E răzbunarea dulce?

E răzbunarea arma prostului sau nu e nimic mai dulce? În culturile onoarei răzbunarea nu e doar încurajată, e obligatorie. Pe unde trăim noi iertarea e pusă la mai mare preț. Ce zic savanții?

 

 

 

În revista International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology a apărut un dosar științific despre răzbunare. Întrebarea principală e dacă răzbunarea aduce acea senzație de împăcare sufletească despre care se vorbește în filmele de acțiune.

Se pare că răzbunările sînt ceva rar dar cînd se întîmplă nu sînt doar remarcabil de nesatisfăcătoare dar nici măcar nu ne scapă de gîndul răzbunării.

Cercetări empirice făcute de psihologi precum Crombag, Rassin și Horselenberg arată că cei mai mulți oameni nu se răzbună dar au gînduri, sentimente și fantezii despre răzbunare. Cei mai mulți ajung la împăcare cu celălalt. Cei care s-au răzbunat n-au putut să explice de ce au făcut-o pînă la urmă.

Dar cea mai interesantă descoperire e că cei care s-au răzbunat au continuat să se lupte cu gîndurile de răzbunare, spre deosebire de cei care s-au resemnat și au început să uite. Deși 58% au trăit senzația de satisfacție după ce s-au răzbunat, numai 19% au declarat că sentimentele de adversitate au dispărut.

Cei care se răzbună continuă să rumege evenimentele neplăcute care i-au împins la vendetta. Într-un fel, putem zice că răzbunarea e arma prostului.

 

Citiți și:

Unii prieteni ne omoară