Echipa România s-a întors de la olimpiada caselor solare cu patru trofee

0

EFdeN a urcat pe podium de patru ori la competiţia internaţională Solar Decathlon. Echipa a fost în topul mondial la Inginerie şi Construcţie, Condiţii de Confort, Sustenabilitate şi Comunicare. La finalul a 2 ani de pregătiri în România și 2 săptămâni de competiție în Dubai, EFdeN a terminat pe locul 4 în clasamentul general mondial. Organizaţia va forma în continuare echipe interdisciplinare de studenţi pentru a participa la Solar Decathlon.

Echipa EFdeN s-a întors în ţară după 45 de zile în Dubai, timp în care au asamblat un prototip de casă solară, au concurat alături alte 14 echipe şi au dezasamblat casa pentru a o reconstrui în România în 2019.

Solar Decathlon Middle East a presupus proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu. Competiția a fost una extrem de dură și de exigentă: dintr-un total de 21 de case calificate pe baza concursului inițial de proiecte, numai 18 au reușit să finalizeze casele și să ajungă în Dubai, iar apoi numai 15 dintre acestea au reușit să treacă de inspecțiile preliminare și să intre efectiv în competiție.

“Participarea în această competiţiei a fost cea mai mare provocare a noastră, ca studenţi, am dedicat mii de ore în ultimii doi ani ca să ajungem aici.”, spune Adrian Chelariu, Arhitect de Proiect.

Sursele de finanțare pentru realizarea casei EFdeN Signature sunt integral private, obținute din parteneriate cu peste 100 de companii comerciale, iar proiectul este unul 100% educațional și de cercetare, realizat de studenți români.

“Cu o lună înainte de competiţie ne puneam problema să nu mai participăm, să lăsăm casa în România, să devină un HUB de cercetare, dar nu am renunţat şi din sute de întâlniri şi mii de telefoane, am reuşit să avem alături peste 100 de companii care au crezut în inovaţia românească.”, a declarat Ana-Maria Ghiţă, responsabil de parteneriate.

Casa EFdeN Signature a fost construită integral de studenţii din echipa EFdeN, mai întâi în București, în parcarea unui centru comercial din nordul Capitalei, unde a putut fi testată și vizitată de bucureșteni. Apoi a fost transportată în Dubai și reconstruită pe situl competiției, în doar 14 zile şi dezasamblată în mai puţin de o săptămână.

‘’La 6 ani de când a luat naștere EFdeN, am ajuns la această performanță istorică pentru România, participând într-o competiția de case solare cu cele mai tari echipe din lume, țări care investesc in educație, în cercetare, în sustenabilitate. Ne dorim să creăm un context de dezvoltare profesională și personală pentru și mai mulți tineri, să facem România mai sustenabilă și cu orașe mai bune, dar pentru asta este nevoie de o implicare și mai mare din partea mediului privat și public .’’ a declarat Mihai Toader-Pasti, Manager General și Cofondator

În spatele rezultatelor stau 2 ani de cercetare, proiectare și practică voluntară a tinerei echipe multidisciplinare formată din studenți ai 4 universități din București: Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu”, Universitatea Politehnică și Universitatea București. Implicarea activă și eforturile EFdeN în direcția sustenabilității se remarcă și în proiectul energiaTa, Ghidul Condițiilor de Confort și o serie de produse sustenabile dezvoltate de organizație.

Solar Decathlon este cea mai importantă competiție de locuințe sustenabile din lume și a luat naștere în 2002 în Statele Unite ale Americii. Competiţia a avut loc anul acesta în perioada 14-29 noiembrie, în Dubai. EFdeN, echipa din România, a concurat alături de alte 14 echipe din 11 ţări, printre care se numără SUA, Australia, Franța, Italia, Olanda şi ţări din Asia și Orientul Mijlociu.

EFdeN este cel mai important ONG din România care dezvoltă locuințe solare cu scop educațional și de cercetare, alături de produse sustenabile și module educaționale atât pentru studenți, specialiști, cât și pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcționează pe bază de parteneriate strategice și sponsorizări. Mai multe informaţii despre proiect puteţi găsi pe website-ul www.efden.org şi pe paginile de social media EFdeN, Facebook şi Instagram.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger