“Am sentimentul că, prin propriul nostru comportament colectiv, care este arătat, în principal, prin lipsă de respect și lipsă de smerenie, facem acești munți din ce în ce mai furioși”, scria pe Facebook, la 24 aprilie, Alex Găvan. Celebrul alpinist se afla atunci în tabăra de bază de pe Lotse, un optmiar himalayan, la a treia tentativă de a-l escalada. “Cutremur mare, urmat de o avalanșă dinspre Pumori. Am fugit din cort pentru a-mi salva viața. Sunt ok”, scria el a doua zi, pe Twitter, la scurt timp după cutremurul care a vânturat întreg Nepalul. Imediat după avalanşa care a lăsat în urmă 19 morţi, Alex a ajutat la căutarea şi salvarea victimelor prin zona distrusă. Căutat de toată presa după incident, alpinistul a preferat să-şi păstreze povestea până ieri, pentru a marca, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea unei campanii de întrajutorare a comunităţilor nepaleze afectate de calamitate. Aceasta se va desfăşura pe durata a 7 săptămâni şi 9 zile, câte grade a avut cutremurul (7,9).
Alex Găvan a încercat să urce pe Lotse, care măsoară 8.516 metri, în primăvara şi în toamna lui 2012, dar nu a reuşit. Prima oară s-a retras din cauza unei infecţii pulmonare. A doua oară a ajuns la 8.000 de metri, împreună cu partenerul său rus Alexei Bolotov, dar zăpada de-acolo era prea periculoasă pentru continuarea ascensiunii. A mai încercat o dată primăvara aceasta. Dacă l-ar fi urcat, Lotse ar fi fost cel de-al şaptelea optmiar escaladat de Alex fără oxigen suplimentar şi şerpaşi de altitudine. Înainte de asta, cu fix un an în urmă, alpinistul a încercat pentru a doua oară să escaladeze Everestul, dar l-a deturnat o avalanşă de pe căderea de gheaţă Kumbu, care a omorât 16 ghizi şerpa – cea mai mare tragedie din istoria muntelui.
“Motivul pentru care eu n-am fost în acei 16 oameni este că am ales să mă aclimatizez pe un alt munte, ştiind cât de periculoasă este acea cădere de gheaţă Khumbu, cât de periculos este să treci mereu prin acea zonă”, spune Alex. “Dacă îmi făceam aclimatizarea în altă parte, îmi reduceam numărul de treceri prin zona respectivă”. Acum, însă, tragedia s-a mutat pe Lotse şi a venit şi rândul alpinistului român să fie prins de o avalanşă, prima (şi sperăm ultima) din viaţa lui. Când s-au produs cutremurul şi apoi avalanşa ce l-a urmat, fenomen similar celui din ocean, unde seismele sunt însoţite de tsunami-uri, Alex se afla în cortul lui din tabăra de bază, la 5.360 de metri altitudine. Acesta este considerat locul cel mai sigur de pe munte şi este punctul din care începe procesul de aclimatizare (adaptare la climă) până la ascensiunea spre vârf.
Calamitatea l-a prins pe alpinist între două ascensiuni de aclimatizare. Terminase pre-climatizarea pe un munte de 6.000 de metri, Lobuche, şi urma o odihnă de câteva zile. “Imaginaţi-vă că staţi în sacul de dormit, citiţi, sunteţi în tabăra de bază, care este considerată locul cel mai sigur de pe tot muntele, când brusc gheţarul începe să tremure”. Alex şi-a dat seama că e cutremur, şi-a păstrat calmul la început, apoi a intrat în alertă după ce a realizat că are o magnitudine foarte mare. După unii oameni, tremurul ar fi durat 30 de secunde. Alpinistul se aştepta ca gheţarul din faţa lui să se crape, să se desfacă o crevasă şi să-l înghită cu tot cu cort. În scurt timp s-a făcut simiţită şi avalanşa. Alex a deschis cortul să vadă din ce direcţie venea şi a văzut un “zid fantastic alb” care se apropia vertiginos de el. Ningea uşor iar crestele muntelui nu puteau fi zărite. “O avalanşă poate să atingă, după primele 10-15 secunde, până la oprire, o viteză maximă de 170 km la oră. Imaginaţi-vă un astfel de zid venind către voi”.
Alpinistul s-a încălţat repede şi s-a gândit la un loc în care să se adăpostească. Lângă cortul în care lua masa era un bolovan de trei ori mai mare decât cel pe care îl cară în spate Obelix în celebrul desen animat. Avea în jur de 15 metri înălţime şi 5-6 lungime, iar Alex s-a gândit că ar putea supravieţui dacă s-ar ascunde după el. Toate astea se întâmplau la nivel de secunde. Fugind spre acel bolovan, s-a întors spre avalanşă şi atunci, cum i s-a mai întâmplat şi în alte situaţii limită, a început să perceapă timpul cu încetinitorul. I se ascuţiseră simţurile şi a reuşit să vadă consistenţa zidului alb care se apropia de el. Şi-a dat seama că era partea finală a avalanşei, trena, nu corpul ei, ceea ce însemna că urma să se oprească în câteva secunde.
“Nu venea acea zăpadă compactă care, dacă te împresoară, eşti efectiv ca într-un coşciug, ca în ciment, nu mai poţi să faci nimic. Această trenă presupune şi ea nişte riscuri. Nu acela de a fi lovit fizic, impactul nu este extrem de mare. Dar sunt miliarde de particule în atmosferă. La 170 de km pe oră, în momentul în care ele te ajung, poţi să-ţi pui braţul la gură, că tot îţi intră foarte, foarte multe şi e sufocare instantă. În momentul ăla am luat o decizie aparent de diletant”.
Cu câţiva metri înainte de bolovan, a cotit-o spre cortul în care lua masa. Să te adăposteşti de avalanşă într-un cort poate să fie o decizie cel puţin ciudată, însă s-ar putea ca ea să-i fi salvat viaţa. Avalanşa a lovit tabăra de bază şi a acoperit două treimi din ea. Alex nu s-a confruntat cu un impact fizic puternic. “În secunda doi am început să văd ce este cu ceilalţi”. În următoarele 24 de ore s-a derulat o acţiune complexă de salvare. Alex a început să caute oameni prin zăpadă alături de alţi colegi de pe munte. Împreună cu doi alpinişti polonezi, a transportat doi oameni spre un cort medical improvizat, o operaţiune de 6-7 ore, timp în care a ajutat alţi doi alpinişti şi un şerpaş cu medicamente şi bandaje. “Era o persoană care avea o parte din calota craniană spartă, lipsă. Imaginaţi-vă cum este să căraţi pe gheţar o persoană care nu se poate mişca, ca la fiecare zdruncinătură să existe riscul s-o omorî, în cazul în care nu este deja moartă, peste văi şi peste crestele morenei, [pe o distanţă de]3-400 de metri. Ei bine, lucrul ăsta nu se poate face de regulă fără 10-12 oameni pentru un singur om”.
Succesul pe un astfel de munte înseamnă să te întorci viu. Vârful este doar un fel de bonus. Evident, de asta te duci acolo, de asta eşti finanţat, ca să faci performanţă, dar priorităţile sunt altele. Prioritatea zero este întotdeauna ca tu, împreună cu echipa ta, să vă întoarceţi în viaţă. Alex Găvan
Unul dintre lucrurile care l-au marcat pe Alex în timpul operaţiunii de salvare a fost pasivitatea unor oameni din tabăra de bază. 99% dintre aceştia, spune el, erau simpli turişti care urcau muntele doar de dragul de a ajunge sus cu orice preţ, cu oxigen suplimentar şi însoţiţi de şerpaşi, mulţi dintre ei preferând să stea pe margine şi să facă poze. “Anul acesta, în tabăra de bază erau în jur de 800 de oameni. Această avalanşă a ras practic două treimi din tabăra de bază, iar în aceste operaţiuni de salvare, din păcate, mie mi s-a părut că s-a mobilizat foarte puţină lume. Cunosc cazul specific al unui doctor care, după ce s-a terminat avalanşa, şi-a făcut bagajele şi a plecat împreună cu şerpaşul lui. Când încă erau oameni sub zăpadă”. Alpinistul român şi-a petrecut seara alături de două doctoriţe, una din Marea Britanie şi una din Australia, având grijă de oamenii grav răniţi. Trei dintre ei au murit peste noapte.
“Am făcut presiune pe unul dintre proprietarii de elicoptere din Nepal, unde sunt 12-15 elicoptere în total, să vină a doua zi cu elicopterul. Imaginaţi-vă că de elicopterul ăla era nevoie în tot Nepalul. Dimineaţă, până la urmă, elicopterele au venit şi a început evacuarea răniţilor, care a fost la rândul ei foarte complexă”. A doua zi după cutremur au fost evacuaţi cu elicopterele 50 de oameni în stare critică şi alţi 100-150 rămaşi blocaţi în Taberele 1 ş 2, aflate la altitudini mai mari, unde cutremurul aproape că nu s-a simţit. Restul oamenilor au coborât de pe munte pe propriile picioare. “În momentul în care am plecat de acolo înspre [oraşul] Lukla, în momentul în care nu mai existau urgenţe, toată lumea fusese evacuată şi cei care erau apţi începeau să coboare din tabăra de bază, primul gând pe care l-am avut a fost cum aş putea să ajut, ce aş putea să fac. Începuseră să vină informaţii cu situaţia groaznică din Kathmandu şi din restul Nepalului”.
De la acel gând s-a născut campania de strângere de fonduri lansată ieri în Bucureşti, la sediul Camerei de Comerţ a Franţei, pentru victimele cutremurului din Nepal. Acesta a ucis 8.000 de oameni oficial, numărul adevărat putând fi mult mai mare, şi a ras localităţi şi comunităţi întregi, precum şi zone istorice vizitate de turişti care erau surse de venit pentru localnici. În momentul de faţă nu există estimări concrete privind situaţia dezastrului. “Aşa că noi am avut o abordare pe termen mediu şi lung şi am decis că vom ajuta un partener local care are experienţă şi o reţea în comunităţi – lideri din sătucele de munte cu care lucrează şi prin intermediul cărora poate să ducă mai departe ajutorul”, a spus organizatoarea campaniei, Oana Marinescu, de la compania de consultanţă OMA Vision. “Sunt sate întregi care aproape au fost măturate, sunt comunităţi care aproape că au dispărut şi atunci este foarte important să ajungem şi la cei care nu sunt în aria de acoperire a marilor organizaţii internaţionale sau a autorităţilor”.
Aşa s-a născut colaborarea cu Kharuna-Shechen, o organizaţie înfiinţată în anul 2000 de Matthieu Ricard, autor francez şi călugăr budist care s-a stabilit în Himalaya după ce şi-a luat doctoratul în genetică celulară la Institutul Pasteur, în 1972, şi a început să se implice în acţiuni umanitare. Misiunea organizației sale este de a oferi servicii în domeniul sănătății şi al educației și servicii sociale indivizilor și familiilor din cele mai sărace comunități din Tibet, Nepal și India. Karuna-Shechen pune accentul şi pe împuternicirea femeilor și fetelor, precum și pe conservarea patrimoniului cultural al zonelor în care își desfășoară activitatea. Organizația a dezvoltat o echipă de profesioniști care lucrează direct cu comunitățile locale pentru a identifica și implementa proiecte care răspund direct nevoilor acestora. Ea își organizează activitatea de intervenție post-dezastru în trei etape: acțiune medicală pe termen scurt și lung; asigurare de hrană și adăpost pe termen scurt și lung; reabilitare și reconstrucție, în special pe termen lung.
Clinica Shechen, în colaborare cu călugării de la Mănăstirea Shechen din vecinătatea clinicii, care a adăpostit sute de persoane rămase fără adăpost în urma cutremurului din 25 aprilie, a asistat și tratat răniții din vecinătate. Medicii și personalul medical al clinicii au fost mobilizați pentru a acorda asistenţă în ture 24 de ore din 24, iar echipele medicale se deplasează în fiecare zi în localități greu accesibile. În parteneriat cu ONG-uri locale, Karuna-Shechen aduce populației grav afectate de cutremur, în special din zonele izolate și din satele din Valea Kathmandu, hrană, medicamente și adăposturi. În unele locuri există un risc mare de epidemii. “Au reuşit să ajungă în sate extrem de izolate şi, potrivit ultimelor informaţii pe care ni le-au trimis, au atins aproape 6.000 de comunităţi şi aproape 25.000 de persoane şi au dus ajutoare”, a spus Oana Marinescu. “În afară de această capacitate a lor de intervenţie, ei mai au o linie care nouă ne place foarte mult. Este vorba de reconstrucţie nu prin asistenţă, nu prin a genera o dependenţă a oamenilor de ajutor, ci prin capacitarea liderilor locali. Adică îi învaţă pe oamenii din sate, din diverse comunităţi, inclusiv pe femei şi pe tinerele fete, să dezvolte anumite competenţe care să le permită după aceea să acţioneze în comunitate, să poată să genereze dezvoltare, să lucreze cu ceilalţi oameni din comunitate. Noi ne-am dorit genul acesta de abordare, pentru că, în final, un ajutor nu curge la nesfârşit şi mai bine îl înveţi pe un om să pescuiască decât să-i dai peşte câteva luni la rând”.
Cu fondurile strânse din campania umanitară a lui Alex Găvan vor fi finanțate cu precădere activități de reconstrucție în comunitățile izolate și afectate de cutremur, precum refacerea de școli, dispensare, surse de apă potabilă. În funcție de nevoi, până la 25% din fonduri pot finanța intervenții de urgență. În cadrul campaniei, vor fi strânse fonduri prin diverse metode: SMS în valoare de 2 euro, trimis la numărul 8826; plata cu cardul direct pe site-ul www.alexgavan.ro/nepal; sponsorizări pe bază de contract; redirecționarea a 2% din impozit. Donațiile pot fi făcute atât din țară, cât și din străinătate.
100% din fondurile strânse vor ajunge la beneficiarii finali – oamenii din Nepal. Acest lucru este posibil din două motive. Pe de o parte, toată campania de strângere a de fonduri este făcută pro-bono, cu implicarea unor oameni și a unor companii din România care au vrut să contribuie, pentru a face bine și pentru a da o șansă celor care au nevoie să-și refacă viața în Nepal. Pe de altă parte, partenerul care va implementa proiectul de reconstrucție și intervenție în Nepal are toate costurile administrative acoperite de un finanțator propriu.
Campania se numeşte “Bucurie pentru Nepal”, iar Oana Marinescu spune că deşi numele poate suna a aroganţă, “cei care cunosc Nepalul ştiu că oamenii de acolo se bucură la lucruri foarte simple şi au o deschidere faţă de viaţă diferită faţă de deschiderea occidentalilor”. “Cred că în anul 2015, să ai compasiune faţă de celălalt nu mai este suficient”, a spus Alex Găvan. “Compasiune fără acţiune e doar ceva superficial din punctul meu de vedere”. We must put compassion in action a fost, de altfel, mesajul transmis într-un clip video de francezul Matthieu Ricard.