După ce au locuit în containere, 30 de familii de sinistraţi o iau de la zero

1

“Nu m-am gândit niciodată că o s-o iau de la capăt la 70 și de ani”. Sunt cuvintele doamnei Didina, din Dorohoi, județul Botoșani, care și-a pierdut anul trecut casa și tot ce a strâns o viață-ntreagă. Apele i-au pus locuința la pământ și i-au distrus toate bunurile. Nu i-a rămas o haină. În aceeași situație se află sute de dorohoieni care vara trecută au asistat neputincioși la scene de groază pe care le visează sau le retrăiesc și acum, după un an. “De câte ori închid ochii, văd cum vin apele”, spune o altă doamnă, tulburată de amintirea inundațiilor.

de Roxana Bucată

Pentru 30 de familii care și-au pierdut locuințele, Habitat for Humanity a construit la Dorohoi, pe un fost câmp de orz, 30 de case. “Casele au fost făcute cu suflet”, le spune Adi Magda, coordonatorul șantierului de la Dorohoi, sinistraților emoționați, cu o seară înainte ca aceștia să-și primească, fiecare, cheia de la noua locuință.

A doua zi urmează să se sfârșească, pentru ei, un an cumplit, trăit de cei mai mulți în niște containere din tablă puse de Primărie într-o autobază de lângă șantier pentru familiile care nu au avut altă opțiune.

“Ce condiții să fie?”, îmi răspunde doamna Maria Dăniluță, de 75 de ani, la întrebarea stupidă, ridicând din umeri. Se vede cu ochiul liber ce condiții sunt într-o cutie de tablă cât un hol mai mare, cu baie comună în parcare, cu toate hainele claie peste grămadă, acoperite cu o pătură, mai multe cutii îngrămădite într-un colț, cu un reșou pe care stăteau două oale cu mâncare, un pat într-un colț și un televizor mic pe o masă. Singurul lucru care dădea iluzia că mă aflam într-o locuință era un ceas agățat pe perete. “Asta-i tot ce am. Iarna-i frig, vara te frige tabla asta, mâncarea la reșou. Stăm cum putem”, spune femeia cu zâmbetul pe buze, entuziasmată totuși că nepoții și cumnata sa au parte de un nou început în casa primită de la Habitat for Humanity. “Eu eram proprietară unde au venit apele, dar am cedat dreptul meu cumnatei, ea are copii. Deocamdată mai stau aici, aștept să văd unde o să mă ducă de la Primărie”, spune ea.

În timp ce-mi povestește cum a fost salvată de pompieri la inundații, primește o vizită. Vecina sa de modul, Andreea, apare cu bebelușul ei de patru luni în brațe. Andreea are 20 de ani și locuiește într-un container cu soțul ei, sora și mama. Singurul lor venit este alocația copilului, iar soțul ei lucrează cu ziua. Au pierdut casa în care stăteau la inundații, casă care era a bunicului, și acum așteaptă de la Primărie un acoperiș deasupra capului. “N-avem nicio posibilitate să ne facem casa noastră”, spune Andreea, mirată de întrebare. “S-o grăbit repede la măritat”, comentează doamna Maria. “Le-o trebuit lor copil, da ce să-i faci faci, dragostea-i dragoste, te arde și-n călcâie”, adaugă zâmbind.

Afară, printre containere, câțiva copii se joacă nepăsători cu mingea. La câțiva metri mai încolo se fac ultimele pregătiri pentru ceremonia de înmânare a cheilor.

“Astăzi se concretizează promisiunile de a reda speranța celor afectați”, spune, în cadrul ceremoniei, primarul localității Dorin Alexandrescu, casigurându-i pe noii locatari că în trei luni vor avea și toate facilitățile – apă, electricitate, gaze și restul. În vecinătatea caselor Habitat se construiesc alte 81 de case ale Primăriei pentru cazuri sociale, care nu sunt gata încă, dar sunt așteptate cu sufletul la gură de cei care își petrec zilele în modulele din autobază.

“Speranța a dobândit concretețe”, a spus, la rândul său, Eugen Curteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale și Turismului care le-a transmis dorohoienilor că doamna ministru Elena Udrea a acordat tot sprijinul necesar în acest proiect și a repetat de trei ori că ministerul “și-a dat tot concursul”.

La sfârșitul a 3.245 de ore de muncă adunate de cei 500 de voluntari, cele 30 de familii sau reprezentanții lor au primit locuințele mult așteptate. Mulți au pus umărul de-a lungul celor nouă luni cât a durat construcția, alții au venit direct la primirea casei. “Minusul e că pe mulți nici nu i-am văzut la față. Mentalitatea sinistraților din România este ‘am pierdut tot, TREBUIE să îmi dea altcineva ceva’”, spune, cu mâhnire, Adi Magda.

Pe scena amplasată în mijlocul caselor defilează, emoționați sau mândri, reprezentanții sponsorilor și autorităților. Publicul încearcă să se ascundă de soarele dogoritor și de praful stârnit de agitație, iar lăutarii pregătiți pentru petrecerea câmpenească se șterg des de transpirație. Sprijiniți de peretele uneia dintre case, în lateralul scenei, beneficiarii, îmbrăcați cu hainele cele mai bune, așteaptă, cu un amestec de tristețe și bucurie în proporții egale, cheile.

În timp ce preoții sfințesc casele, doamna Elena asistă plângând la spectacol. “E frumoasă, mamă, casa, numai să am zile să mă bucur de ea”, spune femeia în vârstă de 82 de ani, care își îngrijește singură soțul fără un picior. Era la spital cu bărbatul când au fost inundațiile, iar ziua când și-a văzut casa la pământ i-a rămas ca un bolovan pe suflet. A locuit împreună cu soțul ei într-o cameră dată de Primărie până acum și e bucuroasă să aibă din nou casă, însă bucuria e greu de exprimat printre lacrimile imposibil de stăpânit la amintirea greutăților vârstei și neputinței.

Cei mai mulți dintre oamenii care și-au luat în primire casele sunt bătrâni, tinerii au plecat la muncă în străinătate, iar alții, bolnavi, și-au trimis reprezentanți. Adrian Piftor și soția sa au, fiecare, 36 de ani și au plecat la muncă în Italia. Mama, mătușa, verișoara cu soțul și copiii au venit să preia în locul lor casa la a cărei construcție au participat. Au plantat crini de toamnă și crizanteme în fața casei și au venit cu aparatul foto să facă poze să le trimită și celor doi proprietari.

Oana are 30 de ani și este proaspăt căsătorită. Practic se află în luna de miere, iar noua casă primită de la Habitat for Humanity este un cadou de nuntă pentru ea. Se consideră norocoasă că a locuit la mama ei în acest an și e bucuroasă că are casă nouă la care a muncit împreună cu fratele și prietenii.

Multe dintre case nu au primit atenție din partea noilor proprietari, voluntarii Habitat for Humanity fiind nevoiți chiar și să șteargă geamurile cu o zi înaintea ceremoniei.

Unul dintre cei mai bucuroși oameni prezenți era Daniel Gheorghe, care, deși venea direct de la gară după o călătorie de o noapte întreagă, deborda de fericire să vadă cu ochii lui ce a realizat. “Am venit de la Medgidia ca voluntar în acest proiect. În luna noiembrie am participat la construcția a patru case de aici, în diferite etape. Eu am plecat de la birou pe șantier și am învățat și meserie aici. Am lucrat umăr la umăr cu unul dintre beneficiari care muncea noaptea la salubrizare și ziua venea alături de noi. Satisfacția este enormă. E o împlinire de suflet, care nici nu se poate reda în cuvinte”, spune Daniel, care își găsea cu greu vorbele de emoție.

Robin Black, Associate Director for Construction Design & Technology, Disaster Response Habitat for Humanity International Europe and Central Asia, are experiența multor reconstrucții după dezastre și a văzut mulți oameni năpăstuiți care și-au pierdut casele și bunurile în cutremure, inundații, incendii și alte calamități. “Ați fi surprinși să vedeți cât de repede își revin oamenii după dezastru, e uimitoare rezistența oamenilor”, spune din experiență Robin, adăugând cât de important e ca oamenii să fie stabiliți, pe cât posibil, în același loc, în locul de unde provin. “E bine că aici sunt aceiași oameni care se cunosc, e aceeași comunitate, oamenii au rămas împreună. Cultural, există diferențe de atitudine a oamenilor în fața dezastrului, dar când sunt cu spatele la zid, oamenii se ajută unii pe alții”, a observat acesta.

Mihaela are 9 ani și îi spune lui Robin că învață și ea engleza la școală, deja știe să spună “Hello” și “What’s your name” și vrea să ajungă și ea în Scoția. Deocamdată locuiește într-unul dintre modulele din tablă din autobază cu cei 8 frați ai ei, mama și tata.

Proiectul a fost implementat cu susținerea Guvernului României, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și a UNICEF. 60 de companii și peste 20.000 de donatori individuali au contribuit la finalizarea proiectului „Și eu reclădesc speranța!”.

Habitat for Humanity este o organizație non-profit care caută să elimine lipsa de adăpost și adăpostirea sărăcăciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 400.000 de locuințe pentru 2 milioane de persoane din mai mult de 3.000 de comunități, în 100 de țări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat până în acest moment peste 1.750 de familii din Bacău, Prahova, Neamţ, Botoşani, Bihor, Dolj, Constanţa şi Cluj să locuiască decent şi în demnitate.

Foto: Habitat for Humanity

 


Un comentariu

Leave A Reply