O poveste despre comori ascunse în Lunca Dunării, unde ostroavele se nasc și mor după cum bat valurile. O poveste adevărată, în care oameni mari și mici au descoperit și înțeles că misiunea lor este aceeași: să nu tacă. Să spună cât mai des, cât mai tare și cât mai multora despre apa care dă viață legendelor și despre minunile pe care le creează.
Pe Dunăre, când bate vântul din toate părțile, coafura, oricare ar fi ea, nu mai rezistă. Aici nu există conexiuni cu reclame la șampon, spumă sau fixativ. Așa că îmi prind părul cu simț de răspundere, îmbrac o vestă de salvare (din aceea reală, care te face cât un urs, nu vestuță de filme hollywoodiene) și mă urc în barcă. N-am mai fost pe Dunăre de când eram copil. Și niciodată până acum în Luncă. Nu am prins tocmai cele mai calde zile, iar Dunărea e puțin vălurită, puțin cenușie, dar în simplitatea ei nemachiată simți atât de multă siguranță. Ne supraveghează și ne duce unde vrem să ajungem. În drum, ne lasă să admirăm ce a creat pe maluri. Este o artistă neobosită. Ostroavele ei par desenate de o mână sigură, copacii crescuți în rânduri aliniate zici că au fost trași cu liniarul. Dar Dunărea știe mai bine. Are metodele ei, pe care abia învățăm să le deslușim. ”Dunărea este un fluviu viu. Mereu ne rezervă surprize”, îmi spune de alături Orieta, pe fundalul valurilor care fac armonia și al motorului bărcii, care ține basul.
Păzind Dunărea, cormoranii
Frontiere verzi pentru cormoranii pitici și rațele roșii
Orieta și Magor, Dana, John, Ioana, Florentina și alți oameni minunați fac parte din WWF – World Wide Fund, o organizație internațională independentă care se ocupă de proiecte ce privesc conservarea naturii. Motivul pentru care WWF și-a dus invitații în Lunca Dunării este simplu: două specii de păsări rare trăiesc în ostroavele din Luncă și sunt protejate prin lege, dar soarta lor nu este atât de simplă pe cât ar presupune o semnătură pe niște hârtii. Și, de fapt, nu este vorba doar de păsări, ci de o întreagă comunitate care trăiește în bazinul Luncii Dunării și de viața fluviului. Conform datelor organizației, 70% din Lunca Dunării s-au pierdut, fapt care a diminuat considerabil capacitatea de stocare naturală a apelor în cazul inundațiilor. Un studiu WWF a relevat că aproape 800.000 de hectare de luncă în bazinul românesc al Dunării sunt potrivite pentru reconstrucție ecologică, așa că organizația s-a pus pe treabă. A demarat, acum doi ani, un proiect numit, pe scurt, Frontiere Verzi, care este menit să asigure conservarea transfrontieră a nu mai puțin de 11 situri ”Natura 2000”, aflate de-a lungul Dunării, în România și Bulgaria.
Ostrov dunărean
În poveste, la acest moment, apar micii eroi. O parte din ei. Sunt cormoranii pitici și rațele cu gât roșu, cele două specii ocrotite de lege și pe care proiectul WWF încearcă să le ajute. În drumul nostru pe Dunăre, zărim cormorani mari și egrete mici, dar până la rațe este cam greu să răzbatem. Așa că ne vom opri la colonia de cormorani pitici, pe ostrovul Calnovăț, aproape de locul unde Oltul se varsă în fluviu și de unde zărim bine conturate turnurile combinatului de la Turnu Măgurele. Până să ajungem, vedem cu ce s-a îndeletnicit Dunărea: ostroavele mai vechi sau mai noi, unele acum în formare, verdeața dominată de salcii și plopi, aranjată militărește aproape, în unele locuri, după un sistem impus de mișcările apei, varietatea de păsări care vânează pești pe care numai ele îi văd sub valurile cenușii. Călătoresc cu noi ambele maluri, atât cel românesc, cât și cel bulgăresc, ne urmăresc în paralel. WWF are oameni de-o parte și de alta a fluviului, dornici să sprijine natura. Comunitățile de pe cele două maluri trăiesc cu Dunărea: îi hrănește, îi leagănă, îi formează. Limba pe care o vorbesc e limba Dunării, pur și simplu.
Plopii care adăpostesc colonia de cormorani – se văd, maronii, cuiburile păsărilor, la înălțime
Apropierea bărcilor de lanul de plopi unde stau pitite locuințele cormoranilor pitici îi face agitați pe cei aflați la cuiburi. Ne dau târcoale pe deasupra. Tragem la mal și vânăm, cu obiectivele aparatelor chinuite la maxim, cuiburile bine ascunse printre ramuri. Estimările spun, ne explică gazdele, că mai puțin de 39.000 de perechi de rață roșie și mai puțin de 18.000 de perechi de cormoran pitic mai există în Europa, iar o treime din acestea sunt în România, în vreme ce Bulgaria mai are câteva sute. Aici, pe ostrov, colonia este destul de tânără, de câțiva ani doar. Apucăm să zărim câteva păsări, dar, oricum, majoritatea coloniei este ”la pescuit”. ”Toți sunt plecați acum, da’ să îi vedeți cum vin seara, toți odată, de la pește. Pe la 8 seara acuma, că e ziua mai lungă, așa vin la cuiburi, atunci să îi vedeți”, intervine sfătos unul dintre barcagii noștri, localnic al Luncii. Unde se duc? îl întreb. ”Unde este pește, caută și ei. Mai încolo, unde se varsă Oltul și ei mai știu pe unde”, zice omul.
Păsări pe Dunăre
”Ce vrem să avem în lungul Dunării?”, aceasta este întrebarea
Barcagiul și tovarășii lui sunt trecuți de prima tinerețe. Își amintesc de vremuri mai bune, spun ei, când era mult pește în Dunăre. Acum nu mai e așa. Dar lunca le ține producțiile de roșii, castraveți, ardei, tot ce e de-al grădinii. Au solarii multe, mazărea verde se vede ieșind din ele, când treci prin sate. Locuri de pășunat vitele (”nu se mai poate pe ostroave, dar le ducem unde se poate”) sunt, iar vacile și caii arată sănătoși, robuști, ba chiar zăresc niște bivolițe pe un mal. Oamenii știu să trăiască cu Dunărea. Vin, uneori, de la autorități, reguli pe care nu le înțeleg și le schimbă obiceiurile, dar se adaptează. WWF e acolo ca să îi ajute. Și să ajute și autoritățile. Comunitatea Luncii Dunării înseamnă toată lumea, de la cele mai mici păsări până la capi de județe. ”Ce propunem noi este o schimbare a mentalității, adică utilizarea zonelor prin reîntoarcerea la procesele naturale prin care natura s-a protejat mii de ani. Vrem ca oamenii să înțeleagă faptul că acest program, Natura 2000, nu este ceva rău. Mulți se sperie de restricții economice, dar în realitate Natura 2000 nu înseamnă că nu se pot face exploatări silvice sau activități, totul e să fie în acel cadru care protejează lucrurile pentru care un sit devine parte din Natura 2000. Oamenii simt drept ceva impus acest gen de programe, deși ei sunt mai conștienți decât se vede din afară de valorile locurilor în care se află. Noi încercăm să le arătăm avantajele, oportunitățile pe care le au, inclusiv de tip economic, în zonele protejate”, explică Orieta Hulea de la WWF, coordonator local al programului pentru Dunăre.
”Natura 2000 nu este o amenințare, asta încercăm să explicăm și ne dorim ca și comunitățile locale să înțeleagă că au un rol important, pentru că tot ce facem împreună este în folosul lor. Un proiect de conservare nu valorează nimic dacă comunitatea locală nu înțelege procesul și beneficiile sale și nu participă la dezvoltarea lui”, adaugă și Magor Csibi, director WWF România. Munca este dificilă și îndelungată, pentru că uneori nici autoritățile nu sunt suficient informate, pentru că încrederea localnicilor se câștigă în timp și, să recunoaștem, oamenii sunt obișnuiți ”să li se spună”, mai puțin să fie parte din ceva. Mentalitatea se schimbă cel mai greu, de asta activitatea WWF cuprinde voluntari de orice formare, care duc mesajul cu dragoste și pasiune acolo unde este nevoie. Iar nevoie este peste tot. ”Lucrurile ar trebui să plece de la o viziune: ce vrem să avem în lungul Dunării? Și de la răspunsul dat să pornim. Se pot face atât de multe, de la activități de privit păsările, taxate, pentru turiști, la turism ecologic, trasee pe Dunăre, activități combinate pe malul românesc și cel bulgăresc, croaziere, atât de multe lucruri, nu totul se reduce la a tăia sau nu copaci”, mai spune Orieta (foto stânga). Spre exemplu, în zona de luncă unde ne aflăm, WWF încearcă să ajute localnicii să nu mai vadă în cormoran un inamic ce devorează peștele din fermele piscicole. ”Le arătăm că există măsuri compensatorii, prin aceste programe, adică primesc bani pentru peștele de care, să zicem, îi păgubesc cormoranii. Informarea bună și corectă schimbă lucrurile”, mai crede reprezentantul WWF. Și, după cum ea însăși spune, în zona unde ne aflăm (Gîrcov) oamenii au reacționat deschis și bine la misiunea organizației și la proiecte.
