FOTO Parcul Naţional Dzukija/ Dzukijos

Situat în sud-sud-vestul Lituaniei, la cca 100-120 km de Vilnius, Parcul Naţional Dzukija/ Dzukijos protejează un peisaj de câmpie, având văi cu terase împădurite, dune de nisip în mare parte “consolidate”, morene glaciare, râpe, lacuri, zone cu mlaştini şi păşuni umede; altitudinea medie este de cca. 100 m, cea mai joasă locaţie are 66 m, cel mai înalt punct este pe un deal de nisip având 168 m. Păduri monotone de pin din care auzi uneori câte o ciocănitoare, mlaştini din care se aude trâmbiţatul de cocori.

Există în zonă 905 kmp de dune continentale; acestea ocupă cca 2/3 din suprafaţa parcului, vălurite teritorii nisipoase modelate cândva de vânt, acum imobilizate de vegetaţia care le acoperă; chiar şi cel mai înalt punct al parcului este vârful unei asemenea dune; există şi dune mobile, dar puţin prezente în peisaj. Pădurile acoperă mare parte a teritoriului, cele de pin (Pinus sylvestris) fiind dominante (92%), având incluse petece de păduri de foioase. Pădurile de pin au o mare acoperire cu licheni iar la nivelul solului se aşterne un covor constituit mai ales din tufe de merişor şi afin. În zone mai înalte există mici arii acoperite de molid (Picea abies), iar arinul negru (Alnus glutinosa) apare în zone mai umede, mlaştini şi pe lângă cursuri de ape. Mesteacănul (Betula pendula) este bine reprezentat, mai ales pe la margini de pădure şi în zone cu defrişări, doborâturi de vânt etc. Există şi exemplare bătrâne de stejar (Quercus robur). În parc sunt cca 50 de arbori cu urmele apiculturii primitive, extragerea de faguri din scorburi; dintre aceştia 16 arbori sunt declaraţi “monumente ale naturii”. Prin pădure muşuroaiele de furnici sunt semnalizate cu o schelă triunghiulară de lemn… o fi oare să le protejeze? Aria protejată include 48 de lacuri, având o suprafaţă totală de 232 hectare, cel mai mare având 27 ha.

Biodiversitatea este reprezentată de 212 specii de licheni, 258 specii de muşchi, 771 specii de fungi, peste 650 specii de cormofite… Orhideele sunt bine reprezentate, incluzând printre altele: papucul doamnei (Cypripedium calceolus) dar şi Orchis ustulata, Dactylorhiza incarnata, D. maculata, D. majalis, Cephalanthera rubra etc. Se cunoaşte prezenţa a 760 specii de lepidoptere, 36 specii de peşti, 9 specii de amfibieni; sunt prezente 7 specii de reptile, aici fiind unul din cele două locuri în ţară unde există şarpele de alun (Coronella austriaca), dar se cunoaşte de aici şi şarpele de casă (Natrix natrix) şi vipera comună (Vipera berus); dintre cele 198 secii de păsări se pot aminti cocoşul de mesteacăn (Tetrao tetrix), cocoşul de munte (Tetrao urogallus) care aici are cea mai mare populaţie a sa din Lituania, ierunca (Bonasa bonasia), cristelul de câmp (Crex crex), caprimulgul (Caprimulgus europaeus), dumbrăveanca (Coracias garrulus), cocorul (Grus grus), barza neagră (Ciconia nigra), ciocănitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus), ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), becaţina mare (Gallinago media), uliganul pescar (Pandion haliaetus), codalbul (Haliaetus albicilla), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), şerparul (Circaetus gallicus), viesparul (Pernis apivorus), buha mare (Bubo bubo), minuniţa (Aegolius funereus), ciuvica (Glaucidium passerinum), alunarul (Nucifraga caryocatactes) etc; dintre cele 54 specii de mamifere din parc, importante pentru conservarea biodiversităţii sunt castorul (Castor fiber), pârşul mare (Glis glis), şoarecele săritor de pădure (Sicista betulina), vidra (Lutra lutra), jderul de copac (Martes martes), iepurele zăpezilor (Lepus timidus), elanul (Alces alces), lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx), iar zimbrul (Bison bonasus) a fost reintrodus.

