Dunărea și oamenii ei se cunosc cel mai bine de pe bicicletă

0

Poate că în manualele școlare de geografie ar trebuie adăugat, pe lângă faptul că România dispune de cel mai lung sector al Dunării, că aceasta este și cea mai frumoasă regiune a fluviului, dar și cea mai puțin vizitată de turiști. De la o astfel de idee simplă au pornit cei de la Cycling Romania care, alături de 32 de voluntari, și-au luat bicicletele și au parcurs în echipe trasee de-a lungul Dunării, urmând să-și împărtășească printr-un portal de cicloturism experiențele, cu tot ce încape în ele: drumuri, locuri de văzut mai mult sau mai puțin ascunse, posibilități de cazare din afara circuitelor standard-anoste, posibile zone problematice și, nu în ultimul rând, oameni de bine.

 

59

de Andra Matzal

Deși acești explorarori pe două roți vor să ne ”molipsească” din ce în ce mai mult de plăcerea pentru slow tourism, în două săptămâni ei au parcurs 5.000 de kilometri, despre care am povestit la Portul Cetate, unde s-a încheiat primul Tur al Dunării pe bicicletă.

Cu toate că m-am născut și am crescut la Dunăre, unde mergeam cu ai mei, ca asistentă de pescar, sau la bălăceli răcoroase, pe care m-am plimbat cu vaporul în expediții și peste care priveam curioasă la orașul bulgăresc unde s-a născut bunică-mea, n-am fost obișnuită cu Dunărea ca obiectiv turistic. Pentru mine, ca și pentru mulți alții, vacanțele însemnau munte sau mare, iar de când porțile satului global s-au deschis larg, pentru mulți înseamnă destinații din ce în ce mai exotice. Când am ajuns săptămâna trecută la Portul Cetate, ultimul punct de pe harta bicicliștilor care au răspuns la provocarea lansată de Cycling Romania și Asociația Roi, m-a mirat că, până atunci, îmi scăpase cu desăvârșire din vedere un asemenea loc. Iar derulând imaginile realizate de voluntari în cei 5.000 de kilometri parcurși de-a lungul Dunării, de la Est la Vest și invers, am avut revelația unui spațiu uriaș care așteaptă, la granița dintre sălbăticie, pace idilică și ruină post-industrială, să fie descoperit. Și asta a fost prima lecție învățată de la cicloturiștii exploratori, din verva cărora am rămas cu un gând bine înfipt în minte: să-mi cumpăr bicicletă ca lumea și s-o iau frumușel prin țară. În fond, după ce am cunoscut-o pe Ioana Catrinescu, cea care la 19 ani și primul traseu mai lung pe bicicletă, a pedalat 138 de kilometri într-o singură zi, mai nimic nu mi se mai pare imposibil.

09

Pe Mircea Crisbășanu, inițiatorul Cycling Romania, l-am cunoscut acum doi ani, când tocmai se întorsese de la studii din Olanda, cu chef mai mare ca oricând să deschidă drumuri și minți pentru un altfel de turism, la adăpost de confortul steril al ofertelor all inclusive. În tot acest timp, a bătătorit câteva trasee, a atras oameni deschiși și dispuși să cunoască locurile într-un ritm propriu, să se apropie de localnici altfel decât prin întâlniri muzeificate, călcându-le pragul sau stând la aceeași masă unde, din fericire, țăranii români încă mai așează delicii naturale și muncite de mâna lor. În cea mai nouă aventură, Turul Dunării pe bicicletă, Mircea a adunat peste 30 de voluntari, cu sau fără experiențe în trasee îndelungate pe două roți. Împărțiți în opt echipe, aceștia au mers de-a lungul Dunării pe diferite rute, documentând și cartografiindu-și experiențele pentru a realiza hărți detaliate ce urmează să fie incluse pe portalul Turuldunării.cyclingromania.ro, alături de sugestii pentru locuri de vizitat și oameni de cunoscut, dar și probleme de luat în calcul odată puse roțile în mișcare. Următorii pași vizează nu doar integrarea acestor informații într-un portal, ci și găsirea unor fonduri și a unor parteneri alături de care să pună la punct traseele stabilite, să creeze condiții pentru o infrastructură mai generoasă și să-i conecteze pe turiști cu oamenii locului, fie ei meșteri discreți, producători locali, ghizi sau gazde primitoare.

28

33

Pe parcursul celor două săptămâni, voluntarii au cunoscut Dunărea cu totul altfel decât ar putea oferi orice agenție de turism, oricât de alternativă: au dormit în curțile oamenilor, la mânăstire, în sate uitate sau la internate de elevi, au primit roșii cu brânză și fructe abia culese din pom, și s-au bucurat invariabil de ajutorul necondiționat al oamenilor, testând pe propria piele că povestea cu ospitalitatea românilor nu e nici pe departe un mit. Dacă pentru mulți, ancorați în comoditatea mașinilor și a ofertelor primite de-a gata, ca și pentru mulți dintre cei întâlniți pe traseu și neobișnuiți cu vacanțe pe bicicletă, pedalatul poate părea o corvoadă (drept dovadă că mulți localnici s-au oferit să-i ducă cu mașina, pentru a-i scuti de ”chin”), cicloturismul începe să fie gustat din ce în ce mai intens de oameni liberi și neatinși de blazare. Deocamdată, în drumurile lor, voluntarii de la Cycling Romania au întâlnit în drumurile lor mai mulți străini pe biciclete, care au ignorat prejudecățile și falsele alarme, pornind pe căi nebătute. Drept dovadă, toți copiii de prin satele străbătute îi salutau nesmintit în limbi străine, uimiți când la ”Hello” sau ”Ola” li se răspundea cu un ”Bună ziua!”. Și tocmai pe valul acesta ascendent, prin care cicloturismul aduce anual europenilor peste 40 de miliarde de euro, vine și Cycling Romania, în încercarea de a-i convinge pe cât mai mulți români că vacanța nu e neapărat în altă parte.

05

Desigur, dincolo de seducția idilică a peisajelor și a oamenilor binevoitori, care-și deschid porțile, România cicloturistică își are problemele ei, pe care voluntarii le-au notat conștiincios, pentru a le da mai departe în trusa de sfaturi pentru alții convinși să se încumete la o formă de turism slow, social și sustenabil. În primul rând, după cum s-ar aștepta oricine a încercat să se orienteze în junglele de indicații haotice ale așezărilor românești, semnalizarea este o mare problemă. Iar dacă turiștii români se mai pot descurca urmând semnele vagi sau cerând ajutorul localnicilor, străinii au de rezolvat un continuu puzzle al orientării, atâta vreme cât punctele de informare și semnalizările de pe trasee sunt ca și inexistente. O altă provocare este lipsa punctelor de cazare în aceste zone unde turismul e o lecție emergentă, căreia îi lipsesc deocamdată uneltele de bază. În ceea ce privește cazarea, așteptările cicloturiștilor nu vizează camere cu plasme, ci adăposturi unde să poată campa în siguranță și unde să se poată bucura, cu simplitate, de ce ar presupune specificul local. De asemenea, deși traseele lor au inclus atât drumuri de țară și șosele traficate, calitatea drumurilor a lăsat adesea de dorit, atâta vreme cât fie banda de siguranță nu e realizată corespunzător, fie ”tradiția” asfaltului peticit a pus bețe în roate. Nici aici soluția ideală n-ar consta în alei standard betonate de-a lungul Dunării, ci mai degrabă într-o întreținere de bază, dublată de o organizare inteligentă a traseelor deja disponibile. La urma urmei, asta îi și atrage pe aventurieri în România, spiritul demult pierdut în țările ”civilizate” al naturii care-și duce, cât mai poate, ritmurile, și ale oamenilor care nu au uitat definitiv să trăiască în armonie cu ele. 

133

281

Chiar dacă, la prima vedere, bicicliștii de ocazie sau cei care obișnuiesc să meargă la job pe două, nu pe patru roți ar putea fi intimidați la gândul a sute de kilometri traversați în șa, pe coclauri imprevizibile, pericolul ține, de cele mai multe ori, doar de imaginație. Pentru că, în cicloturism, nu e nevoie de curaj, ci doar de plăcerea aventurii și a libertății de mișcare, practicate, bineînțeles, responsabil. Ioana Catrinescu, de pildă, una dintre voluntarele Cycling Romania, are 19 ani și până la Turul Dunării nu făcuse trasee mai lungi de 60 de kilometri. Chiar dacă primele zile ale rutei Mânăstirea-Cetate au fost solicitante, antamându-se la peste 100 de kilometri pe zi, cu ”multă apă, ciocolată și comunicare” a trecut peste oboseală și a deprins gustul provocărilor. ”Până acum, mă consideram o persoană comodă, însă pe drumul ăsta am avut multe de învățat,” spune Ioana, care locuiește în Urlați, unde merge zilnic cu bicicleta. I-au dat bătăi de cap soarele de câmpie, drumurile offroad și lipsa fântânilor cu apă potabilă, însă cei doi colegi de echipă i-au demonstrat că ciclismul, solidaritatea și curtoazia merg mână-n mână, astfel încât o bate deja gândul să mai pornească și pe alte trasee consistente.

14

Dacă Ioana a pornit la drum din partea estică a Dunării, Diana Culescu, venită în Turul Dunării alături de fratele său, a pornit din direcția opusă, coordonând o echipă alcătuită strict din fete. Deși ele au parcurs cea mai scurtă distanță, de ”doar” 300 de kilometri, iar Diana spune că întreaga experiență a fost una ”pretty girly”, cele patru bicicliste nu au avut parte de mașină de asistență, iar traseul pe care au mers a fost unul muntos și solicitant. La 36 de ani, Diana, care lucrează ca peisagist, nu era străină drumurilor lungi pe bicicletă, iar pe lângă faptul că merge zilnic cu bicicleta prin București, convinsă fiind că fără ea n-ar reuși să facă nici jumătate din lucrurile pe care le face, din 2009 a început să descopere turismul pe două roți, mergând, de pildă de la Fetești la Balcic, sau parcurgând Delta pe drumuri de țară. Fiind și singura vorbitoare de limbă română din grupul ei, care a plecat de la Oravița (restul fiind bulgari), Diana a preluat toate rolurile necesare coordonării, a făcut pe doctorul, pe navigatorul, pe contabilul și, deigur, pe mediatorul cu localnicii săritori. ”Am simțit că multora le e milă de noi, aveau impresia că cineva a pus biciul pe noi, forțându-ne să batem atâta drum pe bicicletă. O doamnă din Moldova Nouă nu înțelegea de ce cineva ar face din proprie inițiativă și ar fi vrut să ne cruțe cu orice preț suferința,” povestește Diana, care e de părere că, ”deși mulți își pun problema de confort, oamenii nu înțeleg că e o experiență în sine, că ai șansa să vezi enșpe mii de peisaje și să cunoști tot felul de oameni.” Deși până acum n-a mai fost plecată în ture decât cu oameni cunoscuți, a descoperit Dunărea împreună cu voluntari pe care abia dacă-i știa: ”Când pleci într-o astfel de tură, trebuie să-i cunoști, de regulă, pe ceilalți, ca să poți avea încredere în ei. Până la urmă, e un efort, se pot întâmpla o mulțime de lucruri și trebuie să știi că faci parte dintr-o echipă. Acum, am venit pur și simplu cu inima deschisă,” spune Diana cu ochii în lacrimi, în timp ce-și ia la revedere de la colegele de traseu, pe care speră să le revadă cât de curând, prin cine știe ce alte puncte ale hărții, dar tot pe bicicletă.

13

O parte dintre voluntarii care au răspuns la chemarea Cycling Romania au venit de pe celălalt mal al Dunării, din Bulgaria, unde se va derula cel mai probabil următoarea ediție a turului, într-o expediție similară de cartografiere. Delian Todorov, coordonatorul VeloRuse, a doua cea mai importantă organzație de ciclism din Bulgaria, a dat cu încredere la pedale pentru a descoperi o țară care, deși se află la o aruncătură de băț de orașul lui, îi fusese până acum străină. ”La început, când am acceptat să vin, mă tot întrebam de ce naiba am ales să fac asta. Credeam că vom merge prin locuri pline de țigani, că vom dormi în corturi ca vai de noi, că în primele două zile mi se vor fura bagajele și bicicleta și că voi fi nevoit să mă întorc pe jos în Bulgaria,” recunoaște cu puțină ironie Delian, sincer surprins de ce a descoperit la fața locului. Nici măcar câinii nu l-au mușcat pe ruta Călărași-Cetate, unde a întâlnit în schimb foarte mulți localnici care nu mai știau ce să facă pentru a-i ajuta pe exploratorii bicicliști. Delian, care luptă alături de organizația lui pentru a convinge autoritățile să construiască piste de biciclete în orașe, dar și în afara lor, nu era nici el obișnuit cu drumurile extinse pe două roți, însă antrenamentul și-l face zilnic, lucrând drept curier pe bicicletă. Nici măcar bariera lingvistică n-a fost o problemă, ba chiar activistul i-a rugat pe colegii lui să vorbească doar în română. Până la urmă, a reușit să înțeleagă, în mare, despre ce se vorbește în jurul lui, ba chiar a legat conversații cu sătenii, fiecare pe limba lui.

Nici Atanas Velikov,un alt voluntar bulgar, nu s-a rătăcit pe traseu, reușind să deprindă în timp real tehnicile infailibile ale limbajului semnelor. În viața de zi cu zi, lucrează în domeniul computerelor și ca fotograf, iar bicicleta e o pasiune pe care și-o alimentează cu fiecare ocazie, organizând la rândul lui, alături de prieteni, trasee de cicloturism în munții Bulgariei, pe care, de asemenea, îi vizitează mai mulți străini decât localnici. Cel mai mult de-a lungul Dunării românești i-a plăcut traseul din zona Parcului Național Porțile de Fier, pe care-l consideră și cel mai dificil, din cauza reliefului. Nu crede că ai nevoie de ceva special pentru a te încumeta la astfel de trasee, în afară de energie și de cumpătare când vine vorba de efort.

35

051

În fața eventualelor temeri legate de ce ar trebui să știe un cicloturist aspirant, Mircea Crisbășanu, coordonatorul Cycling Romania, răspunde cu câteva sugestii de bază: ”În primul rând, să-și dozeze eforturile și s-o ia ușurel. Mai întâi, cei tentați ar trebui să înceapă cu ture de 10-15 kilometri și, în funcție de asta, să se evalueze. În fotografii, poate că totul pare ușor, însă pe parcurs te poți lovi de tot felul de probleme. De asemenea, trebuie acordată multă atenție echipamentului, să ai oglindă retrovizoare, piese de schimb și frâne bune, dar și experiență în rezolvarea eventualelor probleme tehnice. E bine să ai și simț de orientare și, înainte de toate, s-o faci relaxat,” lucru pe care l-am testat la prima mână, cu o tură de 15 kilometri de-a lungul digului de la Portul Cetate. După ce m-am familiarizat cu colții babei, planta care-ți poate face praf cauciucurile, și m-am încărcat cu apă, am luat-o ușurel pe drumul dintre mlaștinile unde pescarii stăteau bătuți de soare în fața undițelor neclintite și pădurile inundate, mirându-mă ca un copil de bucuria mersului pe bicicletă, pe care l-am descoperit abia târziu, dar ireversibil. Până zilele viitoare, când voi reveni cu sugestiile voluntarilor din Turul Dunării despre locurile și oamenii pe care ar fi bine să-i cunoașteți într-o vacanță cu spirit 100% autentic, poate vă scoateți bicicletele la înaintare și dați o tură în cea mai apropiată pădure.

Fotografiile  au fost realizate de voluntarii participanți la Turul Dunării pe Bicicletă.

Puteți citi și:

Dunărea românească, pe harta europeană a cicloturismului

Liber la cicloturism în jurul Bucureștiului

Trasee marcate pentru cicloturiști în zona Dealu Mare

Centura cicloturistică a Bucureștiului: Biciclete, ouă, vin ecologic și mături


Leave A Reply