”E în interesul «câștigătorilor» să lupte împotriva sărăciei”

”Mi s-a spus de multe ori că sărăcia este o alegere. Este, într-adevăr, dar alegerea este făcută prea adesea la nivel de politici guvernamentale,” e de părere Philip Alston, Raportor special al Națiunilor Unite pentru combaterea sărăciei extreme și drepturile omului, care a vizitat recent România. Deși a fost primit cu pâine și sare de autorități, Alston, cu o experiență de aproape trei decenii la Națiunile Unite, a văzut limpede dincolo de butaforii și de discursuri oficiale, potrivit cărora ”situația este sub control.” Deși graficul României la combaterea sărăciei a evoluat pozitiv în ultimii ani, Alston crede că acest lucru se întâmplă pe hârtie. Cu alte cuvinte, am devenit mai buni în mânuirea cifrelor, în vreme ce serviciile publice, în special cele oferite celor mai săraci, sunt cele mai proaste din Europa.

Am stat de vorbă cu Philip Alston, ale cărui concluzii preliminare despre vizita în România sunt disponibile aici, înainte de a fi analizate detaliat într-un raport ce va fi publicat, cel mai probabil, în iunie 2016.

Cum explicați negarea colectivă din partea politicienilor români, când vine vorba de sărăcie?

În general, clasa politică nu este acordată la ceea ce se întâmplă cu cei mai săraci. Politicienii sunt, cel mai des, din rândul elitelor și, prin urmare, apără intersele elitelor. Cel mai probabil, în Parlament nu se află destui oameni care să reprezinte intersele grupurilor celor mai sărace. Nu e un fenomen neobișnuit, dar m-aș aștepta, cel puțin în situația României, ca acestor probleme să li se acorde mai multă atenție. Ciuat este că nu funcționează, mai ales în ceea ce-i privește pe romi, nici argumentul economic, care în sine sună destul de dezgustător: dacă îi tratezi bine pe acești oameni [săraci], vei fi mai bogat; dacă îi tratezi rău, vei fi mai sărac. România trebuie să cheltuie resurse pentru întreținerea romilor săraci, dar dacă ar cheltui puțin mai mult, pentru crearea unor locuri de muncă și pentru a le asigura condiții decente de locuit, ei ar putea deveni muncitori productivi. Poate că, odată cu noul guvern, lucrurile se vor schimba în bine.

De 26 de ani, societatea românească pe asta se bazează: pe speranța în noul guvern.

Corect. Cu siguranță nu trebuie să pierdeți această speranță, fiindcă nu are sens. Cred că mobilizarea oamenilor care au ieșit de curând în stradă este un semn încurajator.

Fără îndoială, protestele recente și din ultimii ani sunt un semn încurajator, însă aproape invariabil lipsesc dintre revendicările principale cele care-i privesc pe săraci. Se întâmplă adesea în România că, dacă aperi public interesele celor mai săraci, să fi acuzat că ești comunist. Or, cine și-ar dori într-o țară fost comunistă să fie acuzat de comunism?

Din păcate, la fel se întâmplă în foarte multe locuri din lume. Săracii sunt prea săraci ca să iasă la proteste, iar dacă ies, există un risc mare să fie agresați. De asemenea, nici nu au resursele s-o facă. Așa că mai mereu totul depinde de clasa de mijloc, de ”câștigători”. Este în interesul lor să aibă o societate mai corectă. Sărăcia ne costă foarte mult pe toți – costuri de asistență socială, costuri legate de oprtunități economice etc. – și cred că problema sărăciei ar trebui inclusă numaidecât pe agenda clasei de mijloc. Fie doar și din motive egoiste.

În acest moment, există o întreagă mașinărie, de organizații și instituții care cercetează sărăcia și care elaborează pe bani destul de serioși pentru crearea unor strategii peste strategii. Credeți că birocrația aceasta din jurul sărăciei este cu adevărat eficientă?

Problema nu este că se fac strategii – multe dintre ele fiind solicitate de Uniunea Europeană -, ci că aceste strategii nu se pun niciodată în practică. E adevărat că se cheltuie mulți bani pe elaborarea lor și pe discuții despre sărăcie sau pe derularea unor teste pilot, dar lipsește cu desăvârșire un efort sistematic de a le aplica. Cred că societatea civilă este un element foarte important în exercitarea unor presiuni asupra guvernului, pentru a-l determina să acorde mai multă atenție problemelor sociale, dar în România nu am văzut vreo hărnicie ieșită din comun a societății civile, în ceea ce privește sărăcia. Aș spune că dimpotrivă, că societatea civilă nu are prea multe resurse și nici nu e prea eficientă, cu excepția câtorva sectoare: copiii și persoanele cu dizabilități. Dar când vine vorba de romi, există foarte puține organizații care fac cu adevărat cercetare și care reușesc să aibă cu adevărat impact.

Din păcate, în România, mulți se așteaptă de la societatea civilă să rezolve toate problemele sociale pe care statul nu le rezolvă.

Asta e o problemă. În unele cazuri, ONG-urile pot oferi servicii, dar nu asta ar trebui să facă. În general, ar trebui să reprezinte vocile oamenilor și să schimbe politicile guvernului. Cred că acest rol al organizațiilor ar trebui consolidat în România.

Am fost la multe evenimente și conferințe despre grupuri vulnerabile, de unde lipseau cu desăvârșire reprezentanți ai acestor grupuri. Credeți că ar fi nevoie de o putere de autoreprezentare mai mare a acestor grupuri?

Acesta este un aspect extrem de important. Există o organizație foarte importantă, ATD Fourth World, care se concentrează tocmai pe a le oferi celor mai săraci o voce și să participe la viața publică, dar aici nu am prea văzut să se întâmple asta. Corupția este o mare problemă, în sensul în care permite ca voturile celor mai săraci să fie cumpărate cu sume ridicole, dar odatp ajunși la putere, politicienii nu mai au nimic de-a face cu cei săraci. Astfel, avem de-a face cu un act de distrugere a puterii politice a celor săraci. Tocmai de aceea, e nevoie ca aceste grupuri vulenarbile să-și ascută abilitățile politice.