Parcul Naţional a fost înfiinţat în 1991 şi este cea mai mare arie protejată din Lituania: are 58.519 hectare, din care 90,7% (47.282 ha) sunt acoperite de pădure. Există două zone strict-protejate, care pot fi vizitate doar cu ghidajul unui ranger: valea Skroblus şi tinovul/ mlaşina Cepkeliai, cea mai mare turbărie din Lituania. Zonele strict protejate totalizează cca 400 hectare, după alte surse 2.080 ha. În rest aria protejată poate fi vizitată liber pe o largă varietate de drumuri asfaltate-impecabil, drumuri forestiere, poteci etc. Desigur, zona este desemnată IBA (Important Bird Area – Arie de Importanţă Avifaunistică) şi este sit Natura 2000. Nişte gospodării răsfirate prin peisaj, cu mici terenuri cultivate, cu mici păşuni şi fânaţe înconjurate de mlaştini şi multă pădure… populaţia umană din parc, de cca 4.000 de persoane, este îmbătrânită, multe case sunt lăsate în paragină… iar locul este acoperit în scurt timp de Pădure.

Parcul include şi foste terenuri militarizate la graniţa cu Bielorusia, devenite părăsite după retragerea trupelor sovietice în 1992; succesiunea vegetaţiei începea să acopere habitatele deschise, instalându-se pini şi mesteceni, ceea ce ducea la restrângerea habitatului necesar cocoşului de mesteacăn; între anii 1990-2005, numărul de masculi rotitori de cocoş de mesteacăn a scăzut de la 30-40 la 3-5; a fost conceput şi implementat un proiect de tăiere în petece a pinilor şi mestecenilor de 5-15 ani, pe o suprafaţă de 40 hectare din cele 178 ha a zonei în cauză; totodată au fost puse 40 metri cubi de pietriş mărunt pentru a le oferi gastroliţi, pietre mărunte care ajută la triturarea- digestia hranei; au fost plantate 9.750 de tufe (călin – Viburnum opulus, salbă moale – Euonymus europaeus) care acoperă 7,5 hectare, asigurând pe perioda de vară hrană pentru cocoşii de mesteacăn (iarna consumă samare de mesteacăn); în 2008 masculii rotitori au ajuns la 15-20 de exemplare.

Atracţiile turistice ale parcului sunt reprezentate de ture cu caiacele pe râuri, drumeţii, observarea păsărilor, festinul ancestral al extragerii de miere din scorburi, dar şi arhitectura rurală tradiţionala, castele vechi şi sculpturile în lemn. Se simte o mare pasiune tradiţională pentru a sculpta lemnul, vezi pe la intersecţii uitate de lume grupuri statuare care la noi nu există nici măcar în centre de localităţi rurale/ urbane. Pentru cei care provin din zone aglomerate ale vestului european, locul acesta retras şi liniştit poate să fie atractiv pentru recreere în natură, retras într-o casă de bârne, într-un mediu social fără tensiuni vizibile… în liniştea naturii, la margine de ape şi de pădure.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul dr. Peter Lengyel.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

Puteţi urmări şi:

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării: Când paradisul naturaliștilor devine realitate

FOTO Cheile Dobrogei: Acolo unde peisajul împlinește aproape 2 miliarde de ani

FOTO Pădurea Niculițel – Valea Teilor: Un peisaj de basm al Dobrogei

FOTO Pădurea Babadag: Biodiversitatea de la balcanic, la submediteranean

FOTO Parcul Național Munții Măcinului: 50% din specii pe 1% din suprafață

FOTO Grindul Chituc – Sălbăticia care va intra pe mâna dezvoltării turistice

FOTO Grindul lupilor sau paradisul pasarilor

FOTO Canaraua Fetii: Natura amenințată de clopotul bisericii

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Cum ar putea arăta Paradisul

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe

FOTO Histria, locul unde natura a luat în stăpânire ruinele vechilor civilizații