Este nevoie de o schimbare de paradigmă, în care sustenabilitatea ecologică să fie fundamentul întregului edificiu economico-social. Prin dimensiunile și agresivitatea ei, sistemul economico-social a devenit un parazit care își distruge gazda, adică Ecosfera de care este totalmente dependentă. Niște imbecili ahtiați după bani și putere, care nu aveau nici un fel de înțelegere a sistemului ecologic de care depinde Omul, au împins Civilizația noastră pe marginea prăpastiei ecologice din care probabil că nu există cale de întoarcere rezonabilă. Te poți întreba, ce poate să fie crimă mai mare decât subminarea viitorului Civilizației Umane cu toate consecințele ei sociale, previzibilitatea unor perioade cu conflicte deschise între hoarde rămase fără resursele care le sunt necesare?
Trebuie depășită faza unui ecologism de periferie și de circumstanță, care se ocupă de managementul unor minuscule arii protejate, adunarea gunoaielor din pădure și distribuirea de penibile pliante, implementarea unor proiecte ale căror finanțare este dependentă de cei care distrug viitorul, involuntar, din indiferență și din ahtiere după bani și putere momentană: corporații, structuri politice guvernamentale șamd. Nu mai este vorba de detalii, de specii care devin rare sau dispar, de ape care sunt poluate, ci mult mai mult decât atât: este legată dinamita pe corpul copiilor care încă nu sunt născuți… ființe umane care vor fi constrânse să se lupte crunt pentru resursele vitale minimale, oameni care vor avea de îndurat consecințele degradării mediului uman de viață. Ceea ce nu este bine, deoarece o asemena moștenire poate să vină doar de la o societate umană care vrea să se autodistrugă. Este timpul ca ecologismul să ajungă să fie un curent de idei inovatoare, de readaptare a omului la realitatea ecologică de care aparent a ajuns să se rupă o scurtă perioadă. Nu este o romantică întoarcere la Natură, ci o reintegrare în capacitatea de suport a Planetei, în încercarea de a salva viitorul Civilizației Umane de la o criză ecologică ce poate să șteargă umanul din peisaj… nu trebuie altceva decât să se continue suprapopularea și consumerismul, două cauze care luate chiar și separat ar avea același efect de nimicire a viitorului uman. Este nevoie de speranțe de fericire umană – nonconsumeristă. Oricum, este mult mai plăcută o viață umană în care arta, admirarea frumuseților naturale și culturale, cunoașterea, creativitatea șamd primesc o pondere mai mare decât goana după obiecte care se devalorizează înainte de a fi achitate cu muncă istovitoare. Devine clar că este nevoie de un nou stil de viață umană. Trebuie să ne gândim la Europa Sustenabilă, Europa Oamenilor și a Naturii.
Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.
Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.
Puteţi citi şi:
Hidrocentrale mici, dezastru mare
Ursul, mafia și prompteristele
Rangerul, ursul și braconierul
Creativitate științifică și artistică – pentru bani
Biodiversitatea umană: numărul mic de urmași și degradarea genetică a populației civilizate?
Ori suntem ecologişti, ori nu mai suntem
Ecologism şi democraţie – există oare sustenabilitate?
Einstein și politica – ce ar putea să ne zică azi?
Liderul politic și businessul global
Sustenabilitate – Votul tău contează?
Protejarea Naturii prin Forța Imaginii
Ministru al Mediului – de Afaceri
Plăcerea de a fotografia în Natură
Ce nu știm despre sălbăticiunile noastre?
8 comentarii
buna observatie.
observatie la observatie
http://inliniedreapta.net/insemnare/au-descoperit-si-ei-ca-exista-moaste/#comment-69107
Interesant. Dar ecologismul ca paradigmă nouă nu știu dacă ar rezolva ceva pentru că lucrăm în interiorul aceluiași sistem. Ecologismul este ușor manipulabil deoarece fundamentele științifice sunt rar înțelese sau cunoscute. Articolul spune că ar trebui să devină o religie, dar să crezi fără să cercetezi se opune unei rațiuni care ar putea controla lucrurile, dar nu în sensul rațiunii din Zamyatin. Pentru a funcționa ai nevoie de o cunoaștere NOUĂ, pentru că adevărul este dat de ceea ce s-a considerat a fi acceptabil la un moment dat, un element din teoria foucaltiană foarte elementar și clar.
Pe de altă parte, articolul mi se pare puțin paranoic. Sfârșitul lumii a fost de multe ori până acum la fel și calea fără de întoarcere. Vorbim de niște sisteme deschise cu autoreglare și auto-feedback, autogenerative și anti-entropice (ca proprietate fundamentală). Distrugerea umanității ar înseamna moartea ultimului om, drum lung până acolo.
Dacă punem și malthusianismul peste toate astea… nimic nu e rău și totul e așa cum trebuie să fie, cum spune și Leibnitz prin gura lui Pangloss.
Ultima frază a se citi în nota sarcastică.
Mulțumesc pentru link. Peter Lengyel merită răsfoit.
Lipsa de perspective rezonabile pentru o proporție din ce în ce mai însemnată a tinerilor europeni, și presiunea socială pentru a arăta că ești un om de succes (adică cineva care are bani, mașină puternică, pe cât posibil o vilă șamd), va duce la o atractivitate mai mare a unor preocupări aflate la limita legalității sau undeva în afara acesteia. Dacă privești uriașa proporție de șomeri în rândul tinerilor spanioli spre exemplu, vezi că atmosfera este dramatică, iar acele mari mase de tineri vor căuta soluții aici și acum… pentru a trăi cumva… pe cât posibil bine, civilizat… așa cum era promisiunea, pentru că nu au cum să aștepte în stand-by. Iar atunci când societatea nu are ce să le ofere… cât de cât rezonabil… care poate să fie abordarea? Aici vă las să completați voi. Poate apărea o acțiunea proactivă, de căutare de soluții în cercuri din ce în ce mai largi, sau o abordare de resemnare și retragere în sfera efectelor unor substanțe care dau dependență. Când aceste cazuri nu mai sunt izolate ci prezintă un caracter de masă, ele reprezintă un risc pentru stabilitatea socială. Acești tineri mulți și lipsiți de soluții nu pot fi adormiți cu povești, iar cei care îi numesc vandali ar trebui să se transpună puțin în pielea acestora. Devine destul de evident că succesul în viață depinde acum nu doar de familia în care te naști (spre exemplu să ai nume de prinț și să ai o țară sau mai multe), de țara în care exiști… dar până și de generația din care faci parte… și cum îmi zicea recent un coleg ecologist englez… generația de aur a britanicilor este cea în care el a avut norocul să existe, cei care acum au 45-50 de ani, care aveau șanse de educație gratuită, apoi locuri de muncă bine plătite, venituri pentru a achiziționa locuință, mașină și a trăi decent…. Ceea ce acum nu prea mai este posibil. Desigur, crize au mai fost, și sistemele de orice fel prezintă o oarecare fluctuație, întrebarea este însă ce ar putea să producă prosperitate când resursele de care economia depinde sunt supraexploatate și cu tendință de epuizare a rezervelor exploatabile.
Pingback: Noaptea în pădurea sălbatică | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Club of Rome la București | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Bătrânul care a văzut Europa | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Pasărea Phoenix: Ofensiva ecologistă multinodală | TOTB.ro - Think Outside the Box