Eco-sistemele, campionate de piatră-hîrtie-foarfece

0

Conform ecologiei clasice, cînd două specii se luptă pentru resurse, cea mai puternică dintre ele cîştigă şi cealaltă dispare. Această regulă nu explică însă sisteme precum Amazonul, unde mii de specii de copaci ocupă nişe ecologice similare.

Cercetătorii de la University of Chicago împreună cu cei de la University of California au construit un model matematic pe baza jocului piatră-hîrtie-foarfece. „Dacă ai doi competitori”, a explicat Stefano Allesina, profesor de ecologie şi evoluţionism şi unul dintre cercetătorii implicaţi, „cel mai bun îl va învinge pe celălalt, dar dacă ai trei sau mai mulţi competitori şi foloseşti modelul piatră-hîrtie-foarfece, poţi dovedi că multe dintre aceste specii pot trăi împreună la nesfîrşit.”

Acest model e un exemplu de competiţie intranzitivă, unul în care participanţii nu sunt ierarhizaţi, de la cel mai bun la cel mai slab. Cînd sunt puşi pe perechi, unul pierde şi celălalt cîştigă: piatra bate foarfecele, hîrtia bate piatra şi foarfecele bate hîrtia. Cînd toate trei strategiile intră în competiţie, jocul se blochează, pentru că nici un element nu e mai presus de altul.

Acest tip de relaţie a fost observat la grupuri de cîte trei specii de bacterii şi şopîrle. Stefano Allesina a deschis modelul şi mai mult şi l-a extins la relaţii mai complexe, cu mai mult de trei jucători (astfel ar putea exista piatră-hîrtie-foarfece-dinamită etc.) Cercetătorii au construit un model matematic care funcţionează pe un număr nelimitat de specii şi au observat că atunci cînd resursele scad, speciile intră într-un fel de campionat de piatră-hîrtie-foarfece, unde cîteva specii foarte slabe sunt eliminate, dar majoritatea reuşesc să găsească un sistem care să le convină tuturor.

Concluzia acestui studiu e că speciile rare trebuie protejate, pentru că multe dintre ele asigură echilibrul jocului. Distrugerea acestor specii din afara jocului, de către factorul uman, destabilizează sistemul, punîndu-le pe celelalte specii în dificultate.

FOTO:REUTERS

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger