Eclipsele solare influenţează temperatura şi vântul de pe Pământ

1

Studii recente arată că eclipsele de soare, dar şi cele de lună, pot influenţa, chiar dacă nu foarte mult, condiţiile meteo de pe planeta noastră. Concluzia vine după cercetarea efectelor mai multor eclipse, între care un studiu dedicat celei totale de soare din 1999.

 

 

Meteorologii ştiau, deja, că o eclipsă poate duce la scăderea temperaturilor (vorbim de o eclipsă de soare): este vorba de intervalul în care se produce umbra eclipsei, când temperatura poate scădea cu până la 3 grade Celsius. Însă, în ceea ce priveşte alte efecte, precum schimbarea direcţiei şi intensităţii vântului, au existat mai degrabă doar anecdote decât teorii concrete, cu date care să demonstreze astfel de modificări. „Povestea merge înapoi în timp, în anul 1901, când un tip pe nume H. Helm Clayton a crezut că a simţit o modificare a direcţiei vântului în timpul unei eclipse. El a şi publicat o carte în acest sens, în care spunea că există un aşa-numit ciclon de eclipsă, adică un ciclon de vânturi în jurul umbrei lunii”, explică fizicianul Giles Harrison de la Universitatea Reading din Marea Britanie.

De atunci încoace, pe baza acestei cărţi, s-au construit tot felul de poveşti legate de vânturile conexe unei eclipse, dar fără date care să demonstreze cauzalitatea directă. Hotărât să facă lumină în acest caz, Harrison, ajutat de colega lui, Suzanne Gray, a analizat datele eclipsei din 1999, iar la momentul eclipsei s-a aflat chiar în câmp deschis, sub cerul înnorat şi ploios, exact vremea necesară pentru a observa dacă există schimbări în tiparul vânturilor. Din mai multe părţi ale Marii Britanii, oamenii au „raportat” faptul că au simţit o schimbare ciudată a direcţiei vântului în momentul producerii eclipsei. Comparând condiţiile meteo de dinainte de eclipsă cu cele înregistrate de staţiile meteorologice în timpul fenomenului, respectiv după acesta, Harrison şi Gray au reuşit să aibă un tablou de ansamblu.

Astfel, ei au descoperit că, într-adevăr, vântul a scăzut în intensitate cu aproximativ 2,5 kilometri pe oră în timpul eclipsei. „Când eclipsa influenţează temperatura, se pare că influenţează şi vântul să scadă şi să îşi schimbe direcţia”, a conchis Harrison. Dar, chiar şi cu acest fapt demonstrat, tot nu se poate vorbi de un ciclon de eclipsă, aşa cum a susţinut, în secolul trecut, Helm Clayton. Cercetarea celor doi britanici este mai degrabă utilă, aşadar,  în domeniul predictibilităţii vremii; „nu există un model pentru vremea de eclipsă, nu încă, dar putem spune, după ceea ce ştim, până în momentul de faţă, despre eclipse, că au o influenţă asupra temperaturii şi, iată, şi asupra vânturilor”, a explicat Harrison, al cărui studiu asupra influenţei eclipsei asupra vânturilor a fost publicat în luna martie în revista Proceedings of the Royal Society A.

 

Sursa: National Geographic

Foto: Gil Nartea, AFP/Getty Images


Un comentariu

  1. Cum ar putea o eclipsă de Lună ( deci cu Pământul așezat între Soare și Lună ) să influențeze ceva de pe Pământ ?!
    Traducere aiurea poate ?!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger