După un an în Ghana: "Expresia 'toţi oamenii sunt la fel' a căpătat, pentru mine, o semnificaţie reală"

1

Acum aproape un an, scriam despre alegerea lui Ionuţ Raita de a pleca, pentru 12 luni, în Ghana, ca voluntar. Mi-a vorbit, atunci, despre primele lui impresii, primele aventuri, despre ce urma să facă, despre mâncare, motociclete, diferenţe culturale şi sociale, despre crocodili, copii africani şi ce spera să fie această experienţă pentru el.

 

Flamboyant

 

Un interviu de Camelia Jula

 

I-am promis că îl caut, după ce anul său de voluntariat în Ghana se va fi încheiat, pentru a vedea cum priveşte lucrurile la finalul experienţei. Şi întâmplarea a făcut să dăm nas în nas, pe o stradă oarecare din Bucureşti, a doua zi după ce aterizase înapoi în România. Aşa că, la un mic dejun arăbesc şi un iaurt cu sare, am aflat ce gândeşte şi cum se simte Ionuţ după un an în Ghana.

Te-am întrebat acum aproape un an dacă plecarea ta în Ghana implica şi ceva de genul „soul searching” şi ai zis „nu, e prea mult spus”, dar erai sigur experienţa îţi va influenţa modul de gândire. Te-a influenţat sau nu?

M-a influenţat, evident, mai ales în felul meu de a fi şi de a mă deschide faţă de oameni – oricum, mă consideram deschis şi înainte, dar cred că sunt mult mai înţelegător şi mult mai tolerant, să zicem, acum, pentru că am trăit într-un mediu care era foarte diferit de al nostru. M-am gândit de multe ori la voluntarii care veneau aici, în România, din străinătate, mai ales la cei din Peace Corps, care ajungeau într-un mediu diferit de al lor – la noi mediul de lucru era mai lejer, mai relaxat, mult mai lipsit de reguli. În Ghana, era aşa pentru mine, adică nicio întâlnire nu începea la timp, nu exista responsabilitate, fiecare făcea cum îl tăia capul. Contactul cu un mediu diferit fie te face să te înrăieşti, dacă nu poţi să te adaptezi, fie să înveţi să fii mai relaxat, să iei lucrurile aşa cum sunt şi, totodată, să ştii că trebuie să fii foarte perseverent dacă vrei să se întâmple ceea ce îţi doreşti, pentru că altfel nu se întâmplă. Şi asta te influenţează şi ca fel de a fi, nu doar ca mod de lucru. La nivel personal, rupt din viaţa de zi cu zi de aici, în care eram pe un făgaş anume, am ajuns să stau să mă gândesc la alte lucruri… la familie, la relaţia pe care o am, am ajuns să văd altfel lucrurile, să le dau mai mare importanţă decât le dădeam înainte.

 

Modern si traditional - Calator cu camila si transport modern

Tradiţie şi modernitate, împreună

Modern si traditional - Membru in Sfatul batranilor din Kadare, imbracat modern

 

Crezi că experienţa trăită acolo îşi va pune amprenta asupra ta, de acum încolo?

Nu am cum să revin la ceea ce eram înainte să plec, orice experienţă pe care o ai te schimbă şi te maturizează, până la urmă şi asta a fost o experienţă importantă pentru mine. Cred că unul din lucrurile semnificative, pentru mine, este că am făcut ceva ce cu zece ani în urmă mi se părea imposibil de făcut, pentru noi. Am ajuns la a şti despre mine nu doar că aş putea să fac asta, ci chiar să o fac, să duc lucrurile la capăt. Acest tip de experienţă, în mod logic, ajută la creşterea încrederii de sine, deci probabil voi avea şi mai multă încredere în mine, în ce pot face. O experienţă de un an într-un mediu complet diferit, departe de prieteni, familie, te maturizează, chiar simt că m-a ajutat.

 

Vanzatoare de alune fierte

 Vânzătoare de alune fierte

Ce ai învăţat nou în acest an?

Unul din lucrurile pe care le-am descoperit este cât de mult se aseamănă oamenii, ca natură. Oamenii de acolo sunt ca şi cei de aici, chiar dacă vorbim de o cultură diferită, de o economie complet diferită; felul de a fi al oamenilor şi problemele care apar între relaţiile dintre oameni, modul de a reacţiona, ca indivizi, totul este foarte asemănător. Chiar dacă societatea este diferită. Expresia „toţi oamenii sunt la fel” a căpătat, pentru mine, o semnificaţie reală. Altfel, am văzut şi am cunoscut multe lucruri mărunte, dar nu pot spune că a fost ceva major, ca o lecţie de viaţă care să mă marcheze puternic.

 

Femei carand apa

Femei cărând apa (sus), fetiţă cărând apa (jos)

Fetita carand apa

 

Ce spui despre loc, oameni şi mentalitate în Ghana, aşa cum arată în impresiile tale după un an petrecut acolo?

Eu am stat un an întreg şi am prins un ciclu complet al naturii, sunt bucuros (acum realizez că sunt bucuros) că am ajuns acolo în sezonul ploios şi am plecat tot aşa şi mi-a rămas imaginea cu Africa verde, frumoasă, vibrantă. Clima e foarte diferită faţă de a noastră: vara de la noi, când e foarte cald, se aseamănă oarecum, dar acolo sunt peste 30 de grade zilnic şi ploile aduc umiditate mare. După ce ploile se opresc, urmează patru luni seci, seacă pâraiele, se usucă copacii, iarba, pământul este roşiatic peste tot în Ghana sau negru, unde iarba este arsă. Există şi copaci care îşi păstrează frunzele verzi. Există copaci care nu au frunze în sezonul ploios şi au în cel secetos. Mi s-au părut interesanţi, i-am ţinut minte. Oamenii sunt, prin comparaţie cu noi, ca mod de relaţionare, societate şi comunitate, cam cum erau satele noastre cu cel puţin 50 de ani în urmă – familia, comunitatea, vecinii contează foarte mult, oamenii se ajută între ei, religia este importantă, ei nu concep să nu se ajute şi să nu trăiască împreună. Casele lor sunt din pământ: ei construiesc o cameră cu cerdac în care dorm şi încă una care e bucătărie şi altele mai mici pentru depozitare sau coteţe mici pentru găini şi toate se leagă între ele cu un zid de pământ; când creşte familia (de regulă, când se căsătoreşte un copil, un băiat, pentru că ei rămân acasă), mai ridică o casă şi o leagă cu un zid de cea veche. Aşa, ajung să fie o familie cu mai multe generaţii într-o casă care se întinde şi pe jumătate de hectar, dar are întotdeauna o singură intrare şi înăuntru este un labirint. Sunt oameni foarte sinceri şi direcţi, în cultura lor nu există să spună nu. Sunt foarte săritori. Dar, şi dacă nu se poate, ei tot nu zic nu, iar asta devine puţin deranjant. Când discuţi cu ei, toţi sunt foarte interesaţi de ce le propui, dar când este de făcut, sunt foarte delăsători. Dacă te gândeşti la comparaţia făcută mereu între noi, cei cu sânge latin şi nemţi, cam aşa e între noi şi ganezi, noi fiind nemţii. Sunt foarte prietenoşi şi deschişi, te opresc pe stradă, vor să îţi fie prieteni, îţi cer numărul de telefon, te sună.

 

Diferenta intre anotimpul ploios si cel secetos

Diferenţa între sezonul ploios şi cel secetos (sus)

Ghanezi prietenosi

 

Te-ai împrietenit cu localnici?

Da, am câţiva prieteni acolo. Şi sunt oameni cu care voi ţine legătura, categoric. În Bucureşti, înainte să plec, am învăţat să joc frisbee şi am jucat şi acolo şi aşa am interacţionat mult cu ei. Când am plecat, unii mi-au spus că vor continua să joace şi fără mine. Ei îşi arată emoţiile, prietenia, pe faţă. În cultura noastră, şi dacă te apropii de cineva, durează o perioadă de timp până faci asta. La ei se întâmplă mult mai repede. Îţi pun din prima clipă întrebări care nouă ni se par personale, dar pentru ei sunt normale. Spre exemplu, nimeni nu mă întreba dacă sunt căsătorit, toată lumea mă întreba ce îmi fac nevasta şi copiii. Cel mai bine este să le spui că sunt bine, şi dacă nu îi ai, că altfel te întreabă de ce nu îi ai! (Ca paranteză spus, în cazul relaţiilor între voluntare şi localnici, spre exemplu, ei, bărbaţii, foarte repede spuneau că vor să aibă copii cu ele, era ceva normal pentru ei, pentru mentalitatea lor. Nu îşi pun probleme de genul „cu ce creştem copiii”, nu îşi fac atâtea griji ca şi noi, nu stau să se gândească foarte mult. Nu au gândire analitică, în general, ei fac cum ştiu că trebuie făcut şi gata).

 

Frisbee in praf

Frisbee

Fragment de jurnal:

„Salutul, aici, e un întreg dialog. Zici BliKa pentru bună dimineaţa, Wontenga pentru bună ziua (după-amiaza, de la 12 până pe la vreo 3) şi Zanyure pentru bună seara. Ei răspund Na Baa, care nu ştiu ce înseamnă, e răspunsul la salut. Apoi te întreabă La amwane? (ce faci, cum eşti) şi răspunzi La ansom! (sunt bine). Ei zic un Ahaaa, cum am zice noi când am înţeles ceva ce ni s-a explicat, dar la ei are altă conotaţie. Eventual îi întrebi înapoi cum sunt ei sau mai întreabă Tuma amwane? (Cum e munca), la care răspunzi tot La ansom. Uneori te întreabă şi Yiri amwane? (cum ţi-e casa) şi Opoku amwane? (Cum îţi e nevasta) şi altele. Apoi îţi zic, în engleză, You are welcome! Şi trebuie să le răspunzi Thank you! Abia apoi poţi să începi să vorbeşti cu ei. Dialogul acesta se întâmplă şi dacă trec pe stradă pe lângă oameni care stau în apropiere, chiar dacă mergem în direcţii diferite. Dacă merg fără să-i salut, se întâmplă să nu-mi zică nimic, dar dacă vreau să salut, trebuie să zic şi La amwane, şi La ansom. De cele mai multe ori, am impresia că mă testează cu saluturile lor, să vadă dacă ştiu să răspund şi se uită la mine curioşi să audă dacă zic ce trebuie. Şi uneori, dacă am răspuns, îmi dau următorul test, mă mai întreabă ceva, să vadă dacă ştiu şi răspunsul următor. De obicei nu-l ştiu, îi întreb ce înseamnă, repet după ei, dar uit imediat. Nu mă interesează să învăţ fra-fra, e o limbă folosită doar în zona asta. Dacă mergi 20 de kilometri mai încolo, deja e alt dialect. Dacă mergi la Tamale sau la Wa, e cu totul altă limbă. Sunt peste 60 de limbi şi dialecte în Ghana”.

 

Bucatarie la o pensiune de langa Parcul National Mole

Bucătărie la o pensiune de lângă Parcul Naţional Mole

 

Ai reuşit să le înţelegi sistemul, să te adaptezi?

De adaptat m-am adaptat, că nu am avut încotro. Experienţa ca voluntar internaţional are două valenţe: culturală, la nivel personal, dar şi de a încerca să schimbăm ceva, să oferim ceva din cultura noastră felului lor de a lucra. La un moment dat, sigur că eşti tentat să laşi după ei. Practic, noi, voluntarii, trebuia să ne motivăm singuri şi să îi motivăm şi pe ei, să tragem de ei ca să facem lucruri. Altfel, am fi putut să nu facem nimic. Cred că am reuşit să înţeleg sistemul, felul lor de a fi, de a funcţiona. Cred că sunt aşa pentru că, pe de o parte, nivelul de educaţie este mai redus, comparativ cu noi; pe de altă parte, pentru că asta e mentalitatea lor, acesta este felul lor de a fi, de a lua lucrurile aşa cum vin, aşa cum sunt, relaxat, nu încearcă să le îmbunătăţească ori să le schimbe, iar pentru noi, pentru europeni, asta este greu de înţeles.

 

Locuinta sefului de trib din Tengzuk, cu peste 300 de locatari

Locuinţa şefului de trib din Tengzuk, cu peste 300 de locatari

 

Care sunt lucrurile pe care le-ai făcut, pe care consideri că le-ai lăsat în urmă?

Sincer, nu prea am făcut deloc ce era în job description-ul meu. Dat fiind că aveam experienţă în management de organizaţii non profit, poziţia mea era de dezvoltare de capacitate organizaţională, dar organizaţia în care eram era foarte mică şi nu poţi să faci dezvoltare dacă nu există cerere internă, în organizaţie; aşa că, din acest punct de vedere am făcut extrem de puţin. Am încercat să îi ajut să facă întâlniri săptămânale, raportări, dar şi întâlnirile, când se făceau, aveam impresia că le făceau fiindcă trăgeam eu de ei, nu ştiu dacă vor continua cu ele acum că am plecat. Acesta era cazul particular al organizaţiei unde eram eu. M-am ocupat de prelucrare de date statistice pe calculator, centralizare etc., deşi nu era ce aveam eu de făcut. Însă, în cadrul unui proiect mai amplu, am făcut cercetare de teren, pe educaţie, mai exact pe factori care influenţează calitatea educaţiei. Aşa am ajuns că fac interviuri cu profesori, cu elevi, focus grupuri, am fost în echipa care mergea pe teren şi a fost una dintre cele mai interesante experienţe, care m-a ajutat foarte mult să înţeleg ce şi cum se întâmplă acolo. Plus că a fost prima dată în viaţa mea când am făcut cercetare. Am dezvoltat şi de unul singur o temă de cercetare, plecând de la această experienţă, despre factorii care împiedică directorii de şcoli de acolo să menţină disciplina în rândul profesorilor. Sunt profesori care nu vin la şcoală, media lor de absenteism înregistrat era de 16% în rândul profesorilor, doar o zecime din ele fiind absenţe motivate, cum le-am spune noi. Şi nu se luau măsuri împotriva absenţilor (care aveau tot felul de motive pentru absenteism, de la faptul că nu e bun drumul când plouă mult la mersul la o înmormântare sau că aveau altă treabă). Nu exista responsabilitate, nu existau consecinţe pentru nimic. Unii profesori nu îşi ţineau orele cât trebuia, alţii veneau mai târziu. Din o mie şi ceva de profesori din districtul Talensi Nabdam, unde lucram, nu fusese dat afară niciunul în anul şcolar anterior, cel mult îi transferau disciplinar la alte şcoli. Am văzut că directorii de şcoli nu ştiu să aplice procedurile disciplinare, nici măcar nu ştiu unde să le citească, că au nişte sisteme de comunicare internă în cadrul inspectoratului şcolar care nu au registru de numere… Directorul de şcoală face o hârtie prin care sesizează comportamentul unui cadru didactic, o dă supervizorului, inspectorului şi nu ştie când sau dacă va primi răspuns. Se pierd foi. Nu le dau numere. Le-am făcut un mic ghid de aplicare a procedurilor disciplinare, le-am spus şi de unde să le citească, unde să caute sursa regulamentului. Ghidul cuprindea sancţiunile, procedurile etc., le-am făcut recomandări privind un sistem de management al documentelor – înregistrare, îndosariere, răspuns în 15 zile, care să îi ajute să crească şi transparenţa internă foarte mult. Toţi au fost de acord cu concluziile şi sfaturile rezultate; însă am terminat ghidul cu puţin timp înainte să plec, aşa că nu ştiu exact cum vor evolua lucrurile. Sper că le vor aplica. Ei au fost foarte încântaţi de rezultat. Urmează să ţin legătura cu ei şi să văd ce se întâmplă. Dar acesta este cel mai important lucru pe care simt că l-am făcut şi l-am lăsat în urmă, dacă va fi aplicat, chiar va aduce schimbări. Le-am oferit nişte instrumente cu care pot să schimbe lucrurile, rămâne de văzut dacă o vor face. Dacă aş mai fi fost acolo încă un an, probabil aş fi ajutat direct la implementarea ghidului. Nu regret că nu am prelungit perioada de şedere, dar mi-ar fi plăcut, dacă mai stăteam, să duc acest proiect la capăt.

 

Copii in Clasa 2

 Copii la şcoală

Copii in clasa

 

Copii la scoala

 

„Unul din lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult la ganezi este modul în care coexistă, la ei, religiile pe care noi le percepem drept inamice. Creştinismul şi islamul sunt religiile principale acolo. Ei trăiesc în armonie perfectă, nu se ceartă, se vizitează, se duc unii la evenimentele altora, nu se dispreţuiesc. Le spuneam că îmi place că acolo nu se bat oamenii pentru religie şi ei spuneau că asta e cea mai mare prostie, să te baţi pentru religie. Şi asta cred şi eu. Apoi, ei au credinţele lor tradiţionale, în spirite care te posedă, în vrăji diverse, în juju, au vraci care te pot lega sau dezlega cu farmece, cum le spunem noi. Am întâlnit un camerunez care îmi spunea că în Nigeria aceste credinţe sunt şi mai puternice – şi mi se pare foarte interesant cum modernitatea se îmbină cu credinţele vechi: camerunezul spunea că sunt oameni care te roagă să te apleci să iei nişte chei de jos şi, cândle atingi, te transformi în motocicletă şi poţi fi exploatat, ca să se facă bani de pe urma ta, chiar şi luni întregi”.

 

Ce ai descoperit despre tine, în acest an?

Cred că unul dintre lucrurile care mi s-a confirmat a fost că ceea ce ştiu, abilităţile mele, modul în care lucrez pot fi la nivelul la care sunt şi alţi voluntari internaţionali, chiar venind din Europa de Est; poate acesta chiar e un avantaj, cred că mie mi-a fost mai uşor să îi înţeleg pe ganezi. Eu le-am văzut pe toate în România, la o scară mai mică. Cei veniţi din Vest nu se adaptau aşa de uşor. Cred că noi avem o capacitate de comprehensiune mai mare decât cei din Vest, pentru că înţelegem şi cultura lor vestică, dar şi pe cea de acolo, cum a fost cazul concret al Ghanei. Nu am fost pus în situaţii care să îmi întindă limitele foarte tare. Au fost momente când am lucrat sub presiune, că totul era lungit până în ultimul moment, dar asta nu era ceva neobişnuit.

 

Elefanti in apa 2

 Elefanţi la joacă

Elefanti in apa

 

Acum zece luni, te-am întrebat cum vei fi după un an în Ghana. Mi-ai spus că vei fi mai slab… eşti?

Sunt mai slab decât atunci când am plecat, dar nu mai slab ca acum zece luni. Când am ajuns acolo, am slăbit mult, cred că vreo 10 kilograme, în primele 2 – 3 luni, eram tras prin inel. Apoi m-am obişnuit cu clima, cu mâncarea şi am mai pus kilogramele înapoi, din fericire, nu pe toate.

… că vei fi mai experimentat şi mai priceput în ceea ce faci…

Tehnic, nu pot spune că am învăţat mare lucru. Am învăţat unele lucruri care îmi pot folosi, cum ar fi ceea ce am aflat despre domeniul educaţie, unde nu lucrasem înainte şi am lucrat acum (dacă m-aş uita acum după o slujbă în domeniul educaţiei, aş avea idee despre ce ar fi vorba). Şi am dobândit o mică experienţă în domeniul cercetării, iarăşi ceva ce nu mai făcusem înainte. Acum am văzut lucrurile făcute de la un cap la altul, de la dezvoltarea instrumentelor de cercetare la interpretarea datelor. Este clar un câştig pentru mine.

…mai tolerant, mai înţelept şi cu mai mulţi prieteni…

Învăţătura cea mai mare este cum să lucrezi cu oameni care au alt nivel şi alţi factori de motivare, foarte diferită faţă de cum e la noi; răbdarea şi perseverenţa trebuie să fie mult mai mari. Cred că în general în societăţile în curs de dezvoltare aşa trebuie să lucrezi. Experienţa asta este importantă pentru mine, într-o viitoare carieră în dezvoltare internaţională. Mai tolerant, da, sunt, mai înţelept, asta cred că vine cu fiecare experienţă, mai mulţi prieteni, da, am, cu siguranţă, de pe mai multe continente chiar, nu doar din Ghana.

 

Eu si Nique, un prieten cu care am facut 100 de km pe motociclete intr-o saptamana

 Ionuţ cu Nique, un prieten cu care a parcurs 1000 de km pe motociclete într-o săptămână

 

Care consideri că este, pentru tine, cel mai mare beneficiu, după un an în Ghana?

Am un sentiment de împlinire, pentru că mi-am dorit de mult să fac asta. Am văzut că experienţa mi-a plăcut şi mi-aş dori să fac asta şi în continuare, îmi doresc, acum, să îmi găsesc o slujbă în acest domeniu al dezvoltării internaţionale.

 

Înainte de anul în Ghana, te gândeai să lucrezi în acest domeniu?

Aveam o idee, dar experienţa de acolo m-a ajutat să îmi confirm asta, să mă aşez pe direcţia bună – vorbesc de profesie şi, totodată, cred că m-a făcut să apreciez mai mult valorile nemateriale ale vieţii, pentru că am văzut o lume în care oamenii trăiesc fericiţi cu foarte puţin. Mi-am adus aminte de multe ori de copilăria noastră, când cred că oamenii erau mai fericiţi, deşi aveau mai puţin obiecte materiale şi erau mai puţin posesivi, dar mai sociabili, mai apropiaţi. Multă lume nu înţelege nici acum de ce am plecat, lăsând o slujbă bună, plătită, am plecat într-un loc care pare la capătul lumii, să fac ceva ce nu ştiam exact ce va fi, dar… am ajuns să îmi confirm opţiunea de a pune, în sistemul de valori, lucrurile care te fac fericit cu adevărat în faţa celor materiale. Bunăstarea materială te prinde de multe ori într-o capcană. Bine, nu vreau să se înţeleagă greşit: îmi doresc o slujbă, plătită, dar această dorinţă are altă valenţă pentru mine.

 

Facocer (Pumba)

 

Babuin uitandu-se la elefanti

 

Cameleon

 

Există şi dezavantaje ale experienţei pe care ai trăit-o acolo?

Nu, nu cred, nu simt să existe. Sigur, nu am încă o slujbă, acum încep să caut, dacă vorbim peste 3 – 4 luni şi voi fi tot fără slujbă, poate am altă opinie, dar nu, lăsând gluma la o parte, nu simt că ar fi fost vreun dezavantaj în acest an de voluntariat. Deja caut slujbe în acest domeniu, al dezvoltării internaţionale, care să mă ducă în alte locuri din lume, unde să întâlnesc oameni noi şi să încerc să îi ajut prin ceea ce ştiu şi pot face.

 

Ionuţ Raita a ţinut un jurnal al experienţei sale în Ghana, jurnal pe care încă îl continuă pe site-ul RFI, în care puteţi citi amănunte şi aventuri diverse din anul său de voluntariat.

 

Prima parte a interviului TOTB cu Ionuţ Raita o găsiţi aici:

Voluntar în ţara crocodililor sacri

 

Copii prietenosi

 

Fotografii: arhiva personală Ionuţ Raita


Un comentariu

Leave A Reply