După ce l-au furat pe Moș Crăciun, finlandezii vor să ia și aurora boreală

0

Comisia pentru Turism finlandeză a postat recent pe Youtube un clip cu aurora boreală care i-a îngrijorat și iritat pe norvegieni. Deși clipul nu a făcut decît 400 000 de vizualizări, cam o zecime din cît face un clip cu pisici sau jumătate dintr-un hit al lui Florin Salam, norvegienii s-au panicat că le sunt furate fenomenele cerești.

Nu putem sta cu mîinile în sîn văzîndu-i pe finlandezi cum își iau partea leului, a declarat Per-Arne Tuftin de la Innovation Norway, o companie de stat care promovează turismul norvegian. N-o să ne dăm bătuți – luminile nordului vor fi ale noastre, a adăugat acesta într-o declarație de presă.

În 2009, Innovation Norway a lansat o campanie pentru înregistrarea luminilor nordice ca fenomen norvegian. Mervi Holmen de la Comisia Finlandeză pentru Turism a spus că Finlandei i-ar prinde bine să exploateze mai mult aurora și că reacția norvegienilor e alarmistă și emoțională.

E adevărat că în Norvegia aurora se vede mai bine și mai mult timp decît în Finlanda. Totodată, finlandezii au încercat de cîteva ori de-a lungul timpului să-l racoleze mișelește pe Moș Crăciun, ceea ce i-a supărat enorm pe vecinii lor norvegieni.

 

 

 

 

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger