Duminică (şi luni, dar în ordine inversă), o eclipsă solară “călătoare prin timp” va transforma discul Soarelui într-un inel de foc, iar fenomenul va putea fi urmărit de locuitorii de pe continentul asiatic (doar din anumite zone, însă) şi de cei aflaţi în zona vestică a Statelor Unite ale Americii. Pentru americani, este singurul eveniment de acest gen pe care îl pot vedea, din 1994 încoace şi până la următorul fenomen similar vizibil la ei, care va avea loc în 2023.
Eclipsa inelară se petrece în aceleaşi condiţii ca şi eclipsa totală de soare, când luna şi soarele sunt aliniate cu Pământul, luna trece printre Pământ şi soare; doar că, în acest caz particular, diametrul aparent al lunii este mai mic decât al discului vizibil al soarelui, motiv pentru care tot ceea ce se vede este inelul de foc (annulus) care pare să înconjoare un miez negru. La fel ca şi în cazul eclipsei totale, privitorii sunt sfătuiţi să urmărească fenomenul cu ajutorul ochelarilor speciali sau din interiorul observatoarelor astronomice dotate cu telescoape.
Fenomenul va putea fi văzut prima dată în China, pe 21 mai, la răsărit (după ora locală); umbra lunii va traversa, apoi, Japonia, tot la orele dimineţii şi va trece Oceanul Pacific. Din cauza diferenţelor de fus orar, eclipsa va „ateriza” în America de Nord în după-amiaza zilei de 20 mai, fiind vizibilă prima dată din zona de graniţă dintre California – Oregon. Eclipsa va călători spre Nevada, sudul Utah, prin Marele Canion, spre nordul Arizonei, puţin din Colorado şi apoi spre New Mexico, iar finalul său se va înregistra la apusul soarelui în Texas (ora locală, duminică, 20 mai). Pentru majoritatea privitorilor de pe întreg parcursul eclipsei, aceasta va dura în jur de patru minute şi jumătate.
Restul zonelor din Asia, SUA şi chiar Canada, care nu vor fi traversate direct de eclipsa inelară, vor putea vedea o eclipsă parţială de soare. Astronomii de la Observatorul Griffith din Los Angeles au anunţat, deja, că şansele cele mai mari de vreme bună, pentru o perfectă vizibilitate a eclipsei, le au regiunile Nevada, Arizona şi Utah. Totodată, mai spun astronomii, pentru că suntem aproape de anul 2013, care va marca un maxim al activităţii solare, este posibil ca şi acum, în timpul acestei eclipse, să apară pete solare de dimensiuni variate înainte şi după trecerea umbrei lunii peste soare (aceste pete apar ca urmare a unor explozii solare). Astronomii spun şi că un asemenea fenomen precum cel de duminică poate oferi date despre o eventuală modificare a diametrului soarelui – acesta este măsurat în timpul eclipsei şi comparat cu măsurători anterioare.
Sursa: National Geographic
Foto: Eclipsă inelară de soare, China, 2010 / ChinaFotoPress, Getty Images
Un comentariu
Pingback: FOTO Eclipsa solară de ieri, în imagini memorabile | TOTB.ro - Think Outside the Box