Copiii din Clubul Cormoranului
Copiii sărbătoresc Dunărea de ziua ei
Aici intervin ceilalți mici eroi ai poveștii: copiii din comunele Gîrcov și Giuvărăști, mulți dintre ei membri ai Clubului Cormoranului. Copii care învață, prin metode atipice, prin joacă, muzică, dans, desen și film, despre ce oferă natura din jurul lor, despre păsări, despre procesele naturale ale fluviului, despre conservarea naturii și proiecte în acest sens. Învață pentru ei și, la rândul lor, își învață părinții. Ne-au arătat asta într-un spectacol pus la cale cu multă muncă, pentru care zeci de copii au renunțat la orele lor de joacă din weekend-uri și s-au pregătit cu voluntarii WWF pentru diferite momente artistice. Într-un balet colorat, ne-au spus, prin gesturi simple și inocente, povestea rațelor roșii și a cormoranilor amenințați de vânători, dar finalul a fost unul optimist – vânătorii au înțeles să nu mai împuște păsările, ci, mai degrabă, să le ajute să își găsească hrana necesară. Printr-un film în care au fost și actori, și regizori, au demonstrat că natura poate găsi căi prin care să tragă semnale de alarmă, când vine vorba de protecția ei, dar că este important ca oamenii să înțeleagă aceste semnale și să le respecte. Iar muzica populară specifică zonei, cântată de membrii talentați ai ansamblului ”Mugurașii Oltului” , a încununat, cu un cântec al Dunării, sărbătoarea zilei dedicate fluviului.
Foto: soliști ai ansamblului ”Mugurașii Oltului”
Cei 50 de copii din Clubul Cormoranului (activitate înființată și susținută de WWF) au legat o prietenie pe viață cu natura din jurul lor, înțelegând-o prin joacă și învățătură de alt tip. Educația este un factor-cheie în munca cu comunitățile, în proiectele de conservare a naturii. Rezultatele vin în timp și cer multă răbdare și implicare, dar voluntarii WWF sunt pregătiți. Și fiecare eveniment reușit, fiecare copil sau adult câștigat de partea naturii sunt mici victorii prețioase pentru prezentul și viitorul zonei. Comunele Gîrcov și Giuvărăști au, fiecare, cam 2500 de locuitori, oameni care trăiesc din agricultură și creșterea animalelor sau din pescării. Pentru ei, dezvoltarea unor mici afaceri turistice, spre exemplu sau cu pensiuni, trasee ori simple plimbări în părțile mai sălbatice ale fluviului, pentru amatorii de astfel de senzații, este o șansă de susținere economică (de la familie la comunitate). O susținere de viitor, nu una de moment. Aici stau rolul și miza WWF: în a lăsa comunității, odată cu finalizarea unui proiect sau a altuia, know-how-ul unui drum de lungă durată, mână în mână cu natura.
WWF reface Lunca Dunării
De Ziua Dunării, la Gîrcov și Giuvărăști, oamenii mari și mici din luncă și cei de la WWF au vorbit pentru Dunăre și minunile ei. Au cântat, au dansat, ne-au încântat cu desenele lor și viziunea plină de realism și inocență asupra vieții și naturii de pe fluviu. În curtea școlii din Gîrcov, copii și părinți, jurnaliști, profesori, voluntari, musafiri, nu am simțit nicio clipă că am fi străini, dimpotrivă: ne-a legat Dunărea. Pentru ea și viața pe care o susține, proiectul WWF ”Frontiere verzi” (Life+ „Conservarea Transfrontieră a cormoranului mic şi raţei roşii în zone cheie din România şi Bulgaria”) prevede reconstrucția a 1000 de hectare din Luncă, plantări de vegetație în zone cheie și realizarea unui model de fermă piscicolă de viitor. Măsurile vor ajuta la îmbunătățirea zonelor de reproducere a raței roșii și cormoranului pitic, dar vor ajuta și comunitățile locale să vadă alte oportunități de dezvoltare pentru ei și copiii care, atât de frumos, au înțeles povestea naturii în care trăiesc.
După o zi în compania lor și a oamenilor locurilor, alături de membrii WWF, senzația pregnantă este că vrei să lași viața prăfuită a oricărui oraș și să te muți aproape de Luncă, să auzi seara fluviul în depărtare cum îți spune ”somn ușor”, iar ziua să te bucuri de cât de multe are să îți ofere. Stând pe iarbă sau în leagănul vechi din curtea școlii, simt că timpul s-a scurs și prea repede, și prea încet, dar nu pot decât să îmi doresc să revin la Dunăre, în luncă, să văd cum oamenii schimbă lucrurile înspre felul în care natura le-a lăsat să fie.