EcoGroenlanda. Zapada moale, un nou pericol

0

Noi probleme pentru exploratorii Ticu Lacatusu si Cornel Coman. Dupa ce au infruntat nori vulcanici, vreme rea si zapada inghetata, acum cei doi romani temerari se vad blocati din cauza raurilor de apa formate in urma topirii zapezii. Va prezentam in continuare un jurnal al ultimelor zile din cel mai complex proiect expeditionar organizat vreodata de romani, realizat pe baza informatiilor trimise de Ticu Lacatusu.

2 iunie. Tabara 31 – 1310 m

Am scos cortul si am stabilit deja Camp 31, poate ca ultima tabara din aceasta teribila experienta de la Cercul polar. Zapada s-a inmuiat, in jurul nostru s-au format adevarate riuri, este imposibil sa mai inaintam. Mai avem 17 km – tabara 30. Am inceput sa ne grabim, trebuie sa ajungem cat mai repede la baza ghetarului, daca nu, singura sansa care ne ramane este sa ne pregatim pentru o portie de inot in apa de 0 grade adanca cel putin pana la gat.

Temperaturile crescute din ultimele zile au topit fiordurile si au transformat accesul catre baza aeriana de la Kangerlussuaq intr-o mare de apa. Suntem aproape de Dog Camp, un punct care ar trebui sa certifice finalul traversarii noastre si pe care sper sa nu-l gasim inghitit complet de apa. Urmand coordonatele sugerate de prietenul nostru de pe coasta estica, dr. Hans Chr.Florian Sorensen, care ne-a garantat ca asa vom evita cat de mult este posibil suvoaiele dezghetate, ar trebui sa putem fi acolo in citeva ore.

Ieri am intrat deja in aceasta zona lacustra si in timpul traversarii un pod de gheata s-a rupt sub schiurile mele. Ambele picioare au ajuns instantaneu intr-un amestec de gheata cu apa si sa te usuci la -5 grade a fost o experienta!

Am campat mai devreme ca sa putem pleca iar inainte de zori. La 2 noaptea am parasit Tabara 30, doar asa putem sa profitam de frigul noptii polare care mai mentine calota cat de cat buna pentru schiuri. Ieri am facut 35 kilometri iar astazi avem pana acum aproape 30, obtinuti greu, cu trasee alese printre suvoaie de apa.

1 iunie. Tabara 29 – 1606 m

In ultimele trei zile zapada a devenit moale, greoaie. Ieri am parcurs inca 27 km si ne-au ramas mai putin de 100 km pana la iesirea de pe calota glaciara. Pe pamant sau pe gheata, vom vedea. Am primit deja vesti ca pe coasta de vest sunt topiri extinse, lacuri imense iar fiordul a inaintat mult spre est.

30 mai. Tabara 28 – 1760 m

Ieri am parcurs  inca 36 km. Este cea mai mare distanta pe care am parcurs-o pana acum. In ultimele doua zile, desi un vant rece si taios a batut atat noaptea cat si dimineata, temperaturile s-au mai dezmortit. Dimineata sunt -20 de grade, la pranz -10/15 iar noaptea -18 grade Celsius. Ieri pentru prima data am remarcat topirea zapezii superficiale. Imediat dupa pranz, pentru 2-3 ore, temperatura a urcat aproape de 0 grade. Apoi, acest strat umed partial s-a evaporat, partial s-a integrat in aceasta cuvertura de gheata.

Mai aproape de coasta vestica se formeaza chiar lacuri si paraiase (“stream”-uri) de diverse marimi, vizibile si in imaginile de pe satelit pe care le-am studiat. Ne apropiem si noi de acest labirint lacustru, mai avem aproximativ 2 zile de mers dupa care urmeaza imediat fiordul si baza aeriana Kangerlussuak.

29 mai. Tabara 27 – 1960 m

Ieri o zi excelenta, temperatura a mai crescut putin, am mers 8 ore, intre 12:30-20:30.

Am mai facut inca 28 de km dar, pana la Point 660, unde se termina ghetarul, mai avem 155 km, adica distanta dintre Predeal si Dunare.

Tabara 26/Radarul Dye2 – 2115 m

Desi apropierea kilometru cu kilometru si pas cu pas de o baza militara americana atat de originala a fost placuta, chiar emotionanta, odata ajunsi dezamagirea a fost imensa. Speram sa gasim o camaruta in care sa putem dormi fara a mai monta cortul, dar am gasit o uriasa epava de metal inghetata bocna. Inauntru, mai frig decat intr-un congelator, sub -40 grade Celsius. Americanii plecasera in graba, bucurosi de sfarsitul unui razboi cu adevarat rece, parasind o constructie pe cat de grandioasa, pe atat de inutila. Mobilerul era intact, cu carti, reviste, bucatarie moderna de hotel si mancare din anii ‘90. Intre timp mai multe expeditii trecusera pe aici si peisajul era dezolant, demn de un film de groaza.

Cineva lasase o usa deschisa si zapada intrase in holurile si camerele de la parter cu vopseaua de pe pereti exfoliata. Ca si americanii, am decis sa abandonam si noi urgent locul si pentru ca era trecut de ora 8 ne-am grabit sa montam baza noastra civila, cortul Vaude Mark 2 Light.

28 mai. Tabara 25 – 2173 m

Ieri o zi excelenta, cu stratul de alunecare pentru schiuri inca bun, soare, fara vant, cu temperaturi de -15 grade ziua si -25 noaptea. Nimic sustinut la urcare dar nici coborari adevarate in cei 30 km pe care am reusit sa-i facem. Coborarea este doar matematica, comparand cotele plecare sosire. Am ajuns la 18 km de radarul Dye2. Astazi urmeaza o zi mai usoara.

O zi noroasa dar buna de mers, fara vant. Multe portiuni cu zapada tare si gheata, tocmai bune de schiat. Am facut 18 km avand mereu la orizont o tinta de etapa mult asteptata, radarul US DYE2, construit de americani in timpul razboiului rece si parasit imediat dupa dezintegrarea URSS. Dimineta Cornel imi spusese ca a visat sosirea noastra la radar, unde pe un biletel scria: “Ticu si Cornel, aici aveti doua sobite, una pe benzina si una pe motorina. In magazia alaturata prietenii vostri v-au lasat si benzina si motorina ca sa va incalziti”. Pentru a-i risipi lui Cornel aceste iluzii nu tocmai utile, i-am zis ce am visat eu. Odata ajunsi la radar am gasit urmatorul mesaj: “Dragi romani, bun venit in NATO si la radarul nostru antisovietic pe care l-am abandonat din motive de plictiseala. Daca doriti sa va incalziti, femeile sunt in frigiderul national de la subsol, raftul 2, in borcanul cu eticheta ‘muraturi beton’. Daca va e foame, mancare gasiti la McDonalds. Acum si in Romania!”

Alte amanunte despre expeditie puteti afla de pe www.lacatusu.ro

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger